Arhanghelul Mihail

Idee-forţă: Îmi trăiesc viaţa integru, luptând pentru adevăr şi dreptate.

Simbolism: Arhanghelul Mihail (Michael) este prin excelenţă luptătorul luminii, care triumfă asupra obscurităţii forţelor răului. În icoane, el ţine în mână o balanţă cu care cântăreşte faptele oamenilor în ziua Judecăţii de Apoi, precum şi o spadă cu ajutorul căreia îl supune pe Satan şi puterile întunericului. Este deseori reprezentat învingând un dragon (balaur).

Funcţie angelică: Conducătorul Oştilor Cereşti

Cenzura : obişnuinţă în România

 

''Fascist, rasist şi xenofob''

''Fascist, rasist şi xenofob'', cam aşa definesc unii oameni un naţionalist în ziua de astăzi şi astea sunt acuzaţiile cu care mă întâlnesc cel mai des. În ciuda amuzamentului provocat de aceste acuzaţii seci de tip comunist nu pot să nu fiu deranjat de faptul că unii tineri adoptă aceste prostii de asemenea, mai ales copilaşii care văd în anarhism o mare revoluţie a libertăţii... Cred că trebuie să privim puţin la sensul fiecărui cuvânt în parte şi să ne gândim cât se potrivesc ele cu doctrina legionară şi cu naţionalismul curat, românesc şi creştin.
Pentru început voi lua fascismul. Acesta nu este altceva decât o doctrină politică şi economică ce a luat naştere în Italia ca un răspuns clar pentru comunism şi ca o alternativă viabilă în locul capitalismului decadent şi corupt. Fascismul în sine îmbină doctrina economică a socialismului cu cea a capitalismului punându-le în folosul naţiunii. De asemenea se limitează la lupta politică şi economică. Analizând cu atenţie doctrina legionară putem vedea că aceasta nu ţine de economie şi nici de politică , lucruri care nu reprezintă altceva decât simple mijloace pentru atingerea unui ţel mai măreţ, ci de latura umana. Mişcarea Legionară a urmărit în permanenţă , şi urmăreşte, naşterea unui om cu virtuţi eroice şi în conformitate cu valorile moralei creştine prin modelul personal oferit de legionari altor oameni şi prin muncă, prin efort permanent şi prin aplicarea creştinismului şi a naţionalismului nu doar în viaţa publică ci mai ales în viaţa personală toată trăirea legionarului fiind condusă de aceste valori nemuritoare. Toate acestea sunt lucruri pe care fascismul le exclude din doctrina sa.
Rasismul mai nou se defineşte prin ura faţă de alte rase nu prin conştiinţa că acestea există şi că fiecare rasă trebuie să-şi apere valorile, identitatea şi existenţa. În doctrina legionară nu se găseste niciunde o singură afirmaţie legată de superioritatea rasială, supremaţia rasei albe sau ură faţă de alte rase. Lupta împotriva jidanilor s-a datorat şi se datorează lucrurilor comise de aceştia şi mai ales faptului că în perioada interbelică ei au promovat decadenţa morala şi ateismul, lucruri pe care le promovează şi astăzi dar mai ales datorită faptului că formau conducerea revoluţiei comuniste. Să nu uităm că în perioada interbelică numărul lor era destul de mare şi ameninţau să-l înlocuiască pe român definitiv în propria ţară, şi asta cu ce drept ? Ei nu au vărsat sânge din generaţie în generaţie pentru acest neam. Dar despre asta voi vorbi în alt articol. În orice caz au fost foarte mulţi legionari de altă ''rasă'' aceştia având un caracter diferit de conaţionalii lor deci este clar că nu poate fi vorba de rasism. De asemenea legionarismul este o doctrină profund creştină implicit o doctrină care neagă rasismul acesta inferior bazat pe ură şi supremaţie.
Xenofobia. Ce afirmaţie stupidă. Am arătat şi mai sus că legionarismul nu are nimic de a face cu rasismul acceptând membrii de alt neam dacă aceştia sunt loiali ţării în care trăiesc şi respectă valorile noastre. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul xenofobiei. Mulţi vorbesc de unguri şi de ''ura'' noastră pentru ei ignorând faptul că avem foarte mulţi camarazi de origine maghiară care iubesc această ţară şi chiar camarazi naţionalişti unguri. Noi luptăm împotriva separatismului maghiar şi nu a ungurilor ca popor, ca etnie acelaşi lucru fiind aplicat şi în cazul altor minorităţi. Luptăm împotriva problemelor provocate de aceştia şi nu contra lor. De asemenea prima noastră problemă este românul însuşi, aici încercăm să aducem schimbarea principală, deci nu putem fi acuzaţi că dăm vina pe minoritari pentru toate.

Un comentariu superb : '' well the New Byzantium wich Turkey ignores is a one big giant state united by faith, and it is compse from Greece, Russia, Romania, Ukraine, Serbia, Moldova, Bulgaria, Belarus, Georgia, Latvia, Kazachstan, Ethiopia, Armenia, Eritreea, Kerala state, FYRO, Montenegro, half of Bosnia Hertzegovina ! This is the new Byzantium it is not lost, it is more powerful than ever. We stand as one, united under the sign of the CROSS, sceptrum of Jesus, our king, he is our leader. ''
Traducere : ''Păi, Noul Bizanţ pe care turcii îl ignoră este o statuie gigantică unită de credinţă şi compusă din Grecia, Rusia, România, Ucraina, Serbia, Moldova, Bulgaria, Belarus, Georgia, Latvia, Kazachstan, Etiopia, Armenia, Eritreea, statul Kerala, FYRO, Montenegro, jumătate din Bosnia şi Herţegovina ! Acesta este noul Bizanţ care nu s-a pierdut, ci este mai puternic ca niciodată. Stăm uniţi ca o singură forţă, uniţi sub semnul CRUCII, sceptrul lui Iisus, Regele nostru, El este Conducătorul nostru. ''

Să ne rugăm la Sfântul Arhanghel Mihail pentru ajutor în luptă

 Preluat de pe : De Veghe Patriei

Idee-forţă: Îmi trăiesc viaţa integru, luptând pentru adevăr şi dreptate.

Simbolism: Arhanghelul Mihail (Michael) este prin excelenţă luptătorul luminii, care triumfă asupra obscurităţii forţelor răului. În icoane, el ţine în mână o balanţă cu care cântăreşte faptele oamenilor în ziua Judecăţii de Apoi, precum şi o spadă cu ajutorul căreia îl supune pe Satan şi puterile întunericului. Este deseori reprezentat învingând un dragon (balaur).

Funcţie angelică: Conducătorul Oştilor Cereşti

84 de ani de la întemeierea Legiunii Arhanghelului Mihail

Astăzi, Vineri 24 Iunie, în aceeaşi zi cu sărbătoarea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul denumită în popor şi sărbătoarea sânzienelor ( pe această cale transmit tuturor doamnelor şi domnişoarelor care poartă acest nume : la mulţi ani! ) se împlinesc 84 de ani de la întemeierea Legiunii Arhanghelului Mihail, cunoscută pe scurt şi ca Garda de Fier sau Mişcarea Legionară.
Mişcarea Legionară a fost întemeiată pe 24 iunie 1927 de către Corneliu Zelea Codreanu, Ion Moţa, Corneliu Georgescu, Ilie Gârneaţă şi Radu Mironovici la Iaşi. Cu timpul numărul legionarilor a crescut până la câteva sute de mii. Legiunea a dat României mii de luptători anticomunişti, eroi şi martiri. În prezent legionarii rămân nişte exemple pentru tineretul naţionalist. Trebuie să precizez că de la întemeierea ei până astăzi Legiunea a urmărit în permanenţă formarea unui om nou care să fie un bun creştin şi un bun român având la bază valorile moralei creştine şi naţionaliste ( cavalerească - eroică ) şi aceasta nu doar prin conferinţe şi politică, lucruri secundare în planul legiunii, ci prin exemplul personal, prin propriile fapte şi prin trăirea în viaţa de zi cu zi. Orice altceva secunda acest punct principal al doctrinei legionare fiindcă aşa cum a spus şi Căpitanul : ''Ţara aceasta piere din lipsă de oameni nu din lipsă de programe'' şi într-adevăr avea dreptate fiindcă noi avem destule programe dar prea puţini oameni care să le aplice.
Ce putem spune despre acest om nou ? Ei bine, omul nou în concepţia Căpitanului şi a legionarilor era un model perfect de jertfă creştină şi de trăire românească în concordanţă cu învăţăturile Mântuitorului dar şi cu modelul marilor noştrii Voievozi. Prin acest om nou se dorea mântuirea neamului fiindcă ''scopul final nu este viaţa, ci mântuirea! Mântuirea neamurilor în numele Mântuitorului Iisus Hristos! '' . Putem spune că această generaţie supremă nu şi-a atins ţelurile ? Nu putem spune acest lucru fiindcă atâta timp cât un singur om de talia lui Ion Moţa s-a format în cadrul legiunii ( deşi au fost şi mai mulţi ) atunci obiectivele legiunii au fost atinse atât cât le permitea epoca dezastroasă în care trăiau. Acum trebuie să ne gândim cu toţii le prezent şi să facem o comparaţie, să vedem că diferenţele între perioada în care a trăit Căpitanul şi a noastră sunt mici şi că politica şi societatea românească sunt afectate de aceleaşi boli bazate pe parazitismul unor anume minorităţi dar mai ales pe politicianismul mincinos şi trădător care infectează România de ani buni, încă de la sfârşitul primului război mondial.Cea mai mare problemă a românilor suntem noi înşine, motiv pentru care schimbarea unei mentalităţi, a unui fel de a fi, este imperios necesară înaintea unui succes politic.
Astăzi, având ca model jertfa predecesorilor noştrii, noi tinerii naţionalişti români avem sacra datorie de a ridica făclia legionară şi de a o duce mai departe în secolul 21 păstrând-o neîntinată pentru ca mai târziu să o predăm şi noi curată şi glorioasă aşa cum ne-au predat bătrânii noştrii odată cu cămaşa verde, trecând ca viforul prin prigoane, aşa cum ne îndeamnă şi imnul muncitorilor legionari, sub veghea eroilor Moţa şi Marin.
Să ţinem minte dragi camarazi jertfele martirilor noştrii, să îndurăm orice lovitură şi să-i iertăm pe cei care ne fac rău dar, să nu-i iertăm pe cei care lovesc neamul românesc, pe cei care trădează acest neam fiindcă iertarea , dragostea şi smerenia creştină nu înseamnă prostie ! Înseamnă fermitate şi jertfă, înseamnă apărarea până la ultima energie a neamului nostru şi a bisericii străbune, a altarelor şi icoanelor pe care adversarii noştrii le vor distruse de atâta timp! Adversarii naţionalismul românesc şi ai creştinismului au câştigat o luptă în timpul celui de-al doilea război mondial şi până astăzi au râs dar în mod cert ei trebuie să-şi dea seama de gravitatea situaţiei fiindcă istoria este menită să se repete mai ales când mulţi nu o cunosc iar când se va repeta aceşti criminali cu sânge rece care se fac vinovaţi de decăderea morală, spirituală, economică şi politică a naţiunii şi au râs de asta până acum se vor opri din râs privind cu cutremur la forţele biruitoare ale naţionalismului românesc prin care, încet dar sigur, ţara aceasta va fi reconstruită, iar suferinţa neamului românesc va înceta într-o Românie Mare şi frumoasă ca soarele sfânt de pe cer aşa cum o dorea Căpitanul, aşa cum o doreau eroii Moţa şi Marin, aşa cum o doreau toţi predecesorii noştrii şi aşa cum o dorim şi noi. O Românie creştină şi naţionalistă condusă de un om ferm şi energic iar nu de molâi incompetenţi şi trădători. Dar să nu uităm camarazi că această Românie nouă trebuie să se nască mai întâi de toate în sufletele şi minţile noastre, prin trăirea noastră, prin gândurile şi faptele noastre. Cea ce facem în viaţa de zi cu zi să fie model pentru o Românie nouă! Să începem schimbarea aceasta de la noi înşine, să încercăm să devenim acei oameni noi de care vorbea şi Căpitanul! 

Să ne rugăm în permanenţă la Dumnezeu şi la sufletele martirilor noştrii pentru sprijin în lupta noastră şi să stăm pregătiţi de sacrificiul suprem dacă ţara noastră ne va cere acest lucru!

29 iunie 2011 Sfinţii Petru şi Pavel

 29 iunie 2011

Sfinţii Petru şi Pavel, ocrotitorii penitenciarelor: Cum au fost martirizaţi cei doi mari Apostoli

Astăzi sărbătorim pe “căpeteniile apostolilor” şi ai “lumii învăţători, care ne-au învrednicit de Duhul Sfânt”. Ziua de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este zi de sărbătoare deosebită pentru cei privaţi de libertate.

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi pe unii dintre cei mai mari şi mai cunoscuţi dintre sfinţi, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cei doi sfinţi au fost martirizaţi la Roma în timpul persecuţiei împăratului Nero din anul 67. Pomenirea lor comună are la bază mai multe evenimente: martiriul lor din aceeaşi zi, care a determinat credincioşii să instituie o sărbătoare în cinstea muceniciei lor încă din secolul al II-lea, şi mutarea moaştelor celor doi Apostoli, potrivit teologului Louis Duchesne (Les Origines du culte chrétien), în această zi, în locul numit “ad catacumbas”, de pe Via Appia din Roma la 258.

La Roma, acest eveniment a fost sărbătorit încă din vremea împăratului Constantin cel Mare. De aici a trecut şi în Răsărit, unde a fost sărbătorită cu mai multă solemnitate, mai ales din secolul al VI-lea. Cinstirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este atestată în Constituţiile Apostolice (VIII, 33): “Zilele Apostolilor, să le serbeze, căci ei au fost învăţătorii voştri în Hristos şi v-au învrednicit de Duhul Sfânt”.

Sfântul Apostol Petru, iudeu de neam, avea numele de Simon pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a fericit pentru mărturisirea numelui Lui, cu numele simbolic de “Chifa”, care înseamnă piatră şi pe a cărui mărturisire adevărată a fost zidită Biserica lui Hristos. După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru a fost cel dintâi care a vestit poporului evreu pe Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat. Sfântul Petru a mai propovăduit Evanghelia lui Hristos în Antiohia, Pont, Bitinia, Galatia, Capadocia şi la Roma. În anul 44, regele Irod Agripa, făcând pe plac iudeilor, l-a ucis pe Apostolul Iacob şi l-a închis într-o temniţă bine păzită de Sfântul Petru, dorind să-l omoare şi pe el. Printr-o minune însă, un înger trimis de Dumnezeu l-a scos din temniţă. După eliberarea minunată, Sfântul Petru a plecat din Iudeea la Roma, unde a suferit moartea martirică. Sfântul Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos pentru a arăta deosebirea dintre chinurile sale şi cele ale Mântuitorului Iisus Hristos. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru s-a ridicat Bazilica “Sfântul Petru”.

Sfântul Pavel, “fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos”

Pavel Apostolul se numea înainte Saul, fiind evreu din seminţia lui Veniamin, zelos apărător al Legii Vechi şi aprig prigonitor al Bisericii lui Hristos. După convertirea de pe drumul Damascului, Sfântul Apostol Pavel, “vasul ales” al Domnului, a propovăduit cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos în timpul celor trei călătorii misionare ale sale atât printre cei de un neam cu el, dar mai ales printre cei de alt neam: în Grecia, Atena, Corint, Asia, Macedonia până la Roma. De aceea, Sfântul Pavel a fost numit “Apostol al Neamurilor”. Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că “este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos”. Lucrarea lui misionară a provocat ura faţă de el din partea iudeilor, care în anul 58 l-au prins în Ierusalim şi l-au întemniţat timp de doi ani în Cezareea Palestinei. Apoi a fost dus la Roma pentru a fi judecat de către împărat deoarece era cetăţean roman. Aici a stat alţi doi ani, iar după judecarea lui în anul 63 a fost eliberat. După această captivitate, Sfântul Pavel îşi continuă apostolatul prin Spania, Italia, Efes, Macedonia, Corint, Creta şi alte părţi, ceea ce au determinat autorităţile romane să-l prindă şi să-l ducă din nou în închisoare la Roma, de unde scrie testamentul său spiritual, Epistola a doua către Timotei, în anul 66, unde îndeamnă pe episcop să aprindă şi mai mult harul primit prin hirotonie de la el, să rămână statornic în credinţă şi să-şi împlinească cu responsabilitate slujirea lui. La 29 iunie 67 a fost martirizat prin decapitare, deoarece a fost cetăţean roman, pe colina Vaticanului, dimpreună cu Apostolul Petru care fost răstignit. Potrivit tradiţiei, “Apostolul Neamurilor” a fost martirizat pe Via Ostia, unde capul său a sărit de trei ori pe pământ, la fiecare atingere răsărind câte un izvor, de aici şi denumirea “Tre Fontane”. Mai târziu, s-a ridicat Biserica “San Paolo fuori le Mura” (Sfântul Pavel din afara zidurilor).

Potrivit site-ului heritage-key.com, arheologii au descoperit fresce şi alte dovezi prin care atestă tradiţia că Sfântul Petru şi Sfântul Pavel au fost închişi într-o temniţă subterană de către împăratul Nero, înainte de moartea martirică. Locul este închisoarea Mamertine, un complex de încăperi suprapuse. Accesul în încăperea inferioară se făcea printr-o gaură în podea pe unde se aruncau cei închişi. Din motive de siguranţă, această gaură a fost acoperită cu un grilaj metalic, iar accesul se face pe nişte trepte, realizate de curând. Deasupra închisorii s-a ridicat Biserica barocă închinată lui San Giuseppe dei Falegnami (al Dulgherilor). Închisoarea Mamertine se află la poalele Dealului Capitoliului din Roma.

Exemplu de iertare şi încredere în bunătatea lui Dumnezeu

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt consideraţi ocrotitori ai celor privaţi de libertate din România, deoarece în penitenciare ajung oameni care au greşit faţă de Dumnezeu, precum aceşti doi corifei ai Ortodoxiei. Sfântul Petru s-a lepădat de El, iar Sfântul Pavel i-a prigonit pe creştini, dar după căinţă puternică au fost iertaţi, de aceea ei reprezintă un exemplu de iertare şi încredere în bunătatea lui Dumnezeu pentru cei care greşesc. De asemenea, cei doi Sfinţi Apostoli au fost închişi, nu pentru că au făcut ceva rău, ci pentru vina că L-au mărturisit pe Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al oamenilor.

În 1993 şi 1997, între Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei s-au semnat nişte protocoale privind desfăşurarea asistenţei religioase în sistemul penitenciar românesc. Potrivit acestor protocoale, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost consideraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România, datorită vieţii pe care au avut-o Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Totodată, prin Legea 293 din 28 iunie 2004, privind statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, se arată că “ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare” (la articolul 77). În fiecare unitate penitenciară din ţara noastră au fost înfiinţate biserici, capele şi paraclise, unde există câte un preot ortodox. Preoţii din penitenciare se ocupă, pe lângă slujirea liturgică, şi de acordarea serviciilor de asistenţă religioasă şi consiliere spirituală a tuturor deţinuţilor care solicită acest lucru. Aceste servicii se realizează în colaborare cu Direcţia Reintegrare Socială din fiecare unitate în sistem penitenciar din ţara noastră.

Nu trebuie uitat că acest cuvânt, penitenciar, se referă la penitenţă, la pocăinţă pentru faptele rele săvârşite şi astfel penitenciarul este înţeles drept loc de salvare, de schimbare a modului de a gândi, a vieţui şi de a făptui, şi nu se referă la pedeapsa în sine. De Ioan Buşagă – Ziarul Lumina

TRĂIASCĂ LEGIUNEA ŞI CĂPITANUL ! 


În continuare un articol preluat de pe pagina fraţilor de la Apologeticum

Astazi, vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara,
se infiinteaza LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL, sub conducerea mea.
Sa vina in aceste randuri cel ce crede nelimitat. Sa ramana in afara cel ce are indoieli.
Corneliu Zelea Codreanu

De la Icoana si de la altar…

Miscarea Legionara – Miscare de mantuire, cum a definit-o Nae Ionescu – a pornit de la Altar si de la Icoana. „De la icoana si de la altar am pornit – marturiseste Mota – apoi am ratacit o bucata de vreme, purtati de valurile omenesti si n-am ajuns la nici un mal, cu toata curatia impulsurilor noastre. Acum, cu sufletul greu, rasletiti, sfartecati, ne strangem la adapost, la singura caldura si alinare, tarie si reconfortare a noastra, readucatoare de puteri, la picioarele lui Iisus, in pragul orbitoarei straluciri a cerului: la Icoana” („La Icoana”).

Despre vremurile inceputului scrie Capitanul: „Toti credeam in Dumnezeu. Nu era nici un ateu printre noi” („Pentru Legionari”).

Si iarasi: „Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei. Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile lumii vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Sfantului Arhanghel Mihail si la umbra sabiei lui” (id.). Arhanghelul protector nevazut al Legiunii nu e un arhanghel al vreunui cult oarecare, ci Arhanghelul Bisericii Crestine a Rasaritului, asa cum arata dogma si randuiala acestei Biserici:

„El nu era pentru noi o fotografie pe o icoana; ci il simteam viu. Acolo, la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa” (id.).

Despre formarea launtrica a legionarului si despre rostul Bisericii in viata neamului sta scris in Carticica Sefului de Cuib: „Legionarul crede in Dumnezeu si se roaga pentru biruinta Legiunii. Sa nu se uite ca noi, poporul roman, stam aici pe acest pamant prin voia lui Dumnezeu si prin binecuvantarea Bisericii crestine”. Prin urmare, legionarul crede in Dumnezeu. Nu va crede in Dumnezeu. Intru atata intrucat este legionar, el crede in Dumnezeu. Pentru Capitan, legionarul care nu crede in Dumnezeu este un infirm.

Spre a nu mai lasa loc de interpretari, iata ce scrie Capitanul despre Mantuitorul Hristos: „Vom invia din morti in numele lui Hristos; adeca in afara de credinta lui Hristos, nimeni nu va fi mantuit” („Insemnari”).

Sau: „A inviat Hristos, sadind nadejdea Invierii din morti; ca viata nu se termina aici, la asa de trecatori 60-70 de ani; ca se prelungeste dincolo; ca ne vom intalni iar… si nu ne vom mai desparti niciodata” (id.)

La Jilava, in noaptea de Pasti a anului 1938, Capitanul astepta cu infrigurare ceasul Invierii. Dupa multe osteneli izbuteste sa isi procure o lumanare. Scrie el in Insemnari: „O fi trecut de 12 (noaptea). Poate si de 1. N-am mai auzit clopotele sunand Invierea. Aprind lumanarea si zic: Hristos a inviat!”.

Invatatura lui despre Hristos si despre Biserica este aceeasi, neschimbata. Ea nu se deosebeste cu nimic de invatatura Parintilor Bisericii.

Intre 24 iunie 1927, data infiintarii „Legiunii Arhanghelul Mihail”, si 17 aprilie 1938, data arestarii intemeietorului ei, Legiunea a crescut neincetat si a continuat sa creasca si dupa aceea, in ciuda criticilor dusmanilor dar si din interiorul ei care au franat mersul firesc al lucrurilor dupa aceasta data (cei care s-au rupt de Legiune prin nerecunoasterea urmasului sau, Horia Sima).

Cele 4 dreptare i-au calauzit mereu: credinta in Dumnezeu, increderea in misiune, dragoste reciproca si cantecul.

Miscarea Legionara este cea mai profunda revolutie spirituala a poporului roman de la increstinarea lui incoace.

Legionarii erau crestini practicanti: se marturiseau si se impartaseau, nici o lucrare de seama nu incepea fara binecuvantarea preotilor; la mesele comune ale legionarilor se spunea rugaciunea si-acolo unde era, preotul da binecuvantarea.

Nae Ionescu, care a inteles adancimea operei lui Corneliu Codreanu si a simtit chemarea lui, a spus pe cand Codreanu traia, ca minunea infaptuita de el e atat de mare ca de acum il depaseste si pe el.

„A inviat Hristos. Asa va invia si dreptatea neamului romanesc. Dar pentru aceasta se cere ca fii de ai lui sa bata drumul pe care a mers Iisus; sa li se puna pe cap coroana de spini, sa urce Golgota in genunchi, cu crucea in spate, si sa se lasa rastigniti!…legionari, fiti voi copiii acestia” (Capitanul, „Pamantul stramosesc”, 15.IV.1928).

extras din cartea: Martiri si marturisitori romani din secolul XX, de Fabian Seiche

Parintele Justin despre Miscarea Legionara (extras din nr. 17 al revistei ATITUDINI):

Initiatorii Miscarii Legionare erau in primul rand oameni crestini model, erau niste modele ale societatii. Ei au adus un mare aport neamului si Bisericii in acea perioada. Au refacut viata bisericeasca si duhovniceasca a poporului, pentru ca era o oarecare decadere. Au intretinut o flacara aprinsa de rugaciune, au intretinut un spirit viu al jertfei si sacrificiului, al omeniei. Acei tineri nu au urmarit scopuri politice, ci doar sa inalte neamul pe linia Bisericii. Nu era vorba de vreo ratacire, sa pui neamul mai presus de Biserica, ci doar sa aduci neamul in Biserica si la consolidarea aceasta, au contribuit mintile cele mai inalte ale culturii si spiritualitatii noastre de atunci, pe care noi acum le ingropam. Ei au reusit sa ii dea taranului o paine mai ieftina, acesta era de altfel scopul lor. In afara de asta, ei au avut un rol foarte important in stavilirea comunismului.

De pilda, in anul 1920, cand era ancorat la Iasi steagul rosu deasupra atelierelor din Nicolina, alaturi de fotografia lui Marx, Codreanu s-a ridicat si a aruncat de acolo carpa aceea rosie. Atunci mult tineret s-a atasat Miscarii Legionare. Erau multe manevre straine, ce introduceau la noi in tara coruptia, in special rusii si evreii, care stapaneau presa, invatamantul si comertul. Legionarii nu au avut nimic cu poporul evreu in sine. Ba chiar erau multi evrei simpatizanti ai Miscarii, iar Radu Gyr insusi a infiintat Teatrul Evreiesc. Insa s-au ridicat impotriva lor, atunci cand atentau asupra teritoriului nostru romanesc.

Politica intotdeauna a fost asemeni paganismului cu care a luptat Crestinismul de-a lungul secolelor, inca de la inceputurile lui. Ca si atunci, asa cum spunea si Sf. Iustin Martirul si Filosoful, crestinul trebuie sa se lepede de imoralitatile pagane, apoi sa invete legea crestina, sa cunoasca adevarata filosofie, a cultivarii calitatilor sufletesti si apoi sa le aplice practic in viata de zi cu zi. Aceasta a facut Miscarea Legionara si munca lor sincera le-a incununat-o bunul Dumnezeu cu martiriul. Bineinteles ca cei care au invins au scris istoria si au scris-o cum le-a placut, transformandu-i pe legionari in niste teroristi, nazisti, antisemiti. Ei vin acum cu holocaustul lor, cum ca romanii i-au maltratat si i-au dus in lagare; dimpotriva noi i-am protejat pe evrei. Antonescu avea ordin de la germani sa ii aresteze pe evrei si sa ii inchida in lagarul din Transnistria. Antonescu ce a facut? Nu a arestat niciun evreu. Ci in locul evreilor a adunat toti tiganii, i-a dus in lagar, unde trebuiau dusi evreii. Nemtii ne intrebau cum stam cu evreii. „Da, i-am deportat pe evrei”, pe cand evreilor le-a dat in alb pasaport Antonescu sa paraseasca tara si asa au scapat de uciderea nemtilor.

Este cunoscut faptul ca era o relatie amicala intre Codreanu si rabinul sef din Romania, care a fost foarte impresionat de personalitatea Capitanului, si se intretineau in discutii. Capitanul era chiar si impotriva nazismului. Se stie ca atunci cand au vrut sa cumpere o masina, Codreanu a dat ordin camarazilor sai sa cumpere o masina straina, dar numai nemteasca sa nu fie. Nu impartasea deloc spiritul egoist al nazismului. Daca nu era Miscarea Legionara am fi avut aceeasi soarta cu a sarbilor, cum au fost ei decimati de germani, cu protectia papalitatii cu tot. In fond, atat rusii cat si germanii erau state cu o puternica doctrina ateista.

Arta războiului-aplicata in romania de azi

Sun Tzu, ilustrul general şi strateg chinez care a trăit după sursele tradiţionale în perioada „Primăvara şi Toamna” a Chinei (722-481 î.e.n.) este autorul lucrării de strategie militară „Arta războiului” in care propunea un şir de metode prin care un popor poate fi învins înainte să se scoată arma din teacă. Aceste metode sunt concentrate în următoarele puncte:

• ”Discreditaţi tot ceea ce merge bine în ţara inamicului.”

• “Implicaţi reprezentanţii claselor conducătoare ai ţării inamice în afaceri dubioase. Distrugeţi-le reputaţia şi, la momentul potrivit, supuneţi-i dispreţului propriilor concetăţeni.”...

• 
  “Utilizaţi creaturile cele mai ticăloase şi mai abjecte.”

• “Răspândiţi discordia şi conflictele între cetăţenii ţărilor ostile. Întărâtaţi-i pe tineri contra bătrânilor.

• 
  “Ridiculizaţi tradiţiile adversarilor. Discreditaţi-le luminătorii de conştiinţă.”

• 
  “Induceţi în eroare inamicul, spre a-l conduce la temporizare.”

• 
  “Perturbaţi, prin orice mijloace, intendenţa, aprovizionarea şi funcţionarea armatei inamicului.”

• 
  “Slăbiţi voinţa luptătorilor inamici prin cântece şi melodii senzuale.”

• “Daţi inamicului fete şi băieţi tineri pentru a-i lua minţile, dar şi jad şi mătase pentru a-i zgândări ambiţiile.”

• 
  “Fiţi generoşi în promisiuni şi recompense pentru informaţii.”

• 
  “Infiltraţi-vă peste tot spionii. Bazaţi-vă pe trădătorii care se găsesc în rândurile inamice.”

• “Făceţi-l pe adversar să creadă că mai există o posibilitate de a se salva.

•  Apoi, LOVIŢI.” 

o vorba

STIMATI COLEGI! TRAIM VREMURI ISTORICE, MOMENTE DE RASCRUCE IN ISTORIA ARMATEI ROMANE – SI NE INTREBAM ACUM… MAI EXISTA RESPECT SI ONOARE PENTRU ACEASTA INSTITUTIE? CEEA CE FAC GUVERNANTII NOSTRI, CU FUNCTII MARI IN STAT, DE A INSTIGA UNELE CATEGORII SOCIO-PROFESINALE IMPOTRIVA ALTORA, ESTE UN LUCRU GRAV, CU URMARI CE NU POT FI ANTICIPATE. IN OPINIA NOASTRA, SE IMPUNE CA INSTITUTIILE STATULUI CU RESPONSABILITATI IN DOMENIU, SA SE AUTOSESIZEZE SI SA CURME ACEASTA FORMA DE INSTIGARE A CETATENILOR ROMANIEI! IN ULTIMA PERIOADA DE TIMP, S-A CONSTATAT O INTENSIFICARE A ACTIUNILOR OSTILE IMPOTRIVA ARMATEI ROMANE, A CELOR CARE AU DESERVIT SUB ARME, ACTIUNI IRESPONSABILE SI RAUVOITOARE, EXERCITATE DE INALTII DEMNITARI AI STATULUI, LOVIND IN ACEASTA INSTITUTIE CARE A FOST (SI VA CONTINUA SA RAMANA) UN ORGANISM VIU, SI CARE ARE UN ROL PRIMORDIAL IN VIATA STATULUI ROMAN! DEOARECE, IN ULTIMUL TIMP, SUBSEMNATII, IMPREUNA CU ALTE MII DE CADRE MILITARE TRECUTE IN REZERVA IN CONFORMITATE CU OG7/1998 SI LEGEA NR 164/2001 PRIVIND PENSIILE MILITARE DE STAT, AM FOST SUB TIRUL PERMANENT AL ACTUALULUI GUVERN (DAR SI A CELUI TRECUT), VIZAVI DE “PENSIILE NESIMTITE” SI “CUMULAREA PENSIE-SALARIU”, NE PERMITEM, ATIT IN NUMELE NOSTRU, DAR SI ALTORA, NEMULTUMITI DE ACTUALA SITUATIE, SA ADUCEM LA CUNOSTINTA ACTUALEI GUVERNARI URMATOARELE:
Citeste mai mult...

http://exploziv-news.ro/ 
http://odorica.blogspot.com

si eu cu cine votez

O noua moda politica

Autor: Remus Tanasa-ND Italia
Nu mai este un secret faptul ca realitatea politica romaneasca este deficitara la capitolele eficienta si credibilitate. Calitatea mai mult decat indoielnica a clasei politice post-decembriste a cauzat randamentul extrem de scazut al democratiei in Romania, astfel incat politicienii nostri lasa impresia ca peste tara s-a instaurat un nou regim fanariot. Poate ca singura mare diferenta este ca “vechii fanarioti” dupa ce isi “construiau” averea paraseau principatele, “fanariotii contemporani” parand a nu-si mai termina de “construit” averile, dorind parca a include toata Romania in avutia lor. Datorita acestei atitudini retrograde, poporul si-a pierdut increderea in clasele noastre conducatoare, dandu-si seama ca au trecut 21 ani de democratie alla Balcani, fara ca bunastarea si progresul social promis in decembrie 1989 sa devina realitate. Mai mult, unii dintre romani au ajuns sa il planga pe Ceausescu cu al sau regim, astfel ca in iulie 2010 pe scena politica autohtona si-a refacut intrarea Partidul Comunist Roman. E drept ca aceasta grupare politica nu are o greutate insemnata, comunismul dovedindu-se a fi incoerent si deci depasit.
Inconsecventa si imprezentabilitatea politicienilor a cauzat si proasta functionare a sistemului electoral, tot mai putini romani mergand la vot, tendinta ce poate fi observata si la nivel european. Neincrederea poporului in “jocul” electoral democratic transforma cu adevarat alegerile libere intr-o joaca: partidele si membrii lor potenti financiar atrag voturi cu “mici si bere”; maselor infometate li se ofera “resturi” o data la 4-5 ani pentru ca apoi partidele sa nu se mai intereseze de respectivii indivizi, bineinteles, pana la alegerile urmatoare. Exagerand, se poate ajunge la concluzia ca bunastarea propusa in 1989 consta intr-o masa calda o data la 4-5 ani, asta cel putin pentru segmentul de populatie cel mai sarac.
Cei care au murit in decembrie 1989, au murit pentru libertate, sentiment care de nenumarate ori a miscat masele populare si care tot de nenumarate ori a fost folosit de o minoritate inteligenta cu scopul de a acaparara privilegii. In cazul nostru, acea minoritate este clasa politica post-decembrista. Foarte multi dintre guvernantii nostri din ultimile doua decenii erau obisnuiti cu unele privilegii fiind membri ai partidului comunist; alti indivizi au intrat in mod inspirat in politica fiind constienti ca exista atatea privilegii de impartit. Pe masura trecerii anilor, ambele categorii, de vechi si noi politicieni, si-au largit consistent privilegiile. Astazi putem usor observa ca principiul democratic al egalitatii in fata legii functioneaza doar in teorie, in plaiurile mioritice aplicandu-se justitia feudala bazata pe privilegii si favoruri. “Nimeni si nimic nu este mai presus de lege” este doar pura demagogie. Justitie si libertate, iata doua cauze pentru care s-a murit in 1989 si aparent s-a murit degeaba!
http://blog.nouadreapta.org/
http://dariaion.blogspot.com/

laturi romanesti

Prin carențele sale de funcționare, Statul Român devine zilnic, unul dintre dușmanii ȋnverșunați ai cetățeanului român.
Potrivit relatărilor postului de televiziune Al-Jazeera, piloții NATO au bombardat (“din greșeală”) un convoi al aliaților săi- o companie formată din opozanți ai liderului libian Muammar Gaddafi. BLOGpeBLOC bănuiește că nefericitul incident s-a datorat faptului că rebelii libieni, aliați ai NATO, purtau turbanele verzi, ȋn loc să le poarte pe cele roșii. Ȋn fine, poate pe viitor, liderii rebelilor libieni se vor ȋnvăța minte și ȋși vor dota oamenii cu turbane galbene, făcute din oțel special, rezistent la rachete.
Trebuie să ne trezească Europa cu privire la faptul că inclusiv unii judecători români trebuie să se profesionalizeze.
Cert este că pe activitatea unor magistrați care, totuși,au salarii și pensii de invidiat, România plătește ȋn continuare sume mari de la bugetul public, obligata de sentințele Curții Europene a Drepturilor Omului.
Ȋn mod cert, și italienii se crucesc de ce găsesc ȋn România contemporană. Ei, italienii, au avut și au magistrați care umblă păziți de gărzi de corp și care luptă cu o Mafie ȋnarmată.
Toate astea conving că va mai trece mult până când Justiția Română va avea coloană verticală. Căci despre ce onorabilitate a actului de justiție se mai poate vorbi când afli „odiseea” judecătorului Claudiu Marius Toma? Subramuri ale caracatițelor de cumetrie din Justiție, ochi ȋnchiși, lentoare a proceselor, decizii incredibile ale magistraților: ’geaba a cerut Uniunea Europeană progrese ȋn Justiție. Aflând astfel de cazuri, suntem nevoiți să conchidem că România nu are nicio șansă, momentan, să se prezinte ca o țară normală.
Uite-l pe marele Dan Voiculescu (foto drpt.) aliniat cuminte lângă S. O. Vântu, cel care, conform unei anchete jurnalistice recente, a dat și el cândva cu hârtiuța la Securitate, sub numele Nuș. Zice așa: “Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis irevocabil că liderul conservatorilor Dan Voiculescu este fost colaborator al fostei Securităţi, cu numele conspirativ "Felix" . Astfel, ICCJ confirmă decizia Curţii de Apel Bucureşti.” (sursa “Cotidianul”)
“Serviciile oferite de hotelierii de pe litoral sunt scumpe şi de proastă calitate, iar mentalitatea acestora lasă de dorit, s-a plâns ieri touroperatorul german TUI Elenei Udrea, ministrul Dez¬voltării Regionale şi Turismului, la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin. "Preţurile de pe litoral sunt puţin prea mari pentru gustul nostru. Preţurile sunt decisive în alegerea destinaţiilor de turism. România mai are de lucrat la calitatea produselor oferite. Turcia, spre exemplu, oferă preţuri foarte bune pentru servicii de calitate mult superioară. Problematică în momentul de faţă este mentalitatea hotelierului de a accepta cerinţele turistului german”, a declarat Detlef Hohne, director de produs pentru România al TUI (sursa: Gandul. Info).
“Paul Craig Roberts este un expert american in chestiuni legate de serviciile secrete. El a fost angajat al CIA, consultant pe probleme speciale si stie modul de actiune al temutei organizatii. Roberts, dupa o analiza atenta a cazului, a declarat pe un post de televiziune american ca exista un risc major ca parintele Wikileaks sa fie asasinat, folosindu-se de extradarea in Suedia, undeAssange e acuzat de hartuire sexuala si viol.(…) Craig Roberts crede ca daca demersurile pentru extradarea lui Assange din Suedia spre SUA vor esua - iar el sustine ca sunt sanse mari sa fie asa - atunci, cel mai probabil, CIA va decide eliminarea fondatorului Wikileaks, conform unui plan de actiune care este, mai mult ca sigur, pus deja la punct, iar o serie de agenti lucreaza deja la acesta, luand pozitii in teritoriu. Assange va fi ucis, spune expertul in inchisoare, de catre un agent sub acoperire infiltrat.” (sursa: agentia.org
Uite la al cui imperiu media ar trebui să afle românul „adevărul suprem”: la cel făurit de un individ (Dan Voiculescu, alias „Felix”, alias „Mircea”) acuzat de turnătorie ordinară. Ce-or gândi bieţii ”analişti” Mircea Badea, Radu Tudor, Marius Tucă, Gâdea şi ceilalţi, alimentaţi de „pompa Voiculescu” ? Si mai ales, ce n-or gândi ăştia, in zilele lor de salariu?


Jalnici analisti la curtea satrapului de presa Familia Voiculescu: analisti platiti frecvent nu pentru cat stiu, ci pentru cat nu stiu. Baiatul asta, Radu Tudor, a ajuns sa afirme in direct, ca egiptenii (care, se stie, au facut oleaca de revolutie cu cutitoaie, pietre, incendii, jafuri, batai de jurnalisti si impuscaturi) au mai mult "civism" decat romanii care
Telefoanele mobile afecteaza activitatea cerebrala

chef

vitel la protap

si cerb pe perete

o bere la mai mare

sa traiesti

Românii plătesc mai mult pentru energie şi gaze faţă de ţări bogate din UE

Consumatorii casnici din România plătesc preţuri aproape duble la electricitate comparativ cu francezii, raportat la puterea de cumpărare, în timp ce preţul gazelor este, după aceleaşi criterii, apropiat de media UE şi mai ridicat decât în ţări precum Luxembourg, Franţa sau Belgia.

Românii plătesc mai mult pentru energie şi gaze faţă de ţări bogate din UE, raportat la venituri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Deşi românii beneficiază, în valoare nominală, de cele mai scăzute preţuri la gaze din UE şi aproape cel mai reduse tarife la electricitate, veniturile mici ale populaţiei urcă aceste cifre până aproape de şi chiar peste media Uniunii Europene, raportat la puterea de cumpărare, reiese dintr-un comunicat prezentat miercuri de Eurostat.
Astfel, consumatorii casnici din România plăteau, în a doua jumătate a anului trecut, 10,52 euro per 100 kWh de electricitate, în urcare cu 8,1% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009. Raportat la puterea de cumpărare, preţul creşte de aproape două ori, la 20,25 euro per 100 kWh, lăsând în urmă media UE, de 17,08 euro.
Spre comparaţie, francezii plătesc 15,98 euro per 100 kWh în termeni nominali, însă tariful ajustat în funcţie de paritatea puterii de cumpărare este de 11,26 euro, puţin peste jumătate din cel calculat în cazul României şi cu mult sub media UE.
Franţa are astfel cele mai mici tarife la electricitate din Uniunea Europeană raportat la veniturile populaţiei, precedată de Finlanda (11,45 euro), Grecia (12,75 euro) şi Marea Britanie (14,32 euro).
De altfel, România este pe locul al şaptelea în UE în funcţie de preţurile la electricitate la paritatea puterii de cumpărare.
Cele mai ridicate tarife la energie electrică astfel calculate sunt suportate de consumatorii casnici din Ungaria (25,7 euro), Slovacia (24,7 euro) şi Germania (23,2 euro).
În termeni nominali, cele mai reduse preţuri la electricitate din UE au fost înregistrate în Bulgaria (8,3 euro per 100 kWh), Estonia (10 euro), Letonia şi România (circa 10,5 euro fiecare). La polul opus se regăsesc Danemarca (27,1 euro), Germania (24,4 euro), Cipru (20,2 euro) şi Belgia (19,7 euro).
Pentru gaze naturale, românii au plătit în a doua jumătate a anului trecut 7,73 euro pe gigajoule, în urcare cu 4,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2009, se arată în raportul Eurostat. Raportat la puterea de cumpărare, tariful creşte de aproape două ori, la 14,88 euro, însă rămâne sub media UE, de 15,88 euro.
Francezii beneficiază şi în cazul gazelor de preţuri mai mici decât românii raportat la venituri, de 13,96 euro, deşi tariful nominal este de 15,98 euro pe gigajoule.
Raportat la puterea de cumpărare, cele mai mici preţuri la gaze din UE se regăsesc în Luxembourg (10,9 euro pe gigajoule), Marea Britanie (11,6 euro), Irlanda (12,7 euro) şi Franţa (circa 14 euro), iar cele mai ridicate în Bulgaria (26,9 euro), Ungaria (25,1 euro) şi Suedia (23,8 euro).
După tarifele reale, cele mai scăzute tarife la gaze pentru consumatorii casnici au fost înregistrate în România (7,7 euro pe gigajoule), Estonia (11,1 euro), Letonia (11,3 euro) şi Marea Britanie (11,7 euro). La polul opus se regăsesc Suedia (30,3 euro), Danemarca (30,1 euro), Italia (21,9 euro) şi Olanda (19,8 euro).
ANRE a anunţat, vineri, că preţul gazelor naturale achitat de populaţie şi producătorii de energie termică va fi menţinut până la 1 iulie 2012, dar consumatorii industriali vor plăti cu 10% mai mult începând de la 1 iulie 2011.
Totodată, preţul final reglementat al gazelor "creşte în medie cu circa 10% pentru consumatorii non-casnici, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei, începând cu 1 iulie 2011".
FMI a cerut Guvernului să prezinte, până în luna septembrie, un calendar etapizat de liberalizare a preţurilor gazelor naturale, până în 2013 în cazul companiilor şi din 2013 în 2015 în cazul populaţiei. Liberalizarea preţurilor vizează şi sectorul energiei electrice.
Piaţa furnizorilor de gaze din România către consumatorii finali este împărţită între E.ON (Germania), GDF Suez (grup franco-belgian) şi o divizie a OMV Petrom. Compania controlată de grupul OMV se ocupă mai mult de producţia de gaze, alături de societatea de stat Romgaz.
Principalii jucători de pe piaţa furnizării de electricitate sunt cele trei filiale încă neprivatizate ale Electrica (Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord), alături de CEZ (Cehia), E.ON şi Enel (Italia).
sursa :http://www.mediafax.ro

Dispar cartile de munca! Ce trebuie sa faci?

