marți, 15 ianuarie 2013

statul complice cu tapariii ordinari......


Falimentul unui mecanism de bază al economiei

Ţepele prin intermediul cecurilor şi biletelor la ordin s-au triplat anul trecut. Pagube pentru care nu plăteşte nimeni deşi legea o cere, iar de suferit au afacerile de bună-credinţă. Din cauza ţeparilor devine aproape imposibil să faci afaceri corecte în România
Într-o economie de piață funcțională, instrumentele de plată la termen sunt  pilonii comerțului. Explicația este simplă: mai ales într-o perioadă de criză, întreprinzătorii, lipsiți de lichidități și amânați la rândul lor, de pe o lună la alta, de propriii lor debitori, preferă să achite produsele comandate la 30-60-90 de zile. Doar că, după cum bine se știe, românii știu să profite de orice mână întinsă. Așa a apărut un mecanism complex și extins de fraudare: persoane din medii sociale diverse își dau seama că se pot îmbogăți peste noapte (la propriu), așa că-și înființează o firmă (al cărei administrator este, de cele mai multe ori, un om al străzii), apoi achiziționează cantități uriașe de marfă, pe care ar urma să le achite prin file cec sau bilete la ordin. Când plata ajunge la termen, creditorul descoperă că debitorul are conturile goale și, de multe ori, că a intrat în insolvență. Fenomenul nu este nou, îngrijorătoare este însă creşterea masivă a valorii fraudelor. De ce la alții sistemul funcţionează – la nivel  global reprezintă 30% din totalul tranzacţiilor - și la noi nu?
Vleriu Leucuța este cunoscut instanțelor de judecată din Bihor. De ani de zile le bate holurile în încercarea de a-și recupera un prejudiciu de 700.000 de euro de la debitorii firmei sale, Cable SRL, importator și furnizor de echipamente de telecomunicații din Oradea.

Până acum, a reușit să obțină aproape jumătate din sumă, iar pentru restul se luptă în continuare, deși, după patru ani de zbateri, și-a cam pierdut speranța. Crede că două mari cauze i-au adus pe el și pe restul miilor proprietari de firme care au simțit gustul amar al „țepelor“ în situația  actuală: legislația - care permite oricărei firme să-și declare insolvența pe repede înainte, fără verificări și planuri viabile de restructurare - și nepăsarea procurorilor și a judecătorilor. „Am văzut cum Poliția a muncit la un dosar cu file cec neplătite peste un an și a propus trimiterea în judecată a infractorului, dar procurorii au dat scoaterea de sub urmărire penală. Mai mult de-atât, aceste dosare stau la parchete chiar și 3-4 ani, la finalul cărora, ironic, în majoritatea cazurilor se dă NUP sau o amendă administrativă ridicolă, de 1.000 de lei“, spune Leucuţa. Își amintește, de pildă, cum anul trecut, în aprilie, a ajuns până la Bacău „pentru a-mi susține cauza într-un dosar penal datând din 2010, în care nu mi s-au plătit trei file cec în valoare de 10.000 euro. Soluția definitivă și irevocabilă a fost de doi ani de închisoare cu suspendare, deși inculpatul păgubise cu 20.000 de euro și alte două companii, prin aceeași metodă. În acea ședință, judecătorii l-au trimis la pușcărie cu executare pentru nouă ani pe un amărât care furase niște piese auto“. Și se întreabă, la final, „ce legi se aplică în țara asta?“. A încercat să afle înaintând mai multe memorii la Guvern, semnate de 155 de firme bihorene, între care și producătorul de materiale de construcții Adeplast, care încearcă, la rândul său, să-și recupereze un prejudiciu de 3 mil. euro. Nu a aflat nimic, singura schimbare legislativă prevăzută fiind, culmea, dezincriminarea înșelăciunii cu file cec - care, prin noul Cod penal, nu va mai constitui decât contravenție.
Pedeapsă cu închisoarea, fără închisoare
„Există, într-adevăr, un risc penal asociat cecurilor, de aceea nici nu sunt la fel de populare ca biletele la ordin, în cazul cărora pedepsele sunt mult mai  lejere. În practică, însă, nici pentru înșelăciunea prin file cec nu se dă decât arareori pușcărie“, confirmă și Constantin Coman, directorul general al Coface România. Nu crede, însă, că de vină ar fi reaua voință a magistraților, cât faptul că „autoritățile sunt supraîncărcate și apreciază adesea că fraudele economice nu reprezintă o prioritate“. În plus, trecând de cealaltă parte a baricadei, judecătorilor le este greu să discearnă între antreprenorii care au fost nevoiți să intre în insolvență din lipsa disponibilităților bănești, nemaiachitându-și, astfel, datoriile către furnizori, și cei care și-au înființat firma exact în scopul de a se îmbogăți de pe urma unui sistem economic deficitar: „puține sunt fraude autentice, în rest fiind vorba de faptul că economia națională a scăzut abrupt. În anii de criză, mai toate afacerile din România bazate pe sistemul cumpăr-și-revând au dat faliment: acest tip de comerț în care nu se produce nimic dar avem sute de firme pe lanțul între o roșie care crește pe câmp și drumul ei către masa consumatorului final a colapsat pur si simplu“. Afirmația îi aparține avocatului Iulian Urban, unul dintre puținii parlamentari (în fostul mandat) care au bătut monedă pe curățarea sistemului de instrumente de plată la termen. Care crede că de vină pentru pagubele imense suferite de companiile prejudiciate prin intermediul cecurilor și al biletelor la ordin este și naivitatea oamenilor de afaceri români: „de exemplu, la Romstrade, chiar dacă avea sute de incidente de plată, creditorii au avut totuși încredere că își vor vedea banii, până când s-a deschis insolvența – iar odată ajunși la masa credală nu mai au, în general, șanse să își vadă banii, pentru că ei dețin doar creanțe chirografare. Același fenomen s-a întâmplat și în alte cazuri celebre de insolvență, precum Mic.ro, Promisat, Izometal sau Pic.“

Nu se pune (încă) problema eliminării

Și atunci, care ar fi soluția? Poate funcționa o economie (relativ) sănătoasă în condițiile în care agenții economici se privesc permanent cu suspiciune și nu fac tranzacții decât cu banii jos? Teoretic, da - de altfel, numărul de cecuri și de bilete la ordin care circulă în economie a scăzut semnificativ în ultimii trei ani, exact din cauza circumspecției firmelor pățite. În opinia lui Constantin Coman, nu se pune însă problema eliminării lor: „în privința cecurilor, este o chestiune aproape culturală, de tradiție. Deci va rezista, în ciuda tuturor nemulțumirilor legate de sistem. În privința biletului la ordin, nici nu se pune problema eliminării, acesta fiind în continuare cel mai utilizat instrument de plată în tranzacțiile dintre firmele românești“. Și totuși, cecurile (biletele la ordin nu au echivalent decât în puține alte state) au dispărut cu totul în majoritatea statelor vecine – pe de altă parte, ele reprezintă în continuare unul dintre stâlpii economiilor dezvoltate. Care să fie explicația? Potrivit directorului Coface, „guvernele est- și central-europene au eliminat acest instrument din cauza eșecului de a pune la punct o legislație funcțională. Procedurile de tragere a banilor din bănci erau greoaie și mai mult complicau tranzacțiile în loc să le simplifice. Evident, atunci când s-a luat decizia suspendării acestor instrumente, a contat și factorul fraudă, însă legislația este principala vinovată. La noi, însă, actele normative sunt bine făcute, doar că nu sunt puse în aplicare.“


Sursa: www.capital.ro – 15.01.2013

O economie sănătoasă și normală funcționează pe baza plăților la termen (plata mărfii se face la două - patru luni de la livrare). Prin acest sistem s-a putut dezvolta, în anii 2004 - 2009, cea mai performantă rețea de Internet din Europa, chiar dacă firmele-furnizor nu aveau bani. Ele au reușit însă să realizeze micile rețele zonale de Internet cumpărând de la importatori echipamente, cu plata la două - trei luni. Astăzi, România are cea mai rapidă rețea de internet din Europa , iar prețul este cel mai mic posibil.

Până în 2008, toată lumea comercială se uita cu respect la Fila Cec, iar fraudele erau excepțiile, în niciun caz regula. Din vara anului 2008 au început  problemele pentru IMM-urile cu distribuție națională de produse. Clienții tradiţionali ai marilor importatori au realizat cât de ușor se poate fura prin intrarea în insolvență a firmei lor şi au început să le dea ţepe celor care le livraseră mărfurile.
Din  acel  moment, tot mai multe firme au început să-și declare insolvența, ceea ce le permitea neachitarea Biletelor la Ordin și a filelor cec. Apoi, își mutau banii și activele pe o nouă firmă, care în final intra și ea în insolvență, etc. Îmi amintesc că în 2009 aveam zile în care primeam și câte cinci Bilete la Ordin și file cec refuzate la plată. 

Legi bune, dar pentru cine?

Conform codului penal încă în vigoare, fila cec neachitată ar trebui să fie pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani pentru înșelăciune. În practică, însă, hoții au auzit că procurorii și judecatorii nu aplică acest articol dur - și astfel au început furturile între firme. Aici intervine Justiția.
Am avut cazuri în care Poliția a muncit la un dosar cu file cec neplătite peste un an și a propus trimiterea în judecată a infractorului, dar procurorii au dat scoaterea de sub urmărire penală. Mai mult, dosarele cu file cec neachitate se țin la parchete chiar și patru ani, iar apoi se dă, în majoritatea cazurilor, ironic, Neînceperea Urmăririi Penale sau o amendă administrativă ridicolă, de 1.000 lei.
Neînţelegând ce se întâmplă, păgubiții se plâng instanţelor de judecată împotriva procurorilor. În marea majoritate a cazurilor, însă, aceste procese se pierd, iar firmele respective rămân, la finalul a trei-patru ani de cheltuieli enorme și de consum nervos, și fără bani, şi cu onoarea batjocorită de către acești infractori financiari.
În aprilie 2012 am fost la Curtea de Apel Bacău pentru a-mi susține cauza într-un dosar penal din 2010, în care nu mi se plătiseră trei file cec în valoare de 10.000 euro. Soluția definitivă și irevocabilă a fost de doi ani de închisoare cu suspendare, deși inculpatul dăduse țepe cu file cec și altor doi concurenți ai mei (în total, paguba a fost de 30.000 de euro). În aceeași ședință, domnii judecători l-au trimis la pușcărie pentru nouă ani cu executare, definitiv și irevocabil, pe un amărât care furase niște piese auto.
Ce legi sunt în România si pentru cine se aplica ele?
Toate aceste firme care au furat cu file cec sau cu Bilete la Ordin solicită intrarea în insolvență, pentru a nu înapoia banii neplătiți. Paradoxal, în timpul cercetărilor un asemenea demers este interpretat de magistrați în favoarea infractorilor: „nu au făcut-o cu intenție”, „regretă fapta realizată”, „A vrut să plătească fila cec, dar nu a avut bani”. Judecătorii acordă insolvența în trei-cinci zile, fără a cere Finanțelor să verifice unde au dispărut banii și bunurile materiale din acea firmă în ultimul an. Sunt județe unde în fiecare zi intră în insolventa 20 – 25 de firme. Există „oameni de afaceri” care au cinci vile și șase mașini scumpe, dar și un record de 15 firme falimentare.
Coface România explica acum câteva luni că doar 1% din firmele intrate în insolvență își mai reiau, într-o anumită formă, activitatea. În paralel, în noiembrie, doi directori de bănci afirmau că cea mai mare problemă a bancilor este acum intrarea în insolvență a firmelor ce au contractat credite și că, din totalul de credite neplătite, 57% sunt țepe date de firmele ce au intrat în insolvență. Zicea unul dintre acești directori că doar în primele nouă luni ale anului peste 27.000 firme din portofoliul băncii au intrat în insolvență, nemaiachitându-și astfel creditele.
Cu  asemenea cifre de care niciun guvern nu pare interesat, cred că singura concluzie este că întreaga Românie se îndreaptă cu pași rapizi către faliment. Și nu unul de formă, așa cum toate aceste firme altfel funcționale de declară peste noapte insolvente, ci unul cât de poate de real și de dureros.

Valeriu Leucuța, proprietar, Cable SRL Oradea
Sursa: www.capital.ro

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Daily Calendar