Schema Ponzi - operatiune investitionala frauduloasa

O Schema Ponzi este o operatiune investitionala frauduloasa ce implica plata unor profituri deosebit de mari unor investitori de pe urma unor fonduri investite de alte persoane si nu de pe urma veniturilor pe care afacerea le-a generat în realitate. Termenul de schema Ponzi este folosit îndeosebi în Statele Unite ale Americii, în timp ce în alte tari nu se face nicio deosebire între aceasta schema si alte scheme piramidale. Pe acelasi sistem functioneaza si sistemele piramidale de vânzari tip MLM, unde, într-o anumita proportie, naivitatea celor inscrisi este benefica celor ce initiaza acest tip de sistem.

Introducere Schema Ponzi reprezinta o operatiune de investire frauduloasa care implica plata unor "profituri" uriase unor investitori din cuantumul sumelor platite de investitori ulteriori atrasi in cadrul schemei. Aceste plati devin frauduloase din cauza faptului ca nu provin din investitii reale. Numele Schemei este dat de Charles Ponzi. O schema Ponzi ofera de obicei castiguri anormal de mari pentru o perioada foarte scurta pentru a actiona ca o "momeala" pentru noi investitori. Castigurile foarte mari promovate si platite in cadrul schemei Ponzi cer un flux banesc foarte mare din partea investitorilor, pentru a se asigura continuitatea schemei. Sistemul este predispus colapsului intrucat sunt foarte mici castigurile participantilor comparativ cu ceea ce primeste promotorul schemei. Cu toate acestea, schema este de obicei intrerupta de autoritatile legale inainte de colaps, intrucat promotorul schemei este suspectat de garantii neinregistrate. Cu cat mai multi investitori apar in schema, cu atat creste interesul autoritatilor referitor la verificarea legalitatii schemei. Schema este numita dupa Charles Ponzi, care a devenit celebru in urma utilizarii tehnicii dupa emigrarea din Italia spre SUA in 1903. Ponzi nu a fost inventatorul primei scheme de acest fel, dar operatiunea sa a adus castiguri atat de mari incat a fost prima care a devenit populara pe intreg teritoriul Statelor Unite ale Americii. Schemele contemporane sunt mult mai sofisticate decat schema Ponzi, desi formula de baza este asemanatoare, si anume exploatarea scaparilor de judecata a investitorilor. Carlo Ponzi a sustras milioane de dolari prin inselaciune intre anii 1919-1920 de la emigrantii italieni, pana cand fapta sa a fost descoperita. Ponzi este o schema in care victimele cred ca investesc bani in ceva, cum ar fi bunurile. Subiectul incaseaza banii in loc sa-i investeasca, emite declaratii fictive de profit si spera ca cei care au investit sa nu revendice plati concrete. Daca cineva cere soldarea contului, fondatorul ar trebui sa faca o gaura ca sa astupe alta, luand bani de la investitori noi, pentru a se achita fata de cei vechi. Desi schema Ponzi este tratata ca fiind una de spalarea banilor, totusi, consideram ca este mai curand vorba de o escrocherie. Se pare initial ca ar exista o justificare a obtinerii veniturilor cea de obtinere din investitii exercitata prin metoda falsificarii actelor, dar totusi suntem de parere ca intreaga schema contine doar elementele unei singure infractiuni, ale unei sustrageri prin inselaciune si nu implica alte actiuni prin care s-ar conferi caracter legal sursei veniturilor ilegale. Toate operatiunile exercitate schimburi de conturi nu sunt decat componente ale unei scheme de amploare a unei escrocherii ce a constat doar in preluarea veniturilor de la victimele inselate. Finalitatea este ca insusi autorul sau alti participanti dispar odata ajunsi la apogeu. Exemplu ipotetic O reclama este plasata promitand castiguri extraordinare in urma unei investitii de exemplu 20% pentru un contract de 30 de zile. Mecanismul precis pentru acest castig "incredibil" poate fi atribuit unor situatii care suna bine, dar nu sunt specifice: programe de investitie High Yield, investitii Offshore sau ceva similar. Investitia pare destul de sigura, intrucat dupa 30 de zile investitorii vor primi capitalul initial, iar peste aceasta suma vor obtine si un profit de 20%. in acest punct, investitorii vor fi tentati sa cotizeze cu si mai multi bani si, pe masura ce aceasta "afacere" este povestita si altor potentiali investitori, acestia folosesc oportunitatea de a participa la Schema. Din ce in ce mai multi oameni vor investi, vazand ca investitia lor initiala aduce castigurile promise. Realitatea schemei este ca intoarcerea de fonduri la investitorii initiali este platita din noii bani investiti, si nu din profituri. in loc sa existe un arbitraj de circulatie globala a monedei sau un asa-numit program de investitie High Yield, atunci cand investitorul D aduce bani, acestia devin disponibili pentru a plati "profituri" investitorilor A, B si C. Atunci cand investitorii X, Y, Z aduc bani, acesti bani sunt disponibili pentru a plati "profituri" investitorilor A prin intermediul lui W. Unul din motivele pentru care schema merge in faza initiala atat de bine este ca investitorii initiali (cei care in final vor primi sumele foarte mari), cel mai adesea reinvestesc sumele in Schema, intrucat pentru acestia castigurile sunt mai mari decat alte investitii alternative. Cu toate acestea, cei care conduc Schema nu trebuie sa plateasca foarte mult, ci pur si simplu trimit declaratii investitorilor care arata cat de mult au castigat altii prin mentinerea banilor in Schema. De asemenea, acestia incearca sa minimizeze retragerile prin oferirea de noi planuri investitionale, mai ales atunci cand banii sunt "inghetati" pe o perioada mai mare de timp, de exemplu un castig de 50% pe luna pentru un an de "inghetare" a banilor. Mai mult, acestia obtin noi cash-flow-uri, intrucat investitorilor le este spus ca nu pot transfera fonduri de la Primul Plan la Planul Secund. Important de mentionat aici este faptul ca unul din aceste lucruri se va intampla: 1.Promotorii vor disparea cu toti banii investiti; 2.Schema se va prabusi sub propria greutate, pe masura ce rata de investitie va scadea, iar promotorii vor intampina dificultati in returnarea sumelor promise, investitorii cerandu-si banii inapoi simultan ca in cazul unor falimente bancare; 3.Schema este expusa, intrucat autoritatile legale descopera usor neregulile contabile. Ce este si ce nu este o Schema Ponzi O schema Ponzi este o schema de investitii in care profitul este platit integral primilor investitori veniti de catre noii investitori atrasi in schema. O schema piramidala este o forma de frauda similara cu o schema Ponzi, bazandu-se pe o idee nerealista, si anume speranta unei returnari foarte ridicate, dar difera prin faptul ca primele sunt guvernate de catre o companie centrala sau o persoana, care poate sau nu sa faca afirmatii false cu privire la modul in care au fost investiti banii si provenienta profitului obtinut. Schema Ponzi nu necesita dezvoltarea unei structuri ierarhice ca cele piramidale. Exista doar o singura persoana sau companie care colecteaza banii de la noii participanti atrasi in schema pentru a achita profitul promis investitorilor initiali. Se analizeaza o schema piramidala ipotetica, cu atentie la algoritmul pe baza caruia pretinde ca lucreaza. Se presupune ca lista contine 6 nume. Trebuie sa trimiti cate un dolar la fiecare persoana din acea lista; stergi primul nume si muti cele 5 nume ramase cu o pozitie mai sus si il trimiti mai multor persoane. Sa presupunem ca ti se alatura 10 oameni si la randul lor atrag alti 10 oameni fiecare si asa mai departe. Exista cateva caracteristici care deosebesc schemele piramidale de schemele Ponzi: ?intr-o schema Ponzi, intrigantul se comporta ca un "hub" pentru victime, interactionand cu fiecare in parte in mod direct. intr-o schema piramidala, aceia care recruteaza participanti aditionali beneficiaza direct (de fapt, a nu fi in stare sa recrutezi pe cineva inseamna a nu primi nimic in schimb). ?O schema Ponzi se bazeaza pe abordari investitionale ezoterice, conexiuni interne, etc., si de regula atrage investitori bogati. Schemele piramidale sustin explicit ca noii bani vor fi sursa pentru plata investitiilor initiale. ?O schema piramidala este sortita unui colaps mai rapid, pentru simplul motiv ca exista cererea pentru cresteri exponentiale ale participantilor care o sustin. La polul opus, Ponzi pot supravietui prin simplul motiv ca isi pot gasi participanti dispusi sa isi reinvesteasca banii, avand un numar mic de participanti. ?Atunci cand datoriile sunt apasatoare, iar banii disponibili pentru plata acestora lipsesc din diferite cauze, indatoratii de obicei platesc fie din imprumuturi, fie fura de la cei care au disponibil la ei. O bula (balon) se bazeaza pe o incredere si o perspectiva de profituri mari, dar nu este acelasi lucru ca o schema Ponzi. O bula implica preturi nesustinute intr-o piata deschisa. Atata timp cat cumparatorii sunt dispusi sa plateasca preturi din ce in ce mai mari, vanzatorii pot obtine profit. i in spatele unei bule nu este nevoie de intriganti. De fapt, o bula poate sa se ridice fara nici un fel de frauda. Robbing Peter to pay Paul. Atunci cand datoriile sunt apasatoare, iar banii disponibili pentru plata acestora lipsesc din diferite cauze, indatoratii de obicei platesc fie din imprumuturi, fie fura de la cei care au disponibil la ei. Factorii determinanti pentru definirea unei scheme Ponzi sunt: ?Acordarea de comisioane pentru recrutarea de noi membri; ?Obligatia ca noii distribuitori sa cumpere o cantitate mare de produse sau un pachet de start costisitor; ?Profitul membrilor provine din recrutarea de noi membri sau din vanzarea catre noii membri, in proportie mai. mare decat profitul din vanzarile catre clienti; ?Promisiuni nerealiste in privinta profitului corespunzator investitei facute; ?Vanzarea unei parti din produsele companiei de catre persoane care nu sunt distribuitori; ?Companiile respective sunt deja avertizate de catre autoritati ca incalca legea; ?Transferul de bani predominant catre persoanele intrate la inceput in afacere, sau catre pozitiile superioare ale schemei piramidale; ?Fondarea afacerii si mentinerea afacerii pe seama cresterii exponentiale a noilor membrii. Dublati-va banii in 90 de zile Carlo "Charles" Ponzi s-a nascut in Parma, Italia, in 1882 si a emigrat in Statele Unite ale Americii in noiembrie 1903. in urmatorii 14 ani, Ponzi a umblat din oras in oras si din slujba in slujba. A lucrat initial intr-un restaurant pornind de la munca de jos, spaland vasele, ulterior devenind chelner, vanzator, si interpret. in 1917, Ponzi s-a intors la Boston, unde a obtinut o slujba ale carei sarcini implicau dactilografierea si raspunderea la corespondenta straina. Boston a fost locatia in care in acea zi norocoasa de august 1919 Ponzi a descoperit mecanismul care urma sa-l transforme atat pe el, cat si pe investitorii lui, foarte bogati. in acea perioada, Ponzi dorea sa inceapa o afacere de export. Acesta a scris o scrisoare referitoare la propunerea sa. Scrisoarea ii era adresata unui gentleman din Spania, iar in momentul in care Ponzi si-a primit raspunsul la scrisoarea sa, acesta era insotit de un cupon postal international cu raspuns. Ideea din spatele acestei anexe la scrisoare era destul de simpla. Ponzi urma sa duca cuponul la oficiul postal local si sa-l schimbe pentru timbre postale americane. in continuare, Ponzi urma sa foloseasca aceste timbre postale americane pentru a trimite inapoi produsele in Spania. Ponzi a observat faptul ca un cupon postal fusese cumparat in Spania pentru aproximativ un cent american. Cu toate acestea, cand Ponzi l-a valorificat, acesta a reusit sa obtina in schimbul sau sase timbre americane in valoare de cate un cent fiecare. Ganditi-va numai la posibilitatile pe care acesta le avea. Ponzi, la fel ca oricine altcineva, putea cumpara timbre din Spania in valoare de 100$, urmand ca apoi sa le incaseze in echivalentul a 600$ in timbre americane. Mai tarziu, acesta le putea incasa sau vinde unei a treia parti implicate avand, in final, un profit urias. Pur si simplu, o astfel de dobanda nu putea fi oferita de nicio banca. Mintea lui Ponzi a pus la cale rapid o schema isteata pentru a a obtine capitalizare pe baza acestei idei. Ponzi era hotarat sa devina un om bogat. Primul pas pe care acesta l-a facut a constat in convertirea dolarilor americani in lire italiene sau in orice alta valuta a carei rata de schimb era favorabila. Agentii straini ai lui Ponzi urmau sa foloseasca ulterior aceste fonduri pentru a cumpara cupoane postale internationale in tari cu economii slab dezvoltate. Cupoanele postale erau apoi schimbate din nou intr-o valuta favorabila si in final, in fonduri americane din nou. Ponzi a sustinut ca profitul net in urma tuturor acestor tranzactii era de peste 400%. Cu toate acestea, Ponzi nu a fost in stare sa faca tot ce si-a propus. Aceasta stare de cooperare cu numeroase organizatii postale, cuplata cu lungile intarzieri in transferarea lichiditatilor, au distrus visele lui Ponzi de a obtine profituri uriase. Lucrurile deja incepusera sa scape de sub mana. O schema ca acesta nu il putea impiedica pe Ponzi in a se lauda in fata tuturor cu privire la ideea lui stralucita. Prietenii si membrii familiei sale au inteles foarte usor ceea ce Ponzi incerca sa explice si au decis ca vor sa ia parte la aceasta investitie. Pe data de 26 decembrie 1919, Ponzi a completat o cerere catre functionarul statului, stabilindu-si afacerea la compania Security Exchange. Acesta a promis 50% dobanda in doar 90 de zile, iar lumea a fost fascinata de aceasta promisiune. Cu toate acestea, el a promis ca este foarte probabil sa isi indeplineasca promisiunea chiar in 45 de zile. Aceasta inseamna, practic, a fi capabil de a dubla orice suma in doar 90 de zile. Vestea despre ideea geniala a lui Ponzi s-a raspandit foarte repede, iar in doar cateva luni, cozile din fata sediului sau au crescut considerabil. Mii de oameni au cumparat ceea ce Ponzi le oferea, cu valori cuprinse intre 10$ si 50.000$. Investitia medie a fost estimata in jurul valorii de 300$, aceia reprezentand bani foarte valorosi in acea perioada. intrebarea care ii preocupa pe toti este: de ce oamenii au investit atat de mult in ceva ce era sortit esecului? Adevaratul motiv este pentru ca primii investitori chiar si-au primit banii promisi. Ponzi a folosit banii de la investitori ulteriori pentru a plati ceea ce le-a promis investitorilor initiali. Acesta era, de fapt, o schema piramidala. Cu un venit estimat la 1.000.000$ pe saptamana la varful schemei, noul personal angajat nu a putut sa atraga banii suficient de repede. Ei umpleau la propriu toate sertarele birourilor, cosurile de gunoi pentru hartii si toate dulapurile cu banii investitorilor. Birouri de ramura au fost deschise si in cadrul acestora au fost copiate schemele distribuite pe teritoriul New England. Pana in vara lui 1920, Ponzi atrasese milioane si incepuse sa traiasca viata unui om foarte bogat. Vestimentatia sa era compusa acum din costume foarte fine, avea zeci de produse din aur, isi impodobea sotia cu cele mai frumoase bijuterii si isi achizitionase o casa cu 20 de dormitoare in Lexington. Prabusirea Pana in acest moment, Ponzi incerca sa realizeze alta afacere care sa-l scoata din aceasta "capcana de aur" pe care si-a construit-o, insa timpul trecea foarte repede. Pe 26 iulie, Post a inceput publicarea unor serii de articole care ridicau o serie de intrebari referitoare la masinaria de realizat bani a lui Ponzi. Post l-a contactat pe Clarence Barron, analistul financiar care a publicat documentul financiar menit sa examineze schema Ponzi. Barron a evidentiat faptul ca desi Ponzi oferea beneficii fantastice in urma investitiilor, Ponzi in sine nu investea in nimic cu compania sa. Barron a notat ulterior ca pentru a acoperi investitiile realizate cu Securities Exchange Company, 160.000.000 de cupoane postale cu raspuns ar fi trebuit sa se afle in circulatie. Cu toate acestea, numarul real al acestor cupoane care se aflau efectiv in circulatie se ridica doar la 27.000. United States Post Office a subliniat faptul ca aceste cupoane postale cu raspuns nu erau cumparate in cantitate mare in interiorul statului sau in strainatate. Marja bruta de profit realizata din cumpararea si vanzarea fiecarui IRC era colosala, insa plusul de valoare cerut pentru a manevra cumpararea si ulterior rascumpararea acestora, care aveau un cost foarte mic si erau vandute individual, ar fi depasit profitul brut. Aceste relatari au provocat panica asupra Securities Exchange Company. Ponzi a platit 2 milioane de dolari in doar trei zile unei multimi violente aflata in fata biroului sau. Acesta a incercat sa calmeze multimea, a impartit gogosi si cafea, spunandu-le pe un ton foarte relaxat ca acestia nu au de ce sa se teama. Actiunea acestuia a avut efectul dorit, majoritatea schimbandu-si ideea ca ar fi ceva in neregula cu acest sistem, lasandu-si, in consecinta, banii in schema. Cu toate acestea, era ceva suspect in intelgenta lui Ponzi. Acesta a pus in aplicare o schema in miscare care era destinata esecului mai devreme sau mai tarziu. Ponzi aduna din ce in ce mai multi bani, insa scopul acestuia era, practic, de a se indatora si mai mult. Pana la un punct, aceasta miscare logica, vazuta dintr-un punct de vedere criminal, ar fi fost de a relocaliza intr-un punct care nu ar fi fost accesibil autoritatilor americane. in loc sa faca acest lucru, Ponzi a ramas in acelsi loc si a continuat cu schema. Practic, Ponzi incerca sa para foarte onest, si potrivit autobiografiei sale, acesta a sperat intotdeauna ca va putea folosi averea pe care a acumulat-o in timp pentru a incepe o afacere legala care i-ar fi adus suficienti bani pentru a le plati inapoi investitorilor, facandu-i pe toti acestia bogati. Printre ideile acestuia, se numara si ideea de a cumpara un vas de lupta american in valoare de 300 milioane de dolari pentru a-l transforma intr-un mall plutitor pentru shopping, cu scopul de a promova patriotismul si comertul prin vanzarea bunurilor americane. Cu toate acestea, la fel ca majoritatea planurilor de afaceri ale lui Ponzi, acesta era practic imposibil. Chiar daca ar fi avut vreodata 300 de milioane de dolari pentru a-i cheltui din schema sa necontrolabila, Ponzi ar fi acumulat datorii in valoare de 3 bilioane de dolari pana in 2006, pana cand acesta ar fi vandut primul lucru de pe vasul sau. intr-un timp foarte scurt, Ponzi a angajat un agent de publicitate, James McMasters. Cu toate acestea, McMasters a devenit foarte curand suspicios cu privire la discursurile lui Ponzi referitoare la cupoanele postale cu raspuns, precum si la investigatia desfasurata impotriva lui. Acesta s-a dus la Post si l-a numit pe Ponzi un "finantist idiot". Articolul i-a adus acestuia 5.000 de dolari pentru povestea lui, iar titlul articolului din data de 2 august il declara pe Ponzi un falit fara scapare. Pe data de 10 august, agentii federali au efectuat o razie la Securities Exchange Company, inchizand-o. Stocul de cupoane postale cu raspuns nu era foarte mare. Concomitent, a fost inchisa si Hanover Trust Bank. Post a continuat campania de denigrare a lui Ponzi, publicand, de asemenea, dosarul penal al lui acestuia. Pana pe 13 august, Ponzi era deja sub arest, avand 86 de capete de acuzare pentru frauda. Suporterii lui Ponzi au atacat pe ofiterii care l-au arestat, acestia din urma fiind nevoiti sa-i aresteze si pe acestia. 17.000 de oameni investisera milioane, poate chiar zeci de milioane impreuna cu Ponzi. Multi dintre cei ruinati au fost atat de orbiti de increderea lor in Ponzi, incat au refuzat sa admita ca au fost pacaliti si au continuat sa-l priveasca pe Ponzi ca pe un erou. Orice schema de imbogatire rapida va atrage cu siguranta atentia legii, iar Ponzi nu a fost o exceptie. Chiar de la inceput, statul, autoritatile federale si cele locale l-au investigat. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste autoritati nu a putut aduce acuze lui Ponzi pentru practici ilegale. Ponzi a reusit sa plateasca tot ce a promis in cele 55 de zile si, atat timp cat toti erau fericiti cu castigurile obtinute, nici macar o singura plangere a fost completata. Pe 26 iulie 1920, afacerea lui Ponzi a inceput sa se prabuseasca. Cotidianul Post din Boston a publicat un articol pe prima pagina care punea la indoiala legalitatea schemei lui Ponzi. Mai tarziu in aceeasi zi, autoritatile au convins intr-o mare masura oamenii sa suspende angajarea in noi investitii pana cand un auditor ar fi examinat documentele referitoare la schema Ponzi. in decursul catorva ore, multimi de oameni s-au aliniat in fata sediului lui Ponzi, cerandu-si banii din investitii inapoi. Ponzi a asigurat publicul ca organizatia sa era stabila din punct de vedere financiar si ca isi poate indeplini toate obligatiile asumate. Acesta a restituit banii tuturor celor care i-au cerut. Pana la sfarsitul primei zile, el a rezolvat plangerile a peste 1000 de oameni. Prin continuarea indeplinirii obligatiilor sale, multimile furioase au inceput sa se imputineze, iar sustinerea publicului a crescut. Multimile au urmarit fiecare miscare a lui Ponzi. Acesta a fost stimulat de multi sa intre in politica si a fost intampinat ca un erou. Laude si aplauze au fost cuplate cu dorinta oamenilor de a-i atinge mana si de a-l convinge de sustinerea lor. Iar Ponzi a continuat sa viseze. El a planificat sa infiinteze un nou tip de banca, in care profiturile ar fi fost impartite in mod egal intre actionari si depunatori. De asemenea, acesta a planificat sa redeschida compania sa sub un alt nume, Charles Ponzi Company, al carei scop principal era de a investi in marile industrii din jurul lumii. Publicul a continuat sa il sprijine pana pe data de 10 august 1920. in aceasta data, auditorii, bancile, precum si ziarele, au declarat ca Ponzi era iremediabil falit. Doua zile mai tarziu, Ponzi a marturisit ca avea un dosar penal, care nu a facut altceva decat sa ii inrautateasca situatia. in 1908, acesta a fost inchis 20 de luni intr-o inchisoare canadiana pentru acuzatii de fals relationate cu o schema asemanatoare. Aceste luni de inchisoare au fost urmate in 1910 de inca doi ani de inchisoare in Atlanta, Georgia, pentru facilitarea trecerii granitei a patru italieni din Canada inspre Statele Unite ale Americii. Pe 13 august, Ponzi a fost arestat de Autoritatile Federale si a fost eliberat in urma platii unei cautiuni de 25.000 de dolari. Cateva momente mai tarziu, el a fost rearestat de autoritatile din Massachusetts si reeliberat in urma platii a inca 25.000 de dolari. intreaga poveste s-a transformat intr-un scandal imens. Au existat o serie de procese federale, civile si penale, audieri referitoare la faliment, procese in lant impotriva lui Ponzi, ultimul afectand cinci banci diferite. Mai mult decat atat, autoritatile s-au concentrat si pe returnarea banilor tuturor oamenilor. Un numar estimativ de 40.000 de oameni au incredintat o suma totala estimata la 15 miloane de dolari (aproximativ 140 de miloane de dolari in valoare actualizata) prin intermediul schemei Ponzi. Un audit final asupra documentelor lui Ponzi a condus la ideea ca acesta a atras suficiente fonduri pentru a cumpara aproximativ 180.000.000 de cupoane postale cu raspuns, din care s-a putut confirma cumpararea a numai doua dintre acestea. Singura sursa legitima de venit era suma de 45 de dolari pe care Ponzi a primit-o ca un divident asupra cinci actiuni dintr-un depozit. Activele sale totale ajungeau la 1.593.834,12 dolari, care nu fost suficienti pentru a stinge datoria iminenta. A fost nevoie de aproximativ opt ani, insa detinatorii au obtinut aproximativ 37% din investitia lor, restituita in rate. Cu alte cuvinte, majoritatea oamenilor au piedut foarte mult. Pe 1 noiembrie 1920, Ponzi a pledat vinovat pentru frauda postala si a fost condamnat la cinci ani de inchisoare federala. Dupa trei ani si jumatate de inchisoare, Ponzi a fost eliberat si ulterior a fost nevoit sa suporte noi acuzatii. Acesta a fost gasit vinovat din nou si condamnat la inca noua ani de autoritatile din Massachusetts. A fost eliberat contra unei cautiuni de 14.000 de dolari, procesul continuand pana la apel, Ponzi fugind dupa o luna. Acesta a fost descoperit dupa o scurta perioada de timp in Florida, unde sub numele de Charles Borelli, a fost implicat intr-o noua schema prin intermediul careia Ponzi vindea proprietati in Florida investitorilor creduli. Ponzi cumpara pamant la pretul de 16$ un pogon, il diviza in 23 de loturi, punand in vanzare fiecare dintre aceste loturi la pretul de 10$. Acesta a promis investitorilor ca investitia lor initiala de 10$ se va transforma in 5.300.000$ in doar doi ani. Ceea ce Ponzi omitea sa spuna era ca acel pamant se afla sub apa si era, practic, fara valoare. Autoritatile din Florida si-au dat seama foarte repede ca aceasta "afacere" a lui Ponzi era ilegala. Ponzi a fost pus sub acuzare in Florida pentru frauda si a fost condamnat la un an de inchisoare. La fel ca si data trecuta, pe data de 3 iunie 1926, Ponzi a fugit in Texas. in aceasta locatie, Ponzi s-a ras in cap, a lasat mustata sa-i creasca, si a incercat sa fuga din tara ca membru al unui echipaj al unui vas comercial cu destinatia Italia. A fost prins pe 28 iunie intr-un port din New Orleans. Pe data de 30 iunie, Ponzi a trimis o telegrama presedintelui Calvin Coolidge prin care cerea sa fie deportat. Cererea lui a fost respinsa, acesta fiind trimis inapoi la Massachusetts pentru a-si ispasi restul de pedeapsa. intre timp, investigatori guvernamentali au incercat sa gaseasca urma conturilor intortocheate ale lui Ponzi pentru a descoperi cati bani a luat acesta si care a fost destinatia lor. Cu toate acestea, autoritatile n-au putut dovedi niciodata unde se afla banii si, in consecinta, ca aceste milioane au trecut prin mainile lui Ponzi. Dupa sapte ani, Ponzi a fost eliberat pentru buna purtare si a fost deportat in Italia pe data de 7 octombrie 1934, pe motivul ca acesta nu a avut niciodata cetatenie americana. increderea in acesta a scazut pana in momentul eliberarii lui, iar atunci cand a fost eliberat, a fost intampinat de o multime furioasa. Ponzi a spus repoterilor inainte de plecare: "Am inceput afacerea cautand probleme, si le-am gasit". Chiar daca pare incredibil de crezut dupa tot ce s-a intamplat, au existat cativa fani care au fost acolo sa-i ureze drum bun. Sotia sa, Rose, a stat in spate in toata aceasta poveste, insa ulterior a divortat de acesta, intrucat nu vroia sa plece din Boston de dragul sotului sau. Cu toate acestea, se pare ca cei doi au continuat sa isi trimita scrisori pana in momentul mortii lui Ponzi. inapoi in Roma, Ponzi a devenit un translator de limba engleza. Mussolini i-a oferit atunci un post in Brazilia in cadrul noii linii aeriene italiene, Ala Littoria, devenind manager de ramura in Rio de Janeiro intre 1939-1942. Ponzi a descoperit ca o serie de oficiali ai liniei aeriene foloseau curieri pentru a face contrabanda cu valuta, iar acesta vroia o parte din beneficii in schimbul tacerii. Atunci cand acestia au refuzat sa-l includa in planurile lor, Ponzi i-a denuntat autoritatilor braziliene. Cu toate acestea, in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, brazilienii, care au fost de partea Aliatilor, au descoperit faptul ca italienii foloseau linia aeriana pentru a transporta materiale strategice si, in consecinta, l-au inchis. Neavand o slujba, Ponzi a fost permanent in cautarea unei noi slujbe. incercarea de a fugi la Rio a esuat. Ulterior, Ponzi a alternat intre a castiga un salariu foarte mic ca profesor de engleza si a beneficia de un ajutor din fondul de somaj. Ultimii ani din viata acestuia au fost petrecuti in saracie. Atacul din 1948 s-a soldat cu moartea acestuia intr-un spital caritabil din Rio de Janeiro in data de 18 ianuarie 1949. in acest spital, Ponzi a acordat un ultim interviu unui reporter american, comentand despre aventura sa nebuna in Boston: "Chiar daca locuitorii din Boston nu au obtinut niciodata un avantaj, a fost ieftin la acel pret. Fara vreo rautate premeditata, le-am dat acestora cel mai bun show posibil care a fost vreodata pus in scena pe teritoriul lor de la sosirea Pelerinilor! Au meritat cei 15 milioane de dolari pentru a ma urmari punand totul in aplicare." Scheme Ponzi notabile Schema eponima a fost orchestrata de Charles Ponzi, care a trecut de la anonimitate la a fi foarte bine cunoscut in 6 luni ca milionarul Bostonului, in urma folosirii unei astfel de scheme in 1920. Profiturile se presupunea ca vor veni din schimbul de cupoane postale internationale. El a promis o dobanda de 50% la investitiile facute in 45 de zile sau, altfel spus, "dubleaza-ti banii in 90 de zile". Aproximativ 40.000 de oameni au investit circa 15 milioane $ in total. in final doar o treime din acei bani a fost rambursata. Pe langa schema Ponzi, alte scheme istorice similare includ: inainte de Ponzi, in 1899, William "520 procente" Miller a deschis pentru afaceri "Franklin Syndicate" in Brooklin, New York. Miller promisese o dobanda de 10% pe saptamana si a exploatat cateva din temele principale ale schemei Ponzi, cum ar fi accea ca clientii sa-si reinvesteasca dobanda pe care o obtineau. El a escrocat cumparatorii cu 1 milion $ si a fost condamnat la 10 ani de inchisoare. Dupa ce a fost gratiat, el si-a deschis un magazin alimentar in Long Island. in timpul investigatiei Ponzi, Miller a fost intervievat de "Boston Post" pentru a compara schema lui cu cea a lui Ponzi intervievatorul le-a gasit remarcabil de asemanatoare, dar schema lui Ponzi a devenit mai faimoasa datorita faptului ca a luat de 7 ori aceasta suma de bani. in Romania, intre 1991 si 1994, compania "Caritas" din Cluj-Napoca, detinuta de Ioan Stoica, a promis de 8 ori banii investiti in 6 luni. A atras 400.000 de deponenti din toata tara, care au investit 1257 miliarde lei (aproximativ 1 miliard $) inainte ca in final sa dea faliment pe 14 august 1994, avand o datorie de 450 milioane $. Proprietarul, Ioan Stoica, a fost condamnat in 1995 de Judecatoria din Cluj la 7 ani de inchisoare pentru escrocherie, dar a facut apel si s-a redus condamnarea la 2 ani Ulterior, s-a dus la Curtea Suprema de Justitie si sentinta a fost in final redusa la 1 anu jumate. intre 1970 si 1984 in Portugalia, o femeie cunoscuta ca Dona Branca a mentinut o schema care platea o dobanda lunara de 10%. in 1988 ea a fost condamnata la 10 ani in inchisoare. Aceasta intotdeauna a afirmat ca ea doar a incercat sa-i ajute pe oamenii saraci, dar in procesul ei s-a dovedit ca ea primise echivalentul a 85 milioane Euro. in ianuarie 1984, Adriaan Nieuwoudt a inceput o schema cu un produs aparent (fals) in Africa de Sud. Semnatarilor la schema li se trimitea un "activator" care era folosit pentru a creste "culturile" de lapte, care apoi era trimis inapoi la Kubus Kwekery pentru circa 30% rambursare la banii platiti pentru "activator". Curtea Suprema din Cape a considerat ca schema kubus a fost o loterie ilegala. MMM a fost o companie ruseasca ce a existat in anii 1990. A implicat cel putin 2 milioane de oameni si a colectat 1,5 miliarde $ inainte de prabusirea sa. Fondatorul sau a fost condamnat la 4,5 ani in inchisoare in 2007. Din 1993 pana in 1997 o biserica numita Greater Ministries International in Tampa, Florida, condusa de Gerald Payne, a escrocat peste 18.000 de oameni cu 500 milioane $. Payne a promis membrilor bisericii ca-si vor primi banii inapoi dublu. Oricum, aproape toti banii au fost pierduti si ascunsi. Conducatorii bisericii au primit condamnari cu inchisoarea variind intre 13 si 27 de ani. in mai 2006, James Paul Lewis Jr. a fost condamnat la 30 de ani in inchisoarea federala pentru derularea unei scheme Ponzi de 311 milioane $ pe o durata de 20 de ani. El a actionat sub numele "Financial Advisory Consultants" din Lake Forest, California. The Brothers a fost o operatiune mare de investitii, expusa in cele din urma ca o schema Ponzi, in Costa Rica de la sfarsitul anilor 1980 pana in 2002. Fondul a fost administrat de fratii Luis Enrique si Osvaldo Villalobos. Anchetatorii au determinat ca au luat cel putin 400 milioane $. Majoritatea clientilor erau pensionari americani si canadieni, dar unii costaricani au investit de asemenea minim 10.000 $. Aproximativ 6.300 de oameni au fost implicati in cele din urma. Ratele dobanzilor erau de 3% pe luna, de obicei platite in numerar, sau 2,8% compusa. Capacitatea de a plati o astfel de dobanda ridicata i-a fost atribuita lui Luis Enrique Villalobos. Rolul lui Osvaldo Villalobos era de a misca banii pe la societati fictive si apoi sa plateasca investitorii. in mai 2007, Osvaldo Villalobos a fost condamnat la 18 ani de inchisoare pentru escrocherie si tranzactii ilegale. Luis Enrique Villalobos este inca fugar. Vineri 13 aprilie 2007 o persoana numita Sibt-e-Hassan Shah, asa-numitul "Shah Dublu", a fost arestat de autoritatile de stat in Wazirabad, un mic oras din Pakistan. Sibt-e-Hassan sustinea ca dubleaza banii investitorilor in 30 de zile la inceputul schemei sale, mai tarziu extinzand la 90 de zile. Este suspectat ca ar fi strans investitii foarte mari (aproximativ 1 miliard $) intr-o perioada foarte scurta de timp. Alte scheme notabile Sarah Howe a deschis in 1880 un "Depozit pentru Femei" in Boston, promitand o dobanda de 8%, desi ea nu avea nici o metoda de a obtine profit. Aceasta schema unica a fost certificata ca "doar pentru femei". Howe a disparut cu banii. in iunie 2005, in Los Angeles, California, John C. Jeffers a fost condamnat la 168 luni (14 ani) in inchisoarea federala si i s-a ordonat sa plateasca 26 milioane $ pentru despagubirea a peste 80 de victime. Jeffers si complicele sau John Minderhout au derulat ceea ce ei spuneau fi un program investitional pe care l-au numit "Tranzactii de finantare pe termen scurt". Fondurile erau colectate de la investitori din intreaga lume, din 1996 pana in 2000. Unor investitori li se spunea ca fondurile vor fi utilizate pentru finantarea unor proiecte umanitare pe tot globul, cum ar fi case la costuri mici pentru saraci in tarile in curs de dezvoltare. Jeffers a trimis scrisori la unele victime prin care sustinea in mod fals ca programul fusese autorizat de FED si avusese o legatura cu Fondul Monetar International si cu Trezoreria Statelor Unite. Jeffers si Minderhout promisesera investitorilor profituri de pana la 4000%. Majoritatea banilor colectati prin aceasta schema au ajuns la Jeffers pentru a plati comisioanele catre comercianti, pentru a face plati catre investitori pentru a continua sa functioneze schema, si pentru a-si plati cheltuielile sale personale. in februarie 2006, Edmundo Rubi a pledat vinovat pentru escrocarea a sute de investitori cu venituri mici si mijlocii cu peste 24 milioane $ intre 1999 si 2001, cand a parasit SUA dupa ce a devenit constient ca era sub suspiciune. Investitorilor in schema, numita "Knight Express", li s-a spus ca fondurile vor fi utilizate pentru cumpararea si revanzarea de bancnote FED si li s-a promis o rambursare cu 6% lunar. Majoritatea escrocheriilor erau parte a comunitatii filipineze din San Diego. 12DailyPro a fost un program in care "investitorii" depuneau bani si primeau un profit extrem de mare (44%) intr-o perioada scurta (12 zile). Charis Johnson a creat ceea ce autoritatile au considerat una dintre cele mai mari si moderne versiuni ale schemei Ponzi. Ea a acumulat o suma de peste 1,9 milioane $ in urma acestui program. Peste 300.000 de oameni s-au alaturat in decursul a 8 luni cheltuind peste 500 milioane $. Cand a avut loc ancheta federala asupra 12DailyPro, Stormpay a inghetat toate fondurile relationate cu programul respectiv. Stormpay a refuzat de atunci sa returneze oricare dintre aceste fonduri. Charis F. Johnson este acum sub urmarire penala si civila de la organele locale si federale. in prima patrime a anului 2008 multe scheme Ponzi infloresc in Columbia. Acele scheme pentru care se depun plangeri sunt singurele pe care politia din Columbia a fost capabila sa le opreasca si sa ii retina pe organizatorii acestor scheme. in mod curios, un organizator al uneia dintre aceste scheme a fost chiar un politist. Exista multe scheme Ponzi care se desfasoara in acest moment, iar acestea sunt destul de populare. De exemplu, in februarie 2008, cel putin unul dintre organizatori a admis public ca desfasoara ceea ce poate fi definit ca o schema Ponzi, insa autoritatile nu au fost capabile sa actioneze legal impotriva oamenilor din spatele organizatiilor, precum "People Winner", care au un sprijin puternic de la persoanele care si-au obtinut deja profiturile. Jocul/schema Ponzi Abordare teoretica si practica a jocului Ponzi Problemele generate de nivelurile excesive ale dezechilibrului financiar public si ale datoriei publice au condus la formularea de noi teorii menite sa ofere o serie de solutii privind indatorarea statului, rezultata din contractarea de imprumuturi interne si externe, astfel incat efectele asupra economiei sa fie cat mai putin descurajante sau de mica amploare. Aceasta problema de optiune intre datoria publica interna si cea externa a fost sugerata de recentele preocupari privind crizele datoriei internationale si a deficitelor publice excesive. Ca urmare s-au conturat urmatoarele teorii moderne privind dezechilibrul financiar public, respectiv: jocul/schema Ponzi; curba Laffer privind datoria publica; teoria indatorarii excesive. Spre deosebire de teoriile clasice, neoclasice, keynesiste si ricardiene, teoriile moderne isi propun sa ofere o serie de solutii privind datoria guvernamentala rezultata din contractarea de imprumuturi interne si externe astfel incat efectele asupra economiei sa fie cat mai putin descurajante sau de mica amploare. Jocul Ponzi considera ca dezechilibrul public nu produce in mod inevitabil numai efecte negative. in schimb, deficitul este un joc, o politica imprudenta pentru ca afecteaza generatiile viitoare ce trebuie sa suporte o presiune fiscala mai mare. Concluzia acestei noi teorii se bazeaza pe studierea ritmurilor de crestere economica si a ratelor dobanzii. Astfel, daca ritmul de crestere economica este mai mare decat cel al ratei dobanzii la datoria publica atunci statului isi poate finanta si refinanta datoria fara sa majoreze impozitele si taxele in perioada urmatoare. Curba Laffer privind datoria publica explica faptul ca cu cat datoria publica este mai mare cu atat probabilitatile de rambursare sunt mai reduse. Teoria indatorarii excesive este fondata pe ipoteza potrivit careia datoria externa excesiva reduce incitatia de a investi in tara debitoare. Ca urmare aceasta permite identificarea conditiilor in care reducerea datoriei stimuleaza investitiile in tara debitoare. Teoriile conventionale sustin faptul ca deficitele publice restrang capitalul, reduc venitul national si afecteaza, de asemenea, nivelul de trai al generatiilor viitoare. Spre deosebire de acestea, noua teorie a deficitului bugetar considera ca acest dezechilibru nu produce in mod inevitabil numai efecte negative. in schimb, deficitul este un joc, o politica imprudenta pentru ca afecteaza generatiile viitoare ce trebuie sa suporte o presiune fiscala mai mare. Concluzia acestei noi teorii se bazeaza pe studierea ritmurilor de crestere economica si a ratelor dobanzii. Comportamentul ratelor dobanzii si a ratelor de crestere sugereaza faptul ca autoritatile administratiei publice pot, cu o probabilitate mare, sa inregistreze deficite bugetare si sa isi reinnoiasca datoria. Folosind un model standard privind acumularea de capital se poate demonstra ca politica de reinnoire a datoriei poate genera avantaje pentru generatiile viitoare. Aceasta concluzie nu implica si faptul ca deficitele sunt o politica ce trebuie aplicata. insa, guvernul, prin politica promovata, trebuie sa urmareasca ca efectele generate de deficitul bugetar sa aiba un impact favorabil cat mai mare si o probabilitate cat mai mica de a se produce consecinte negative. Sunt unanim acceptate efectele deficitului bugetar, cum ar fi: restrangerea capitalului, a venitului national, a nivelului de trai al generatiilor viitoare, etc. Se considera ca un viitor mai putin prosper este doar o consecinta posibila a unei perioade in care s-au inregistrat deficite bugetare mari. Totusi, probabilitatea de a se obtine acest rezultat este mica. insa, o probabilitate mult mai mare este aceea ca politica fiscala sa genereze cresterea nivelului cheltuielilor publice. Acest mod de abordare a deficitului bugetar se caracterizeaza prin faptul ca este orientat spre viitor, spre evolutia ratei de crestere economica si a ratei dobanzii la imprumuturile de stat. Deficitul bugetar este considerat o actiune riscanta, o politica imprudenta pentru ca acesta creeaza o presiune semnificativa asupra generatiilor viitoare. Punctul de plecare in argumentarea acestei modalitati de abordare a deficitului bugetar, consta in urmarirea ratei medii a dobanzii pentru datoria publica si compararea acesteia cu rata medie de crestere a economiei. Astfel, guvernul poate apela la deficite pentru o perioada, poate reinnoi datoria si acumula dobanzi. Acestea sunt posibile de realizat doar daca economia va inregistra un ritm de crestere mai rapid decat cel al datoriei, iar rata datorii raportata la venituri va scadea in timp. Cu alte cuvinte, o tara cu datorie publica mare poate acoperii deficitele temporare de resurse prin cresterea economica viitoare. Aceasta politica numita "jocul Ponzi" este o incercare la schema Ponzi (reinnoirea datoriei). Daca rata de crestere a economiei este mai mica decat cea a datoriei, atunci rata datorie/venituri creste, iar guvernul va majora veniturile fiscale, deci nu se poate aplica schema Ponzi. Presupunem ca statul decide sa echilibreze bugetul, in sensul ca impozitele si taxele vor egala cheltuielile publice (care nu includ dobanzile la datoria publica). Daca deficitul bugetar este finantat numai prin emisiuni de titluri cu scadenta de un an, datoria va creste cu rata iA. Se pune problema identificarii probabilitatii ca guvernul sa nu mai majoreze veniturile fiscale pentru a face fata serviciului datoriei, deci a probabilitatii de a aplica jocul Ponzi. Se urmaresc datele statistice privind rata de crestere economica si rata dobanzii la datoria publica. Daca bugetul este echilibrat, atunci rata datorie/venit creste cu (1+i)/(1+g), unde i - rata dobanzii si g - rata de crestere a veniturilor. Deci, mai intai, pentru a evalua probabilitatea de succes a "Ponzi gamble" examinam comportamentul (1+i)/(1+g). Consideram trei posibilitati de masurare a ratei dobanzii, respectiv: iA = rata dobanzii la titlurile de stat cu scadenta de un an; iB = totalul platilor de dobanzi anuale/valoarea datoriei la inceputul anului; iC = totalul platilor de dobanzi si reevaluarea datoriei/valoarea de piata a datoriei de la inceputul anului. Acest iC include, spre deosebire de iB, reevaluarea datoriei ca urmare a modificarii ratelor dobanzii. Pentru a stabili probabilitatea de succes a jocului Ponzi trebuie sa luam in considerare si incertitudinea, deci deviatia standard a raportului (1+i)/(1+g). Daca rata datorie/venit creste mult, atunci impozitele si taxele vor trebui majorate. in acest caz, nu se poate aplica jocul Ponzi. De asemenea, putem vorbi si despre joc rational Ponzi. Acesta a fost prezentat in lucrarile lui Minsky (1982) si Kindleberger (1978), in care indivizii sau companiile isi onoreaza obligatiile financiare fata de creditori imprumutand fondurile necesare de la alte institutii financiare. Aceasta teorie a jocului rational Ponzi este rezultatul incercarii de a oferi raspuns la intrebarea privind fezabilitatea, pentru guvern, a contractarii de datorii si a neplatii de principal sau dobanda. Aceasta politica, in care rambursarile si dobanzile sunt reinnoite mereu printr-o noua datorie, se numeste joc rational Ponzi. Conditiile generale care fac jocul Ponzi fezabil vizeaza: 1. Dependenta jocului rational Ponzi de anumite caracteristici cheie ale economiei ai carei agenti vor detine datoria. Pentru cazul datoriei externe acestea se refera la faptul ca trasaturile economiei ce se imprumuta sunt irelevante pentru fezabilitatea reinnoirii permanente a datoriei; 2. Disponibilitatea agentilor din tara ce acorda imprumutul, de a detine in orice moment acea datorie. Aceasta inseamna ca datoria trebuie sa aiba o rentabilitate egala cu rata dobanzii sau datoria trebuie sa se majoreze cu rata dobanzii astfel incat bunastarea agregata dorita a economiei sa creasca cel putin la fel de repede ca si rata dobanzii. Efectul jocului asupra bunastarii Modelul utilizat este cel al lui Diamond (1965) in conditii de incertitudine. Un individ traieste doua perioade si populatia este constanta. Individul ofera o unitate de munca cand este tanar si primeste salariu. De asemenea, poate beneficia si de transferuri pe care guvernul le finanteaza emitand titluri. Transferurile pot fi negative (in sensul de impozite si taxe), caz in care guvernul ramburseaza titlurile. Individul tanar utilizeaza venitul pentru consumul curent si pentru economiile pe care le utilizeaza pentru a cumpara o unitate sau mai multe de capital fizic, precum si sa subscrie la emisiunile de titluri (daca acestea exista). Cand este batran, individul consuma rentabilitatea capitalului economisit, net de orice transferuri. Un individ nascut in perioada t isi alege economisirea totala si componenta activelor sale pentru a maximiza: u(Cyt)+Etv(C0t+1) unde : Cyt = consumul persoanei tinere in momentul t; C0t+1 = consumul persoanei invarsta in momentul t+1; Et = expectatia in momentul t; u()si v()- strict concave. Pentru simplificare consideram capitalul ca fiind productiv pentru o perioada si apoi se depreciaza. Astfel, stocul de capital per capita in perioada t, kt, este egal cu investitia per capita in perioada t. Cand avem mai mult de un singur tip de capital atunci kt este un vector. Output-ul per capita, in perioada t, este f(kt,?t), unde ? este starea naturii si f() este concava in k. Factorul piata este competitiv astfel incat rentabilitatea capitalului este ?f/?k, iar salariul este egal cu f(k)-k(?f/?k). Rentabilitatea titlurilor guvernamentale este determinata de echilibrul dintre cerere si oferta. Oferta de titluri, in orice perioada, este egala cu transferurile si rentabilitatea titlurilor existente pe care guvernul le reinnoieste. Cererea de titluri rezulta din problema de maximizare a tinerilor. Starea naturii este ? aleatorie. Consideram o secventa de stari pentru perioadele t = 0, 1, 2, notata cu {?t} si o numim "realizarea istorica". Datorita incertitudinii lui ?, rentabilitatea capitalului, ?f/?k,este stohastica. Deci, rentabilitatea capitalului nu este aceeasi cu cea a datoriei guvernamentale. 1. Eficienta dinamica Modelul este general. Rata medie de crestere economica poate fi mai mare sau mai mica decat rata dobanzii la datoria guvernamentala si economia poate fi dinamic eficienta sau ineficienta. in modelul nostru consideram ca economia este dinamic eficienta, respectiv: o alocare a resurselor este dinamic eficienta daca este posibila realocarea acestora intr-un mod ce creste utilitatea in ecuatia u(Cyt)+Etv(C0t+1) pentru anumite generatii t, in anumite realizari istorice {?s}, si nu reduce utilitatea altor generatii t in nici o posibila realizare istorica {?s`} . 2. Schema Ponzi si jocul Ponzi Scopul este de a determina efectul reinnoirii datoriei guvernamentale asupra bunastarii. Primul pas consta in definirea politicilor. O politica de tipul schemei Ponzi inseamna ca guvernul realizeaza transferuri catre o generatie cand aceasta este tanara si nu majoreaza impozitele altor generatii in nici o stare a naturii. Aceasta inseamna ca o schema Ponzi presupune initial existenta deficitului si apoi reinnoirea datoriei. intr-un joc Ponzi, guvernul realizeaza transferuri catre o singura generatie cand aceasta este tanara. Nu majoreaza impozitele nici unei alte generatii atata timp cat DE[R1] si R2G>R1G>R1B>R2B . De asemenea R1G,R2G,R1B,R2B sunt fixate astfel incat, in conditii de echilibru, cei ce economisesc sa detina ambele tipuri de capital daca nu exista datorie guvernamentala. Mai intai consideram comportamentul economiei fara datorie. Ca si in exemplul anterior, un individ primeste un salariu exogen, W, si, cu logaritmul utilitatii, consuma (1-)W cand este tanar. Individul isi imparte economiile sale de W intre cele doua tipuri de capital. El realizeaza un schimb intre risc si rentabilitate sau, in mod echivalent, intre consumul in cele doua perioade in sensul ca detine mai mult din activul mai sigur k1 si renunta la consumul din prima stare pentru a utiliza mai mult in cea de-a doua. Avand economiile totale W atunci constrangerea celui ce economiseste poate fi scrisa astfel: c0G=?+?c0B, unde c0G si c0B = consumul in a doua perioada in cele doua stari, ? = W (R2G R1B - R1G R2B / R1B R2B) > 0 si ? = (R1G - R2G / R1B - R2B) < -1 Ca subiect al acestei constrangeri cel ce economiseste alege c0G si c0B pentru a-si maximiza utilitatea expectata cand este batran, respectiv 1 [log(c0G)+log(c0B)]. Acum evidentiem efectele unui joc Ponzi, ce se aplica, concentrandu-ne asupra generatiilor ce primesc transferuri. inca o data politica nu are nici un efect asupra consumului din prima perioada, (1-)W, a acestei generatii sau asupra economisirii totale W. Introducerea datoriei schimba portofoliul celor ce economisesc, dar nu are nici un efect asupra distributiei consumului cand sunt batrani. Deci, nu are nici un efect asupra utilitatii expectate cand sunt batrani. Pentru a stabili acest lucru obtinem mai intai rata de echilibru a dobanzii la datorie. Cand detinatorul de economii substituie datoria cu un alt tip de capital atunci isi reduce atat riscul, cat si rentabilitatea medie pana acolo incat substituie k1 pentru k2. Astfel, adaugand datorie la portofoliul sau, el isi creste consumul in perioada a doua reducandu-l pe cel din prima perioada. Rentabilitatea ceruta pentru datorie este definita de conditia potrivit careia schimbul intre consumul in cele doua stari sa fie acelasi cand datoria este substituita pentru capital ca si cand k1 este substituit cu k2. Daca rentabilitatea este mai mica atunci subscrierea la titlurile publice ar fi un mod ineficient de reducere a riscului. Cand k1 este substituit cu k2 atunci costul in c0G per unitate de c0B este -? = R2G - R1G / R1B - R2B in mod similar, cand datoria este substituita pentru k1, costul este R1G R / R - R1B. Cele doua exemple ne conduc la solutia pentru R, respectiv: R= R2G R1B - R1G R2B / R2G- R1G + R1B- R2B Putem vedea de ce introducerea datoriei nu afecteaza distribuirea consumului in sensul ca datoria este un activ redundant. Daca se substituie datoria cu capitalul atunci cel ce economiseste poate substitui consumul din starea a doua cu cel din prima stare, realizand acest lucru prin schimbul intre tipurile de capital. i in echilibru, schimbul este acelasi in ambele cazuri (-?). Astfel introducerea datoriei nu altereaza constrangerea c0G=?+?c0B careia ii este supus cel ce economiseste. Din moment ce acesta isi maximizeaza functia obiectiv supusa aceleiasi constrangeri atunci alegerea sa pentru c0G si c0B este aceiasi. Datoria nu afecteaza media sau varianta consumului din perioada a doua si, astfel, nu afecteaza utilitatea pentru generatiile ce nu primesc transferuri. Deci un joc Ponzi aplicat duce la o imbunatatire a bunastarii in sens Pareto. Concluzii in concluzie, majoritatea oamenilor pleaca de la premisa ca: "Daca ceva suna prea bine ca sa fie adevarat, probabil ca si este". Oricine sustine faptul ca pot fi obtinute castiguri uriase cu eforturi si capital minime, probabil ca nu spune adevarul. Participarea la orice schema piramidala, Schema Ponzi, sau orice alte scheme similare care promit imbogatirea rapida nu poate aduce castiguri celor nou-veniti in cadrul schemei. Pe langa faptul ca aceste scheme duc la pierderea capitalului investit, subiectii participanti pot fi chiar urmariti in justitie pentru frauda. De aceea, este bine de mentionat faptul ca imbogatirea trebuie sa provina dintr-o activitate de munca onesta, prin investirea unui capital intr-o firma care sa produca bunuri si sa presteze servicii de real interes pentru toti oamenii. intr-un fel, omul care a trecut de la saracie la multimilionar si apoi iar la saracie intr-un timp de sase luni a reusit sa scuteasca 75$ pentru a-si acoperi costurile inmormantarii sale. A lasat in urma un manuscris neterminat numit intr-o maniera corespunzatoare "Prabusirea domnului Ponzi". i ce asecensiune si prabusire au fost.


In Romania putina lume stie de schemele Ponzi, dar multi au auzit de Caritas. Este acelasi lucru, o schema piramidala.

Schema Ponzi are la baza cateva elemente fara de care nu ar putea functiona si creste:

1. Auto-iluzionarea

Credinta (neintemeiata) a oamenilor ca banii lor sunt investiti intr-o afacere care produce profituri record.

De fapt, clientii sunt platiti – daca sunt platiti! - din banii altor creduli, ceea ce atrage alti si alti naivi ai caror bani vor fi folositi pentru cei dinaintea lor s.a.m.d.  pana cand schema se prabuseste din cauza datoriilor acumulate sau a retragerii unora din “investitori”.

Nu exista nici o investitie in nici un instrument-minune cu denumire complicata care sa fie de zeci de ori mai eficienta ca investitiile traditionale.

Nu exista nicio descoperire care produce saci de bani peste noapte. Nu exista niciun joc de intrajutorare care sa nasca venituri colosale. Nu exista bani fara munca!

2. Reinvestirea

Profitul obtinut de primii “investitori” intr-o schema piramidala ii face “investitori” sa revina si sa isi reinvesteasca banii obtinuti dupa prima “runda”.

3. Zvonurile

Vestea castigurilor record zboara si aduce noi si noi “investitori” ai caror bani sunt folositi pentru a-i plati pe cei dinaintea lor.

4. Comoditatea

Schemele Ponzi se bazeaza inainte de toate pe ignoranta si lipsa de documentare de orice fel a oamenilor care inca mai cred in investitii minune.

Oricand ti se face o oferta de investitie, investigheaza! Nu te lasa buimacit de denumiri necunoscute, cuvinte grele si concepte complicate pe care nu le-ai putea repeta. Nu investi in ce nu intelegi. Nu crede ca intelegi pana nu poti explica si controla intreg procesul care iti aduce banii.

5. Lacomia

Schemele piramidale prospera datorita lacomiei celor care, chiar daca au obtinut profituri semnficative o data, vor sa profite iarasi si iarasi de o reteta care pare (si este) incredibila. Isi anunta si prietenii, si familia si ajung sa raspandeasca paguba.  

Oricat de bine crezi ca stii sa-ti feresti banii de impostori dupa istoriile FNI si Caritas, schemele Ponzi sunt mai actuale ca oricand chiar si in tari mult mai avansate economic.

Cu aparitia unor instrumente financiare complexe si greu de inteles, oamenii devin din ce in ce mai convinsi, in mod eronat, ca este firesc sa nu inteleaga termeni financiari noi si modul de functionare a investitiilor pe care le fac.

Americanul Bernard Madoff a cauzat la finalul anului trecut o paguba estimata initial la peste 50 de miliarde de dolari – cea mai mare din istoria lumii.

Financiar vorbind, de cate ori ceva pare prea frumos ca sa fie adevarat, asa si este - neadevarat (minciuna, inselatorie).

De ce schemele piramidale se numesc si scheme Ponzi?

In cinstea parintelui escrocheriilor de acest fel, Charles Ponzi, omul care cu vorbe dulci, gogosi si cafea a reusit sa lase fara milioane de dolari mii de “investitori” americani creduli.

In Romania s-ar putea numi scheme Caritas, o inselatorie de 1 miliard de dolari.

A fost criza financiara o schema Ponzi?