duminică, 3 aprilie 2011

cele 7 sfinte taine

1) TAINA SFÂNTULUI BOTEZ
Sfintul Botez este întâia dintre Tainele Sfintei Biserici ; este usa prin care se întră în Sfânta Biserică. Si numai ajungând membri ai Bisericii lui Hristos ne putem învrednici si de primirea celorlalte Sfinte Taine.
Taina Sfântulul Botez a fost asezată de Mântuitorul Iisus Hristos prin cuvintele : «Mergând, învătati toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh» (Matei XXVIII, 19). Acestea le-a grăit după învierea Sa din morti.
Dar Taina Sfântului Botez nu este numai usa prin care se intră în Sfânta Biserică a lui Hristos, ci si pentru câstigarea impărătiei lui Dumnezeu, asa cum ne încredintează însusi Mântuitorul, zicând : «De nu se va naste cineva din apă si din Duh, nu va putea să intre în împărătia lui Dumnezeu.» (Ioan III, 5).
Si înaintemergătorul Mântuitorului Hristos, sfântul Ioan, a botezat la Iordam. Dar botezul lui nu era Taină, ci inchipuia doar curătirea. de păcate prin credintă si pocăintă; el era mai mult un îndemn la pocăintă, un semn văzut si pregătitor spre cele ce aveau să vină, cum mărturiseste chiar sfântul Ioan Botezătorul: «Eu unul vă botez cu apă spre pocăintă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine ; Lui nu sunt vrednic să-I duc încăltămintea. Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt si cu foc» (Matei III, 11). Mai târziu, si sfântul apostol Pavel, întâlnind în calea sa pe unii care primiseră botezul lui Ioan, i-a întrebat: «Primit-ati voi Duhul Sfânt când ati crezut ? lar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit, dacă este Duh Sfânt. Si el a zis : Deci în ce v-ati botezat ? Ei au zis: In botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis : Ioan a botezat cu botezul pocăintei, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică in Iisus Hristos. Si auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus» (Fapte XIX, 1—5), adică au primit Botezul crestin.
Sfântul Botez instituit de Mântuitorul Iisus Hristos nu este doar un semn pregătitor pentru cele ce ar fi să vină, ci este o Sfântă Taină a Bisericii lui Hristos.
Partea văzută a Tainei Sfântului Botez constă din afundarea de trei ori în apa sfintită a celui ce se botează si în rostirea cuvintelor : «Botează-se robul lui Dumnezeu. (N) In numele Tatălui, amin, si al Fiului, amin, si al Sfantului Duh, amin.; acum si pururea si in vecii vecilor, amin».
Sfânta noastră Biserică face Botezul prin aiundaie, nu prin turnare sau prân stropire, pentru că chiar cuvântul botez are ânsemnarea de «a afunda", «a cufunda». Sub formă de turnare sau prin stropire se săvârseste doar în împrejurări cu totul deosebite, când, de pildă, cineva este greu biolnav sau când nu se află la îndemână apă din destul.
Apa care se foloseste la Taina Sfântului Botez trebuie să fie naturală, curată, cu nimic amestecată.
Efectele primirii Tainei Sfântului Botez sunt : iertarea păcatului strămosesc si a tuturor păcatelor săvârsite înainte de Botez în situatia celor ce se botează mai târziu ; renasterea, sau nasterea la o viată nouă duhovnicească, viată de curătie si sfintenie ; de asemenea, primirea în sânul Sfintei Biserici, adică numărarea celui botezat între fiii ei, putându-se împărtăsi de toate celelalte Sfinte Taine si de bunurile sufletesti pe care Sfânta Biserică le dăruieste membrilor ei (cum s-a mai arătat). De aici si denumirile date Tainei Sfântului Botez: «baie», «izvor sfânt», «luminare», «renastere», «nastere din nou», «sfintire», «pecetea lui Hristos», «baia vietii"-, «baia renasterii»i «baia pocăintei».
Botezul sterge si vina si pedeapsa pentru păcate, dar el nu nimiceste si urmările păcatului strămosesc, cum sunt: slăbirea vointei si inclinarea spre rău, pofta inimii, suferintele, bolile si moartea.
Săvârsitorii Tainei Sfantului Botez sunt episcopii si preotii, căci lor le-a încredintat Mântuitorul Iisus Hristos puterea de a săvârsi Sfintele Taine. Numai în caz de nevoie poate boteza si diaconul, iar în cazuri cu totul deosebite poate face acest lucru si un simplu credincios, având însă grijă să rostească cuvintele care arată că lucrarea se face în numele Sfintei Treimi. In acest căz, dacă cel botezat trăieste, trebuie chemat preotul pentru citirea rugăciunilor din rânduiala Botezului si administrarea Tainei Mirungerii si împărtăsaniei.
Dacă sunt unii crestini din afara Bisericii Ortodoxe care spun că nu trebuie să botezăm pe prunci, pentru că ei nu au păcate si, mai ales, pentru că nu pot să mărturisească credinta lor, noi rămânem la practica noastră, veche cât Biserica, de a boteza pe prunci, practică întemeiată si pe Sfânta Scriptură si pe Sfânta Traditie si pe ratiune. Aceasta, pentru că Taina Sfantului Botez este absolut necesară pentru mantuire, de la care nu pot fi exclusi nici copiii. Primitorii Tainei Sfântului Botez sunt toti cei nebotezati, de orice vârstă ar fi ei, toti fiind întinati de păcatul strămosesc (Fapte XVI, 14—15; XVI, 33; 1 Cor. I, 16, 14—15 ; XVI, 23). Necesitatea Botezului pentru toti este arătată de Mântuitorul prin cuvintele: «Adevărat zic, de nu se va naste cineva din apă si din Duh, nu va putea să intre în impărătia lui Dumnezeu» (Ioan III, 5). Chiar din timpul sfintilor apostoli se săvârsea botezul copiilor : Lidia si casa ei (Fapte XVI, 15) ; temnicerul si casa lui (Fapte XVI, 33) ; Crispus si casa lui (Fapte XVIII, 8) ; Stefanas si casa lui (1 Cor.I, 76).
Sfânta Taină a Botezului este săvârsită de preoti, care au primit harul sfintitor al preotiei. Este socotită sărbătoare mare pentru orice familie de crestin ziua în care copiii nou-născuti primesc Taina Sfântului Botez si intră prin ea în rândul credinciosilor crestini. Potrivit rânduielilor sale, Biserica noastră botează pe prunci, curând dupa nasterea lor. Asa a făcut ea dela început.
Dacd botezul ne curăteste în primul rând de păcatul strămosesc, oare trebuie să uităm că si copiii se nasc cu acest păcat ? Stim ce spune psalmisitul: «Intru fărădelegi m-am zămislit si în păcate m-a născut maica mea» (Ps. L, 6). Stim ce spune si sfântul apostol Pavel : «De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume si prin păcat moartea, asa moartea a trecut la toti oamenii, prin acela în care toti au păcătuit» (Rom. V, 12). Acest lucru cunoscându-l, că toti ne nastem cu păcatul strămosesc, avem noi siguranta că un prunc va trăi până la vârsta când poate să cunoască si să mărturisească credinta în Hristos, pentru ca atunci să-l botezăm ? Putem noi să riscăm ca el să moară nebotezat, sub osânda păcatului strămosesc ?
Iar dacă ne referim la vremurile străvechi, la Traditia Bisericii, vedem că de atunci, din secolele I—II si III se practica botezul copiilor. Sfintii părinti arată în scrierile lor că Biserica a primit de la apostoli obisnuinta de a administra botezul si pruncilor.
In ceea ce priveste faptul că pruncii nu pot să-si mărturisească credinta crestină, Biserica are ca garant pe nasii care-i primesc la botez, care mărturisesc pentru acestia credinta crestină rostind Crezul si care îsi iau indatorirea ca finii lor să fie crescuti de ei în credinta Bisericii.
De altfel, noi cunoastem tot din Sfintele Scripturi atâtea cazuri când pentru credinta cuiva Dumnezeu S-a îndurat de cel pentru care acesta se ruga. Sa ne amintim că Mântuitorul a vindecat pe sluga sutasului din Capernaum pentru credinta stăpânului său ; a vindecat pe fiica femeii canaanence pentru credinta mamei sale, si a înviat pe fiica lui Iair pentru credinta tatălui său, si pe fiul văduvei din Nain pentru credinta mamei sale. Si atunci să nu credem noi că botezul poate fi săvârsit pruncilor pe temeiul credintei nasilor lor?
Ca să facă mărturisirea de credintă, nasului i se cere să fie buin credincios, să fie mai în vârstă ; de asemenea, sa fie de acelas sex cu pruncul care se botează. Părintii pruncului nu pot fi nasi. Este bine ca pentru fiecare nou botezat să fie numai un nas.
Nasul are îndatorirea sa îngrijească de viata sufletească a finului său, învătându-l, la vremea cuvenită, adevărurile dreptei noastre credinte spre a face din el un bun credincios, mădular sănătos al Sfintei Biserici. Dar si finul este dator cu ascultare si cu respect fată de nas, în aceeasi măsură cum îi ascultă pe părintii săi trupesti.
Există un Botez al muceniciei sau al sangelui (Matei X, 32 ; XVI, 25), cunoscut în cele dintâi veacuri crestine, întelegând prin el moartea martirică, în persecutii, pentru Mântuitorul Iisus Hristos. Sfintii părinti îl socotesc asemenea Botezului din apă si din Duh, umeori chiar mai de pret decât acesta (sfântul Grigorie Teologul).
Mai cunoastem si Botezul dorintei care constă în dorinta arzătoare a cuiva de a ajunge membru al Sfintei Biserici, ducând o viată de pocăintă si în virtute. Dacă dintr-o pricină oarecare fără voia lui nu ajunge să primească botezul prin apă si prin Duh, el e socotit botezat cu Botezul dorintei.
Taina Sfântului Botez nu se repetă. Căci «este un Domn, o credintă, un botez» (Efes. IV, 5)... «Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor», rosteste cel ce primeste Sfânta Taină a Botezului (Art. 10 din Simbolul Credintei). Intr-adevăr, după cum cineva nu se naste trupeste decât o singură dată, tot asemenea nasterea sufletească nu poate fi decât una singură. Numai dacă a fost găsit un prunc si nu se stie sigur de a fost sau nu botezat, atunci acesta este botezat conditionat, dacă n-a fost botezat. Deci nici aici nu se săvârseste un al doilea botez.
LECTURĂ DIN SFINTII PĂRINTI
«Cati în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbrăcat» (Gal. III, 27).
— «Scufundându-te în apă, unde-ti pierzi urma, înseamnă că ai ajuns să te lipsesti de viata din aer. Iar a te lipsi de viată, e tot una cu a muri. Când, peste câteva clipe, te-ai ridicat la fata apei, ajungând iar la lumină, inseamnă că te doresti fierbinte după altă viata, iar după ce ai dobândit-o trăiesti numai din ea. Din această pricină si cerem în slujba Botezului ajutorul Făcătorului a toate, iar o nastere din nou e cu mult mai însemnată decât cea dintâi. Acum si chipul lui Dumnezeu se întipăreste mai bine în sufletul celui botezat decât odinioară, iar statura lui e făcută acuma si mai întocmai după modelul dumnezeiesc, căci de-acuma chiar modelul ni se arată cu trăsături mai lămurite» (Nicolae Cabasila, Viata in Hristos).
2) TAINA SFÂNTULUI MIR
Asa cum pruncul nou-născut are nevoie de hrană pentru a creste si a se întări în cele trupesti, cel născut prin Taina Sfântului Botez are trebuintă de crestere si întărire duhovnicească în viata cea nouă, viata în Hristos Domnul. Iar această intărire, care vine de la Sfântul Duh, i se dă celui botezat prin a doua Taină a Sfintei Biserici, prin Sfântul Mir (Mirungerea).
Taina Sfântului Mir (Mirungerea) este instituită de Domnul nostru Iisus Hristos care făgăduieste sfintilor apostoli că le va trimite Duhul Sfânt: «Si iată, Eu trimit peste voi făgăduinta Tatălui Meu ; voi însă, sedeti în cetate până ce vă veti imbrăca cu putere de sus» (Luca XXIV, 49 ; vezi si Ioan XIV, 16—17, 26; XV, 13—15; Matei X, 20). In chip mai lămurit, pentru întelegerea noastră, mai vădit si mai strălucit avea să se arate instituirea acestei Sfinte Taine în ziua Cincizecimii, in ziua Pogorârii Sfântului Duh cu toate darurile Sale.
Sfintii apostoli au împărtăsit Taina Sfântului Mir celor botezati, cum citim în Sfânta Scriptură : «Apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dummezeu, au trimis la ei pe Petru si pe Ioan, care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duh Sfânt, căci nu se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezati în numele Domnului Iisus. Atunci îsi puneau mâinile peste ei, si ei luau Duh Sfant» (Fapte VIII, 14—17).
Aflăm asadar că, incă de la inceput, Taina Sfântului Mir era, ca si în vremea noastră, nedespărtită de Taina Sfântului Botez. De asemenea, că ea se împărtăsea prin punerea mâinilor numai de către sfintii apostoli asupra celor botezati. Astfel, si în Efes, sfântul apostol Pavel a impărtăsit Sfânta Taină a Mirului unora pe care i-a botezat cu botezul lui Iisus — Botezul crestin — si care nu avuseseră până atunci decât botezul lui Ioan (Fapte XIX, 1—6).
Sfintii apostoli împărtăseau Duhul Sfânt celor botezati atât prin punerea mâinilor (Fapte VIII, 14—16 ; Evrei VI, 2 ; Fapte XIX, 1—6), cât si prin ungerea sau pecetluirea cu Sfântul Mir a celor botezati: «Iar Cel ce ne întăreste pe noi împreună cu voi în Hristos si ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a si pecetluit si ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre» (2 Cor. I, 21—22 ; Efes. IV, 30) ; «Iar voi ungere aveti de la Cel Sfânt si stiti toate... ungerea pe care ati luat-o de la El rămâne întru voi si nu aveti trebuintă ca să vă învete cineva» (1 IoanII,-20, 27).
Cu trecerea vremii, numărul credinciosilor a sporit, iar sfintii apostoli nu au mai putut ajunge peste tot, ca să-si pună mâinile asupra tuturor. De aceea s-a îndătinat săvârsirea Tainei Sfântului Mir prin ungere de către urmasii lor, adică de către episcopii si preotii Bisericii, cum se face si azi.
Despre toate acestea ne încredintează si Sfânta Traditie prin mărturii din secolele II, III si IV: «După ce am iesit din baia Botezului, ne ungem cu ungere sfântă, după ritualul vechi, precum si la preotie se ungeau cu untdelemm din corn. Ungerea ni se face matenal, dar ea poartă roade duhovnicesti, după cum si la Botez, afundarea este un act material, dar roadele sunt duhovnicesti, că suntem curătiti de păcate... Apoi vine punerea mâinilor, cu care unindu-se binecuvântarea, se cheamă si se coboară Sfântul Duh» (Tertulian). «Vouă, după ce ati iesit din cristelnita sfintei ape, vi s-a dat ungerea, preinchipuirea aceleia cu care a fost uns Hristos ; iar aceasta este Sfântul Duh» (Sfântul Chiril al Ierusalimului).
Partea văzută a Sfintei Taine a Mirungerii o constituie ungerea în formă de cruce cu Sfântul Mir a părtilor mai însemnate ale trupului si a organelor simturilor, cu rostirea, de fiecare dată, a cuvintelor: «Pecetea darului Duhului Sfânt. Amin».
Sfântul Mir se prepară din untdelemn, vin si 38 diferite aromate si se sfinteste de către un sobor de episcopi, în Joia Patimilor. Amestecul acestor aromate simbolizează bogătia si felurimea darurilor Sfântului Duh de care se împărtăsesc primitorii acestei Taine.
Săvârsitorul Tainei Mârungerii este episcopul sau preotul. Sfânta Taină a Mirungerii împărtăseste primitorilor harul Sfântului Duh, care luminează mintea pentru întelegerea si mărturisirea adevărului crestin ; ea întăreste voia pentru propăsirea în toate cele bune, dând astfel celor botezati tăria de a fi adevărati crestini sau locasuri vrednice ale Sfântului Duh. Darurile acestea sunt vii si lucrătoare în sufletul crestinului care rămâne în Biserică si participă la viata Bisericii.
Sfânta Taină a Mirungerii nu se repetă. Chiar dacă se obisnuieste ca cei care s-au lepădat de credinta crestină ori au părăsit Sfânta Biserică si vor să se întoarcă din nou la ea, să fie iarăsi unsi, aceasta nu înseamnă o repetare a Sfintei Taine, ci numai reintărirea lor în dreapta credintă.
RUGĂCIUNE
«Cel ce ai dăruit robului Tău izbăvire de păcate prin Sfântul Botez si i-ai dat lui înnoirea vietii, însuti, Stăpâne Doamne, binevoieste să strălucească pururea lumina fetii Tale în inima lui ; apără pavăza credintei lui nebântuită de vrăjmasi, păzeste într-insul nespurcată si neintinată haina nestricăciunii cu care s-a îmbrăcat, păstrând într-insul, cu harul Tău, nestricată pecetea cea duhovnicească ; si fii milostiv acestuia si nouă, după multimea îndurărilor Tale. Că s-a binecuvântat si s-a preaslăvit preacinstitul si de mare cuviintă numele Tău, al Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin».
3) TAINA SFINTEI IMPĂRTĂSANII
Născut la viata cea nouă, viata în Iisus Hristos, întărit in ea prin pecetea darului Sfântului Duh, de acum fiu al Sfintei Biserici, credinciosul se poate învrednici si de primirea celorlalte Sfinte Taine. Asa i se dă lui Taina Sfintei împărtăsanii sau Cuminecături, prin care, sub chipul pâinii si al vinului primeste însusi Trupul si Sângele Mântuitorului Iisus Hristos spre iertarea păcatelor si spre viata de veci.
Această Sfântă Taină se mai numeste si Sfânta Euharistie ceea ce înseamnă multmnire, pentru că atunci când a asezat-o, la Cina cea de Taină, Mântuitorul Hristos a multumit Părintelui ceresc înainte de a frânge pâinea si a o da sfintilor apostoli. Dar ea este si o jertfă de multumire către Dumnezeu adusa de Sfanta Biserică, de credinciosii ei, prin episcop sau preot.
Sfânta Impărtăsanie ii uneste pe credinciosi cu Mantuitorul Iisus Hristos, dar îi uneste si între ei prin aceeasi credintă si prin dragoste crestinească ; ei sunt una si aceeasi obste crestinească în fata aceluiasi sfânt altar, împărtăsindu-se de toate darurile dumnezeiesti din unul si aceiasi potir.
Sfânta împărtăsanie nu este numai o Taină, ci si o jertfă reală, nesângeroasă, adusă lui Dumnezeu, Jertfa trupului si a sângelui lui Iisus Hristos. Acelasi Hristos S-a jertfit pe cruce si Se jertfeste în Sfânta Euharistie. Deosebirea este că jertfa de pe cruce este sângeroasă, pe cand cea din Sfânta Euharistie este nesângeroasă, însă strâns unită cu cea de pe cruce pe care o actualizează până la sfârsitul veacurilor
Sfânta Impărtăsanie este cea mai mare Taină, fiindcă prin ea noi nu primim numai harul dumnezeiesc, ci pe însusi izvorul harului, pe Iisus Hristos, împărtăsindu-ne cu Trupul si Sângele Său.
Mântuitorul Hristos a instituit Taina Sfintei Euharistii sau împărtăsanii în Joia înaintea mintuitoarelor Sale Patimi, la Cina cea de Taină. Atunci, luând pâinea si binecuvântând-o, a frant-o si, dând-o ucenicilor Săi, a zis: «Luati, mâncati, acesta este Trupul Meu. Si luând paharul si multumind, le-a dat, zicand : Beti dintru acesta toti, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru multi se varsă spre iertarea păcatelor» (Matei XXVI, 26—28). După aceea le-a poruncit : «Aceasta să faceti întru pomenirea Mea» (Luca XXII, 19).
Sfânta Taină a împărtăsaniei se savarseste numai de episcop si preot, în virtutea puterii date lor de Mântuitorul Hristos, prin sfintii apostoli (Luca XXII, 19) si numai în cadrul Sfintei Liturghii; ea este miezul si centrul Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii. Darurile ce se aduc spre prefacere în Trupul si Sângele Domnului sunt painea din grâu curat si dospită si vinul, tot curat, din struguri.
Prefacerea pâinii si vinului în Trupul si Sângele Domnului, în vremea Sfintei Liturghii, are loc atunci când preotul sau episcopul, ridicând mâinile, fruntea si inima către cer se roagă fierbinte :
"Incă aducem Tie această slujbă duhovnicească si fără de sânge, si Te chemăm, Te rugăm si cu umilintă la Tine cădem : Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi si peste aceste Daruri ce sunt puse înainte si fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău, iar ceea ce este in potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt".
In acest timp, la strană se cântă «Pe Tine Te lăudăm», iar credinciosii îngenunchează, căci acum se săvârseste prefacerea, iar nu atunci când se rostesc cuvintele de instituire a Sfintei Taine : «Luati mâncati... Beti dintru acesta toti...». Cum se petrece acest lucru, mintea noastră nu poate pricepe; se face în chip tainic, mai presus de întelegerea noastră.
In încercările lor de a deslusi măcar în parte această lucrare întru totul tainică, până si cei mai mari si mai alesi cugetători crestini nu au găsit cuvinte potrivite.
Dar trebuie să luăm aminte, înainte si mai presus de toate, că ceea ce se săvârseste la Sfânta Liturghie nu este doar o asemănare cu ceea ce s-a făcut la Cina cea de Taină, ci Insusi Mântuitorul Iisus Hristos este prezent aici sub chipul pâinii si al vinului. El, Hristos Domnul, ne-a grăit limpede despre aceasta incă înaintea Sfintelor Sale Patimi, zicând : «Cel ce mănâncă Trupul Meu si bea Sângele Meu are viată vesnică, si Eu îl voi invia în ziua cea de apoi» (Ioan VI, 54). Căci «adevărat, adevăiat zic vouă, dacă nu veti manca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sângele Lui, nu veti avea viată în voi» (Ioan VI, 53).
La primirea Sfintei Cuminecături sunt chemati toti fiii Sfintei Bisenci; ei se pot împărtăsi cu Trupul si Sângele Domnului, dacă mai întâi si-au mărturisit pacatele si au fost dezlegati de preotul duhovnic. După primirea Sfintei Cuminecături se cuvine să nu mai sărute icoana, sau mâna episcopului sau preotului, să-si păzească limba de orice vorbă desartă, de blestem, de clevetiri, cinstind astfel Dumnezeiescul Trup si Sânge pe care l-au primit.
Mari, multe si minunate sunt roadele Sfintei Cuminecături pentru viata duhovnicească a credinciosului crestin. Căci cel ce se împărtăseste cu Trupul si Sângele Domnului se uneste tainic cu Domnul si, prin aceasta, îsi umple sufletul cu har si cu toate bunurile duhovnicesti pe care le aduce o asemenea unire. Cel ce mănâncă Trupul Meu si bea Sângele Meu rămâne intru Mine si Eu întru El» (Ioan VI, 56), ne grăieste Mântuitorul. El îsi sporeste viata duhovnicească : «Cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine» (Ioan VI, 57), adaugă Hristos Iisus. Si ce-i poate fi mai de folos credinciosului crestin, decât trăirea lui cu Hristos si în Hristos.
Sfântul Ignatie Teoforul spune că Sfânta Cuminecătură «este leacul nemuririi, dându-ni-se «spre iertarea păcatelor si spre viata de veci». Ea păstrează si strânsa legătură cu întregul Trup al Sfintei Biserici, în care Mântuitorul Iisus Hristos se află prezent fără întrerupere.
Dat fiind roadele Sfintei Cuminecături, Sfânta Biserică porunceste fiilor ei să se pregătească si să se împărtăsească cât mai des cu Trupul si Sângele lui Hristos. îndeosebi, în cele patru posturi mari de peste an, în preajma unei călătorii mai îndelungate, la caz de suferintă si boală, ca si înainte ca mirii să se învrednicească de Sfânta Cununie. Eiectele binefăcătoare ale Sfintei împărtăsanii apar numai în sufletele celor care au primit-o cu vrednicie. Celor nepregătiti si nevrednici le aduce osândă de la Dumnezeu (1 Cor. XI, 27—29).
RUGĂCIUNI
a) înainte de primirea Sfintei Impărtăsanii

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, slăbeste, lasă, milostiveste-Te si-mi iartă mie păcătosului, netrebnicului si nevrednicului robului Tău căderile în păcat, smintelile si greselile mele, toate câte am păcătuit fată de Tine, din tineretile mele până în ziua si ceasul de acum, fie cu stiintă, fie din nestiintă, cu cuvântul sau fapta, sau cu gândul, sau cu cugetul, cu deprinderile si cu toate simturile mele. Si pentru rugăciunile aceleia ce fără de prihană Te-a născut pe Tine, ale preacuratei si pururea Fecioarei Maria, Maicii Tale, singura nădejde neinfruntată si ocrotitoarea si izbăvitoarea mea, invredniceste-mă fără de osândă să mă împărtăsesc cu preacuratele, nemuritoarele, de viată făcătoarele si înfricosătoarele Tale Taine, spre iertarea păcatelor si spre viata de veci, spre sfintire, spre luminare, spre tărie, spre vindecare si spre sănătatea sufletului si a trupului si spre stergerea si pierderea cu totul a cugetelor, a gândurilor si a deprinderilor mele celor rele si a nălucirilor de noapte ale duhurilor celor viclene si întunecate. Că a Ta este împărătia si puterea, slava, cinstea si închinăciunea, împreună cu Tatăl ,si cu Duhul Sfânt acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

b) După primirea Sfintei Impărtăsanii
Multumesc Tie, Doamne Dumnezeul nostru, că nu m-ai lepădat pe mine păcătosul, ci partas a fi Sfintelor Tale Taine m-ai învrednicit. Ci, Stăpâne, iubitorule de oameni, Care pentru noi ai murit si ai înviat si ai dăruit nouă aceste infricosătoare si de viată făcătoare Taine, spre binefacerea si sfintirea sufletelor si a trupurilor noastre, dă să-mi fie si mie acestea spre tămăduirea sufletului si a trupului, spre izgonirea a tot potrivnicul, spre luminarea ochilor immii mele, spre întărirea sufletestilor mele puteri, spre credintă neinfruntată, spre dragoste nefătarnică, spre desăvârsirea întelepciunii, spre paza poruncilor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău har si spre dobândirea împărătiei Tale. Ca întru Sfintenia Ta cu acestea fiind păzit, să pomenesc harul Tău pururea si să nu mai viez mie, ci Tie, Stăpânului si Binefăcătorului nostru. Si asa, iesind dintru această viata întru nădejdea vietii celei vesnice, să ajung la odihna cea de-a pururea, unde este glasul cel neâncetat al lăudătorilor si bucuria cea fără de sfârsiit a celor ce văd frumusetea cea nespusă a fetei Tale. Că Tu esti dorirea cea adevărată si veselia cea nespusă a celor ce Te iubesc, Hristoase, Dumnezeul nostru, si pe Tine Te laudă toată făptura în veci. Amin.
*
Trupul Tău cel Sfânt, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, să-mi fie spre viata de veci si Sângele Tău cel scump spre iertarea păcatelor. Si să-mi fie mie împărtăsania aceasta spre bucurie, spre sănătate si veselie. Iar la înfricosătoarea si a doua venire a Ta, învredniceste-mă pe mine păcătosul ca să stau de-a dreapta măririi Tale, pentru rugăciunile preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tăi. Amin.
4) TAINA SPOVEDANIEI
Este Taina în care Dumnezeu iartă, prin duhovnic, păcatele crestinilor care se căiesc sincer si le mărturisesc la scaunul spovedaniei, în fata preotului.
Ea are diferite numiri. Se numeste pocăintă, pentru că cel ce o primeste trebuie să regrete în mod sincer, păcatele săvârsite si mărturisite preotului duhovnic; mărturisire sau spovedanie, întrucât crestinul îsi mărturiseste păcatele în fata preotului; al doilea Botez, pentru că prin ea se spală păcatele întocmai ca prin Taina Botezului; iertare, dezlegare, pentru că prin ea se dezleagă păcătosul de legătura păcatelor; împăcare, pentru că ne împacă cu Dumnezeu.
Mântuitorul Hristos a îngăduit această Taină sfintilor Săi apostoli când le-a spus : "Oricâte veti lega pe pământ, vor fi legate si in cer si oricâte veti dezlega pe pământ, vor fi dezlegate si in cer" (Matei XVIII, 18; XVI, 19). El a instituit-o apoi după Sfânta Sa inviere din morti, când arătându-Se apostolilor le-a zis : «Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl vă trimit si Eu pe voi. Si zicând aceasta, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfânt; cărora veti ierta păcatele, le vor fi iertate si cărora le veti tine, vor fi tinute» (Ioan XX, 21—23). Puterea de a lega si dezlega păcatele o are numai Mântuitorul Hristos, cum ne-a arătat (Luca V, 20 si 24), dar El a dat această putere si apostolilor (Ioan XX, 21-23) si prin acestia, episcopilor si preotilor.
Recunoasterea păcatelor se face prin mărturisirea sau spovedirea lor, prin viu grai, în fata preotului-duhovnic. Păcatul apasă constiinta noastră ca o piatră si o răneste dureros. Dar prin mărturisire, sufletul se usurează, inima dobândeste liniste, constiinta câstigă împăcare si rana se vindecă. După cum bucuriile cer să fie mărturisite si prin aceasta îsi sporesc frumusetea, asemenea si durerile se cer mărturisite si astfel sufletul se usurează.
Păcatul, oricum ar fi el, mare sau mic, trebuie să fie mărtunsit în fata preotului duhovnic, cu adâncă părere de rău, cu hotărârea de a nu mai gresi, cu credinta puternică în Hristos si cu nădejdea în îndurarea Lui. Aceasta, pentru a ne păstra mereu curată haina sufletului nostru, pentru a nu ne despărti de Dumnezeu. Sfântul apostol Iacob ne îndeamnă, zicând : «Mărturisiti-vă unul (credinciosul) altuia (preotului) păcatele si vă rugati unul pentru altul, ca să vă vindecati, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului" (Iacob V, 16). Asadar, când ne simtim apăsati de păcate, când suntem bolnavi sufleteste, să alergăm la preotii Sfintei Biserici si lor să ne mărturisim, ca prin rugăciunea si dezlegarea lor să dobândim iertarea păcatelor (Iacob V, 14—15). Si în alt loc ni se grăieste despre îndatorirea crestină de a ne mărturisi păcatele: «Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi însine si adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele, El — Iisus Hristos — este credincios si drept, ca să ne ierte păcatele si să ne curătească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, îl facem mincinos, si cuvântul Lui nu este Intru noi» (1 Ioan I, 8—10).
Lucru deosebit de însemnat nu este însă numai mărturisirea păcatelor, ci căinta, adică părerea de rău si durerea sufletească pe care o simte crestinul pentru păcatele săvârsite în felurite chipuri. Căci fără de căintă, Sfânta Mărturisire sau Pocăinta nu ne aduce roadele dorite ; nu ne aduce iertarea si împăcarea cu Dumnezeu. Iar căinta trebuie să fie sinceră, deplină (pentru toate păcatele) si să izvorască din credinta, nădejdea si iubirea lui Dumnezeu.
Aceeasi însemnătate o are si hotărirea de îndreptare, curajul prin care punem hotar între viata trecută si cea viitoare; o hotărâre sfântă, că vom duce de acum înainte o viată nouă, viată în Hristos, făcând fapte vrednice de pocăintă (Matei III, 7).
Mărturisirea sau însirarea păcatelor fără căintă adevărată si fără hotărâre de îndreptare, nu aduce iertarea păcatelor (Luca XIII, 5).
Cerintele unei bune mărturisiri a păcatelor trebuie împlinite printr-o pregătire din bună vreme, cu deosebire prin post si rugăciune. Căci postul smereste trupul, iar rugăciunea deschide sufletul credinciosului în fata lui Dumnezeu. De asemenea, să cercetăm în cei măsură ne-am împlinit datoriile către Dumnezeu, către Sfânta Biserică, apoi către aproapele, către familie, către noi însine, către Patrie, si asa să păsim către Sfânta Taină a Spovedaniei.
Stiut este că Sfânta Mărturisire se administrează celor ce se pregătesc a primi Sfânta Cuminecătură. De aceea si grăieste sfântul apostol Pavel: «Să se cerceteze (însă) omul pe sine si asa să mănânce din pâine si să bea din pahar» (1 Cor. XI, 28), adică să ia Sfântul Trup si Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos numai după vrednică mărturisire.
După ascultarea celor mărturisite de crestin, dacă din ele se vădeste căintă si hotărâre de îndreptare, preotul-duhovnic îl dezleagă pe acesta prin cuvintele : "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule, si să-ti lase toate păcatele. Si eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert si te dezleg de toate păcatele, în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh. Amin".
Potrivit cu greutatea păcatelor mărturisite si după cea mai bună socotintă a preotului-duhovnic, celui ce s-a spovedit i se dă, înainte de dezlegare, un canon de pocăinta, ca de pildă : rugăciuni, metanii, participarea la sfintele slujbe si îndeosebi la Sfânta Liturghie din duminici si sărbători, fapte de milostenie, înfrânări de la anumite mâncăruri sau fapte. Toate acestea nu urmăresc pedepsirea celui ce s-a mărturisit, ci îndreptarea lui; ele sunt asemenea unor leacuri spre însănătosire duhovnicească, spre întărire în virtute si îndepărtare de păcat.
Roadele Sfintei Mărturisiri sunt de nepretuit. Căci ea ne dezbracă de haina întinată a păcatelor si ne îmbracă în haina cea nouă a virtutilor crestine, în haina luminoasă a harului dumnezeiesc ; din starea de păcat si de osândă, ea ne trece în starea de har mântuitor. Ea ne deschide calea spre desăvârsire, ne sporeste evlavia, rodeste curătia sufletului, pacea cugetului, îndreptarea vietii spre câstigarea fericirii vremelnice si vesnice.
Soroacele Sfintei Mărturisiri nu sunt fixe. Dar e bun si folositor lucru, pentru viata noastră duhovnicească, să ne spovedim cât mai des, dar mai ales cu prilejurile arătate în legătură cu Sfânta Cuminecătură.
RUGACIUNI
a) înainte de spovedanie
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce pentru păcatele mele ai primit ocară pe cruce si chemi pe cei păcătosi la Tine, zicând : "Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară", primeste-mă si pe mine, nevrednicul. Iartă-mi toate păcatele mele si-mi dă harul Tău si binecuvântarea Ta, pentru mila Ta cea mare si nemăsurată ; cu rugăciunile preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tăi. Amin.
b) După spovedanie
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, izvorul întelepciunii si al darului, deschide buzele mele ale păcătosului si mă învată cum se cuvine si pentru ce se cade să mă rog. Că Tu esti Cel ce stii multimea cea mare a păcatelor mele. Iată, cu frică stau înaintea Ta ; îndreaptă viata mea, Cel ce îndrepti toată zidirea cu cuvântul si cu puterea cea nespusă a întelepciunii, Cel ce esti liman celor înviforati, si-mi arată calea pe care voi merge. Dă cugetelor mele duhul întelepciunii Tale, iar nepriceperii mele duhul întelegerii. Cu duhul temerii de Tine pătrunde faptele mele si duh drept înnoieste întru cele dinlăuntru ale mele. Cu duh stăpniitor întăreste alunecarea gândurilor mele ; ca în toate zilele fiind îndreptat spre cele de folos cu Duhul Tău cel bun să mă învrednicesti a împlini poruncile Tale si pururea să-mi aduc aminte de mărită venirea Ta, care va cerceta toate faptele noastre.
Că milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie slavă înăltăm, Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
5) HIROTONIA (PREOTIA)
Hirotonia (Preotia) este a cincea sfântă Taină a Bisericii, în care, prin punerea mâinilor si rugăciunea arhiereului, se împărtăseste unor bărbati, ce s-au pregătit pentru aceasta, harul dumnezeiesc, care dă puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, de a săvârsi Sfintele Taine si slujbele bisericesti, si de a conduce pe cei credinciosi la mântuire.
