joi, 24 martie 2011

Învăţarea Auto-hipnozei

Este timpul acum să începi să faci singur hipnoză acasă, pentru a fixa şi a întări ceea ce facem împreună aici. Pentru asta este nevoie să stabileşti modul tău personal de a face hipnoză, un ritual, o formulă, pe care să o poţi utiliza, care să îţi convină, să te ajute să te simţi confortabil şi să intri în starea de hipnoză. După cum ştii, fiecare trăieşte hipnoza în felul lui. Este un lucru foarte, foarte personal. Dar există anumite lucruri care sunt comune.

Fiecare dintre noi are felul său propriu de a aborda auto-hipnoza, dar există şi unele modele generale care sunt comune. Am să îţi descriu astăzi unul dintre aceste modele generale comune. Pe măsură ce am să le descriu, poate unul ţi se va părea potrivit pentru tine, cu mici modificări care sa îl adapteze special pentru tine: un alt cuvânt poate, sau o altă frază, ori altă imagine sau amintire decât cea pe care eu o voi sugera; poate altă cadenţă sau alt ritm al cuvintelor pe care le gândeşti; sau poate chiar altă limbă decât cea pe care o folosesc eu, pentru că este extrem de reconfortant să ne întoarcem la limba copilăriei noastre. Sau poate ceva ce am sa spun, are să îţi amintească de ceva din experienţa ta, de care vei dori să te foloseşti în auto-hipnoză. Astfel, în felul acesta ai să hotărăşti tu care va fi tehnica ta specifică pentru auto-hipnoză.

Fă lucrurile simplu. În hipnoză, cele mai bune tehnici sunt întotdeauna foarte simple; aşa că fă lucrurile simplu şi uşor şi confortabil iar una din cele mai simple modalităţi, folosită frecvent este aceea de a număra în gând descrescător. Persoanele care folosesc tehnica aceasta, se aşează într-o poziţie confortabilă pe fotoliu cu capul sprijinit (este foarte important pentru mai mult confort), închid ochii cu intenţia de a intra in starea de transă şi pur şi simplu încep să numere . Unii continuă să numere încet, stăruitor, până când ating nivelul care le este lor potrivit în acel  moment.  Alţii stabilesc cu ei înşişi de la început; ei îşi pot spune, “când ajung la 15 voi fi într-o hipnoză uşoară; când ajung la 20, intr-o hipnoză medie; când ajung la 25 pot să lucrez la proiectul meu…..” şi alte astfel de lucruri.  Unora le place să repete o serie de numere de câteva ori: “1…2…3…4…5,   1…2…3…4…5,   1…2…3…4…5,   1…2…3…4…5…”. Altora le place să spună alfabetul în loc să numere. Acest tip de amuzament, ne aminteşte de una dintre achiziţiile noastre cele mai timpurii: învăţarea alfabetului… simbolul atâtor lucruri mari precum cărţile, scrisorile, ziarele şi altele similare.

O altă variantă pentru a realiza acelaşi lucru, este să te vezi sau să te simţi coborând un minunat şir de scări sau o grădină cu alei (sau urcând trepte către stele sau plutind de la o treaptă la alta), unde fiecare pas, te duce cu un nivel mai departe în hipnoză, şi poţi face atâţia paşi câţi doreşti în momentul respectiv. Acestea sunt căile directe către hipnoză, foarte simple, uşor de realizat şi foarte folosite şi utile.


Unii preferă mai multă imagerie. Prefera să se imagineze pe ei plutind pe un râu minunat într-o barcă micuţă, cu soarele patrunzând printre frunze şi strălucind în apa. Sunetul uşor şi mişcarea produsă de apă, îi conduce uşor în stare de hipnoză, la fel plutirea pe un nor sau explorarea galaxiilor, sau pur şi simplu reveria lor favorită, oricare ar fi. Unele persoane folosesc culorile. Dacă atunci când închizi ochii, ai imaginea unui caleidoscop de culori, poţi adapta asta ca pe o tehnică de a intra în hipnoză; sau dacă vezi la mare distanţă o pată foarte mică de culoare care pe măsură ce o priveşti, vine tot mai aproape de tine. Şi pe măsură ce se apropie, devine tot mai mare, o priveşti şi se apropie din ce în ce mai mult şi devine tot mai mare până când te simţi acoperit de culoarea aceea minunată; iar culoarea te duce în hipnoză.

Unii oameni preferă lucrurile confortabile, familiare: ticăitul ceasului sau sunetul valurilor pe plajă; o piesă muzicală preferată; sau poate ritmul propriei lor respiraţii … sau amintirea vârfului degetului meu care venea uşor spre frunte .*

Alege-ţi chiar acum un model care este potrivit pentru tine şi concentrează-te asupra lui câteva minute. Repetă-l de câteva ori în minte. Imaginează-te intrând în stare de transă hipnotică utilizând acel model. Imaginează-ţi că eşti gata să faci exerciţiul de auto-hipnoză, ducându-te pe tine însuţi, în locul în care ai de gând să faci asta; aşează-te şi sprijină capul de ceva. Nu uita asta, pentru că este foarte important. Închide ochii cu intenţia de a intra în stare de hipnoză. Fii atent la tremurul pleoapelor pe măsură ce te orientezi spre interiorul tău în propria ta inducţie. Bucură-te de hipnoză în interiorul propriei tale hipnoze. Nu trebuie decât să refaci tot acel scenariu. Foarte bine, foarte bine. 

