Povestiri Zen

·         Nan-in, un maestru din epoca Meji, a fost vizitat de un profesor universitar, care dorea să cunoască ce înseamnă filozofia Zen. Nan-in îl servi cu ceai. A umplut ceaşca oaspetelui, dar a continuat să toarne. Profesorul îl privi mirat şi-i spuse: “Ceaşca s-a umplut, nu mai încape nimic!” Maestrul spuse: “Tu, ca şi această ceaşcă, eşti plin de părerile tale, de prejudecăţi. Cum să-ţi explic ce înseamnă Zen, dacă nu are unde să intre? Goleşte-ţi mai întâi ceaşca…”

·         Maestrul Hakuin era admirat de vecini pentru puritatea vieţii sale. Alături locuia o fată frumoasă, fiica unor negustori de alimente. Într-o zi, ca un trăsnet picat din senin, părinţii descoperiră că fiica lor era însărcinată. Deşi fata nu voia să spună cine-i tatăl, până la urmă mărturisi că era Hakuin. Atunci, părinţii furioşi, se duseră la maestru. „Aaa, da?” a fost singurul lui răspuns. Când s-a născut copilul, i l-au adus lui Hakuin, care l-a îngrijit, fără să-i pese că-şi pierduse reputaţia. După un an, tânăra mamă nu mai rezistă şi spuse adevărul. Tatăl copilului era un tânăr care lucra în târgul de peşte… După ce părinţii se împăcaseră cu ginerele, tinerii părinţi se duseră la Hakuin să-şi ceară iertare şi să-şi ia copilul înapoi. Hakuin nu le reproşă nimic, ci spuse doar atât: „Aaa, da?”

·         Un student îl întrebă pe Gasan: „Ai citit Biblia creştinilor?” „Nu. Citeşte-mi tu din ea”. Studentul deschise Biblia şi citi din Evanghelia lui Matei: „De ce te îngrijeşti de haine? Priveşte crinii câmpului: nu lucrează, nu ţes, dar nici Solomon nu a fost îmbrăcat atât de frumos…” „Cel ce a spus asemenea lucruri, preciză Gasan, pare un om ce a atins iluminarea!” Studentul citi în continuare: „Cere şi ţi se va da, caută şi vei găsi, bate şi ţi se va deschide…” Gasan comentă: „Foarte frumos! Cel care a spus asta, e un Buddha!”

·         Juin, un maestru din Shingon, era, era un savant renumit în cunoaşterea limbii sanscrite. În tinereţe ţinuse conferinţe asupra unui subiect. Mama sa află şi-i scrise. „Nu cred, fiule, că ai devenit călugăr din dorinţa de a te transforma într-o enciclopedie ambulantă. Informaţiile, comentariile, gloria şi onorurile nu au sfârşit. Aş vrea să renunţi la conferinţe şi să te retragi într-un templu mic, izolat. Dedică-te meditaţiei şi aşa te vei realiza cu adevărat”.

·         Maestrul Shaku părăsi această lume când avea şaizeci şi unu de ani. După munca de-o viaţă, lăsă multe învăţăminte, mai bogate decât ale majorităţii maeştrilor Zen. În timpul vieţii, discipolii săi puteau să doarmă ziua. El însă, deşi tolera acest lucru, nu irosea nici o clipă. Pe când avusese doisprezece ani, studia filosofia Tendai. Într-o zi de vară, în timp ce maestrul plecase undeva, micul Soyen se simţise atât de toropit, încât se întinsese pe pământ şi adormise. După trei ore, s-a trezit brusc, simţind că a intrat maestrul. Era prea târziu, maestrul era lângă el. „Scuză-mă”, şopti maestrul, învelindu-l cu grijă, ca pe un oaspete de seamă. De atunci, Soyen nu a mai dormit niciodată după-amiaza.

·         Tosui a fost un maestru Zen celebru la vremea sa. Vizitase multe temple şi predase în multe provincii. Ultimul templu în care predase era atât de plin de discipoli, încât Tosui decise să-şi întrerupă cursurile, sfătuindu-şi elevii să plece unde vor voi. Apoi, dispăru şi el… După trei ani, unul dintre discipoli îl descoperi trăind printre cerşetori, sub un pod din Kyoto, şi-l rugă să-l instruiască. „Dacă reuşeşti să faci ce fac şi eu, măcar câteva zile, poate că te voi instrui”, îi răspunse Tosui. Discipolul se îmbrăcă în zdrenţe şi petrecu o zi alături de maestru. Unul dintre cerşetori murind, Tosui şi discipolul îi cărară cadavrul şi-l îngropară, la miezul nopţii. Apoi se întoarseră sub pod. Tosui dormi profund, dar discipolul nu reuşi să închidă ochii. Dimineaţa Tosui îi spuse: „Azi nu mai e nevoie să ne cerşim mâncarea căci a mai rămas câte ceva de la cel ce-a murit. Discipolul n-a fost în stare să mănânce. „Ştiam că n-o să fii în stare, i-a spus Tosui, du-te deci în pace!”

·         Într-o zi, când armata japoneză făcea manevre, comandanţii şi-au stabilit cartierul general în templul lui Gasan. Acesta îi spuse bucătarului: „Să-i serveşti pe ofiţeri cu aceleaşi mâncăruri simple pe care le mâncăm şi noi”. Militarii, obişnuiţi să fie trataţi altfel, s-au supărat şi unul i-a spus lui Gasan: „De ce nu ne tratezi cum se cuvine? Noi suntem soldaţi, ne sacrificăm viaţa pentru patrie!” Gasan îi răspunse: „Şi noi ce suntem? Noi suntem soldaţii întregii omeniri şi ne străduim să salvăm toţi oamenii!”

·         Un soldat, numit Nobushige, se duse la Hakuin şi-l întrebă: „Există cu adevărat rai şi iad?” „Cine eşti tu?” îl întrebă Hakuin. „Sunt un samurai” „Tu? se miră Hakuin, ce nobil te-ar lua pe tine în garda lui? Ai o mutră de caraghios!” Soldatul se înfurie şi duse mâna la teacă, dar Hakuin continuă: „Ai şi sabie! Pariez că-i prea tocită ca să-mi tai capul!” Nobushige trase sabia din teacă, dar Hakuin îi spuse: „Aşa se deschid porţile infernului!” La aceste cuvinte, samuraiul, înţelegând în sfârşit pilda maestrului, puse sabia în teacă şi se înclină. „Aşa se deschid porţile raiului”, zise atunci maestrul.

·         Nobunaga, un mare războinic, hotărâse să atace duşmanul, deşi armata lui era doar a zecea parte din cea inamică. El era sigur că va învinge, dar soldaţii lui erau plini de îndoială. Atunci, Nobunaga opri marşul în faţa unui templu şi le spuse oamenilor săi: „După ce mă voi ruga în templu, voi da cu banul: dacă iese cap, vom câştiga; dacă iese stema, vom pierde. Suntem, doar, în mâna destinului…” Intră astfel în templu, se rugă cu tăcere, apoi ieşi şi dădu cu banul. La aruncare a căzut cap. Soldaţii, încrezători, erau nerăbdători să dea lupta. După ce au câştigat bătălia, locotenentul lui Nobunaga spuse: „Nimeni nu poate schimba destinul!” „Aşa e”, recunoscu Nobunaga, arătându-i moneda care avea cap pe ambele feţe.

·         Yamaoka Tesshu era unul dintre învăţătorul împăratului. Era şi maestru de scrimă şi foarte pregătit în filosofia Zen. Casa lui era refugiul cerşetorilor şi năpăstuiţilor. Avea doar o singură haină pentru că împărţea tot ce avea celor săraci. Împăratul, văzându-i haina roasă, îi dădu bani să-şi cumpere alta nouă. A doua zi, Yamaoka apăru tot în haina cea veche. „De ce nu ţi-ai luat haine noi?” îl întrebă împăratul. „I-am îmbrăcat pe fiii Maiestăţii voastre”, răspunse învăţatul.

·         Hogen, un învăţat chinez, trăia într-un templu mic, la ţară. Într-o zi, au sosit patru călugări rătăcitori şi l-au rugat să le dea voie să aprindă un foc în curtea templului, ca să facă baie. Hogen îi auzi vorbind, în timp ce tăiau lemnele, despre subiectivitate şi obiectivitate. Se duse la ei şi le spuse: „Priviţi piatra asta mare. Ce credeţi, există doar în mintea voastră, sau în afara ei?” Unul dintre călugări răspunse: „Conform budismului, totul e doar o închipuire a minţii. Piatra, deci, se află doar în mintea mea”. „Cred că ai un cap tare greu, remarcă Hogen, dacă umbli cărând cu tine o piatră ca asta!”

·         Zengetsu, un maestru chinez din timpul dinastiei T’ang, a scris pentru elevii săi următoarele sfaturi: „Să trăieşti în lume, dar să nu strângi legăturile cu pulberea lumii, aceasta este linia de conduită a unui adevărat discipol Zen. Când vezi fapta bună a cuiva, caută să o repeţi. Chiar şi când eşti singur, poartă-te de parcă ai avea alături un oaspete nobil. Exprimă-ţi sentimentele, dar nu fi peste măsură de expansiv. Sărăcia este comoara ta; n-o schimba cu o viaţă îmbelşugată. Un om poate părea altora prost, fără să fie în realitate. O poate face pentru a-şi apăra spiritul cu discernământ. Virtuţile sunt fructul autodisciplinei, nu cad din cer, ca ploaia sau zăpada. Modestia este baza tuturor virtuţilor. Lasă-i pe ceilalţi să descopere că ai atins iluminarea. Un suflet nobil nu se expune în văzul tuturor. Cuvintele trebuie să fie ca nişte pietre preţioase, scoase rar la iveală, dar de mare valoare. Pentru cel ce filosofează cu adevărat, fiecare zi e o zi bună. Timpul trece, dar el înaintează. Nici gloria, nici defăimarea nu trebuie să-l influenţeze. Critică-te des, dar nu-i critica pe alţii. Nu discuta despre ce-i drept şi ce-i rău. Unele lucruri drepte au fost socotite, mult timp, rele. Pentru că-i posibil ca dreptatea să fie recunoscută după secole, nu trebuie să pretinzi recunoaşterea ei imediată. Trăieşte cu un scop şi lasă rezultatele în seama marii legi a universului. Petrece-ţi fiecare zi într-o contemplare plină de seninătate”.

·         Pe când studia, Yamaoka Tesshu vizitase toţi maeştrii. Într-o zi, se duse la Dokuon din Shokoku. Dorind să-i arate pregătirea sa, îi spuse: „Mintea, Buddha, fiinţele, nu există, de fapt! Adevărata natură a fenomenelor este vidul. Nu există realitate, nici iluzie, nici înţelepciune, nici prostie. Nu există nimeni care să dea, nimeni care să primească… Dokuon, care bea tăcut o ceaşcă cu ceai, nu spunea nimic. Deodată însă, îl lovi pe Yamaoka cu un băţ, făcându-l să sară de durere. „Dacă nu există nimic, îl întrebă Dakuon, ce sari aşa?”

·         Hyakujo, un maestru chinez, muncea, chiar şi la optzeci de ani, cot la cot cu elevii săi. Discipolilor nu le plăcea faptul că maestrul se ostenea atât. Ştiind că-i inutil să discute cu el, i-au ascuns uneltele. În ziua aceea, maestrul n-a mai mâncat, nemaimâncând nici în zilele următoare. „S-a supărat că i-am ascuns uneltele, îşi spuseră elevii, mai bine să le punem la locul lor…” În ziua aceea, maestrul a lucrat şi a mâncat, aşa cum făcea de obicei, iar seara le spuse: „Cine nu munceşte, nu mănâncă!”

·         Maestrul Gettan, care a trăit la sfârşitul epocii Tokugawa, spunea: „Există trei feluri de discipoli: cei care-i pot învăţa Zen pe alţii, cei care au grijă de templu şi de sanctuar, iar alţii sunt pur şi simplu, de decor. Gasan nu împărtăşea aceeaşi idee. Pe când studia cu Tekisui, care era foarte sever, fusese lovit de mai multe ori de maestru. Unii elevi nu suportau felul acesta de învăţătură şi renunţau. Gasan însă rămase spunând: „Un discipol fără valoare utilizează prestigiul maestrului, un discipol mediocru admiră bunătatea unui maestru, dar un discipol bun se formează doar sub disciplina maestrului!”

·         Sub îndrumarea maestrului Sengai învăţau meditaţia mulţi elevi. Unul dintre ei se scula noaptea, sărea zidul templului şi se distra în oraş. Într-o noapte, trecând prin dormitoare, Sengai descoperi lipsa elevului şi găsi scara cu ajutorul căreia sărise zidul. Sengai a luat scara şi culcând-o lângă zid s-a aşezat să-l aştepte. Când elevul se întoarse, vrând să sară, puse piciorul pe capul lui Sengai. Dându-şi seama ce făcuse, încremeni. Sengai îi spuse: „E frig în zori… Du-te, să nu răceşti!” De atunci, elevul n-a mai ieşit din templu.

·         Matajuro Yagu era fiul unui celebru spadasin. Tatăl său, convins că fiul e prea leneş pentru a-i egala măiestria, l-a izgonit. Atunci Matajuro s-a dus pe muntele Futara, la celebrul spadasin Banzo. „Vrei să înveţi mânuirea săbiei sub îndrumarea mea? Îţi lipsesc cele necesare”. „Dacă lucrez din greu, câţi ani îmi sunt necesari pentru a ajunge un maestru?”, insistă tânărul. „Restul vieţii tale”. „Nu pot aştepta atât. Dacă accepţi să-mi dai lecţii, voi fi servitorul tău devotat. Cât timp va dura deci?” „Probabil zece ani”, se îmblânzi Banzo. „Tatăl meu a îmbătrânit, va trebui să am grijă de el… Dacă voi munci din greu, cât va dura?” „Treizeci de ani!” „Cum aşa? se miră Matajuro, adineauri ai spus că zece ani, iar acum zici treizeci? Aş accepta orice lipsuri, doar ca să învăţ această artă într-un timp cât mai scurt!” „Se pare, spuse Banzo, că va trebui să rămâi cu mine şaptezeci de ani căci un om care se grăbeşte în felul acesta rareori reuşeşte ceva!” „Bine, zise tânărul, înţelegând că-i pedepseşte nerăbdarea, accept”. Pentru început, Matajuro primi ordinul să nu amintească nimic de scrimă şi să nu se atingă de sabie. În schimb, gătea, spăla vasele, făcea patul, mătura curtea, îngrijea grădina… Aşa trecură trei ani şi Matajuro se ocupa cu aceleaşi îndeletniciri. Nici măcar nu începuse să înveţe primele noţiuni din arta căreia îşi dedicase viaţa. Într-o zi, Banzo se strecură pe la spatele lui şi-i dădu o lovitură teribilă cu o spadă de lemn. În ziua următoare, în timp ce Matajuro gătea, Banzo îl lovi din nou, pe neaşteptate. De atunci, zi şi noapte, Matajuro trebuia să se apere de atacurile surpriză. Nu era clipă în care să nu se gândească la sabia lui Banzo. Atunci zări pe figura maestrului un zâmbet… Matajuro ajunse cel mai mare spadasin din Japonia.

·         Hakuin le povestise discipolilor săi despre o bătrână care avea o ceainărie, lăudându-i cunoştinţele despre Zen. Aceştia nu l-au crezut şi s-au dus la ceainărie să se convingă. După ce au intrat, bătrâna i-a întrebat dacă veniseră să bea ceai sau ca să-i verifice cunoştinţele despre Zen. În primul caz îi va servi cu plăcere, în al doilea, s-o urmeze după un paravan. Îndată ce elevii veniră după ea, bătrâna începu să-i lovească cu un vătrai. Şase elevi din zece suportară loviturile, nedând bir cu fugiţii.