Sfânta Taină a Preotiei se împărtăseste asadar unor bărbati anume pregătiti pentru a o primi cu vrednicie. Insusi Mântuitorul Iisus Hristos i-a ales pe sfintii apostoli si i-a învătat, prin toate câte a făcut între oameni, cele ale împărătiei lui Dunmezeu. După aceea i-a învrednicit de deosebita cinste de a propovădui Sfânta Evanghelie si de a săvârsi fapte minunate. Adresându-se lor, a asezat si Taina Preotiei prin cuvintele : «Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit si Eu pe voi. Si zicând acestea, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfânt; cărora veti ierta păcatele, le vor fi iertate si cărora le veti tine, vor fi tinute» (Ioan XX, 21—23).
Sfintii apostoli, cum aflăm din Sfânta Scriptură, au săvârsit Sfânta Taină a Preotiei prin punerea mâinilor, adică: «hirotonându-le preoti în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredintat pe ei Domnului în Care crezuseră» (Fapte XIV, 23), dar având grijă «să nu pună prea degrabă mâinile peste nimem» (1 Tim. V, 22), să fie cu multă grijă, pentru că Preotia este lucrarea Duhului Sfânt (Fapte XX, 28).
In trei directii se exercită puterea si slujirea preotească si anume: Puterea învătătorească, adică de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos a dat-o sfintilor apostoli si, prin ei, episcopilor si preotilor, odată cu cea sfintitoare, prin cuvintele : «Mergând, învătati toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, învătându-i să păzească toate câte v-am poruncit voua» (Matei XXVIII, 19—20). Puterea sfintitoare a fost dată si în chip deosebit la Cina cea de Taină prin cuvintele : «Aceasta — adică Sfânta Euharistie — să o faceti spre pomenirea Mea» (Luca XXII, 19 ; 1 Cor. XI, 25). Despre puterea sfintitoare a preotiei vorbeste si sfântul apostol Pavel: «Asa să ne socotească pe noi fiecare om : ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu» (1 Cor. IV, 1). Puterea de conducere duhovnicească le-a fost dată prin cuvintele : «Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, si cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine ; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine» (Luca X, 16).
Sfintii apostoli au împărtăsit harul Preotiei prin punerea mâinilor ierarhiei bisericesti, (adică episcopilor, preotilor si diaconilor), având credinta luminată de Duhul Sfânt că harul hirotoniei, în una din cele trei trepte, nu-si are izvorul în cel ce pune mâinile, ci în Dumnezeu, cum ne arată si sfântul Ioan Gură de Aur : «Se pune mâna peste om, dar toate le face Dumnezeu si mâna Lui se atinge de capul celui ce se hirotoneste, dacă hirotonia se face cum se cuvine» (sfântul Ioan Gură de Aur).
Asadar, Preotia este de la Dumnezeu, cum îi scrie si sfântul apostol Pavel ucenicului său Timotei : «Nu fi nepăsător fată de harul care este întru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor preotimii» (1 Tim. IV, 14). «Te îndemn să tii aprins harul lui Dumnezeu, cel ce este în tine, prin punerea mâinilor mele» (2 Tim. I, 6).
Taina Sfintei Preotii o poate săvârsi numai episcopul si de partea ei văzută tine rugăciunea rostită de el:
"Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindecă si pe cele cu lipsă le împlineste, hirotoneste pe (N) întru diacon (pe diacon întru preot, pe preot întru episcop...") si punerea mâinilor episcopului slujitor pe capul celui ce se hirotoneste.
Taina Hirotoniei are trei trepte — toate adeverite de Sfânta Scriptură si de Sfânta Traditie si bine cunoscute încă din vremea sfintilor apostoli — si anume : diaconia, preotia si arhieria.
In Faptele sfintilor apostoli în se arată cum a luat fiintă treapta diaconească, pe urma alegerii si hirotoniei celor sapte diaconi în Biserica din Ierusalim. «Pe acestia i-au pus înaintea apostolilor, si rugându-se si-au pus mâinile peste ei» (Fapte VI, 6).
Sfintii apostoli au hirotonit preoti în mai multe cetăti (Fapte XIV, 23) ; de asemenea, sfântul apostol Pavel a asezat si episcopi, pe care, prin viu grai si prin scrisori, îi sfătuieste să îndrepteze cele ce mai lipsesc si să aseze preoti prin cetăti (Tit I,5).
Si sfintii părinti dau mărturie neîntreruptă si netăgăduită despre cele trei trepte ale Sfintei Preotii, unul din ei scriind: «Supuneti-vă toti episcopului precum Iisus Hristos Tatălui, si preotilor ca apostolilor, cinstiti pe diaconi ca pe legea lui Dumnezeu.
Fără episcop nimeni să nu facă ceva din cele ce apartin Bisericii» (sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către smirneni, VIII, 1—2).
Spre Sfânta Preotie poate păsi numai cel ce este găsit vrednic de primirea ei, după cercetarea lui de către duhovnic prin Taina Sfintei Spovedanii. Dar harul odată împărtăsit prin hirotonire nu se pierde niciodată. Cel hirotonit poate fi doar oprit — pentru pricini de abateri de la buna purtare preotească — de la săvârsirea celor sfinte.
Potrivit treptei în care se află, primitorii Sfintei Preotii au puterea să săvârsească cele sfinte legate strâns de treapta preotiei lor. Astfel, episcopul are puterea să săvârsească toate Sfintele Taine si toate slujbele bisericesti, îndeosebi de a hirotoni întru diacon, preot si, împreună cu încă doi arhierei, întru anhiereu si de a sfinti într-un sobor de arhierei, Sfântul Mir. Treapta arhierească, venind de-a dreptul de la apostoli, prin succesiune apostolică sau episcopală, detine plinătatea celor trei puteri : de a învăta, de a săvârsi cele sfinte si de a conduce Biserica.
Preotul primeste de la arhiereu, prin hirotonie, darul celor trei puteri: învătătorească, sfintitoare si de conducere, însă fără dreptul de a hirotoni si de a sfinti Sfântul Mir si Antimisul.
Diaconul este ajutător al preotului si al episcopului, în întreita lor activitate, spre mântuirea credinciosilor, neputând săvârsi nici o Taină si nici o Ierurgie. Pe baza Revelatiei dumnezeiesti, cuprinsă în Sfânta Scriptură si Sfânta Traditie, Sfânta Biserică ne învată că Taina hirotoniei a fost instituită de Mântuitorul Hristos si că sfintii apostoli au împărtăsit harul Hirotoniei numai episcopului, preotului si diaconului. Acestea sunt cele trei trepte ierarhice avându-si baza în vointa Mântuitorului.
LECTURĂ DIN SFINTII PĂRINTI
«Preotia se săvârseste pe pământ, dar are rânduiala cetelor ceresti. Si pe foarte bună dreptate, căci slujba aceasta n-a rânduit-o un om sau înger sau un arhanghel sau altă putere creată de Dumnezeu, ci însusi Mângâietorul. Sfântul Duh a rânduit ca preotii, încă pe când sunt în trup să aducă lui Dumnezeu aceeasi slujbă pe care o aduc îngerii în ceruri. Pentru aceasta preotul trebuie să fie atât de curat ca si cum ar sta chiar în cer printre puterile cele îngeresti...
Preotii sunt aceia cărora li s-a încredintat zămislirea noastră cea duhovnicească ; ei sunt aceia cărora li s-a dat să ne nască prin Botez. Prin preoti ne îmbrăcăm în Hristos (Gal. III, 27) ; prin preoti suntem îngropati împreună cu Fiul lui Dumnezeu (Rom. VI, 4 ; Col. II, 12) ; prin preoti ajungem mădularele fericitului cap al lui Hristos (Col. I, 18). Prin urmare este drept ca preotii să fie pentru noi... mai cinstiti si mai iubiti chiar decât părintii. Părintii ne-au născut din sânge si din vointa trupului (Ioan I, 13); preotii însă ne sunt pricinuitorii nasterii noastre din Dumnezeu, ai acelei fericite nasteri din nou, ai libertătii celei adevărate si a înfierii după har» (sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Preotie}.

6) NUNTA
A sasea Taină a Bisericii este Sfânta Taină a Nuntii, prin care, după făgăduinta mirelui si a miresei dată în mod liber in fata preotului, li se împărtăseste acestora harul dumnezeiesc, care sfinteste insotirea lor după fire, prefăcând-o într-o desăvârsită si curată legătură duhovnicească, într-o unire pe viată, după chipul legăturii dintre Mântuitorul Iisus Hristos si Sfânta Sa Biserică.
Căsătoria a fost randuiă de însusi Dumnezeu încă în Vechiul Testament. Astfel, în cartea Facerii ni se arată că Ziditorul a toate a asezat căsătoria chiar de la început, prin cuvintele : «Nu e bine să fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru. el» (Facere II, 18). El a binecuvântat însotirea bărbatului cu femeia, zicând : «Cresteti si vă înmultiti si umpleti pământul si-l stăpâniti (Facere I, 28).
Dar în Noul Testament căsătoria este înăltată si asezată de Mântuitorul Iisus Hristos în rândul Sfintelor Taine. El a cinstit-o prin aceea că a luat parte la Nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1—11). Iar de câte ori a găsit bun prilej să grăiască despre căsătorie, El a privit-o ca Sfântă Taină, subliniând importanta ei prin cuvintele: «Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amândoi un trup, asa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă» (Matei XIX, 5—6).
Credincios următor întru toate Mântuitorului Iisus Hristos, sfântul apostol Pavel îi îndeamnă pe soti să-si iubească sotiile, precum Hristos a iubit Biserica, iar pe sotii să fie supuse bărbatilor lor ca Domnului, «pentru că bărbatul este cap femeii, precum si Hristos este capul Bisericii" (Efes. V, 23). Si incheie prin cuvintele: Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos si în Biserică» (Efes. V, 32).
Asemenea celorlalte Sfinte Taine, si Taina Nuntii se săvârseste în biserică, mai potrivit în zi de duminică, după Sfânta Liturghie, când obstea credinciosilor se află în casa lui Dumnezeu. Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se fac nunti însă în timpul posturilor si în anumite sărbători ale anului. Exceptia de la această regulă o poate încuviinta numai episcopul.
Cununia se încheie pentru intreaga viată a celor ce o primesc ; o poate desface numai moartea (Matei XIX, 6 ; 1 Cor. VII, 10). Doar necredinciosia unuia din soti fată de celălalt, o poate desface, căci ea înseamnă nimicirea iubirii curate dintre soti. Sotul nevinovat poate Incheia o nouă căsătorie, după desfacerea celei dintâi, asa cum poate face si sotul rămas văduv prin deces.
Formula Sfintei Taine a Nuntii este :
«Cuinună-se robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Duminezeu (N), în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, Amin», săvirsitorul ei fiind episcopul sau preotul care administrează harul dumnezeiesc.
Primitorii acestei Sfinite Taine sunt credinciosii crestini — bărbati si femei — care au varsta aratată în legile tării, sunt liberi să-si mărturiseiască dorinta de a întemeia o familie, care nu sunt înruditi în anumite grade si au încheiat căsătoria civilă.
Sotii uniti prin Sfânta Taină a Nuntii sunt îndatorati la păstrarea dragostei curate si a respectului unuia către altul, la cresterea fiilor lor în temerea de Dumnezeu, la cinstirea Sfintei Biserici si la iubirea Patriei în care vietuiesc si care lucrează spre binele lor si al semenilor.
RUGĂCIUNEA CELOR CE SE CĂSĂTORESC
Stăpâne, Doamne Dumnezeul nostru, Sfintitorul nuntii celei de taină si preacurate, Păzitorul nestricăciunii si Chivernisitorul cel bun al celor lumesti, Cela ce din început ai zidit pe om si l-ai pus ca pe un împărat făpturii si ai zis : Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor potrivit pentru el si, pentru aceasta, ai poruncit să lase omul pe tatăl său si pe mama sa si să se lipească de sotia sa (sotul său) si să fie amândoi un, trup, iar pe care Dumnezeu i-a unit, omul să nu-i despartă ; însuti Stăpâne, trimite darul Tău cel ceresc si peste mine nevrednicul robul Tău (nevrednica roaba Ta) si binecuvintează căsătoria pe care astăzi o leg înaintea fetei Tale. Curăteste toate păcatele mele, iartă-mi toate fărădelegile, dezleagă-mi toate greselile cele ,de voie ,si cele fără de voie ; uneste gândurile, cugetele si inimile noastre în dragoste nefătarnică si în credintă nestrămutată ; îndreptează pasii nostri pe cărările Tale, pentru ca să împlmim pururea voia Ta cea sfântă. Umple casa noastră de toate bunătătile cele de pe pământ si ne învredniceste să petrecem împreună vietuirea noastră fără de prihană, ca să sporim spre tot lucrul bun, de folos Patriei si Tie bineplacut. Păzeste-ne întru toate zilele vietii noastre, ca să plinim cu inimă curată poruncile Tale si să lăudăm si să preamărim Preacmstitul si de mare cuviintă numele Tău, al Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
7) TAINA SFANTULUI MASLU
Este a saptea Taină a Bisericii în care, prin rugăciunile preotilor si ungerea cu untdelemn sfintit a părtilor însemnate ale trupului, credinciosii dobândesc vindecarea de bolile trupesti si sufletesti.
Această Taină a fost instituită de însusi Mântuitorul când a tnmis pe sfiintii apostoli la propovăduire, zicându-le : «Celor ce vor crede, aceste semne vor urma: în numele Meu, demoni vor izgoni, peste cei bolnavi îsi vor pune mâinile si se vor face sănătosi» (Marcu XVI, 17—18). Sfintii apostoli au practicat Taina Sfântului Maslu chiar de la prima lor propovaduire : «Si scoteau multi demoni si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si-i vindecau» (Marcu VI, 13).
Urmând apostolilor, episcopii si preotii au săvârsit si ei această Sfântă Taină, cum ne arată sfântul Iacob : «Este cineva bolnav între voi ? Să cheme preotii Bisericii si ei să se roage pentru el, ungandu-l cu untdelemn, în numele Domnului. Si rugăciunea credintei va mântui pe cel bolnav si Domnul il va ridica, si de va fi făcut păcate se vor ierta lui (Iacob V 14—15).
Sfântul apostol Iacob nu face bolnavilor acest îndemn ca venind doar din partea sa ; el grăieste tocmai despre lucrarea sfântă încredintată sfintilor apostoli de către Mântuitorul Iisus Hristos, lucrare săvârsită de ei în tot locul si la tot credinciosul care avea trebuintă de harul lui Dumnezeu pentru vindecarea sa. Taina Sfantului Maslu se săvârseste, de regulă, la patul bolnavului; în restul cazurilor, în biserică.
Sfântul Maslu este deci Taina care, prin rugăciunile preotilor si prin ungerea trupului cu untdelemn sfintit, împărtaseste credinciosului harul lui Dumnezeu pentru tămăduirea bolilor trupesti si sufletesti, pentru iertarea pacatelor si pentru întărirea sufletului.
Partea văzută a Sfântului Maslu constă din rugăciunea rostită de sapte ori pentru vindecarea bolnavului de neputinta trupească si sufletească; din untdelemnul sfintit de preotii slujitori ai Tainei si ungerea cu el de sapte ori a trupului bolnavului.
Urmările Sfântului Maslu sint vindecarea de bolile trupesti si sufletesti si iertarea păcatelor pe care bolnavul ar fi uitat să le mărturisească la Sfânta Spovedanie.
Săvârsitorii Sfantului Maslu sunt preotii, pentru că Sfântul Iacob zice: «să cheme preotii Bisericii» — iar nu preotul. Rânduiala slujbei este întocmită pentru sapte preoti; însă o pot face si cinci trei sau cel putin doi preoti.
Sfântul Maslu poate fi primit nu numai o singură dată si nici numai de cel aflat în pragul mortii, ci ori de câte ori credinciosul se simte îngreuiat din pricina bolilor sau păcatelor.
RUGĂCIUNE
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeste smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele si, ca un îndurat, cu dreapta Ta cea atotputernică, stiinge-mi focul ce m-a cuprins, încetează-mi boala si, cu milostivirea Ta, ridică-mă din patul durerii, întru slava numelui Tău. Că Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule, si Tie slavă înăltăm, Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
SFINTELE TAINE
Mântuitorul Iisus Hristos ne cheamă neincetat la sfintirea vietii noastre, la mântuire. Aceasta poate fi dobândită numai in Sfinta Sa Biserică, cunoscand si împlinind Cuvântul lui Dumnezeu si împărtăsindu-ne cu Sfintele Taine ale Bisericii.
In urma pogorârii Sfântului Duh, cerul ne-a rămas deschis si, astfel, harul si darurile Lui se revarsă neincetat asupra si spre sfintirea celor ce fac parte din Trupul Mântuitorului Hristos, din Biserică. Dar lucrările văzute instituite de Hristos si săvârsite de episcop si preot, prin care, în chip nevăzut, se impărtăseste credinciosului harul Duhului Sfânt, se numesc Taine. Sfintele Taine sunt lucrări văzute, pentru că omul are nu numai suflet rational înzestrat cu libiertate, ci si trup. Prin aceste lucrări ni se împărtăseste însă harul nevăzut al Duhului Sfânt. Partea văzută sau externă a Sfintelor Taine o formează lucrurile, cuvintele si actele slujbei, iar partea internă sau nevăzută a Sfintelor Taine este harul dumnezeiesc care se împărtăseste prin partea văzută. Scopul Sfintelor Taine fiind sfintirea omului, harul pe care ele îl împărtăsesc este harul sfintitor. Iar ceea ce produce harul în sufletele credinciosilor, roadele speciale ale acestui har, sunt efectele Tainelor.
Desi, după natura lui, harul dumnezeiesc este unul singur, totusi, prin lucrarea pe care o implineste, se deosebeste de la Taină la Taină. De pildă prin Sfântul Botez ni se împărtăseste harul iertării păcatului strămosesc si eventual al celor personale, precum si harul înfierii noastre. Prin Sfântul Mir — harul cresterii în Hristos. Ceea ce caracterizează si deosebeste o Taină de toate celelalte Taine este harul special pe care îl împărtăsesc. Taina Sfântului Botez ne încorporează in Hristos si ne face mădular al Bisericii Sale. El ne deschide usa spre celelalte Sfinte Taine.
Sfânta noastră Biserică ne învată că sunt sapte Sfinte Taine, toate întemeiate de Matuitorul nostru Iisus Hristos. Acestea sunt următoarele: Botezul, Mirungerea, Cuminecătura sau Impărtăsania, Mărturisirea, Preotia (Hirotonâa), Cununia (Nunta) si Maslul.
Sfintele Taine au fost săvârsite de sfintii apostoli si sunt săvârsite de urmasii lor legiuiti, după cum bine citim în Sfânta Scriptură : «asa să ne socotească pe noi fiecare om : ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu»
(1 Cor. IV, 1). Deci nu oricare om poate să fie slujitorul Sfântelor Taine, după cum iarăsi aflăm din Sfiânta Scriptură, că Iisus Hristos «a dat pe unii ca să fie apostoli, pe altii prooroci, pe altii binevestitori, pe altii păstori si învătători, spre desăvârsirea sfintilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos» (Efes. IV, 11—12; 1 Cor. XII, 28—30 ; Evr. V, 1—6).
Astfel Sfintele Taine, pe care le avem de la Mântuitorul Iisus Hristos, ne sunt asemenea unor izvoare curate prin care curge puterea sfintitoare a harului dumnezeiesc, sau si asemenea unor stâlpi de neclintit pe care se reazimă viata cea nouă, viata crestină.
După sfintii părinti ai Bisericii Sfintele Taine sunt focul care încălzeste inimile, arde patimile si luminează sufletele si rodeste spre un folos ; altoiul care nobilează viata ; apa care spală întinăciunea patimilor si păcatelor; pâinea duhovnicească ce hrăneste sufletele noastre si doctoriile care ni se dau spre întărirea trupească si sufletească, spre viată vesnică.
Se întelege însă că atât pentru săvirsirea, cât si pentru primirea cu vrednicie a Sfintelor Taine este de trebuintă o pregătire deosebită, de pe urma căreia să si fim vrednici de harul lui Dumnezeu. Să cugetăm în liniste si cu răgaz la sfintenia Tainelor, la lucrarea lor mântuitoare, la adevărul că puterea lor este atit de mare, încât ele pătrund fiinta noastră, ne vindecă de durerile noastre sufletesti, ne hrănesc duhovniceste, ne sfintesc spre viată vesnică (Ioan IV, 10—14).
In mod deosebit, Sfintele Taine ne impărtăsesc si întăresc in noi darurile Sfântului Duh (Isaia XI, 2), adică dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinta, blândetea, înfrânarea, curătia (Gal. V, 22—23). Iar aceste daruri sunt izvoare de sfintenie si de mântuire celor ce vin la Hristos si rămân ai lui Hristos (Efes.II, 5).
Sfintele Taine ne unesc cu Dumnezeu, făcând din noi locasuri ale Părintelui Ceresc, cum ne încredintează sfântul apostol, zicând că : «suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că : Voi locui în ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu» (2 Cor. VI, 16). Ele ne unesc si ne înfrătesc pe unii cu altii, nasc în noi viată nouă si buourie curată.
Dar noi suntem chemati nu numai sa primim, ci să si lucrăm împreună cu darurile Sfintelor Taine, ca ele să rodească în noi cât mai bogat; să ne fie trepte ale desăvârsirii, scări cu ajutorul cărora să urcăm de pe pământ la cer, la viata cea neimbătrânitoare si pururea vesnică (Ioan VI, 27 ; 1 Ioan II, 25).

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Daily Calendar