Dispar cartile de munca! Ce trebuie sa faci?

 

 

Cartile de munca sunt retrase din sistem incepand cu 30 iunie 2011, ele vor fi pastrate exclusiv in arhive electronice (scanate) si returnate posesorilor de drept. Pana la finalul lunii iunie ar trebui sa primesti cartea de munca de la actualul angajator. In noile conditii, singura baza de date despre angajatii din Romania este registrul general de evidenta a salariatilor – REVISAL.

Ce trebuie sa faci cu cartea de munca primita

Exista doua cazuri:

• Daca esti in campul muncii dinainte de 1 aprilie 2001, este necesar sa pastrezi cu grija cartea de munca. Inainte de aceasta perioada contributiile pentru pensie se plateau doar de angajator, potrivit unei legi a pensiilor vechi din 1977. De aceea, in cazul in care sistemul pierde inregistrarea cu cartea ta de munca scanata, vei putea oricand sa iti dovedesti vechimea prin prezentarea carnetului de munca atunci cand ajungi la varsta de pensionare.
• Daca ai carte de munca dupa 1 aprilie 2001, contributia la pensie este calculata si inregistrata dupa noua lege. Teoretic, nu mai este necesar sa prezinti cartea de munca, insa nu strica niciodata sa o ai.

Cartile de munca de dinainte de 1 aprilie 2001 au fost scanate si introduse in sistem pentru a face dovada contributiei la pensie. 

Odata ce ai primit carnetul de munca vei putea sa verifici daca datele sunt corecte si sa corectezi eventualele erori, care sa fie modificate si in baza de date electronica.

Cum functioneaza sistemul fara carti de munca

Disparitia carnetelor de munca nu inseamna ca nu mai exista contracte individuale de munca. Compania va inregistra noul angajat in registrul de evidenta a salariatilor cel tarziu in ziua lucratoare anterioara inceperii activitatii de catre salariatul in cauza. In momentul in care vei pleca la un nou loc de munca, ti se va elibera o adeverinta de vechime.

Vei pastra aceste adeverinte, insa nu trebuie sa le prezinti noului angajator. Totul se va desfasura prin prisma acestui program REVISAL care gestioneaza baza de date.

Angajatorul are acces la istoricul tau profesional?

In conditiile in care, la noul job nu trebuie sa mai prezinti carte de munca/adeverinta de vechime, angajatorul nu iti va cunoaste istoricul profesional. Daca doreste sa afle detalii cu privire la fostele tale locuri de munca (angajator, salariu, perioada de angajare, motivul incetarii raporturilor de munca) va putea face o cerere scrisa catre Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM).

Totodata, si tu poti verifica daca contractul individual de munca a fost inregistrat prin solicitarea angajatorului a unei copii a registrului de salariati, prin verificarea contului de la Casa de Pensii sau printr-o cerere la ITM.

Atat Ungaria, cat si Polonia au testat acest sistem de carti de munca electronice si au revenit la carnetele de munca din motive de securitate (au considerat ca aceste carnete fizice sunt mai sigure decat o baza de date electronica). Ramane de vazut daca la noi lucrurile vor fi mai eficiente. Tu ce parere ai?

sursa :http://www.myjob.ro

Misterele satului Tasad

Tasad, satul din lumea de dincolo

Tasad, un sat mare, aflat la doi pasi de Oradea si de hotarele Occidentului. Un sat cu obarsii dacice, in care se crede si astazi ca sufletele mortilor se pot intoarce, la modul cel mai concret, printre vii. Atentie: urmeaza intamplari cutremuratoare. Povesti desprinse parca din epoci ancestrale sau din filmele de cosmar. Dar care dovedesc toate, pana la urma, un lucru foarte simplu: ca dincolo de moarte mai este, totusi… “ceva” *

Viorel, mortul cel harnic

Acum vreo 40 de ani, lui Ecaterina Mihaiului din Tasad i-a murit omul. S-a dus undeva in padure dupa lemne si, din cauza c-a obosit, a facut “aprindere la creier” si-n cateva zile a fost mort. Barbat tanar, om foarte bun la suflet. Si-l chema Viorel. Dar a murit nepregatit pentru moarte. Nevasta il indragea si Viorel o iubea. Aveau trei fete impreuna. De obicei, pe aici, prin satele astea vechi bihorene, oamenii cu inima curata isi presimt macar un picut dinainte sorocul. El insa nici nu se gandea la asa ceva. “A murit cu banat”, ca n-ar fi trebuit inca. A “banit de fete”si de nevasta lui, adica i-a fost mila sa le lase asa, prea devreme. Astfel ca, printr-o tainica putere a sufletului sau insetat…, s-a intors langa ele. Aparea serile. Si era trist, altfel decat cand era viu. Dar se ivea. Ecaterina si fetele il vedeau afara, in usa grajdului, imbracat la fel ca-n ziua inmormantarii, intr-un costumas cenusiu, cam ponosit si cam stramt la maneci. Asa venea el. Si ii zicea Ecaterinei: “Catita mea…”, cu privirea indurerata. “Catita mea, sa ai grija de fetele noastre…” Apoi se apuca de treaba prin poiata, de parca nici n-ar fi fost plecat. Aveau doi boi mari si el le dadea apa pana ii satura. Dadea si la cal. Inchidea “istalau’” (grajdul) c-un drug. Mergea si taia lemnele, tot asa absent, cu capul in pamant, pierdut cumva. Uneori, noaptea, ele auzeau in bucatarie “traoanca-troanca”, blidele cum se miscau. Si, cand se duceau dimineata, vasele nu mai erau tipate gramada in chiuveta, ci toate spalate si puse la locul lor. Facea saracul om tot ce facea si-nainte, ba chiar si treburi femeiesti, doar ca sa ajute si sa nu fie uitat. Se uimeau vecinele, spionand peste gard. Observau. Auzeau voci dinuntru. Discutii seara cu cineva invizibil. Uneori Ecaterina sau fetele erau plecate, sau se culcau devreme, insa dimineata-de-noapte intreaga ograda era pusa la punct de mana “cuiva”. Lemnele stivuite. Fanul adunat in capita. Sau urcat in pod. Totul. Inca de atunci au inceput banuielile.

Un lucru era cert: cel disparut “misca” lucruri din lumea reala. Ecaterina l-a vazut, nu o data. Vorbea cu el, se sfatuia cu el despre tot. Si fetele l-au vazut, muncind pe afara, in unele seri tarzii cand iscodeau la fereastra. Era “ca in carne si oase”. Si venea. Vreme de vreo jumatate de an a tot venit, dar femeia nu a zis asta catre nimeni. Mai intai fiindca-i era “asa” de oameni. Sa n-o creada exagerata, sau sa nu zica oaresice, ca nu i-a facut pomenile cum trebuie, inmormantarea, ori altele, cine stie ce. Apoi, de ce n-ar recunoaste, fiindca nici rau nu i-a facut al din lumea de dincolo, ci mai mult a ajutat-o sa biruie singuratatea. Era straniu, isi dadea seama. Infricosator, bineinteles. Cum altfel? Cand statea apoi sa se gandeasca la ce i se intampla, se infiora… toata. Dar n-a spus, a tot amanat. Si Viorel tot venea s-o ajute, la fel de palid si incercanat, in costumul lui gri stramt la maneci, iar ea il privea din usa, muncind, si nu zicea nimica decat atunci cand o intreba el, bland, cateodata. Intr-o seara s-a apropiat de dansa si i-a pus mana pe obraz: “Catita mea…”, si pe ochi avea lacrimi, ca parca vroia sa o ia in brate, dar cumva nu putea. Ecaterinei i-au ramas in minte degetele lui. Atat de reci. Subtiri, albastre, stravezii. O raceala adanca, venita parca din alta lume, “ca de sub lespedea mormantului”, zicea ea. Zile la rand a stat in casa si isi tot pipaia obrazul atins. Amintirea racelii aleia o obseda, parca ii intrase in adancul oaselor. Se gandea, se gandea. Nu mai putea suporta gandul. Si-ntr-o buna zi a iesit din casa, tragandu-si fetele de mana, pornind cu ele martore spre baba Stefanoaia, descantatoarea din capul satului. In ziua aceea… a spus.

Alti bantuiti care-au spus

A spus. A spus peste tot. Oricui o intreba, fara rusine. A spus ceea ce pana atunci nu se putea spune. Marturisirea asta a Ecaterinei a fost ca spargerea unei indelungi taine ce plutea tensionat peste intreaga asezare. Prima femeie care a indraznit sa rupa tacerea, dupa multa vreme. Atunci s-a aflat ceea ce de mult doar se banuia. De pilda, ca si Ciobu Judea, padurarul acela matahalos si “titanos” de pe Valea Morii, timp de 10 ani la rand, dupa deces, a venit la femeia lui acasa si se culca cu ea in pat intocmai ca un sot viu. “Mai maica, mai inteleapto, fa-mi ceva, dezvrajeste-mi ceva, ca iar ma pitiga Ciobu…”, a inceput sa zica Florita, nevasta-sa, prinzand curaj, catre aceeasi descantatoare. Apoi baba Floarea Petrii, zisa Cicaloaie. O muiere mai dracoasa, asa. Mult timp a tainuit noru-sa Ileana ca batrana se facuse strigoi si “ca-i producea ravagii” prin casa. Duhul ei azvarlea lucruri. Dezlega vacile in poiata. Misca masa prin odaie si-o izbea de pereti.

Tragea de pe mobile. “Venea si imborda patu’ cu perine si le tipa tite (toate) jos de pe pat. Tite jos! Tite jos! Cum le puneam la loc, iar imborda. Tite jos, prin aer!…” Trei ani de zile nora Ileana si cei doi fii ai ei au fost martori la aceasta forta invizibila. Trei ani, aproape noapte de noapte, pana la primul cantec al cocosului. Insa abia acum au avut curajul sa spuna.
Apoi au mai spus si altii, femei si barbati. Ca si lor li s-a intamplat. Si-au invins rusinea si povara unor raposati care le obsedau gospodariile de atata timp. Pataniile lor au renascut amintirea unor vremuri magice, in care la patru-cinci case din Tasad dadea tarcoale cate un suflet din lumea de dincolo. Asa era altadata – oamenilor li se aratau mai multe. Cei mai moderni au inceput sa tina toate aceste “intalniri” in secret, poate din teama, poate din rusine, poate si fiindca, cu toate relele indurate, macar asa tot nu ramaneau singuri in casele lor. Cand intrebi despre strigoi orice ins de pe ulita Tasadului, mai intai esti privit cu uimire. Cu uimire si suspiciune totodata. Apoi, daca insisti, omul incearca, cumva, sa evite subiectul: “Eee, au fost… Da’ astea-s povesti…”. Si abia la sfarsit, daca cumva reusesti sa te mai si imprietenesti putin, poti afla ca astea nu sunt chiar numai simple “povesti”. Ci aproape toti sunt convinsi si astazi ca duhurile raposatilor se pot intoarce acasa.

“Catita, de ce m-ai alungat?…”

In ce-o priveste pe Ecaterina Mihaiului, ea a murit nu de mult, acum vreo 3 ani. Cea dintai femeie care a avut curajul sa-si zica in public “baiul” ei. S-a dus atunci spre baba Stefanoaia, descantatoarea cea vestita pentru o cutare arta de-a “vedea” duhurile de dincolo. Baba a pus-o sa povesteasca totul in amanunt.O asculta tinand ochii inchisi straduindu-se parca sa vada ce se intampla in casa aceea bantuita. “Si tu il vezi ca viu, sau doar asa?”, intreba. “In realitate”, raspundea femeia. “Poti pune branca (mana) pa el?”.”Pot”, zicea. “Apai ma fata: du-te acasa si asteapta-l sa vie. S’apai cand vine, du-te panga (pe langa) el. Acolo fa-te ca scapi oarece pe jos. Un fus, un blid, ceva. Si vezi cum ii la picioare. Uite-te la picioare. La picioare! Acolo-i tot!” Femeia s-a dus. Cand a venit ailalta seara Viorel, ea a scapat un blid in fata lui. Si cu branca l-a atins jos, pe picior. In zori alerga, gafaind inspaimantata, spre baba Stefanoaia: “Ii ca calu’, maica’! Ca calu’ ii la picioare Viorelu meu, saracu’!…”. Cum de nu vazuse pana atunci? Smocuri de blana neagra ieseau pe sub pantalonasii gri ai costumului de inmormantare. Iar dedesubt… copita. Baba prevazuse asta. I-a facut un cantec de dezvrajire. Si i-a dat o porunca: atunci cand va ajunge inapoi acasa, daca el va mai aparea, sa nu mai vorbeasca cu dansul. Sa mearga pe langa el ca si cum n-ar fi. Sa nu se uite, sa nu-i raspunda, sa nu-si aminteasca. Ea a descantat, sa nu-si faca griji. Sa se gandeasca mereu ca el e doar duh, iar duhul, daca nu-i starnit, se rusineaza, se “descarneaza” si se risipeste cu timpul, ca un abure.

…”De ce nu vorbesti cu mine, Catita? Catita, de ce ma alungi de la casa ta?… Nu ma alunga de la tine, Catita mea…”. Cu capul in pamant, femeia plangea incet si muncea mai departe. De parca, cumva, el ar fi fost viu si ea moarta.

Iosivu, strigoiul singuratic

Aceasta intamplare recenta mi-a fost relatata de Floarea Judea, femeie din Tasad. O mestera a manuirii cuvantului viu. Una din cele mai respectate femei ale satului, tocmai fiindca a pastrat in inima ei toate aceste patanii vechi si valoroase, care i-au dat o anume stiinta a vietii. Are 72 de ani, treisprezece lanturi de pamant, doua vaci, patru porci, 57 de gaini, vie, gradina de legume – doar anul asta a facut 150 de kilograme de bulion – si marturiseste cu mana pe inima ca pana acum nu a suferit de absolut nici o boala afara de guturai. “Sanatatea ii mersul, picioarele!”, zice. “Daca poti mere de dimineata, n-ai cum sa mori de boala”. A vazut in total 15 oameni murind, chiar in clipa aia, pretinzand ca de fiecare data “a vazut” cum iese sufletul, ca un “ceva” concret, printre buzele omului. “Deodata sufla asa incetuuu-incetuuu, de doua-trei ori, si atunci iese “musca” din el. Sufletu’ iese prin suflu, prin gura omului, si macar trei zile zboara obligatoriu, asa ca o pasaruica de abure, panga casa. Musca. Nu pleaca de-acasa. Va zic, n-are cum sa nu fie ceva dupa. Ceva. N-are cum…”.
Apriga femeie, aceasta Floarea Judea. Teribila. Albul ochiului curat, limpede. Mintea agera, ca la 20 de ani. Zice ca ea, practic, n-are cum sa imbatraneasca. Doar sa moara, deodata, asa. “Si… na. Gata”. Credinta asta a ei ca trebuie sa fie ceva “dupa” ii da o putere mare. Nu se teme. Cu ochii ei a vazut. A vorbit de atatea ori cu Ecaterina Mihaiului, ascultand-o cu atentie, pana in cel mai mic amanunt, straduindu-se sa se pastreze lucida si sa observe daca femeia aceea nu suguieste. Cu multi oameni “vizitati” din Tasad, in ultima jumatate de veac, a vorbit. Iar povestile lor nu i se mai par chiar asa inspaimantatoare. In universul asta a trait inca de copila. O lume in care moartea nu poate fi decat o continuare fireasca a vietii. Asa. Ca n-are cum altfel…
Si ce dovada poate fi mai buna decat cazul lui Iosivu, un vecin de mai din jos de ea, omul care n-a murit nici dupa noua luni de la inmormantare, in mormant? L-a cunoscut. Pe el si pe nevasta lui, Saveta, femeia care l-a vazut de atatea ori intorcandu-se acasa dupa moarte, care a capatat si un diabet (din care a si murit, nu de mult) de la groaza aceea din noptile in care a tot fost pricolita. “El o fost on om pierdut asa…”, isi aminteste Floarea Judea. “O sezut tat ascuns, toata viata. Tat ascuns, tat ascuns. Nu i-o placut in societate. Traiau intr-o casuta de lemn de la marginea padurii, scutiti de ochii lumii. Am auzit ca el se-ascundea de jendari (jandarmi), ca ziceau c-ar fi ceva spion, nu stiu. Ca un fugalau o trait, mereu. Eu il stiam – on om ciudat, da’ nu mi s-o parut chiar asa diavolos. Mic de statura si bostorog bine, grasut asa. Si ce facea? Tat timpu’, draga, era prin padure. Sedea rezamat asa de pomi si citea. Tat citea. Tat citea pa carti. Il vedeai departe, prin codru. Apai ce citea, cine stie. Ca nu te puteai apropia de el, sa vezi ce studie. Si toata lumea se-ntreba de ce nu poate el deloc sedea in societate…”
Scena uciderii sale a ramas in memoria intregului sat. Jandarmii i-au incercuit casa intr-o seara de iarna – ningea bogat, cu fulgi mari. El s-a uitat pe fereastra si a inteles. I-a spus femeii sa imbrace fetele si sa iasa cu ele afara. Doar atat. Nu s-a speriat, nu s-a plans, nu le-a imbratisat la despartire, nici nu le-a spus vreun cuvant memorabil. Le iubea, ele stiau, cumva. Dar nu vroia “ca sa para”. Le-a zis sa mearga afara si pe urma s-a sezat inapoi, pe acelasi scaunel cu trei picioare de langa cuptor, calm, usor incruntat, privind parca mai mult in el insusi. De afara, jandarmii i-au strigat sa iasa. N-a raspuns. Au mai strigat o data. Casuta cu ferestre slab luminate a ramas cufundata in tacere. Atunci, ei au ridicat armele automate si au tras din toate partile. Muscau gloantele, de jur imprejur, lemnul casutei ca din povesti, ridicata cu truda de Iosivu si nevasta lui Saveta. De afara, din zapezi, femeia privea ca pierduta, fara lacrimi. L-au gasit mort, cazut pe podea, cu chipul la fel de calm si de usor incruntat. Cand il vedeai in sicriu, nu ziceai ca-i in jos tot ciuruit de arma. Era senin, deloc strambat la fata. L-au inmormantat. Si, dupa catva timp, a venit iar acasa…

Un par infipt in a doua inima

Cine-ar putea oare vreodata sa dezlege taina asta? De ce dupa moarte unii oameni se fac asa si altii altfel? Floarea Judea isi aduce aminte: “Se facea mata! Se facea broscoi! Ied! Catal! Si zbura prin casa cu putere, din colt in colt si tot pa ea! Pa ea! Sarea pa ea si-o izbea, asa, si-o absuturnea. Mata! Broscoi! In toate chipurile! Ca cu gura ei mi-o spus, biata muiere…”.
Asadar Iosivu s-a intors cu manie. Asa cum n-a fost niciodata, in toata viata lui. De ce? Nimeni nu poate sti. Poate fiindca n-a fost pazit bine si “l-a tresarit” (a sarit peste coparseul lui) vreo vietuitoare la priveghi sau la ingropaciune? Vreo mata sau alt animal necurat? Poate fiindca n-a fost inteles de semenii lui in timpul cat a trait? Greu de zis. Sapte luni de zile a tot venit, aproape seara de seara, iar Saveta n-a zis nimanui. Cum apunea soarele, inchidea zdravan usile, ferestrele, podul, chiar si hornul il astupa. “No, cum intra? Aparea inauntru. Pan pereti trecea parca, “vietatea”. Si sarea pa ea. Zbura in salt, catre dansa! Ea, saraca, plangea si isi facea cruce, da’ cu branca tat pa fatuta aia mica, ca s-o apere, sa nu-i faca priculiciu’ oarece la fata. Sapte luni de zile tat asa o trait in casa si n-o zis la nimeni. Dupa sapte luni o zis doar la anumite vrajitoare dinspre Bucuroaia. Alea i-o facut niste vraji tari, acasa si la mormant. Vraji tari, de viata si moarte. Da’ nu s-o prins.Mai grozav venea, al de-a paratului. Si atuncea femeia o spus si la oamenii din neamul ei. “N-ai ce face, de-acuma ii musai sa il dezgropi”, i-o zis cu totii, la noua luni de la moarte.
Na… Iarta-ne Dumnezeu. S-o dus tati seara si-o sapat in cimitir si-o dat capacu’ jos de pe coparseu. Si ce sa vezi, dragu’ mieu!… Iosivu era acolo, ‘nautru. Da-ntors. Nu cum l-o inmormantat, drept, cu fata in sus. Era pa laturoaie. Schimbat pa laturoaie, aproape ca cu fata-n jos! L-o intors si l-o vazut la fata – ca-n ziua cand l-o ingropat era. Ca viu. Neputrezat deloc! Paru’ si unghiile crescute. Rumenior in obraji, asa, si cu gura rosie. Si parca radea catra oameni. Asa ca l-o intors in coparseu si i-o bagat on par in piept. Un tapoi de carpen, in inima. S’apai cand i l-o batut in piept… mortu’ o deschis ochii! S-o strambat tat la fata, ca copilu’ ala de iese din pantecu’ mamei cu cazna mare. Si-o tiuit o data: “Iiiiihihiii!…” Da’ tare! S-o ingrozat toti care-o fost acolo si s-o dat in laturi, o sarit care-ncotro. “Iiiiihihiii!…”, o facut mortu’, zvarcolit, cu ochii deschisi, si cu paru-nfipt in inima. Ca un vuiet! S-o auzit tipatu’ asta peste tot satu’, departe. Si numa’ atunci, dupa vuietu’ asta mare, strigoiu’ o murit si-o putut sa scape de el. Cand i-o omorat si celalalta inima. Ca ai din lumea de dincolo doua inimi au. Una-i a trupului si-a pamantului, ce moare deodata cu ei. Da’ ailalta inima ii mult mai tare si nu moare asa repede. Poate sa mai traiasca si doi ani, zece ani, poate si suta de ani. Aceea, dragu’ mieu, aceea-i inima sufletului…”

Urmasi ai dacilor: tasedanii nemuritori

Paganism? Psihoza colectiva a unor femei ramase singure? Nici preotii n-au putut deslusi misterul asta vreodata. Cel de azi, Ionita Marian, e aproape depasit de situatie. Marturiseste sincer ca el, venetic in sat, n-are cum sa priceapa deplin aceste apucaturi precrestinesti. Si de ce numai aici? De ce n-au fost remarcate asemenea cazuri si-n alte asezari din apropiere? Cum de mai cu seama aici, in spatiul asta al Tasadului, ai morti se intorc in lumea celor vii? Floarea Judea imi arata peste acoperisul casei sale un deal impadurit caruia si azi satenii ii zic Cetataua: “De-acolo vin tate treburile astea batrane! Acolo o stat dacii, in varfu’ cetatii lor. Aceia erau adevaratii oameni, nu ai de acum. Erau oameni simpli, liberi, se rugau catra zeu’ lor si “contau” mai mult in suflet, decat trup. Si nu mureau, dragu’ mieu. Sufletu’ lor greu murea dupa. Acuma… ce sa zic? Tati oamenii batrani din sat or murit, ai stramosi. O mai fo’ unu aici, de 95 de ani, mai orijinal, da’ o murit si acela. Nu mai is batrani in sat nostru, dragu’ mieu…”.
Intr-adevar, o cetate dacica se afla acolo, pe coama Cetatelii. S-a vorbit si s-a scris despre ea. O fortareata teribila in care s-au gasit nu de mult vase de incinerare vechi de peste trei milenii si un intreg atelier dacic de bijuterii din argint – coliere, fibule si bratari purtate odinioara de preotii daci in ritualurile de vindecare ori in cele inchinate sufletelor mortilor. Ioan Judea, fiul Floarei, a insotit cativa arheologi renumiti spre misterioasa culme impadurita. Acest fiu are aproape 50 de ani si e abia revenit acasa dupa 12 ani de sedere in Italia. S-a intors fiindca – zice – se mistuia de dorul acestor locuri. “Ma chemau. Ma chemau parca inapoi. Satul, Cetataua, stramosii…”. De cand s-a intors a inceput sa se intereseze temeinic de vestigiile cetatii, de protejarea ei si a padurii ce-o acopera. A pornit el insusi prin sat sa culeaga povestile ultimilor batrani, pe care le considera “comoara”.Ma conduce pana la un unchi de-al sau de 76 de ani, Aurel Avram – pe uncheasul asta, atunci cand era flacau, tatal sau l-a dus odata pana in piscul Cetatelii ca sa-i arate un fel de turn. Un turn gol, ca un horn, despre care batranii au transmis pana azi c-ar fi fost varful unui templu facut chiar de mai-marii dacilor. “Ca un horn era asa, de doi pe doi. Adanc rau. C-aruncam cu chiatra si se auzea mergand pana-n adancime. Acolo, ‘nauntru dealului, sedeau ei, dacii. Aveau ei si-un fel de biserica ‘nauntru, unde zice ca-si ardeau mortii – acolosa, subt hornu’ al lung. Si mai era o intrare jos catra dansii – o poarta mare, se mai vedeau “rojiile” (gratiile) alea de fier acolo. Asta stiu eu din tata lu’ tata lu’ tata… De cand ii lumea. Ca subt dealu’ ala o fost o cetate mare, lasata de la daci…”.
Un templu dacic “din piatra”. Arareori asa ceva. Si totusi, absolut toate casele ceva mai vechi ale Tasadului – aproximativ 800 la numar – sunt facute numai si numai din piatra scoasa de acolo. Piatra trasa cu carele cu boi din varf de la Cetataua. Orice tasedan stie ca sus, in “cetatea dacilor”, a fost si inca mai este “chiatra cladita”, bucata mare si taiata-n unghi drept, slefuit, ce nu putea fi facuta decat de mana omeneasca. Majoritatea locuintelor de astazi au in temelii si-n ziduri bucati din fostul templu al lui Zalmoxis nemuritorul. Ba mai mult, aproape toti localnicii maturi sustin ca ei se trag “direct” din vechea semintie a dacilor care au trait sus, “in cetataua”, fara mult amestec de sange pana azi. In cronica veche a bisericii, un preot consemneaza, ca un fel de plangere: “O sama de enoriasi sufera si acum de anumite apucaturi de la stramosii lor. Fala si mandria de locul natal ii fac sa nu se prea amestece cu alti oameni din satele vecine. Rare cazuri de prietenie sincera sa se poata lega intre un tasedan si un alt om din alt sat”. Si se iscaleste. In curtea casei sale, Floarea Judea are o piatra careia ii zice “piatra stramoseasca de mostenire”. Mare, dreptunghiulara, cat sa poti sedea pe ea ca pe-o banca. Multi tasedani mai in varsta au in ograzi asemenea pietre. O-ntreb de cand o pastreaza aici, pe locul asta, iar Floarea-mi raspunde simplu, imediat, fara ezitare: “de 2000 de ani. De pe vremea lu’ imparatu’ Decebal, aici am pomenit-o tati din neamu’ nostru”. Si-mi mai spune ca, atunci cand o fi sa moara, ar dori sa fie privegheata nu in casa. Nu intre pereti. Ci sa ii puna sicriul afara, in iarba, cu capul lipit de piatra ei. Libera, in iarba, sub cer. Acolo sa o planga lumea, dac-o fi si-o muri. Acolo, langa piatra “de mostenire”. O piatra la care ea tine poate mai mult decat la o cruce. Decat doar la o biata cruce de dincolo, din cimitir.

sursa : formula-as.ro