Dupa ani intregi de dezolvoltare economica haotica, in perioada anterioara crizei, Romania ar trebui isi defineasca prioritati strategice prin care sa isi construiasca un model economic mult mai solid, crede Ionescu.
Managerul Coface spune ca Romania ar putea urma modelul Malaieziei, tara care a intocmit un plan cu toate deciziile strategice ce trebuie luate anii urmatori.
Malaiezia a luat modelul Singapore, tara care s-a comportat extraordinar in criza (crestere a PIB de circa 15% in 2010), si care, desi nu se bucura de democratie, este condusa exact ca o firma. Guvernul stabileste planuri de expansiune si obiective specifice, la fel cum procedeaza managementul unei companii, a spus Ionescu.
Modelul economic pe care Romania s-a bazat in ultimul timp, axat aproape exclusiv pe consum, seamana cu cel american, unde consumul constituie cea mai mare parte din PIB si piata de real estate s-a dezvoltat la fel de haotic inainte de criza ca si in Romania, este de parere managerul Coface.
Romania trebuie sa puna insa accentul pe investitii, iar guvernul trebuie sa traseze obiective strategice pentru dezvoltarea economiei.
In Romania trebuie inventariate "punctele tari", cum ar fi ca suntem cunoscatori de limbi straine sau ca avem specialisti buni in IT si trebuie cautat un curent international pe care ne-am putea inscrie pentru a exploata cat mai bine aceste atuuri, a spus Ionescu.
Schimbarile radicale decise peste noapte de guvernanti in mediul fiscal sperie investitorii, iar statul trebuie sa renunte la acest mod de lucru pentru a atarge investitii straine.
In opinia lui Ionescu, 2011 este un "an de tranzitie, dar din 2012 investitorii ar trebui sa redevina increzatori si sa creasca expunerea pe Romania".
Slovacia este una din tarile care poate fi considerata un exemplu de succes in atragerea investitiilor, cea mai mare parte a exporturilor tarii fiind generata de 4 investitori majori, printre care Kia si Volkswagen.
"Dar daca Romania decide sa incurajeze investitii auto, si investitorul auto ne spune ca are nevoie de infrastructura,a tucni trebuie sa facem", a mai spus seful Coface.
Managerul Coface crede ca este putin probabil ca schimbarile de la nivel european din 2011 sa influenteze major dezvoltarea Romaniei in acest an. De alfel, si in 2010 economia zonala a influentat prea putin economia locala, iar daca nu ar fi fost majorarea taxei pe valoarea adaugata, PIB-ul ar fi putut creste cu circa 1% (in loc de o scadere estimata la 2% - n.r.).
Acesta nu exclude ca in 2011 sa vedem tari precum Portugalia sau Irlanda intrand in incapacitate de plata. Totusi, deoarece contributiile acestora la PIB-ul european sunt destul de reduse, influente asupra tarilor din regiune ar ramane slabe.
Pentru 2011 Coface exclude riscul ca economia globala sa cunoasca o recesiune in W, si estimeaza o crestere de peste 2% pentru economia SUA si de circa 1,7% pentru economia europeana. Ritmul de crestere global ar putea atinge 3,4% in 2011, dupa ce anul trecut a inregistrat o majorare de 4% care a depasit ritmul anual de crestere din perioada de boom anterioara crizei.
Coface estimeaza pentru Romania o crestere economica de 1,5% in 2011. Deficitul bugetar ar urma sa atinga un nivel de 4,9% din PIB, compania estimand ca arieratele vor ramane si in 2011 o problema pentru stat, care nu va reusit sa le achite integral.
Coface prevede totodata cresterea datoriei externe pana la 80% din PIB in acest an, de la 72,3% in 2010.

Autor: Raluca Florescu
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu