luni, 11 aprilie 2011

Stii cam cati bani din salariu dai la stat pe taxe si impozite

Stii cam cati bani din salariu dai la stat pe taxe si impozite?

Exemplu: Salariul brut: 3000 lei => salariul net: 2104 lei

Taxe platite de angajat: 896 lei
* CAS 10.5% ............. 315 lei
* CASS 5.5%................ 165 lei
* CFS 0.5%.................... 15 lei
* Impozit 16%................. 401 lei

Taxe platite de angajator: 867 lei
* CAS 20.8%.................. 624 lei
* CASS 5.2%.................. 156 lei
* CFS 0.5%..................... 15 lei
* fond risc 0.5%.............. 15 lei
* comision ITM 0.75%..... 23 lei
* fond de garantare 1.25%.. 8 lei
* contributie concedii........ 26 lei
sanatate 0.85%

Deci...total taxe 1763 lei pentru un salariu de 2104 lei asta inseamna ca la fiecare

1 LEU salariu net se platesc 0.84 bani la stat => 84%

Totusi de 1763 lei/luna beneficiez de servicii sociale si de sanatate, de pensie...
Pensia... Salariu brut: 3000 lei perioada 168 luni cum ar veni de la 50 ani la 64 de ani pentru varsta de pensionare, am ales o perioada apropiata de limitele legale (64 ani vasrsta si 12 ani munca).

Punctaj total: 1131198
Punctaj pensie: 0.34986
Valoare pct. pensie: 732.80 lei
Estimare pensie: 257 lei/luna

Daca luam in calcul cat e speranta de viata... sa luam in calcul o pensie de la 64 ani la 100 ani asta inseamna 36 de ani ori 12 luni ori 257 lei/luna = 111 024 lei contravaloare pensie adusa acasa de postas pina la 100 de ani. Cat ai platit ? CAS angajat + angajator = 939 lei/luna ori 168 luni = 157 752 lei platiti + dobanda bancara 6% pe an  = 167 217 lei adica.... 167 217 lei platiti pentru o pensie pina la 100 ani de 257 lei/luna in total de 111 024 lei, da cu rest: 56 193 lei lipsa.

Revenind la total contributii 84% la salariul net, daca mai pun si TVA 24% la 2104 lei cheltuiti pentru mancare rezulta:

contributii angajat ............. 896 lei
contributii angajator .......... 867 lei
TVA .................................504 lei

Total taxe la "salariu": 2267 lei pentru ca angajatul sa poata cheltui in termeni reali 1600 lei => adica taxe 142% la 1 leu cheltuit pe mancare, haine sau ceva neaccizat (daca conduci masina, bei alcool, fumezi etc. se adauga si accizele).

In concluzie statul ma obliga pe mine ca cetatean sa-i raportez suma totala a venitorulor mele anual ca sa ma poata impozita. La schimb statul nu-mi raporteaza niciodata valoarea totala a impozitelor pe care mi le percepe. Daca ar face-o nimeni nu ar mai plati impozite...

DAR asta nu e tot:
In Romania, seful Bancii Centrale este considerat salvatorul natiunii desi leul a pierdut in ultimii 21 de ani 99,97% din valoare astfel incat a fost necesara o denominare pentru ascunderea urmelor bagandu-se sub pres 4 zerouri. Pentru a adapta la capitalism orice pret “ceausist” la nivelul anului 1989, nu trebuie decat sa-l inmultiti cu 0,374 si obtineti echivalentul sau in lei noi ajustat cu inflatia. Ocazie cu care o sa va sara in ochi distorsiunile introduse de bula creditului. Un apartament de 100.000 lei vechi la nivelul anului 1989 ar trebui sa coste azi actualizat conform datelor INSSE, 37.400 lei (cam 9.000 euro) iar un salariu mediu de 3.000 Ron in pragul Revolutiei ar echivala azi cu 1.122 lei noi, sub castigul mediu pe economie.

Pare deja un loc comun faptul ca romanii traiesc mai bine in capitalism. Sigur, daca excludem cateva mici detalii gen evolutia puterii de cumparare in ultimii 21 de ani. Inarmat cu un calculator de buzunar, ceva rabdare si datele Institutului National de Statistica, oricine poate determina evolutia bancnotei de 100 de lei in timp, actualizata cu inflatia. Veti observa ca in intervalul 1970 (luat ca an de referinta) si 1989, in aproape 20 de ani, inflatia cumulata se apropie de 50%, astfel incat pentru a cumpara un obiect pentru care plateai 100 de lei vechi in 1970 mai trebuia sa pui “doar” 49 lei in 1989. Ce se intampla peste 21 de ani, odata cu cresterea eficientei tipa.. pardon, economiei de piata? Pai, acelasi produs pentru care plateai 150 de Ron in 1989 costa 557.481 Ron la sfarsitul lui 2010, sau 55,748 lei noi. Olala! ati putea exclama.

Ei bine, nu va grabiti sa va indignati. Chiar daca salariul mediu din 1989, de 3000 lei vechi, ar echivala azi cu unul sub-mediu de 1.122 lei. Evolutia pretului activelor care au traversat bula creditarii e mult mai dramatica. Pastrand acelasi algoritm (coeficient de multiplicare de 0,374 intre anii 1989-2010), pretul unui apartament ar trebui sa fie azi sub 9.000 euro in timp ce pe piata, cu tot cu criza si ajustarile provocate de aceasta, il gasim de vreo 4-5 ori mai scump. Ca sa nu mai pomenim de faptul ca in 2008, pe varful bulei, era chiar de doua ori mai scump ca in prezent, de inteles de ce se simt crucificati cei ce s-au legat pe viata cu un credit pentru a-l achizitiona la preturile de atunci. Cum stam la capitolul masina personala? Mult mai bine.

Dacia de 70.000 lei in 1989 urma sa coste azi, actualizat cu inflatia, 26.180 lei (putin peste 6.000 euro), usor sub ce se gaseste azi pe piata, de aceasta data evolutia fiind in concordanta cu progresul inregistrat de tehnologie, concurenta etc. Dar in ceea ce priveste pretul mancarii? Kilogramul de carne de porc de 25 lei vechi in 1989- sper ca imi aduc bine aminte!- ar trebui regasit la supermarket azi la 9,35 lei noi daca am tine cont doar de inflatie (deci la pret de carne de ..pui). Suntem victime in imobiliar si evolutia puterii de cumparare, dar putem sa chiuim ca am scapat de comunism daca ne raportam la pretul unui…video (de la 20.000 lei vechi in 1989 la numai 100 lei noi acum) sau cel al pachetului de.. Kent, candva marfa de contrabanda. Una peste alta, cine crede ca indexarile cu inflatia ii protejeaza puterea de cumparare ar fi bine sa nu mai viseze.

Veti descoperi ca un produs in valoare de un dolar achizitionat in 1989 poate fi cumparat acum cu numai 1,76 dolari. Dar unul fabricat in 1913, anul infiintarii Fed? Va trebuie in acest caz 22 de dolari, ceea ce corespunde unei devalorizari a dolarului de 95% in 97 de ani. In Romania nu exista date din 1913, dar cum aratam mai sus, un produs de 1 leu in 1989 se cumpara cu 3740 lei azi (sau 0,374 lei noi), o depreciere a valorii monedei de 99,97% in numai 21 de ani. Cum a fost posibil asa ceva? Intre 1991 si 1994, rata inflatiei a fost de 170%, 210%, 256%, 136%. Au urmat doi ai mai calmi-32% si 38%-pentru ca in 1997 inflatia sa urce iarasi peste 100% (154%). 59% in 1998, 45% atat in 1999 cat si in 2000, 34% in 2001 si 22% in 2002. Abia in 2005 inflatia intra sub 10% pe an.

Tendinta de scadere se mentine pana in 2007 (4,8%) dupa care urmeaza cate un puseu de aproximativ 8% in 2008 si 2010. Atentie, cosul de produse si servicii cu care se calculeaza indicele preturilor de consum este gandit la nivel national, deci inflatia din urban e mult peste cea din rural, unde se practica autoconsumul de prin gospodarie iar utilitatile au o pondere mai mica. De altfel, cam peste tot in lume inflatia oficiala este coafata prin tot soiul de metode pentru a ascunde contribuabilului dimensiunea birului mascat pe care il suporta.

Anii ’90, sunt caracterizati in Romania de cresteri explozive ale preturilor, explicate atat prin “liberalizare” si ajustarile brutale ale cursului de schimb mentinut subevaluat inainte de 1989 prin decizie politica, cat si prin mituirea electoratului in primii ani dupa revolutie cand s-au oferit drepturi, compensatii, alocatii etc. pe banda rulanta. Desi cei care s-au perindat la puterea politica sunt principalii vinovati pentru aceasta stare de lucruri, n-am auzit voci puternice prin BNR care sa protesteze impotriva solicitarilor de tiparire de moneda in ultimii 20 de ani. Asa cum n-am auzit nici semnale de alarma in timpul desfasurarii excrocheriilor SAFI-FMOA, Caritas, FNI etc.

Am asistat in schimb la o masura inexplicabila de relaxare a raportului rata/venituri permis solicitantilor de credite ipotecare de la 33% la 70%, decizie adoptata chiar in 2007, pe varful bulei imobiliare. Oare unde ajungea devalorizarea leului in ultimii 21 de ani, procentual vorbind, daca ar fi fost introdus in calculul inflatiei si pretul caselor? Probabil ca nu ne mai ajungeau cifrele de 9 dupa virgula, inainte de aceasta aflandu-se inca o pereche.
 
sursa :http://dezastru.blogspot.com/2011/02/stii-cam-cati-bani-din-salariu-dai-la.html#comments

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu