sâmbătă, 19 martie 2011

Ca să fie clar

 

Ca să fie clar

Refuz să fiu complice cu ucigașul Sarkozy la distrugerile și omorurile care vor fi comise de soldații NATO în Libia.
Refuz să fiu complice, la grămadă, la eventuala sfîrtecare a Libiei prin actuala intervenție externă.
Resping cu dispreț minciuna conform căreia bombardarea Libiei se va face pentru a proteja populația civilă.
Refuz să accept încă o complicitate tacită, în calitate de cetățean al unei țări NATO și UE, la distrugerea unei țări care nu a făcut României nici un rău.
Refuz să devin complice la încă o expediție de pedepsire și jaf, camuflată sub vorbele goale ale unor mincinoși dovediți, demascați în repetate rînduri, și sub acoperirea ridicolă a Consiliului de securitate al ONU, devenit o simplă mașinărie de ștampilat, la comandă, toate mîrșăviile comandate de către americani (cel puțin în sfera de influență pe care nu le-o contestă China sau Rusia – complice și ele prin neexercitarea dreptului de veto).
Refuz să accept dublul standard, nu mai înghit minciunile (multe deja demontate) furnizate de media controlată de aceiași ticăloși care nenorocesc politic, social și economic planeta.
Nu recunosc dreptul de a decide ce e bine și ce e rău, cine e bun și cine e rău unor maimuțoi politici lipsiți de orice urmă de onestitate și moralitate.
Războiul declanșat acum în Libia de către stăpînii coloniali de ieri și de azi, în care România a fost aruncată automat prin apartenența la NATO (indiferent că se încalcă, încă o dată, statutul tratatului) și UE, nu este războiul meu, îl condamn și îl resping.
E tot ce pot să fac și afirm acest lucru încă de la început, ca să fie clar, după cum scrie în titlu. Fie ca încă un păcat major să cadă pe capul criminalilor cunoscuți, nu am de ce să atrag pedeapsa și pe capul meu, tăcînd ca oaia în țarc.
Pînă cînd vă mai lăsați prostiți, românilor?
Cît veți mai crede în “alternative” care nu sînt decît recombinările facțiunilor aceluiași partid unic – partidul slugilor străinilor?
De unde atîta orbire încît puteți accepta, mereu și mereu,  minciunile “tehnocraților”, experți nevoie mare, funcționari mizerabili ai cabalei globaliste care ne calcă în picioare?
Cîte rezerve de îngăduință mai sînteți dispuși să consumați pînă să hotărîți că v-a ajuns de privilegiile pe care le acordați minoritarilor de tot felul și că a venit timpul să puneți capăt nerușinării cu care vă răsplătesc cei mai mulți dintre ei?
Cînd veți decide că, indiferent de conflictele de opinii sau de interese, trebuie să ținem piept, împreună, atacului sistematic, înverșunat, dat de străini asupra libertății, demnității, muncii și bogățiilor noastre, naturale sau create?
Cînd veți deschide ochii și veți hotărî că toată otrava jignitoare care ni se picură în minte, cum că sîntem leneși, hoți, pizmași, troglodiți nu e decît o propagandă idioată, mestecată de niște snobi tîmpiței și propagată de o mass media integral controlată de dușmanii noștri?
Cît mai răbdați să vi se ia mîndria de a fi un neam vechi pentru a fi înlocuită cu etichete ueuropene de mall?
De ce ne vindem sufletul pentru amăgiri nici măcar confortabile?
Cei mai vinovați sîntem noi, ăștia care ne permitem să scriem bloguri, să hoinărim pe internet, cu bani pentru computere și internet, și curent, și mîncare, cu casă, fără grija reală a vieții de mîine. Om fi 10-20-30%. Mai sînt 1-2% bogați (vina e alta, nu bogăția; știu ei), vreo 5% dependenții lor, oarecum privilegiați. Pe ăștia din urmă nu se poate conta, evident. În schimb, ei contează pe pasivitatea noastră de fond, pe moleșeala sinucigașă, dar și pe greșeala gravă pe care o facem dîndu-ne pre mult cu părerea cînd, în esență, după atîția ani și repetări ale răului, cauzele sînt clare.
Cum contează cu disperare pe această formă de amorțire și adevărații stăpîni din afară.
Noi, cei mai puțin defavorizați, sîntem complici. Să nu ne mințim singuri. Printre noi se află intelectuali care și-ar merita numele pentru profesionalismul exercitat în meseria lor, autentic cultivați, dar care sînt prea superficiali în a înțelege simple adevăruri economice sau politice. Nu au scuză, îmi pare rău. Mai mult ca oricare alții nu au dreptul să fie prostiți atît de ușor. Probabil, cauza ar trebui căutată prin zona orgoliului. Da, poate sînteți meseriași pe felia voastră și îmbrățișați multe cu mintea, dar sînteți fraieri în treburile cetății. Treziți-vă!
Nu am chef să cîntăresc virtuțile schimbărilor lente sau ale răsturnărilor, nu are rost pentru că la noi nu se întîmplă nici unele nici celelalte. La noi moare o nație pentru că, simplu spus, ruptura dintre cei mai învățați și cei mai năpăstuiți devine catastrofală. Individualismul nu e egal cu un egoism chior. Limitele acțiunii individuale nu sînt o scuză pentru disprețul față de mulțime. Mai ales că nici pentru momentele cînd inacțiunea ar fi indicată mulți nu găsesc tăria sau inteligența de a fi consecvenți cu ei înșiși. Mai ales că, măcar uneori, mulțime vom fi cu toții, dacă valurile istoriei se vor sparge mai violent peste noi.
Avem o mare lipsă. Îi iubim prea mult pe străini.
Știți care ne este bestemul aruncat de poetul național! Ne vor mînca inima cîinii.
Mai bine ne scuturăm de vraja aruncată periodic de venetici, e suficient să deschidem ochii, după care vom putea privi amuzați la zvîrcolirile lor neputincioase cînd vraja a fost ruptă.
Da, pot să ofer și sugestii, unele probabil aplicabile, dar nu acesta e rostul. Există adevăruri prea clare, acolo, aici, în jurul nostru. Nu soluțiile vor lipsi, odată ce evaluarea se va face de la sine de către tot mai mulți. Îmbrobodirea se folosește de predispoziția spre moțăială, să-i zic socială, a fiecăruia. Tot așa, fiecare trebuie să-și găsească propriul “energizant” care să-l apere de somnul conștiinței și, eventual, al rațiunii.
Războiul nu e pace. Dacă toți sînt egali atunci unii nu sînt mai egali decît alții. Gata și cu Orwell ăsta, ne-a avertizat îndeajuns, cum ne-a și demobilizat. Dușmanii nu sînt nici atît de subtili, nici inepuizabili și, cu atît mai puțin, invincibili. Nici măcar cei sădiți în interiorul fiecăruia.
The show must not go on!
Marea Jamahirie e mai ciudată. Cam la fel ca liderul ei.
O ciudățenie aproximativă, de altă natură, arată așa:

Revoltele confirmate se petrec în Benghazi și Aldabiya, cele două orașe estice care apar și pe hartă.
5 din cele 6 terminale petroliere (și unul, singurul cred, de gaz lichefiat) se află în estul țării.
Rețeaua de conducte care leagă cîmpurile petroliere cele mai importante (dintre cele exploatate) se vede pe hartă unde e.
Un Benghazist șef-local a amenințat că taie exportul de petrol și gaz către Europa dacă nu sînt ajutați să-l dărîme pe Ghadaffi (după ce, pare-se, cu ajutorul unui batalion al armatei care a întors armele ar controla orașul).
Un fiu de-al lui G. (dinastii potențiale, ca peste tot) amintește de posibilitatea unui război civil. Care ar fi, după mine, bine delimitat geografic: est contra vest.
Seamănă, “la nevoie”, cu sfîrtecarea Sudanului, căruia i s-a luat cea mai mare parte a teritoriului cu petrol (chit că etnic și religios diferit de restul, nu ca în Libia).
Libia are unul dintre cele mai bune potențiale în privința posibilității de a găsi importante noi rezerve de hidrocarburi și este perfect plasată ca să adape UEa. Americanii au și ei prea puține procente în companiile de acolo. Poate că va cîștiga cel dintre localnici care dă mai mult, careva din estul neclar sau urmașul/ii lui G. Poate înfulecă Egiptul (pre/post) revoluționar estul și dă petrolul Israelului ca să-l vîndă ei ueuropenilor. Italienii (cei mai mari importatori de petrol/gaz libian) ar merita-o cu vîrf și îndesat.
Zic și eu. Alții dau cu parul.

un articol preluat  dar care merita citit  cred eu

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Daily Calendar