Urmează acum să fixăm modul tău personal de a intra în hipnoză în felul următor: voi număra pentru tine şi înainte de a ajunge la 1, vei simţi degetul meu. Atunci, utilizând propria ta tehnică, mergi puţin mai departe, doar puţin mai departe: 5… 4…… foarte uşor….. 3… jumătatea drumului, 2… (ating fruntea cu vârful degetului)… acum, continuă în felul tău propriu. Degetul meu a fost doar un semnal pentru a începe în felul tău propriu auto-hipnoza. Este bine. Hipnoza, doar puţin mai adâncă decât era înainte. Bine.

Acum gândeşte-te câteva minute şi dă-ţi singur seama dacă aceasta este tehnica cu care vrei să lucrezi. Dacă vrei să schimbi ceva, poţi aranja asta cu tine însuţi. Este în regulă.

Acum vom consolida metoda ta într-un mod similar. Voi număra pentru tine şi înainte de 1 ai să simţi degetul meu pe  frunte şi atunci vei continua cu propria ta tehnică. 5 … 4….. 3…. 2… (atingerea frunţii) acum continui cu modalitatea ta, adânceşti transa în felul tău propriu. Degetul meu este doar pentru a consolida propria ta tehnică de a intra în transă. Mergi liniştit la nivelul la care te simţi acum bine să ajungi, oricare ar fi acela în acest moment. Foarte bine, … foarte bine într-adevăr.

Iată că ai făcut câteva lucruri astăzi, de când ai venit aici, în această dupăamiază. Ai căutat, ai stabilit şi ai consolidat propria ta tehnică hipnotică … ŞI ai învăţat o tehnică de adâncire a transei, una pe care o numim “fracţionare”: asta înseamnă să   intri puţin în hipnoză, apoi să ieşi parţial din ea, apoi, mergi puţin mai departe decât erai înainte şi iar te întorci parţial, apoi iarăşi adânceşti transa şi aşa mai departe. Aceasta este o tehnică foarte uşor de aplicat atunci când din anumite motive, vrei să intri mult mai profund în stare de transă hipnotică. Aşa cum ştii, nu putem niciodată forţa subconştientul să facă ceva; nu îl putem forţa să meargă mai adânc în hipnoză, dar îl putem încuraja, da, îl putem încuraja. Acesta este rolul acestor tehnici de adâncire a hipnozei. Sunt modalităţi prin care se adânceşte nivelul hipnozei atunci când crezi că ar fi mult mai confortabil sau mult mai folositor sau mai adecvat ori pur şi simplu mai amuzant să faci asta.

Noi am constatat că există un lucru foarte important atunci când oamenii încep să facă auto-hipnoză. Acest lucru este să facă cel puţin odată pe zi. Asta înseamnă să dedice un timp pe care îl stabilesc special pentru hipnoză.  Ştii că există tendinţa să spui că vei face atunci când vei termina cu toate celelalte lucruri sau la sfârşitul unui proiect sau ceva de felul ăsta. În felul ăsta renunţi foarte uşor. Fixând un moment anume, ales dinainte, numit “timpul pentru hipnoză”, ai o întâlnire cu tine însuţi la acea oră. Este probabil cea mai importantă întâlnire pe care o vei avea în acea zi. Unii preferă să facă auto-hipnoza la ora 16.00, de exemplu, alţii când se trezesc dimineaţa şi se uită la programul de peste zi, alţii înainte de culcare. E bine să faci auto-hipnoza în oricare moment vei dori, dar la momentul stabilit dinainte, pentru că aşa îi vei acorda atenţia specială pe care o merită.

Poate va fi vreo zi extrem de încărcată şi vei considera că nu ai decât 5 minute. Foarte bine, foloseşte acele 5 minute. Poate este o zi mai lejeră şi ai 15 minute. Durata este mai puţin importantă. Lucrul important, singurul lucru de importanţă capitală, este să faci asta cel puţin o dată pe zi. Pentru că hipnoza este un răspuns condiţionat. Cu cât o faci mai mult, cu atât o faci mai bine şi cu atât devine mai folositoare. Cu cât devine mai utilă, cu atât vrei mai mult să o faci şi cu cât  o faci mai mult, cu atât devine mai utilă.  Astfel, foarte curând, intri într-un ciclu extrem de benefic.  Şi după cum ştii, oricine merită cel puţin 5 minute din timpul lui, în fiecare zi. Şi tu meriţi. Ţi-ai câştigat acest timp. Foloseşte acest timp pentru auto-hipnoză şi bucură-te de el. Este foarte bine. Fă acest angajament cu tine însuţi chiar acum, să faci hipnoza, cel puţin o dată în fiecare zi.

Un comentariu :

  1. Buna,sunt eu ,deocamdata anonima pt. ca nu am simtul responsabilitatii.Mi-a placut acest articol, este ceea ce cautam de mult si sper sa ma ajute in cautarea mea.MULTUMESC PT AJUTOR.

    RăspundețiȘtergere