luni, 6 august 2012

Atlantida românească


Atlantida românească


Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sînt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşiţă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.
Conform ipotezei susţinute de tot mai mulţi adepţi, din străvechea Atlantidă a rămas doar Insula Şerpilor. Certitudine este doar faptul că pe colţurile de stîncă azi pustii se ridica pe vremuri un superb templu închinat zeului Apollo.
Locuitorii Insulei Şerpilor din antichitate era numiţi Blajini sau Preafericiţi şi erau consideraţi urmaşii atlanţilor. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbrăţişată şi de Robert Ballard, descoperitorul Titanicului. Acesta susţine că, în urmă cu circa 7.000 de ani, fîşia de pămînt care separă Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei, distrugînd civilizaţia momentului respectiv. Un argument în sprijinul localizării continentului dispărut în spaţiul românesc este şi acela că, în faza de descompunere a imperiului, atlanţii practicau intens sacrificiile umane, obicei sîngeros şi crud pe care-l aveau geto-dacii.
Din ce cauză s-a scufundat?
Astronomul polonez M.M. Kamienski a apreciat că aşa-numita Cometă a lui Galilei s-a ciocnit cu Terra ( 9541 î.Hr.) şi a produs scufundarea Atlantidei. Inginerul german Otto Muck susţine că în Oceanul Atlantic ar fi căzut cu o viteză de 20 km/secundă un meteorit gigant cu diametrul de 10 km. Legenda potopului este arhicunoscută. Această faimoasă catastrofă a lumii antice poate fi întîlnită la majoritatea popoarelor, cu excepţia aborigenilor australieni, a laponilor şi eschimoşilor. Oamenii de ştiinţă admit faptul că la baza mitului a stat un fenomen real, verificabil istoric şi arheologic, uriaşele inundaţii fiind o consecinţă a încălzirii climei după ultima glaciaţiune. Potopul menţionat şi în Vechiul Testament şi apreciat de Vatican că a avut loc acum 13.100 de ani, a lăsat din Atlantida numai "Insula celor 7 cetăţi". Multe legende venite de dincolo de timp vorbesc despre pamânturi sfinte aflate pe locul unde acum domină Marea Neagră. Unii cercetători afirmă că aici este localizată străvechea Atlantida, cu templele sale, în special Templul lui Apollo, zeul soarelui, a cărui origine hiperboreană începe să capete un contur tot mai precis. Din străvechea Atlantida, se zice, că a rămas doar Insula Şerpilor.Insula Şerpilor a fost un teren mistic, un loc de trecere între două lumi. Aici, pe colţurile de stâncă acum pustii, se ridica pe vremuri un superb templu care a fost închinat solarului Apollo. Apele mării îi protejau pe preoţii solari de vizitele curioşilor şi ale profanilor. Marele Diodor amintea în scrierile sale Insula Şerpilor, cunoscută ca Insula Leuky: "În faţa ţinutului celţilor, în parţile Oceanului, este o insula numită Leuky, adică Albă. Latona, mama lui Apollo, s-a născut aici şi din cauza asta Apollo este mai venerat aici decât ceilalţi zei" Această insulă era numită şi Helixea (Felicia) sau "nesos makaron", Insula Preafericiţilor. Nu departe de acolo erau munţii Riphei (Carpaţi). Preafericiţii sau Blajinii erau urmaşii atlanţilor, cunoscuţi şi sub numele de rămăni. Despre ei textele vechi amintesc că locuiau pe lângă apele cele mari în care se varsă toate apele, iar folclorul românesc spune că în acele tarâmuri îşi are Dumnezeu cetatea de unde guvernează toate ale lumii, bune şi rele.
Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbraţişata şi de Robert D. Ballard, fost ofiţer al armatei maritime a Statelor Unite şi oceanograf specializat ân arheologie acvatică, printre altele fiind descoperitorul rămăşiţelor Titanicului şi a navei de luptă Bismark. Acesta susţine că în urmă cu circa 7.000 de ani, fâşia de pămâînt care separa Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei. Revărsarea acesteia a fost catastrofală pentru civilizaţia momentului respectiv. Forţa apei a distrus totul în calea ei, iar egalizarea celor două nivele s-a făcut abia după 40 de zile. O serie de construcţii ciudate au fost depistate, cu ajutorul sonarului, pe fundul mării. Să fie oare vorba despre Atlantida? Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sunt îngropate în apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşişă a înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.

Etnograful Adrian Bucurescu arată că Atlantida s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în "Dacia preistorică", Nicolae Denşuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. "Atlantis" este tradus de unii lingvişti prin "Fericire", iar grecii antici denumeau actuala Insula a Şerpilor din Marea Neagră, (Nesos) Makaron, adică "A fericiţilor". Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, dupa unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic "Gânditorul" şi datate 5000-3000 î.Hr., într-o perioadă când de gândire abstractă nu putea fi vorba. Însaşi cetateaHistria conţine o ciudaţenie: pare a fi construită pe role. 

Este vorba despre un sistem de coloane orizontale peste care a fost construit zidul propriu-zis. Pentru cei care nu sunt specialişti, le spunem doar că astfel de construcţii folosesc, la ora actuală, arhitecţii japonezi pentru a atenua şocul cutremurelor. Este celebrul sistem de "clădiri pe role" care asigură siguranţa înaintea cutremurelor de orice fel. De unde cunoşteau grecii veniţi aici, pe ţărmul Mării Negre, această tehnică? Şi dacă o cunoşteau, de ce cetaţile din patria lor (mult mai încercată din punct de vedere seismic) şi din alte zone colonizate nu au fost construite în
acelaşi mod?
Dar asta nu e tot. Printre o serie de descoperiri bizare se numara si izvoarele cu apa termala din mlastina Mangaliei. Nu pentru ca izvoarele ar fi fierbinte, ci pentru ca nimeni nu a reusit sa dea un raspuns exact asupra originii lor. Initial geologii au zimbit si au spus ca izvoarele fierbinti nu sunt unice in lume si ca se formeaza simplu, prin parcurgerea unui platou calcaros, trecand prin niste concretiuni carbonice mai ciudate. Mai exact, izvoarele existau sub vechea Mare Sarmatica, cea care acoperea in urma cu milioane de ani teritoriul Romaniei. Depunerile sedimentare le-au acoperit si le-au conservat pentru mai tirziu, iar schimbarea reliefului marin intr-unul de cimpie, ar fi adus la suprafata si vechiul fund al marii si o data cu el izvoarele termale.
Ca fierbinteala este data de depunerile in adancime ale carbonatului de calciu. “Numai ca explicatia asta nu tine”, afirma domnul Marius Toader, profesor de geografie si pasionat geolog. “Pentru ca in nici un alt loc identic, nu exista ape termale”, spune domnul Toader. Si atunci, cum au aparut izvoarele din mlastina Mangaliei? Toate cele 20 – 30 de izvoare, curg prin niste concretiuni sub forma de trunchi de con care prezinta un orificiu central. Iar trunchiul de con este realizat artificial, ceea ce inseamna ca avem de-a face cu un sistem de incalzire centrala vechi de mii de ani.
Undeva, pe cel mai inalt deal dintre Ceahlau si Urali, se gasea pana nu demult, singura cetate acoperita din lume. Pornindu-se de la importanta constructiei, s-a ajuns la concluzia ca, in vremuri indepartate, dealul Catalina, apartinand judetului Iasi, indeplinea, pe langa un rol de aparare in fata navalitorilor si unul initiatic, fiind un perimetru sacerdotal important. Avand o vechime de peste 3000 de ani, cetatea era protejata de un acoperis care se ridica la o inaltime de aproximativ 30 de metri. Dar, daca motivatia construirii zidurilor a fost una de ordin strategic si militar, pentru existenta acoperisului nu s-a gasit, deocamdata, nici o explicatie logica si acceptabila de marea majoritate a specialistilor. Si totusi…
In anii `70, inca mai exista un basorelief in care apareau aparatorii cetatii care luptau cu niste inamici nevazuti din aer. Dar cine ar sa atace din aer acum 3000 de ani? Se spune ca triburile care locuiau in zona au construit-o de teama zeilor care isi pedepseau din cand in cand supusii, ori de cate ori acestia nu-si aduceau prinosul pe altarele lor. Dar cine erau acei zei, acei luptatori care se puteau deplasa prin aer? 
Arheologii care s-au ocupat in urma cu 22 de ani de studierea ramasitelor cetatii, au constatat ca, pe o raza de aproximativ 600 de metri fata de locul constructiei pamantul nu era deloc fertil, iar la o adancime de aproximativ 80 de centimetri exista o pelicula de pamant carbonizat cu o grosime de circa 25 de centimetri. Concluzia a fost stranie si inacceptabila pentru istoricii de atunci: urme de ardere pe o adancime asemanatoare putea lasa doar o arma… atomica de putere medie. Cu toate acestea, cetatea nu a fost mistuita de foc, ceea ce demonstreaza ca aparatorii sai aveau arme cel putin la fel de redutabile cu ale atacatorilor.
Charles Berlitz a publicat într-una din carţile sale, "Atlantis, al optulea continent", o hartă modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că exista şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia. De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Alba) unde există acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormântul semizeului. Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură având 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mâna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfântă. Atlanţii e posibil sa fi ajuns şi prin parţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursiţelor de la Sinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii au avut cunoştinte extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde sa le ia decât de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.

Puţini ştiu că însuşi Mihai Eminescu a vorbit în versurile sale de enigmatica Atlantidă din Marea Neagră.

Memento mori
de Mihai Eminescu

" Din fundul Mării Negre, din înalte-adânce hale
Dintre stânce arcuite, din gigantice portale 
Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit
Zeii Daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale,
Se reped pe trepte'nalte şi cobor în sure hale
Cu lumina, ei îngroapă a lor trai întunecos;
Dară ea, înfiorată de adânca ei durere,
În imagini de talazuri cânt-a Daciei cădere
Şi cu-albastrele ei braţe ţărmii mângâie duios."

Potopul a inceput in Romania
Biblia vorbeste despre un mare potop caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, dupa ce fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni. Dar nu de inadvertentele Bibliei ne vom ocupa in acest material. Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca legendele românesti vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste "povesti", cum le spun majoritatea românilor.
Si totusi, atunci cand aceste "povesti" sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.
Sfirsitul Atlantidei si inceputul Potopului


Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri. A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci tarmul nordic românesc, in apropiere de insula Serpilor, si undeaparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii, piramide si catedrale ce par de neinchipuit pentru zilele noastre. "In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici macar nu au auzit". Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor riurilor românesti, despre care considera ca sunt ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea România in urma cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente."Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt, singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in România, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului".
Sfinxul, ce s-a dovedit a fi cheia, "farul" Kogaionului, o infatiseaza pe Marea Mama "personificare a Pamantului, matrice si receptacul al vietii". Principala functie a Sfinxului din Bucegi se identifica in structura atributiva a Zeitei numita Tara, din traditiile Indiei si Tibetului . In limba sanscrita Tara (Târa) inseamna Stea, iar Tara (Târâ) inseamna Salvatoare. Conform textelor budiste Tara este Stea calauzitoare; ea este cea care arata drumul si conduce pana la pragul realizarii supreme.
"Daci montibus inhaerent', adica "Dacii (care) stau aninati de munti", scrie istoricul roman Lucius Annaeus Florus. Nenumarate cetati geto-dacice s-au descoperit indeosebi pe munti si pe dealuri, mai rar in campii. Stramosii nostri erau asadar "neam de piatra", dupa cum le spuneau primii nostri istorici, mai romantici decat cei de mai incoace.
Muntii Carpati sunt plini de vestigii preistorice, pe care unii visatori le numesc "atlante", altii "pelasgice". In acest sens, Bucegii aprind imaginatia prin toponimie, dar mai ales prin multimea de megaliti, fie ca au fost sculptati de mesteri din stravechime, fie ca i-ar fi cioplit vantul, zapada si ploaia. Cele mai spectaculoase astfel de monumente sunt, desigur, Sfinxul Romanesc si Babele.
Pământul uitat de timp
Tuathanii sau hiperboreii nu au dispărut aşa cum lasă să se înţeleagă legenda Atlantidei. Ei există si au existat întotdeauna. " În sfârşit cât despre superioritatea tradiţiei dacice până în Evul mediu, în epoca întemeierii principatelor române, aceasta nu are nimic neverosimil; în privinţa epocilor mai moderne, poate să nu fie vorba decât de o transmie mai putin consistentă; evident este destul de dificil să găseşti ceva care să permită să fii absolut afirmativ în această problemă, ca şi atunci când este vorba să ştii până în ce moment tradiţia druidică, pe de altă parte, a rămas cu adevărat vie"... Acesta (Regele Lumii-n.n) joacă un rol important în istoria Ioanei d'Arc, şi unii o consideră ca titlu al şefului unui anumit centru spiritual care, în acea epocă, ar fi existat încă undeva în Europa, fără să poată fi localizat însă într-un mod precis. Mă întreb dacă nu se poate face o apropiere cu numele acela de Căliman, Caraiman al cărui sens este în orice caz foarte apropiat" spune R. Guenon în corespondenţa sa cu V Lovinescu.

Însuşi Lovinescu ne spune următoarele: " (Dacia) a fost centrul suprem al unei tradiţii mult mai puternice şi mai pure decât tradiţia celtică. Ocupaţia romană a durat numai de la 110 la 275 d.Ch, în total 185 de ani.Şi mai puţin de o treime din Dacia a fost ocupată; Transilvania şi Oltenia actuală. În tot restul ţării dacismul a subzistat fără să fie tulburat". Centrele spirituale ale dacilor se găseau în masivele centrale ale munţilor cei mai sălbatici şi mai de nepătruns din Europa. După părăsirea de către romani , avalanşa invaziilor barbare, care a durat mai mult de 1000 de ani, s-a preciptat peste Dacia făcând astfel imposibilă nu numai viaţa citadină ci chiar viaţa agricolă. O imensă pădure a acoperit Dacia şi viaţa pastorală s-a generalizat din nou mai ales în munţii centrali inaccesibili" În jur, barbarii goţi, ostrogoţi, vandali,gepizi,slavi,cumani,pecenegi, unguri, mongoli au făcut vid. Să lasăm pe istorici să se lamenteze si să constatăm că că acest fapt a ocrotit tot ceea ce trebuia să rămână neviolat". Tradiţia dacică a continuat să subziste netulburată, în afara istoriei care se făcea în jurul ei. Astfel , când în sec XIII-XIV când au fost întemeiate principatele Moldovei, Valahiei şi Transilvaniei, a căror reunire avea să formeze România modernă, Dacia era neatinsă de istorie, ea se găsea în sensul cel mai riguros şi literal al cuvântului ,în aceeaşi stare ca pe vremea în care domnea peste ea Ler Împărat"! "Apa trece , pietrele rămân" spune tradiţia românescă şi acei ţărani de prin crângurile şi cătunele munţilor,puţini şi bătrânicare mai stiu legendele şi tradiţiile legate de Centrul Lumii, de Regele Lumii şi de Marea Maică Dochia se încăpăţânează cu îndârjire să păstreze intactă Întelepciunea Sf Graal şi inviolabilitatea misteriosului Avalon, locul unde se ascunde aceasta.
Vasile Lovinescu -Dacia Hiperboreana




Orastie. Resturi de cetati dacice. Ani de zile istoricii si arheologii au facut sapaturi pentru a dezlega misterul mortarului dacic. Si in timp ce incercau sa dea niste raspunsuri au aparut alte intrebari. E vorba despre terasele pe care au fost construite cetatile si care nu retin deloc apa de ploaie. Ca si cum interiorul muntelui ar fi gol. S-a mers mai departe si s-a analizat solul terasei. Stupoare, compozitia sa este identica cu cea a otelului inoxidabil. Dar cum s-a putut obtine o astfel de puritate in urma cu mii de ani si de catre cine?
Pentru ca dacii nu aveau nici macar sabiile din otel. Poate ca si aceste cetati sa fi apartinut altei civilizatii? Aceleiasi civilizatii care a construit bai speciale pentru stapinii cetatilor de pe virf de munte. Baile erau alimentate concomitent de izvoare reci, care veneau din interiorul muntelui, dar si de izvoare termale, pe alocuri sulfuroase. Iar in mijlocul imenselor bazine exista un mic stilp facut din cristale. Se spunea ca daca regii faceau baie in anumite zile in acele bazine, erau feriti de boli si nu-i invingea nici un adversar.
Dar baile erau aproape necunoscute oamenilor de la munte, luptatorilor care aveau cusme si postavuri din lina si mai putin din cinepa. Atunci cine a realizat ciudatele constructii? Este o intrebare care va ramane multa vreme fara raspuns.
Bucegii sunt un alt loc unde s-a spus ca ar fi trait atlantii, ca acolo, sus, la Babele, ar fi ultimul loc ramas dupa scufundarea Atlantidei. Greu de spus ce e realitate si ce e legenda, dar toti voievozii acestui popor isi pregateau soldatii sus, pe platourile Bucegilor si ascundeau tezaurul tarii in pesterile care strabat muntii in toate partile.
Mai mult, in ultimii ani, radiestezistii si alte persoane cu diverse capacitati paranormale, sustin ca au descoperit cimpuri si linii de forta de o putere fantastica. Unii dintre ei spun ca au contactat entitati superioare care s-au prezentat ca fiind spirite ale atlantilor de demult, iar altii sustin ca, de fiecare data cand sunt in zona, simt prezenta unor entitati energetice.

Nici un secret nu se poate ascunde pînã la nesfîrsit! Timpul va crea anumite canale de scurgere neprevãzute pentru informatiile ascunse, deoarece fiind de interes general apartini tuturora neputînd fi însusite pe nedrept de anumite persoane sau grupuri de interese, nici pe baza unor intentii ca bine cotate la prima vedere.



surse
http://secretele--sistemului.blogspot.ro/2012/04/atlantida-romaneasca.html
http://secretele--sistemului.blogspot.ro/2012/04/atlantida-si-teritoriul-actual-al.html
https://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/category/atlantida-romanesca/
http://www.2012en.ro/2008/08/misterioase-constructii-antice-din-romania/
http://www.razboiulnevazut.org/
http://trebuie-sa-asculti.blogspot.ro/2011/10/atlantida-continentul-disparut.html

Civilizatia de Sub Marea Neagra
S-ar putea să îţi placă şi:

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Daily Calendar