joi, 31 ianuarie 2013

Eminescu ne priveste....


„A fost odată ca-n povești,
A fost, de-ar mai fi iară,
Din neamuri tracice, regești,
O prea frumoasă țară.
 
Si era una pe pământ
Si mândră-n toate cele
Cum e icoana Celui sfânt
Si Luna intre stele.
 
Mă doare-n suflet când privesc
La tot ce se intamplă,
Si in mormânt mă răsucesc
Si cuie-mi intră-n tâmplă.
 
Eu nu mai simt miros de tei
In viața mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei,
Doar mucegai si ciumă.
 
Luceferi nu mai strălucesc
Când țara-i în prihană,
Copii și mame, toți bocesc,
Că n-au in blide hrană.
 
Cântat-am graiul românesc,
Această dulce limbă.
Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc
Prin alte țări o schimbă.
 
Degeaba v-am lăsat cu dor
O "Doină", să tresară !
Trecutul nu e viitor
Si viața ni-i amară.
 
Nici harta nu-i ca-n alte dăți,
Din Nistru pân’ la Tisa.
Moldova-i astăzi jumătăți.
Cât rău făcutu-ni-s-a!
 
Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie,
Si m-am rugat de-atâtea ori
Mai bine să ne fie.
 
Eram cu piatră la hotar
Si-n țara noastră singuri
Cules-am holde din brăzdar.
Acum n-avem nici linguri...
 
O, biet popor român sărac
C-o țară prea bogată !
Tu vino-i răului de hac
Să nu ți-o vândă toată !
 
Si dă-i afară pe străini
Pe toți imburgheziții,
Să nu mai fie-n alte mâini
Guverne si Poliții !
 
Cu trupe de comedianți
Numindu-se partide,
Ajuns-am niște emigranți :
Din Rai… în țări aride.
 
Pierdut-au banii țării-n vânt
Si-i goală visteria.
Mai dați și ape si pământ
Si vindeți România.
 
Mihai Viteazu ne-a lăsat
O țară tare mândră.
Ei azi au scos-o la mezat,
Străinii ne inundă.
 
Avem intinsul Bărăgan,
Dar nu avem o pâine.
Avem si turme si ciobani,
Dar ducem vieți de câine.
 
Avem bogații munți Carpați
Si dulcea Mioriță,
Păduri de brazi ce ne sunt frați,
Si flori in poieniță.
 
Avem o deltă ca-n povesti,
Vedeți să nu ne-o fure,
Atâtea ape, atâția pești
Si nu mâncăm nici mure...
 
Nici vii pe deal nu mai zărești,
Livezile s-uscară,
Când mărul Tării Românești
Este adus de-afară.
 
Nu vine Mircea cel Bătran,
Nici Stefan de la Putna,
Să ni-l alunge pe păgân
Când noi lăsat-am lupta !
 
Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare
De-atâția nouri de venin,
De-atâta delăsare.
 
Nu voi a vă-nvața de rău
Si-ncerc a vă-nțelege.
De ani si ani cădem in hău,
Nimic nu ne mai merge.
 
Rușine să ne fie-n veci
Că ne-am trădat străbunii
De parcă n-am fi pui de dac
Si rude-am fi cu hunii !
 
Lăsați pe-ai vostri guvernanți
Să vă inece-n smoală,
Să fiți doar simpli figuranți
In țara voastră goală..
 
Un singur lucru eu voi ști
In lumea care trece:
Urmașul meu român va fi
Si muritor și rece.
 
Eu nu mai am ce să mai sper.
Vă văd de-atata vreme
Târându-vă in trai mizer
De griji si de probleme.
 
Si nici nu pot a mai privi
A voastră neputință.
Mă-ntorc la starea mea dintâi.
Mă-ntorc in neființă."
 
Luceafărul vorbi profet
Spre neamul lui, spre țară.
Si, lăcrimând, se stinse-ncet :
Muri a doua oară...

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Daily Calendar