marți, 17 mai 2011

Triunghiul Bermudelor

Triunghiul Bermudelor (cunoscut şi sub numele de Triunghiul Diavolului) este o zonă triunghiulară din Oceanul Atlantic mărginită la extremităţi de Miami, Bermuda şi Puerto Rico. Legenda spune că mulţi oameni, ambarcaţiuni şi avioane au dispărut în mod misterios în această zonă. Câţi au dispărut depinde însă de cine face localizarea şi numărarea. Dimensiunea triunghiului variază între 500 000 de mile pătrate până la de trei ori mai mult în funcţie de imaginaţia autorului. (Unii includ şi Insulele Azore, Golful Mexic şi Indiile de Vest în triunghi.) După unii misterul ar data din timpul lui Columb. Chiar şi aşa, estimările variază între 200 şi 1 000 de incidente în ultimii 500 de ani. Howard Rosenberg susţine că în 1973 Paza de Coastă SUA a răspuns la peste 8 000 de cereri de ajutor în zonă şi că peste 50 vase şi 20 avioane s-au scufundat în Triunghiul Bermudelor în ultimul secol.
Multe teorii au fost promulgate pentru a explica extraordinarul mister al dispariţiei acestor vase şi avioane. Extratereştrii malefici, cristale reziduale din Atlantida, oameni răi cu aparate antigravitaţionale sau alte tehnologii ciudate, vortexuri către o a patra dimensiune sunt ipotezele favorite ale scriitorilor de proză fantastică. Câmpuri magnetice ciudate şi flatulenţele oceanice (gaz metan provenit de pe fundul oceanului) sunt explicaţiile preferate de minţile mai tehnice. Condiţii meteorologice (furtuni, uragane, tzunami, cutremure, valuri mari, curenţi, etc.), nenoroc, piraţi, încărcături explozive, navigatori incompetenţi şi alte cauze umane şi naturale sunt explicaţiile date de investigatorii mai sceptici.
Există persoane sceptice care afirmă că faptele nu confirmă legenda, că nu există un mister ce necesită rezolvare şi nimic nu trebuie explicat. Numărul epavelor din zonă nu este extraordinar de mare dacă ţinem cont de dimensiunile acesteia, locaţia şi traficul din zonă. Multe dintre vasele şi avioanele care au fost identificate ca fiind dispărute în Triunghiul Bermudelor nu au fost acolo deloc. Investigaţiile nu au prezentat încă dovezi ştiinţifice ale existenţei unui fenomen neobişnuit implicat în dispariţii. Prin urmare orice explicaţie, inclusiv cele ştiinţifice cum ar fi cele bazate pe eliberarea de gaz metan de pe fundul oceanului, anomalii magnetice, etc. nu sunt necesare. Adevăratul mister este cum a devenit Triunghiul Bermudelor un mister.
Legenda modernă a Triunghiului Bermudelor a apărut curând după ce cinci avioane ale armatei au dispărut într-o misiune de antrenament în timpul unei furtuni puternice în 1945. Cea mai logică explicaţie pentru această dispariţie este aceea că compasul pilotului principal lt. Charles Taylor s-a defectat. Avioanele de antrenament nu erau echipate cu instrumente de navigare care să funcţioneze bine. Grupul a fost dezorientat şi pur şi simplu a rămas fără combustibil. Nici o forţă misterioasă nu a fost implicată cu excepţia efectului misterioasei forţe a gravitaţiei asupra avioanelor fără combustibil. Este adevărat că unul de avioanele din misiunea de salvare a explodat la scurt timp după decolare dar aceasta s-a datorat mai de grabă unui rezervor defect decât unei forţe misterioase.
De-a lungul anilor au apărut zeci de articole, cărţi şi programe de televiziune promovând misterul Triunghiului Bermudelor. În urma studierii materialelor existente Larry Kushe a descoperit că puţini au realizat investigaţii asupra misterului, mulţi mulţumindu-se doar să transmită mai departe speculaţiile predecesorilor ca şi cum acestea ar fi fost adevăruri incontestabile. Nimeni nu a ajutat mai mult la crearea acestui mit decât Charles Berlitz care a scris un bestseller cu acest subiect în 1974. După examinarea unui raport oficial de peste 400 pagini al Comisiei de Investigaţii a Marinei referitor la dispariţia avioanelor din 1945 Kushe a descoperit că Comisia nu era uimită deloc de incident şi nu a menţionat presupusele transmisii radio citate de Berlitz în cartea sa. După spusele lui Kushe, ce nu a fost greşit interpretat de Berlitz a fost inventat. Kushe scrie: ,,Dacă Berlitz afirma că un vapor era de culoare roşie şansele ca acesta să fii fost de oricare altă culoare sunt aproape o certitudine.” Berlitz însă nu a inventat numele, acesta i-a fost dat de Vincent Gaddis în ,,Mortalul Triunghi al Bermudelor” apărută în numărul din februarie 1964 al revistei Argosy care era dedicată ficţiunii.
Pe scurt, misterul Triunghiului Bermudelor a devenit un mister pe baza unei mass medii care a transmis fără a cerceta speculaţiile conform cărora ceva misterios se petrece în Oceanul Atlantic.


Din cele mai vechi timpuri au circulat povesti mai mult sau mai putin reale, mai mult sau mai putin credibile, referitoare la ,,corabii fantoma'' care brazdau marile si oceanele lumii, sau - mai recent - la disparitii misterioase de nave si avioane. În scrierile lor, Platon (filizof grec 427-347 î.e.n.) si Aristotel (savant si filozof grec, 384-322 î.e.n.) povestesc despre o mare întinsa ce se gasea spre apus de ,,Coloanele lui Hercule'' (denumire data de antici strâmtorii Gibraltar) si în adâncimea careia ar fi disparut legendara Atalantida. Noroiul si ierburile în care se împotmoleau corabiile ce încercau sa strabata aceste ape, proveneau, dupa parerea lor, de la uscatul înghitit de ape. Despre aceasta aglomerare de ierburi vorbeste si filozoful Teofrast (327-287 î.e.n.) în lucrarea sa ,,Istoria plantelor''. În mijlocul acestei mari a ajuns Cristofor Columb la 16 septembrie 1492, în cursul primei sale calatorii spre ,,Lumea Noua''. Dupa doua zile de navigatie avea impresia ca vasele sale înaintau într-o veritabila preerie. Numai dupa trei saptamâni corabiile s-au gasit din nou în marea libera. Astfel, Columb lasa posterioritatii prima însemnare scrisa facuta ,,la fata locului'' privind pericolele iesite din comun ale acestei zone oceanice. Tot el este acela care a observat acolo ciudate ,,fâsii incandencente'' de ,,apa alba''. Si - ca o confirmare moderna a acestei consemnari - dupa relatarile astronautilor americani, aceste sclipiri albe sunt ultimile lumini care mai pot fi vazute pe pamânt de catre cei ce pleaca în Cosmos. S-a nascut astfel legenda unei mari misterioase si înfricosatoare, legenda care avea sa dainuie peste secole si sa furnizeze scriitorilor subiecte fantastice si pasionante. Astfel, catre mijlocul secolului trecut, William Robert Chambers descria aceasta mare ca pe un imens ,,cimitir de epave din toate timpurile si de toate tonajele''. În 1898 scriitorul american Thomas Janvier, a publicat o carte de aventuri al carui erou, marinarul Roger, reuseste sa se salveze de la un naufragiu pe o pluta împinsa de curenti în mijlocul oceanului. Aici, el vede o îngramapdire halucinanta de epave, pe care se aflau navigatori morti la posturile lor, sclavi în lanturi etc. Marea Sargaselor - caci despre ea este vorba - spaima legendara a vaselor cu pânze, este un loc de pe glob atât de singular, încât poate fi considerata ca o regiune geografica distincta. Nu este o mare propriu-zis, ci o portiune din Atlanticul de Nord, înconjurata de marii curenti ai canarelor si Golf Stream-ului, cu o suprafata de circa 6-7 milioane Km2. Iata câteva din caracteristicile acestei zone:
1) Abundenta foarte mare a speciilor de flora si fauna marina, ceea ce constituie un adevarat ,,El Dorado'' pentru naturalisti; 2) Fiind departata de orice tarmuri, ea este lipsita de aportul de apa dulce sau de gheata topita, constituind partea cea mai sarata din Oceanul Atlantic (36,5-37 la suta), care el însusi este cel mai sarat dintre oceanele lumii; 3) Transparenta foarte mare a apelor sale (peste 65 m în adâncime); 4) S-a descoperit ca aici este unul dintre singurele doua puncte de pe glob unde busola indica nordul geografic si nu pe cel magnetic! Celalalt punct care prezinta aceasta ciudatenie, exact la antipod, este Marea Diavolului, despre care vom mai avea ocazia sa vorbim, si care se afla între Japonia si nordul Filipinelor; 5) În sfârsit, o stire de la începutul anului 1975, mentioneaza masuratorile facute asupra suprafetei oceanelor de catre satelitul american GEOS-C, lansat la 9 aprilie. Concluzia la care s-a ajuns este menita sa sensibilizeze întreaga lume stiintifica: câmpul magnetic terestru determina o scadere a nivelului apelor cu aproximativ 25 m pe o portiune cu un diametru de circa 200 km în periculoasa Mare a Sargaselor. Vapoarele care circula în aceasta zona sunt fortate - fara a-si da seama - sa patrunda în aceasta ,, vale'' adânca a oceanului, reducându-li-se, din diverse motive, posibilitatile de manevrare. Dar, Marea Sargaselor nu este decât o mica portiune în aproprierea unei alte zone a Atlanticului, care si-a câstigat în ultimul timp un trist renume, datorita numeroaselor accidente si disparitii misterioase de avioane, vapoare si oameni. Cine nu a auzit de ,,Iadul marilor'', Triunghiul negru'', ,,Cimitirul Atlanticului'', ,,Marea nenorocirii'', ,,Triunghiul Bermudelor'' ? Oricare dintre aceste denumiri ne duce cu gândul si imaginatia spre acelasi enigmatic loc de pe Terra. O zona a Atlanticului Occidental, în largul coastei de sud-est a Statelor Unite, formeaza un triunghi, delimitat la nord de Insulele Bermude, la vest de Florida Meridionala si la sud de Puerto Rico. Acest sector ocupa un loc primordial, tulburator, chiar inimaginabil, în inventarul mondial al misterelor înca neelucidate. Este vestitul ,,TRIUNGHI AL BERMUDELOR'', zona unde mai mult de 100 de vapoare si avioane s-au evaporat, pur si simplu - în cea mai mare parte dupa anul 1945 - si unde peste 1000 de vieti omenesti au fost pierdute în cursul ultimelor decenii. Disparitiile se succeda cu o frecventa care pare în crestere, desi rutele maritime si aeriene sunt mult mai frecventate, cercetarile sunt mai asidue, posibilitatile stiintifice si tehnologice de studiu sunt mai complexe si mai perfectionate, iar rapoartele mai atent si mai competent întocmite decât altadata. Încercam sa schitam în linii mari care au fost disparitiile corabiilor, vapoarelor si avioanelor, atât în triunghiul Bermudelor cât si în celelalte zone enigmatice de pe Terra, începând chiar din secolul trecut. Ne vom opri cu amanunte numai asupra celor mai reprezentative ,,cazuri'' mentionate de literatura de specialitate. Asupra acelor evenimente care au facut multa vâlva la vremea lor si carora nici pâna astazi nu li s-au gasit explicatii rezonabile. Sa alegem punctul de plecare începutul secolului XIX pentru un motiv simplu: atunci, istoria navigatiei cunoaste o cotitura cruciala, trecerea de la vasele cu pânze la cele actionate de forta aburului. În 1819, corabia cu pânze si cu aburi ,,Savannah'', traverseaza Atlanticul în ,,timpul record'' de 25 zile, lasând în urma ei, din portul britanic Liverpool pâna în portul american New Orleans, cea mai lunga dâra de fum din câte se pomenise vreodata. De la acea data, numarul vapoarelor se mareste vertiginos si continuu. Un singur secol avea sa treaca si oceanele lumii urmau sa fie brazdate de zeci de mii de vapoare, veritabile uzine si hoteluri plutitoare înlesnind transporturile si comunicatiile intercontinentale, marind implicit si numarul accidentelor si observatiilor din Triunghiul Bermudelor sau din alte zone.
 

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu