Criza: fie te ucide, fie te îmbogăţeşte. Ce afaceri fac investitorii români pentru a întoarce criza în favoarea lor
Există companii pe care criza le-a adus în pragul falimentul şi a trebuit să se reinventeze pentru a supravieţui. Există companii care au apărut în perioada de criză, special pentru a specula nevoile specifice vremurilor. Dar mai ales, există companii care au aşteptat cu nerăbdare vremuri economice dificile, pentru că afacerile lor cresc fabulos exact în aceste condiţii. IMOPEDIA.ro a făcut un rezumat al celor mai folosite metode care au crescut companii, averi şi imperii pe fundaţia recesiunii globale.Domeniul imobiliar a fost, peste tot în lume, unul dintre cele mai afectate de criza economică. Un procent covârşitor dintre dezvoltatorii şi investitorii în acest domeniu, nu a putut să găsească soluţii pentru ajustarea afacerilor, motiv pentru care au pierdut totul. În momentul în care tot mai multe companii îşi puneau lacătul pe uşă, a început să se vorbească tot mai des despre consiliere financiară. Pe acest fundal, companiile specializate în consiliere au început să câştige tot mai mult teren.
„Regula, în industria noastră, este: „Criza creşte cifra de afaceri". Cifra noastră de afaceri a crescut semnificativ, s-au dublat numerele. Criza este momentul în care companiile se uită tot mai mult la costuri şi vor să ştie de ce costă şi de unde pot reduce. Estimarea noastră este că ajutăm în fiecare an companiile din portofoliu să economisească în jur de 100 miliarde dolari, prin ceea ce facem pentru ele. În esenţă, pentru o companie, reducerea de costuri poate să varieze între 5 şi 35%, în funcţie de ce făceau ei înainte şi după implementarea sistemului pe care îl oferim.", spune Tudor Triţă, manager ARCHIBUS Solution Center-Romania
Preţurile cerute de companiile de consultanţă variază între câteva mii şi câteva milioane de euro
Pe scurt, compania oferă o serie de aplicaţii care îi ajută pe manageri să aibă un control mai bun a tot ce înseamnă active corporale: proprietăţi, spaţii de lucru, echipamente, mentenanţă, infrastructură, flote etc. În esenţă, clădirile reprezintă pentru majoritatea organizaţiilor din întreaga lume unul dintre principalele active în care investesc bani. Pe măsură ce mediul economic a început să devină mai dificil, iar costurile cu infrastructura organizaţiei au început să devină tot mai mari, organizaţiile au început să îşi pună problema unei schimbări.
„În acest moment, managerii pot să înţeleagă de ce îi costă aşa de mult clădirile, care clădire îi costă cel mai mult, ce clădire vreau să o păstrez, pe care vreau să o vând. Este mai rentabil să închiriez sau să cumpăr? Este mai rentabil să fac eu mentenanţa sau să o externalizez? Ce fel de clădire trebuie să cumpăr, una verde sau una convenţională? Care este impactul de mediul al activităţilor pe care le am eu şi ce pot să fac să le reduc? Cât costă? Am vreun beneficiu din treaba asta, sau doar o să mă pot lăuda că am redus emisiile de carbon?", continuă Triţă.
Pe cât de simple par aceste întrebări, pe atât de greu sunt de organizat datele necesare pentru a obţine un răspuns. Tocmai de aceea, un asemenea serviciu poate costa, în funcţie de dificultatea proiectului, între câteva mii şi câteva milioane de euro.
Ecologia, cel mai exploatat concept în perioada de criză
Guvernul încearcă să salveze industria imobiliară cu construcţii ecologice Guvernul se pregăteşte să schimbe cu 180 de grade modul de gândire al constructorilor autohtoni. Vrea clădiri ecologice, care nu au probleme de ... Clădirile care se folosesc de energia naturală pentru a salva bani erau de domeniul viitorului îndepărtat, în urmă cu câţiva ani. Acum însă, economiile aduse de aceste sisteme sunt tentante pentru toată lumea. Jucătorii mari din această industrie au simţit oportunitatea şi au început să caute clienţi la nivelul companiilor care au costuri prea mari pentru aceste vremuri în care bugetele mici sunt regula. Schneider Electric, de exemplu, este o companie care a crescut de la vânzări de 13,7 milioane euro în 2006 la 19,5 milioane euro în 2010.
Lupta pentru clienţi nu a fost însă uşoară, nici măcar acum. Companiile cele mai dornice de transformare sunt din domeniul industrial, informatic şi ospitalier. Cei mai reticenţi clienţi ai Schneider România, paradoxal, sunt chiar dezvoltatorii de imobiliare.
„Problema majoră este să convingem clienţii că trebuie să se uite nu numai la investiţie, ci la întregul ciclu al clădirii. Mereu se concentrează pe preţul iniţial. Vor să facă cea mai bună afacere din acesta. Dar e ca la o maşină, când cumperi o maşină de 5.000 euro şi plăteşti în fiecare lună o mie de euro pe mentenanţă, maşina devine brusc scumpă. Puţini directori de companie vor să înţeleagă asta." spune Saulo Spaolanse, Director General Schneider Electric România.
În segmentul rezidenţial, vânzarea de locuinţe este cea mai puţin profitabilă afacere
În segmentul rezidenţial, companiile care vor să supravieţuiască, nu se pot baza pe proiectele pe care le aveau înainte de criză. Chiar dacă vând, profitul este mult prea mic, pentru că preţurile au scăzut mult faţă de cele la care s-a ridicat construcţia. Prin urmare, investitorii autohtoni vânează oportunităţi. Asta se traduce, de cele mai multe ori, în asocierea cu parteneri strategici care deţin fie terenul, fie banii necesari investiţiei.
„Discutăm cu trei bănci în acest moment care au terenuri executate sau în execuţie, cu valoarea terenului mai mică decât datoria. Vrem să ne asociem cu ele, să construim verde pe aceste terenuri, lucru care le va permite să recupereze toată valoarea terenului sau chiar mai mult. De asemenea, vorbim cu fonduri de investiţii private care au terenuri în Bucureşti pe care urmau să construiască clădiri convenţionale iar planurile lor de afaceri nu mai au logică acum, deci se gândesc la dezvoltarea complexuri rezidenţiale mai economice.", spune Andrew Prelea, CEO Ozone Homes.
În domeniul rezidenţial însă, este mult mai greu să stabilizezi compania, odată ce aceasta a fost atinsă de efectele crizei. Tocmai de aceea, aceste strategii sunt menite mai degrabă să ţină pe linia de plutire afacerile celor din domeniu, în aşteptarea unei stabilităţi economice în care planurile de afaceri chiar pot fi respectate.
sursa :http://media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/criza--fie-te-ucide--fie-te-imbogateste--ce-afaceri-fac-investitorii-romani-pentru-a-intoarce-criza-in-favoarea-lor-17743.html
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu