Apel către lichele
Peste două decenii de sărăcie, de suprasolicitare a generaţii de români. Pentru o clasă politică fosilizată de întreţinut.
Suntem – oficial, conform statisticilor – cea mai săracă ţară din Europa. Peste cinci ani vom rămâne exact la fel, spun datele din estimările FMI. În cel mai fericit caz, în 2016 vom avea un PIB pe cap de locuitor cu 60% sub media europeană.
Poate că şi aceasta a fost o mare eroare a FMI în ultimii ani de criză: aplicarea mecanică a unor scheme de control financiar şi neluarea în calcul a îmbătrânirii clasei politice.
În România, media de vârstă a politicienilor cu greutate depăşeşte 60 de ani, iar cei tineri sunt ori marionete, ori funcţionari ai unui sistem de pile, relaţii şi cunoştinţe.
Criteriul de bază în acest tip de sistem, caduc, fosilizat nu este competenţa sau inovaţia ci conservatorismul. Toate schimbările nu sunt inovatoare ci asistate.
Avem o gerontocraţie intolerantă. Şi poate intoleranţa faţă de generaţiile mai tinere (politicienii tineri nu sunt excepţii de la regulă, ci doar fini, nepoţi sau copii de sus) încă ar fi suportabilă.
Problema este că toţi economiştii, de la Theodor Stolojan, la industriaşii media de azi au rădăcini sănătoase într-un anumit tip de mentalitate, de lucru cu statul. Toţi au privatizat de la stat, au făcut afaceri cu statul, practic în România nu a existat nici un business-man care să fi început ceva realmente de la zero.
Suntem încremeniţi, generaţii întregi, în acest proiect mental fosilizat, al businessman-ului de stat, devenit politruc şi obişnuit cu maşină la scară şi cărători de serviete. Portretul sistemului este de fapt cel al un vechi aparatcik care a trecut de la discursul proletar la BMW, şmechereşte. Asta e tot. Economic, tot ce provine din vechile structuri nu are forţa de a depăşi acest nivel, deoarece îi lipseşte experienţa. În România, în 24 de ani nu a existat nici o mare afacere iniţiată fără a lua de la stat ceva, pe trei lei, fără pile şi relaţii ultraspeciale.
FMI s-a mulţumit, pur şi simplu, să lucreze cu politicieni fără experienţă economică. Ori, fără să ceri un efort intern creativ, fără să stimulezi piaţa, meşteşugurile, micile afaceri, nu avem cum rezista pe termen lung, economic, ca naţiune. Doar nu vom deveni toţi avocaţi, parlamentari şi consilieri bancari, premieri şi altele, funcţii rezervate pe viaţă elitei fosilizate. Astăzi, a fi medic sau învăţător în România a devenit deja o profesie riscantă, la limita subzistenţei.
Întrebarea este ce fel de politicieni şi ce fel de cultură economică, naţională ne sunt necesare pentru a depăşi această buclă a istoriei în care ne regăsim şi mai ales, cum ne vom apăra de sărăcia extremă pe care a creat-o această clasă politică nevolnică?
Ca politician român, nu te poţi resemna cu constatarea că, după aproape 25 de ani, poporul tău este ultimul în Europa.
Doar dacă eşti incoştient.
via: Oana Iuraşcu
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu