Hitler –
Mesia sau Antihrist?
1
Rate This
„Rasa noastră
este Rasa Stăpânitoare. Suntem Zei divini pe această planetă. Suntem diferiți
de celelalte rase inferioare, precum acestea sunt diferite de insecte. De fapt,
în comparație cu rasa noastră, celelalte rase sunt excremente umane. Destinul
nostru este de a conduce rasele inferioare. Regatul nostru pe pământ va fi
condus de liderii noștri cu mână de fier. Masele ne vor linge picioarele și ne
vor servi ca sclavi.” – asta afirma Menachem Begin, prim-ministru al
Israelului între 1977-1983
Dacă ar fi
întrebați cine a fost cel mai rău om care a trăit vreodată pe acest Pământ,
majoritatea l-ar indica pe Adolf Hitler. Cu toții știm că a vrut să cucerească
lumea, pornind cel de-Al Doilea Război Mondial, care a dus la moartea a peste
52 milioane de oameni. Acest fapt a stârnit ura întregului mapamond de câteva
generații încoace. Numai menționarea numelui său trezește sentimente negative
în cei mai mulți dintre noi. Cine nu a auzit de faptele sale abominabile? Ce om
întreg la minte ar putea să nu-l urască pe acest nebun satanist? Cine ar putea
uita și ierta Holocaustul ? Mai ales pentru că victimele au fost evreii,
poporul ales de Dumnezeu! Dar, oare, așa au stat lucrurile cu adevărat ? Oare
istoria care ni se predă încă de pe primele bănci ale școlilor este reală? Oare
chiar a fost Hitler antihristul, încarnarea Satanei?
Despre Poporul ales
Cei care îl urăsc
cel mai mult sunt, fără doar și poate, evreii. Amintirea lagărelor de
concentrare naziste și a celor 6 milioane de evrei uciși atunci le va rămâne
mult timp bine întipărită în memoria colectivă. Holocaustul și Biblia moștenită
de la ei ne fac însă să ignorăm cine sunt evreii cu adevărat și să închidem
ochii la faptele lor. Evreii sunt cei care conduc lumea din umbră și
orchestrează toate evenimentele majore mondiale. Băncile lor controlează
sistemul monetar mondial, creând crize financiare după bunul lor plac. Ei sunt
cei care au înființat societăți secrete (cum ar fi Francmasoneria) ce au ca
scop distrugerea tuturor celorlalte religii și înlocuirea lor cu una satanică.
Ei sunt cei care pornesc războaie, inventează noi viruși și ne conduc spre
„Noua Ordine Mondială”, transformându-ne încet-încet în sclavi. Să nu uităm că
ei sunt cei care l-au omorât pe Iisus și, așa cum a demonstrat părintele
psihanalizei, Sigmund Freud, chiar pe cel care i-a salvat din robia egipteană,
Moise. Pentru a reuși să conducă Pământul și-au infiltrat oameni în poziții cheie
în majoritatea statelor lumii. Pentru a fi acceptați ca popor ales de Dumnezeu,
și-au impus dumnezeul prin religii ce o completează pe a lor, cum ar fi
creștinismul și islamismul, falsificând în același timp istoria. Iar
manipularea maselor prin dezinformare a fost dintotdeauna una dintre armele lor
preferate. Deschizând ochii și privind cu atenție acest popor „ales” care
conduce lumea din umbră, nu putem să nu ne întrebăm: pot fi considerați
dușmanii lor personaje negative? Se știe că istoria este scrisă de învingători,
iar evreii au fost adevărații câștigători ai celui de-Al Doilea Război Mondial,
care a dus nu doar la înființarea statului Israel, ci și la obținerea de catre
evrei a unor uriașe fonduri monetare. Cum ei obișnuiesc să dezinformeze și chiar
să falsifice istoria, oare marele lor dușman, Hitler, a fost chiar așa cum ni
se tot spune de mai bine de șapte decenii? Ținând cont că ne este prezentat ca
antihrist, satanist, ateu, nebun, homosexual, dependent de droguri, obsedat
sexual, sadic, impotent, magician, chiar e posibil ca într-un singur om să se
fi adunat absolut toate relele posibile? Care e adevărul din spatele celui
de-Al Doilea Război Mondial? Cine a fost Hitler cu adevărat?
Ascensiunea lui Hitler
Născut pe 20
aprilie 1889 în Austria (parte din Imperiul Austro-Ungar sau Habsburgic în acea
vreme), Adolf Hitler s-a mutat cu familia în Germania la vârsta de trei ani. În
decembrie 1907, după moartea mamei sale, Hitler a plecat în Viena, unde nimeni
nu știe ce a făcut timp de zece luni. După izbucnirea Primului Război Mondial
s-a înrolat voluntar în armata germană, fiind decorat de două ori pentru
vitejie: în 1914 cu Crucea de fier clasa a doua iar în 1918 cu Crucea de fier
clasa întâi. Tot în 1918, pe 18 mai, a primit și Insigna plăgilor. La un an de
la terminarea războiului s-a infiltrat ca agent al departamentului politic al
armatei bavareze în Partidul Muncitoresc German. În numai câteva zile a devenit
membru al comitetului executiv al partidului. Alături de fondatorul partidului,
Anton Drexler, a formulat programul politic în februarie 1922. Tot atunci s-a
hotărât și schimbarea numelui grupării politice în Partidul Muncitoresc German
Național-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei) sau
Partidul Nazist. În 1930, Partidul Nazist a ajuns în Parlament, succes repetat
și în 1932. Pe 30 ianuarie 1933, Hitler a fost numit cancelar, reușind apoi să
plaseze naziști în funcții de conducere atât în parlamentul central cât și în
cele regionale. Astfel, în luna martie a aceluiași an, parlamentul i-a
transferat puterea deplină cancelarului și guvernului său, prin asumarea de
prerogative dictatoriale.
Declarația de război a evreilor
A doua zi, pe 24
martie, cel mai mare cotidian al Marii Britanii din acea vreme,Daily Express,
cu un tiraj de milioane
de exemplare, titra pe prima pagină: „Iudeea declară război Germaniei”.
Dedesubt se putea citi: „Evreii din toată lumea uniți în acțiune”. Tot
pe prima pagină, pe lângă prezentarea legii prin care Parlamentul i-a atribuit
lui Hitler puteri dictatoriale, se anunțau „acțiuni dramatice”, „boicotarea
produselor germane” și „demonstrații în masă în multe districte”.
Este șocantă această declarație de război a evreilor cu șase ani înaintea
izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, mai ales deoarece istoria
oficială ne învață că Hitler a început războiul precum și opresiunea evreilor.
Ce i-a făcut pe evrei să declare război Germaniei? De ce i-a deranjat atât de
mult atribuirea puterii depline lui Hitler? Nu poate fi vorba despre un răspuns
al evreilor la persecuțiile la care i-a supus Hitler, pentru că acesta abia
obținuse puterea de o zi. În plus, este remarcabil faptul că în mai puțin de 24
de ore (nu știm la ce oră a primit Hitler puterea absolută pe 23 martie 1933,
dar știm că ziarul Daily
Express a apărut pe piață a
doua zi, la prima oră a dimineții), liderii evreilor din întreaga lume au aflat
decizia parlamentului german, s-au deplasat din țările în care se aflau într-un
singur loc în care au stabilit începerea războiului împotriva Germaniei. Apoi
au avut timp să-și anunțe decizia conducerii ziarului care, la rândul său, a
găsit suficient timp pentru a redacta articolele respective și a pregăti ziarul
pentru tipărire. Toate acestea în mai puțin de 24 de ore! Ceea ce ne face să
credem ori că evreii sunt capabili să se miște cu o viteză supraomenească, ori
că războiul împotriva Germaniei era pregătit dinainte. Oricât am fi înclinați
să credem prima variantă, tindem însă spre cea mai realistică, a doua. Dacă
planul era făcut dinainte de ziua de 23 martie, evreii ar fi avut într-adevăr
timp să comande ziarului Daily
Express publicarea
respectivelor articole imediat după aflarea deciziei parlamentului german. Iar
un astfel de plan, pregătit dinainte ca Hitler să înceapă opresiunea evreilor,
ne arată că nu el este cel care a dat startul conflictului care a dus la
începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Să fie vorba într-adevăr despre un
plan al evreilor realizat înainte ca Hitler să preia puterea?
Planul masoneriei
Marele Comandor al
francmasoneriei americane, reformatorul Ritului Scoțian Antic și Acceptat,
Albert Pike, i-a dezvăluit politicianului italian Giuseppe Mazzini planurile
francmasoneriei într-o scrisoare trimisă pe 15 august 1871. Iată ce scria Pike:
„Primul război mondial trebuie creat pentru a permite Illuminaţilor să
răstoarne puterea țarilor în Rusia şi pentru a face din acea ţară o fortăreaţă
a comunismului ateu. Divergenţele create de către agenţii Illuminati între
imperiul britanic şi cel german vor fi folosite pentru a porni acest război. La
finele acestui război va fi construit comunismul, iar acesta va fi mai apoi
utilizat pentru a distruge alte guverne şi pentru a slăbi religiile. Al doilea
război mondial trebuie iniţiat prin exploatarea diferenţelor între fascişti şi
sionismul politic. Acest război trebuie condus de aşa natură încât nazismul va
fi distrus iar sionismul politic va fi întărit în aşa măsură încât forţa sa va
permite instituirea unui stat suveran Israel în Palestina. În timpul celui
de-al doilea război mondial, comunismul internaţionalist trebuie să devină atât
de tare încât să contrabalanseze creştinismul, care atunci va fi limitat şi
ţinut în şah până la momentul în care vom avea nevoie de acesta pentru
cataclismul social final. Al treilea război mondial va trebui creat prin
exploatarea disensiunilor create de agentura Illuminaţilor între sioniştii
politici şi liderii lumii islamice. Războiul trebuie condus în aşa fel încât
islamul şi sionismul politic să se distrugă reciproc. În acest timp celealte
naţiuni ca întotdeauna divizate în această chestiune vor fi obligate să lupte
până la completa lor epuizare fizică, morală, spirituală şi economică. Vom
dezlănţui nihiliştii şi ateiştii şi vom provoca un formidabil cataclism social,
care prin întreaga sa hidoşenie (oroare) va arăta naţiunilor efectul ateismului
absolut, originea sălbăticiei şi a celui mai sângeros cataclism. Apoi, peste
tot, cetăţenii obligaţi a se apăra împotriva unei mâini de revoluţionari, vor
extermina pe acei distrugători de civilizaţie, iar mulţimea, deziluzionată de
creştinism – ale cărui spirite cereşti vor fi din acel moment fără orientare
sau direcţie – va porni în căutarea unor idealuri, dar nu va şti încotro să-şi
orienteze adoraţia şi atunci va primi adevărata lumină, prin manifestarea
universală a curatei doctrine a lui Lucifer, care va fi în fine scoasă la
vederea mulţimii. Această manifestare va rezulta din mişcarea mondială
reacţionară care va urma distrugerii Creştinismului şi ateismului, ambele fiind
cucerite şi exterminate deopotrivă.” Dacă primele două războaie mondiale
s-au întâmplat exact așa cum le-a descris Pike, iar în planul celui de-al
treilea recunoaștem evenimentele din prezent, putem considera că masoneria și-a
pus planul în aplicare. Acest mason de gradul 33, lider de seamă a Ku Klux
Klan, a cărui statuie se află la loc de cinste în capitala Statelor Unite,
Washington D.C., dezvăluia în lucrarea Dogmă
și ritual faptul că „Francmasoneria
are două doctrine, dintre care una este ascunsă, cunoașterea sa fiind rezervată
doar Maeștrilor, iar cealaltă este publică”. Despre zeul pe care masoneria
vrea să îl impună în noua religie mondială, Pike scria în aceeași carte: „Lucifer
este purtătorul luminii. Nume straniu și misterios al celui ce este Spiritul
întunericului! Lucifer, fiul dimineții! Este cel care aduce lumina și în toată
splendoarea sa intolerabilă orbește pe cei slabi sau sufletele egoiste”.
Sunt într-adevăr
evreii în spatele masoneriei? Dacă analizăm structura lojelor masonice,
observăm că în vârful lor se află cele exclusiv evreiești (cum ar fi B’nai
B’rith). Tot Albert Pike este cel care a subordonat toate lojele masonice
Alianței Universale Israelite. Astfel, înțelegem de ce masoneria avea ca scop
înființarea statului Israel după cel de-Al Doilea Război Mondial. Despre Noua
Ordine Mondială, în care evreii vor să guverneze lumea printr-un singur guvern și
o singură religie, evreul mason Baruch Levi îi scria lui Karl Marx într-o
scrisoare publicată de La
revue de Paris pe 2 iunie
1928: „Poporul evreu va fi propriul său Mesia. El va atinge dominația
mondială prin dizolvarea celorlalte rase, prin abolirea frontierelor, prin
anihilarea monarhiilor și prin instituirea unei republici universale în care
evreii vor fi conducătorii de mâine, fără a întâmpina vreo opoziție. Guvernele
diferitelor popoare care vor forma republica universală, vor cădea fără nicio
dificultate în mâinile evreilor. Atunci va fi posibil pentru conducătorii evrei
să desființeze proprietatea privată, făcând peste tot uz de proprietatea de
stat. În acest fel, promisiunea din Talmud în care se spune că atunci când va
veni timpul să vină Mesia, evreii vor avea în mâinile lor proprietatea întregii
lumi, va fi îndeplinită”.
Scrisoarea lui
Pike a fost scrisă în 1871, cu 18 ani înainte ca Hitler să se nască! Dacă
masonii au planificat cel de-Al Doilea Război Mondial, fără îndoială că au
făcut tot posibilul pentru a-l realiza. Cum puteau face acest lucru? Atrăgând
Germania într-un război. Astfel, putem înțelege că războiul declarat Germaniei
de către evrei în 1933 nu a avut ca scop decât provocarea Germaniei. Niciunul
dintre statele conduse din umbră de evrei nu putea porni un război fără un
motiv bun. Era nevoie ca Hitler să dea prima lovitură, exact ca în 2001 când,
pentru a putea ataca Afghanistanul, Statele Unite au regizat tragedia din 11
septembrie.
Războiul evreilor
Ațâțarea
Germaniei nu a început cu acea declarație de război din 23 martie 1933. După
sfârșitul Primului Război Mondial, blocada navală britanică împotriva Germaniei
a dus la moartea a peste 100.000 de civili germani. Această blocadă a durat
până la semnarea tratatului de la Versailles din 1919, căruia i s-a adăugat un
document numit Politica
pastorală a lui Morgenthau, semnat de președintele Statelor Unite, Woodrow
Wilson. Acest document, găsit în 1968 printre hărtiile fostului președinte
american Lyndon Baines Johnson, păstrat în prezent la Centrul de Cercetare Sid W.
Richardson din Austin, specifica intenția Statelor Unite de a-i extermina pe
absolut toți germanii, care sunt „din naștere o rasă războinică” și
transformarea Germaniei într-o „pășune”. În 1922, evreul ajuns ministru
de externe german, Walter Rathenau, instiga Franța la uciderea tuturor
germanilor și colonizarea Germaniei cu populații străine. Pentru trădarea sa, a
fost asasinat la scurt timp de către organizația Consul. După declarația de
război a evreilor din 23 martie 1933, aceștia au cerut Germaniei demiterea lui
Hitler și a naziștilor săi, precum și introducerea evreilor în toate funcțiile
de conducere a țării. Pe 27 martie 1933, 40.000 de evrei au protestat împotriva
lui Hitler în Madison Square Garden din New York. Proteste similare au avut loc
și în alte mari orașe ale lumii. Ca răspuns la această declarație de război, pe
28 martie Hitler a hotărât boicotarea pentru o zi a magazinelor evreiești.
Hotărât însă să pună capăt acestui conflict, a început negocierea cu mișcarea
Sionistă din Germania pentru mutarea evreilor în Palestina. Cum scopul
liderilor evreilor era crearea unui conflict, aceștia nu au acceptat. Prin
urmare, în ziarul New York
Timesdin 7 august 1933, Samuel Untermayer, președintele Federației Internaționale Evreiești
pentru Combaterea Opresiunii Hitleriste asupra Evreilor, declara că
războiul evreilor este unul „sfânt” și trebuie dus până când Germania va
fi distrusă. În ianuarie 1934, rabinul Vladimir Jabotinski, fondatorul
organizației sioniste Mscha
Rjetsch, publica următoarele: „Lupta împotriva Germaniei este purtată de
luni de zile de fiecare comunitate evreiască, la orice conferință sau congres,
în toate sindicatele și de orice evreu de pe acest pământ. Interesele noastre
evreiești impun distrugerea întregii Germanii”. Același rabin declara în The Jewish Daily Bulletin pe 27 iulie 1935: „Există o
singură putere care controlează cu adevărat, aceea a presiunii politice. Noi,
evreii, sutem cea mai puternică nație din lume pentru că deținem puterea și
știm să o folosim”. Ziarul canadian Evening
Telegram scria la data de 26
februarie 1940: „Congresul mondial evreiesc se războiește de șapte ani cu
Germania”. Pe 8 mai 1942, ziarul evreiesc Jewish
Cronicle anunța: „Suntem
în război cu Hitler înca din prima zi în care a preluat puterea, în anul 1933”.
Nathan Kaufmann din dinastia Rothschild susținea că „trebuie sterilizați 48
de milioane de germani, pentru ca pe parcursul a două generații să se
înfăptuiască ceea ce altminteri ar costa milioane de vieți umane și efoturi
seculare: exterminarea germănimii și a purtătorilor săi”. Și totul s-a
întâmplat exact cum spunea Albert Pike: „Al doilea război mondial trebuie
iniţiat prin exploatarea diferenţelor între fascişti şi sionismul politic”.
Miracolul economic nazist
Cum a ajuns
Hitler la putere? Puțini mai știu în ziua de astăzi că el nu a preluat o mare
putere economică, ci un stat falit. Tratatul de la Versailles din 1919 a impus
poporului german plăți compensatorii de trei ori mai mari decât valoarea
tuturor proprietăților de pe teritoriul Germaniei. Prin urmare, țara a fost
lovită de o inflație extraordinară, o pâine ajungând să coste câteva milioane
de mărci germane. Germania avea visteria goală și o datorie enormă. O mulțime
de case și ferme au fost pierdute în fața speculatorilor și a băncilor
evreiești. Majoritatea populației era nevoită să locuiască în bordeie și să
moară de foame. Partidul lui Hitler a promis că va schimba lucrurile și că va
lupta cu elita evreiască ce încearcă să distrugă Germania. Platforma electorală
din 1920 a Partidului Nazist prevedea crearea de locuri de muncă, educație
gratuită, majorarea pensiilor, îmbunătățirea sistemului sanitar, naționalizarea
industriei și eliminarea împrumuturilor bancare. De asemenea, acea platformă
anti-capitalistă reglementa controlul armelor și susținea drepturile
animalelor. Spre deosebire de politicienii din ziua de astăzi, Hitler s-a ținut
de cuvânt. Când a ajuns la putere, în 1933, și-a emis propria monedă,
împotrivindu-se astfel cartelurilor bancare internaționale. A pus în aplicare
un plan de lucrări publice, pentru care a plătit prin niște obligațiuni, numite
Certificate de Trezorerie de Muncă. Astfel, naziștii au oferit germanilor
milioane de locuri de muncă. Aceste certificate, neavând acoperire în aur, nu
puteau fi valorificate de bănci. Era vorba doar de niște chitanțe pentru munca
și materialele livrate guvernului. Oamenii valorificau acele certificate pentru
alte bunuri sau servicii. Hitler spunea că „pentru fiecare marcă emisă,
cerem echivalentul valorii mărcii pentru munca depusă sau pentru bunurile
produse”. Pentru această idee genială, care elimina sistemul bancar,
evreimea mondială a declarat un boicot general împotriva Germaniei. Acest lucru
nu l-a oprit însă pe Hitler, în cinci ani Germania devenind cea mai bogată țară
din Europa. În numai doi ani a rezovat problema șomajului, apoi și-a plătit
datoriile și a creat o monedă stabilă și solidă. A reușit acest lucru în ciuda
boicotului evreiesc prin folosirea unui sistem de barter, schimbând bunuri și
echipamente cu alte țări. La un moment dat, Hjalmar Schacht, şeful temporar al
Băncii centrale germane, a fost invitat de un bancher american în Statele
Unite. „Avem o mulţime de bani. Aici este sistemul bancar adevărat”,
spunea bancherul. Schacht i-a replicat: „Ar trebui să veniţi la Berlin. Nu
avem niciun ban. Acesta este sistemul bancar adevărat”. Astfel, Hitler a
salvat Germania de teoria economică anglo-saxonă care spunea că toate monezile
naţionale trebuie să fie emise de un cartel bancar secret şi privat, decât să
fie emise de guvernele naţionale, pentru beneficiul oamenilor. Extraordinara
creștere economică și libertate financiară i-a adus lui Hitler nu doar
popularitatea, ci și respectul concetățenilor săi. Dar și ura marilor bancheri
internaționali, pentru care dictatorul Germaniei devenise o reală amenințare,
deoarece sistemul său risca să se răspândească în întreaga lume. Pentru asta,
trebuia oprit. C. G. Rakovski, unul din fondatorii bolşevismului sovietic,
declara la interogatoriul său din 1938: „Hitler a preluat privilegiul
fabricării banilor, şi nu doar a banilor fizici, ci şi a celor financiari. El a
preluat controlul asupra maşinăriei falsificării, pe care a pus-o să lucreze în
beneficiul poporului său. Vă puteţi imagina ce s-ar întâmpla dacă acest
mecanism ar ajunge şi în alte state?”. Economistul Henry C. K. Liu confirma
acest lucru într-un articol din 24 mai 2005, intitulatNazismul şi miracolul
economic german, publicat în Asia
Times: „Naziştii au venit la putere în 1933, atunci când economia
germană se afla într-un colaps total, cu obligaţii de plată pentru primul
război mondial şi fără nicio perspectivă a vreunei investiţii străine. Printr-o
politică monetară independentă de băncile internaţionale şi printr-un program
masiv de investiţii publice pentru ocuparea forţei de muncă, Cel de-al Treilea
Reich a fost capabil să transforme o Germanie falimentară în cea mai puternică
economie a Europei, în doar patru ani, înainte chiar de începerea programului
de înarmare”. În cartea Miliarde
pentru bancheri, datorii pentru popor din
1984, pastorul Sheldon Emry a scos și el în evidență miracolul nazist: „Guvernul
german şi-a finanţat toate operaţiunile dintre 1935 şi 1945 fără aur şi fără
datorii. Atât capitaliştii cât şi comuniştii au distrus revoluţia germană şi au
adus Europa înapoi sub influenţa bancherilor”. Acum putem înțelege ce l-a
determinat pe evreul american Eli Ravage să declare că „poporul german este
primul condamnat la moarte”. Sau de ce la 3 septembrie 1939, puțin
după ce britanicii au declarat război Germaniei, conducătorul sioniștilor de
atunci, Chaim Weismann, le-a oferit o sută de mii de soldați evrei pentru a
lupta împotriva lui Hitler.
Atragerea Germaniei în război
„Războiul este un lucru hotărât”, declara pe 24 aprilie 1939 William Christian Bullitt Jr.,
ambasadorul Statelor Unite la Paris, într-o vreme în care cetățenii Germaniei
credeau în pace. Cu puțin timp înainte de această declarație a fost creat în
presa mondială un adevărat val de intoxicări cu presupuse aspirații ale lui
Hitler de a cuceri lumea. Numai în New
York Times au existat
asemenea articole pe 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21 decembrie 1938 și 1 ianuarie
1939. Opinia publică trebuia convinsă că viitorul război împotriva Germaniei va
fi unul „sfânt”, dus pentru salvarea mapamondului de ghearele malefice ale
„antihristului” Hitler. Iar noi în continuare învățăm încă din primii ani de
școală că acest „antihrist” a început cel de-Al Doilea Război Mondial atunci
când a invadat fără motiv Polonia pe 1 septembrie 1939. Ce s-a întâmplat în
realitate atunci?
Germania a cerut
Poloniei orașul liber Danzig, teritoriile cedate Poloniei după Primul Război
Mondial și un culoar de trecere prin coridorul artificial care despărțea
Germania de Prusia de Est. Aceste revendicări erau justificate, Hitler
considerând că se pot rezolva prin simple negocieri. Însă Anglia condusă de
masonerie a convins Polonia să refuze orice propunere a Germaniei. Tratatul
dintre cele două țări, din 25 august 1939, prevedea că „orice propunere de
restituire a orașului Danzig către Reich trebuie respinsă de Polonia”. Cu
puțin timp în urmă, pe 19 martie 1939, ambasadorul Statelor Unite la Varșovia,
Biddle, îl anunța pe ministrul de externe polonez Beck că Statele Unite se
bazează pe „disponibilitatea poloneză de a crea un motiv de război din
chestiunea Danzig”. Credința că Anglia, Franța, Statele Unite și alte țări
vor interveni împotriva lui Hitler a determinat Polonia să refuze toate
propunerile Germaniei. Ba, mai mult, a dus o uriașă propagandă, ordonând
mobilizarea generală și chiar sugerându-i poporului agitat să ajungă în trei
zile la Berlin, uitând faptul că, fără intervenția Germaniei din 1917, ar fi
fost în continuare o provincie sovietică. Cartea lui Werner Fuchs din 1930,Confesiuni
despre dorința cuceririi poloneze, prezintă numeroase confesiuni care
dovedesc că exista printre polonezi o atitudine ostilă față de germani încă
dinainte de preluarea puterii de către naziști în Germania anului 1933. Ba
chiar este dezvăluită dorința politicienilor polonezi de a ocupa vaste
teritorii germane, cum ar fi Prusia de Est, Danzig, Pomern, Silezia și părți
din Brandenburg. Aceste teritorii au fost promise Poloniei de către masoneria
americană și britanică, în schimbul atragerii Germaniei în război. Iar
polonezii s-au ținut de cuvânt.
În afara
propagandei anti-germane, se pare că Polonia a făcut mult mai mult. Iată ce
povestea într-un raport sergentul-major Heinrich Julius Rotzoll din Königsberg
(astăzi Kaliningrad): „La mijlocul lunii august, Regimentul 57 de artilerie
din Königsberg / Prusia a fost plasat la granița amenințată de polonezi.
Noi ne-am instalat la Garnsee, regiunea Neidnburg / Prusia de Est. Bateria mea
era poziționată într-un câmp de porumb. În această zonă, munca pe teren
devenise de câteva săptămâni un pericol de moarte. Trupe de cavalerie poloneză
care prădau și omorau pătrunseseră la aproape șapte kilometri pe teritoriul
Prusiei de Est. Asta se întampla deja în iulie 1939. Cât vedeai cu ochii, seara
era numai fum și foc. Casele și satele arzânde erau incendiate provocator de
trupele poloneze de cavalerie. Oamenii care se adăposteau în aer liber sau
vroiau să stingă focul erau măcelăriți. Pentru
a împiedica aceste mașinații, bateria mea a primit pe 23 august 1939 ordinul să
formeze un comando de vânătoare. Ca sergent-major, am subordonat comandoul și
ordinul de intervenție. În prima zi de intervenție, trupa noastră motorizată a
ajuns cu jumătate de oră mai târziu – un escadron polonez ucigaș gonind deja în
direcția graniței protectoare. Urmele lăsate erau îngrozitoare: pe drumurile de câmp și pe câmpuri
găseam numai cadavre de țărani germani, care erau sfârtecate de sabie sau
împușcate. Chiar din 26 august 1939, comandoul nostru a executat o trupă de
cavalerie poloneză într-un câmp de sfeclă de zahăr, nu departe de Garnsee. La
grupa noastră, numită MG-Garben, cavaleria poloneză fusese distrusă, 47 de
călăreți polonezi căzuseră pe pământul german… Când unitatea noastră a trecut
pe 1 septembrie 1939, ora 5, la asalt, am găsit dincolo de granița poloneză
mormintele proaspete de civili germani. Pe drumuri și margini de șosele erau
împrăștiate haine de civili ferfenițite și pline de sânge. Ne-au confirmat și
prizonierii de război polonezi că acele atacuri provocatoare de dinainte de 1
septembrie 1939, care vizau populația civilă de pe teritoriul Reich-ului, au
fost ordonate…”
Într-un articol,
doamna L. S. din Lübbecke (numit înainte Bromst) scria: „În vara lui 1939,
din aprilie până înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, sute,
ba nu, mii de familii germane veneau prin mlaștini sau înotând prin lacul Obra
în fața ușilor noastre, seara târziu, ca să nu fie văzute, și cerșeau pâine sau
lapte pentru bebeluși și lucruri uscate. Întâi nici nu știam ce să spunem,
fiindcă nu ințelegeam ce se întâmplă. Spuneau în continuare același lucru: «Ne
ascundem de mai multe săptămâni de polonezi, suntem împușcati pur și simplu pe
străzi și pe câmpuri, nu mai suntem siguri de viața noastră, polonezii urmăresc
toți germanii». «Dar de ce?», întrebam noi. Preoții polonezi vorbesc și instigă
la amvoane: «Snopiți-i în bătaie pe germani, oriunde i-ați întâlni. Împușcați-i
grămadă, distrugeți întreaga pleavă germană…» Această
imigrație a durat toată vara, iar către sfârșit nu mai veneau decât foarte
puțini fiindcă granița era strașnic păzită”.
Încă din
august 1938, în orașele Bromberg, Stopnika și Pless, soldații polonezi au
măcelărit 56.000 de civili germani. S-au înregistrat treceri frecvente ale
graniței și masacre pe teritoriul german, însă Hitler nu a reacționat. Un om
care vroia neaparat un război, așa cum ne învață istoria că ar fi dorit Hitler,
ar fi atacat Polonia de la prima trecere a graniței de către soldații polonezi.
Însă Hitler știa că i se întinde o capcană. Drept pentru care a semnat pe
ascuns un tratat de neagresiune cu Uniunea Sovietică, așa-numitul Pact
Molotov-Ribbentrop. În prealabil încheiase un tratat cu Italia lui Mussolini pe
22 mai. Neștiind de înțelegerea germano-sovietică, polonezii au continuat
masacrele în rândul populației germane. În Bromberg au răstignit pe ușile
bisericilor femei, bărbați și copii cu capetele în jos, apoi i-au spintecat.
Soldații polonezi și-au fotografiat victimele, trimițând pozele lui Hitler.
Fotografii ale celori uciși cu bestialitate precum și ale gropilor comune descoperite
de germani, însoțite de vaste materiale documentare, au fost publicate în
numărul 3 din 1940 al Cărții
Albe Germane. Nici până în ziua de astăzi nu a fost contestat vreun
document prezentat acolo. Abia după acest teribil masacru Germania a atacat
Polonia pe 1 septembrie 1939. Acest gest poate fi considerat un atac al
tiranului Hitler asupra inocenților polonezi, ori o acțiune de salvare a
populației germane din Polonia?
Cert este faptul
că Hitler a fost nevoit să intre în capcana masoneriei, nu însă fără a-și lua
măsuri de precauție. La două zile după intrarea armatei hitleriste în Polonia,
Anglia și Franța au declarat război Germaniei. Armata poloneză a început să se
retragă, așteptându-și aliații care i-au convins să provoace Germania. Însă în
locul lor și-a făcut apariția pe 17 septembrie un dușman neașteptat: Uniunea
Sovietică a lui Stalin. Aflând de pactul Molotov-Ribbentrop, englezii și
francezii au realizat că e spre binele lor să nu intervină în Polonia. Pentru a
nu fi acuzați că și-au trădat aliații, au organizat o blocadă navală a
Germaniei. Iar pe 6 octombrie 1939, Hitler și Stalin au sfâșiat Polonia,
alipind bucățile la propriile imperii. În aprilie 1940, ca urmare a blocadei
anglo-franceze, Germania a invadat Norvegia și Danemarca, pentru a captura
transporturile de fier din Suedia. Ca răspuns, Anglia a invadat Islanda pentru
a preîntâmpina o posibilă invazie germană a insulei. Însă Hitler și-a îndreptat
atenția către Franța, Belgia, Olanda și Luxemburg, pe care le-a invadat pe 10
mai 1940. Pe 4 mai, trupele engleze au fost nevoite să evacueze portul Dunkirk,
lăsându-și în urmă întreg echipamentul. Peste șase zile, Italia a invadat
Franța, care s-a predat după numai 12 zile. Franța a fost împărțită între
Germania și Italia, în timp ce Uniunea Sovietică și-a anexat cu forța Estonia,
Letonia, Lituania și Basarabia.
Pacea lui Hitler
Ceea ce tot mai
puțini știu este faptul că acest „tiran care voia să cucerească lumea” a cerut
încheierea ostilităților de câteva ori. După cucerirea Poloniei, Hitler a cerut
pacea, însă Anglia și Franța s-au opus. După cucerirea Franței, Hitler a cerut
din nou încheierea conflictului. Și de această dată, Anglia a refuzat
categoric. La fel s-a întâmplat și cu eforturile Vaticanului și a altor state
neutre de a stabili pacea, fiind refuzate de masoneria iudaică. Până și
cunoscutul mason Winston Churchill, prim-ministrul Marii Britanii, a confirmat
faptul că Hitler a vrut să încheie conflictul după campaniile din Polonia și
Franța. Despre începutul războiului, Stalin afirma în Pravda din 29 noiembrie 1939 următoarele:
„1. Nu Germania
a atacat Franța și Anglia, ci Franța și Anglia au atacat Germania, asumându-și
astfel responsabilitatea pentru acest război.
2. După
izbucnirea ostilităților, Germania le-a facut Franței și Angliei propuneri de
pace, iar Uniunea Sovietică a susținut public inițiativele germane, pentru că
ea considera, și mai consideră și acum, că un sfârșit rapid ar ușura radical
situația tuturor țărilor și popoarelor.
3. Cercurile
dominatoare ale Franței și Angliei au respins categoric propunerile de pace ale
Germaniei și strădaniile Uniunii Sovietice sosite după imediatul sfârșit al
războiului. Acestea sunt faptele.”
În
încercarea de a obține pacea, Adolf Hitler nu a oferit doar vorbe goale, ci și
fapte. La Dunkirk, trupele aliate erau pe punctul de a fi nimicite total. În
loc să captureze soldații inamici sau să-i măcelărească, Hitler și-a oprit
armata pentru trei zile, permițând astfel unui număr de 338.226 de soldați
(198.229 britanici și 139.997 francezi) să scape. „Sângele fiecărui englez e
prea valoros pentru a fi vărsat”, spunea Hitler. „Popoarele noastre sunt
legate rasial şi tradiţional”, completa el, considerându-i pe englezi ca
făcând parte din aceeași rasă ariană ca și germanii. Iată discursul său din
iulie 1940, susținut în fața parlamentului german: „Încă o dată, conspiraţia
jalnică şi coruptă a oamenilor politici şi a magnaţilor financiari lacomi şi-a
făcut apariţia, pentru ei războiul reprezentând un mijloc eficace în a-şi
susţine afacerile. Otrava evreiască internaţională a început să se agite şi să
atace minţile sănătoase. Intelectualii i-au portretizat pe oamenii decenţi care
îşi doresc pacea, numindu-i «persoane slabe şi trădători», pentru a denunţa
partidele de opoziţie ca fiind «cea de a cincea coloană», cu scopul de a
elimina rezistenţa internă la politica lor criminală de război. Evreii şi
francmasonii, industriaşii de armament şi profitorii de război, comercianţii
internaţionali şi speculanţii de bursă sunt asemenea «gărzilor negre» politice:
disperaţi şi căutători de glorie, pentru care războiul nu reprezintă altceva
decât ceea ce îşi doresc. Credeţi-mă, dragi parlamentari, simt un mare dezgust
faţă de aceşti distrugători de oameni şi ţări, lipsiţi de scrupule. E aproape
dureros pentru mine că am fost ales de Providenţă pentru a-i înlătura pe aceşti
oameni care ne-au pus în genunchi. Ambiţia mea nu este aceea de a purta
războaie, ci de a construi un nou stat social, de înaltă cultură. Şi fiecare an
de război mă ţine departe de munca mea! Şi asta din cauza jafului acestor nulităţi
groteşti, cu o viziune politică mediocră, într-atât încât ticăloşia lor coruptă
nu-i face să depăşească limitele obişnuitului. Domnul Churchill a repetat
declaraţia că îşi doreşte război. În urmă cu șase săptămâni, el a lansat acest
război într-o arenă în care se crede tare. Un război aerian împotriva
populaţiei civile, sub sloganul înşelător: «un război împotriva obiectivelor
militare». Începând cu Freiburg, aceste obiective s-au dovedit a fi oraşe
deschise, pieţe, sate, case, spitale, şcoli, grădiniţe şi orice decid ei să
lovească. Până acum am răspuns limitat la aceste atacuri. Deşi nu e în intenţia
mea de a semnala, totuşi acesta va fi singurul răspuns posibil, sau, dacă va
rămâne în acest fel, sunt conştient de răspunsul nostru care va veni şi care va
aduce suferinţă multor oameni. Desigur, acest lucru nu se va aplica şi domnului
Churchill, din moment ce se va ascunde în Canada, unde banii şi copiii multor
profitori de război au fost deja duşi. Dar va exista o tragedie pentru milioane
de oameni. Iar domnul Churchill ar trebuisă aibă încredere în mine, atunci când
eu ca profet proclam: un mare imperiu va fi distrus. Un imperiu mondial pe care
eu nu am avut niciodată ambiţia de a-l distruge. Sunt perfect conştient că
acest război se va sfârşi prin distrugerea uneia dintre cele două părţi
combatante. Domnul Churchill crede că aceasta va fi Germania, dar eu ştiu că va
fi Anglia! În acest moment mă simt obligat în faţa conştiinţei mele să fac încă
un apel la raţiune în Anglia. Cred că pot face asta, deoarece nu o fac din
postura învinsului, ci a învingătorului; de aceea vorbesc în numele raţiunii.
Nu văd niciun motiv pentru care am forţa continuarea acestui război. Regret
sacrificiile care sunt cerute. Vreau să-mi cruţ propriul popor. Ştiu că inimile
milioanelor de bărbaţi şi băieţi sunt pline de dorinţa de a purta un război
împotriva unui inamic care, fără niciun motiv rezonabil, ne-a declarat război
pentru a doua oară. De asemenea, cunosc şi inimile mamelor şi femeilor care, în
ciuda disponibilităţii lor de a se sacrifica, cred cu toată puterea lor că asta
este ultima lor opţiune. Domnul Churchill ar putea din nou minimaliza
declaraţia mea, spunând că nu este altceva decât un simptom al fricii mele sau
al dubiilor mele asupra victoriei finale. Totuşi, nu voi avea conştiinţa
încărcată pentru lucrurile care vor urma”.
Din acest discurs
nu reiese doar dorința de pace a lui Hitler („Ambiţia mea nu este aceea de a
purta războaie, ci de a construi un nou stat social, de înaltă cultură. Şi
fiecare an de război mă ţine departe de munca mea!”) ci și ura sa
îndreptată către magnații financiari evrei, francmasoni și toți cei care își
doresc neaparat războiul. Nu poate fi acuzat că își dorea să cucerească lumea
când a cerut pacea de două ori, de fiecare dată din poziția de învingător.
Dimpotrivă, refuzul categoric al evreilor de a încheia ostilitățile ar trebui
să ne indice cine erau cu adevărat cei ce și-au dorit războiul. După
declasificarea documentelor britanice din cel de-Al Doilea Război Mondial s-a
descoperit că Churchill primise o ofertă uluitoare de la Hitler. Acesta încerca
să încheie un pact cu Anglia, prin care Germania retroceda teritoriile cucerite
în vestul Europei, în schimbul garantării intereselor germane în estul Europei
subjugate de Hitler. Și această ofertă a fost respinsă de Churchill, care a și
notat dorința obsesivă a lui Hitler de a încheia pacea cu Anglia. Bineînțeles
că masonul Churchill nu dorea o pace care ar fi contravenit intereselor
evreilor. Prin urmare, pentru a duce la bun sfârșit planul masoneriei, amintit
de Albert Pike în 1871 și de Protocoalele Înțelepților Sionului din 1897,
Hitler nu a fost doar atras în acest conflict prin provocări repetate, ci și
finanțat în acest scop.
Finanțarea evreilor
Există o mulțime
de documente care arată că bancherii evrei l-au finanțat pe Hitler între 1929
și 1933, deoarece doreau să-l controleze pe Stalin. Când Germania nazistă a
rupt-o cu bancherii, aceștia i-au declarat război lui Hitler. Cu cei 25 de
milioane de dolari primiți de la evrei, Hitler le-a oferit susținătorilor săi
alimente și adăposturi. La interogatoriul său din 1938, C. G. Rakovski susținea
o variantă asemănătoare, și anume faptul că bancherii evrei internaționali l-au finanțat
pe Hitler cu scopul de a-l controla pe Stalin, care a uzurpat puterea de la
agentul lor, Troțki. Când și-a creat propriul sistem financiar, Hitler a
devenit o amenințare mai mare decât Stalin. La procesul de Nürnberg, de după
cel de-Al Doilea Război Mondial, soţia generalului Ludendorff a declarat că James
Warburg (fiul lui Paul Warburg, fondatorul Rezervei Federale din Statele Unite,
aparținând francmasonilor Illuminati), a transferat din Wall Street către
nazişti suma de 34 de milioane de dolari. De asemenea, numeroase documente
indică faptul că senatorul evreu Samuel Preston Bush (ai cărui fiu și nepot au
ajuns președinți ai Statelor Unite), membru al lojei masonice Craniu și Oase, a
finanțat și înarmat Partidul Nazist. Această finanțare a Germaniei de către
Statele Unite poate părea puțin bizară, ținând cont că aceste două state au
fost rivale în cel de-Al Doilea Război Mondial. Dar când vedem și că zvastica,
emblema naziștilor, fusese deja folosită în Primul Război Mondial ca simbol al
Diviziei 45 Aeriene a Statelor Unite ale Americii, totul pare într-adevăr că ia
forma unui plan bine pus la punct.
Hitler a avut
legături și cu casa regală britanică, deși aceasta este condusă de către marii
săi dușmani, liderii evreilor. Prințul Phillip, soțul reginei Elisabeta a II-a,
a fost crescut în rândurile tineretului nazist iar trei dintre cumnații săi au
devenit membri importanți ai Partidului Nazist. De asemenea, prințul Phillip
militează în favoarea măsurilor criminale de reducere a populației mondiale,
susținând în mod public eugenia (îmbunătățirea prin metode genetice a rasei
umane pentru crearea unei rase superioare), idee ce făcea parte din filosofia
nazistă. De altfel, Jonathan Petropoulos a publicat cartea Membrii familiei regale și Reich-ul,
ce conține fotografii și informații ce atestă legăturile dintre prințul Phillip
și naziști, prin intermediul surorilor sale căsătorite cu prinți germani. Din
familia regală britanică de Windsor (ce în realitate este Casa germană de
Saxa-Coburg-Gotha-Battenberg) făcea parte și Lordul Mountbatten (ultimul
guvernator general al Indiei), unul dintre membrii clanului Rothschild. Mama
prim-ministrului Marii Britanii, Winston Churchill, făcea parte din același
clan. Prințul William s-a căsătorit cu Kate Middleton pe 29 aprilie 2011, la
exact 66 de ani de la nunta lui Adolf Hitler cu Eva Brown (66 fiind unul dintre
numerele foarte importante în Kabbalah evreiască). Iar în 2005, prințul Harry a
apărut la o petrecere costumat în ofițer nazist.
De ce l-au
finanțat evreii pe Hitler? Răspunsul este simplu: pentru a se putea înarma.
Hitler trebuia să respecte planul masoneriei, adică să pornească un război care
să ducă la crearea unui stat al evreilor. Pentru acest lucru el trebuia se
simtă puternic. Iar banii oferă dacă nu puterea, măcar iluzia ei. Hitler
trebuia să fie bine înarmat, dar nu într-atât încât să câștige, ci doar cât să
creadă că va câștiga. După cum bine exemplifica în 1939 generalul american
Collins, citat de revista Hessische
/ Niedersächsische Allgemeine din
24 octombrie 1981: „Este de ajuns să furnizăm armament, nu trebuie să moară
și fiii noștri în Europa. Sunt destui germani care pot muri pentru interesele
noastre”.
Dacă Al Doilea
Război Mondial a făcut parte din planul evreimii mondiale, de ce a fost ales
Hitler pentru a duce Germania în război? În Primul Război Mondial a fost un
biet caporal, pe care superiorii săi au refuzat să îl promoveze, considerând că
îi lipsea talentul de lider. Cum nimeni nu se transformă peste noapte, devine
evident faptul că Hitler a fost ajutat să devină un conducător carismatic. Făcând
parte din planul evreilor, putem presupune că ei sunt cei care l-au ajutat și
în această privință. Și totuși, de ce a fost ales Adolf Hitler?
Hitler, descendent Rothschild
În cartea Mintea lui Hitler,
psihanalistul Walter Langer lansa o ipoteză șocantă: „Tatăl lui Adolf,
Alois Hitler, a fost fiul nelegitim al Mariei Anna Schicklgruber. Presupusul
tată al lui Alois Hitler (Schicklgruber) a fost Johann Georg Hiedler, dar unii
au motive serioase să se îndoiască de faptul că Johann Georg Hiedler a fost
tatăl lui Alois. Un document austriac arată că Maria Anna Schicklgruber locuia
în Viena în momentul conceperii. În acea perioadă lucra ca servitoare la
reşedinţa baronului Rothschild. De îndată ce familia a descoperit sarcina, ea a
fost trimisă acasă… unde s-a născut Alois”. Ipoteza lui Langer se bazează
pe cartea În culisele
Gestapo-ului din
1940, unde Hans Jürgen Koehler, un ofițer de rang înalt din Gestapo, susținea
că Engelbert Dolfuss, cancelarul Austriei, i-a investigat trecutul lui Hitler.
Koehler afirma că a văzut o copie a documentelor lui Dolfuss, înmânate acestuia
de Heydrich, șeful Serviciilor Secrete naziste. „Dosarul a stârnit atâta
vâlvă, cum niciun altul nu a mai făcut vreodată”, scria acesta. Datorită funcției
sale, cancelarul austriac putea afla cu ușurință datele personale ale familiei
lui Adolf Hitler, care se născuse în Austria. Având certificatele de naștere și
fișele de înregistrare de la poliție, Dolfuss a reușit să afle ceea ce îl
interesa: „O tânără fată (bunica
lui Hitler)… a venit la Viena şi s-a angajat ca servitoare, lucrând cel mai
adesea pentru familii bogate. Dar a fost ghinionistă; sedusă, avea să poarte un
copil. A plecat acasă în satul său până a născut… Unde a fost servitoare în
Viena? Nu este greu de aflat. Viena avea un sistem obligatoriu de înregistrare
la poliţie. Şi servitori şi angajatori erau taxaţi scump dacă uitau de această
formalitate. Cancelarul Dolfuss a reuşit să descopere fişa de înregistrare.
Servitoarea lucrase la reşedinţa Rothschild, iar bunicul necunoscut al lui
Hitler trebuie căutat în acea casă frumoasă. Dosarul lui Dolfuss s-a oprit la
această declaraţie”. Tatăl
lui Hitler s-a născut în 1837, în perioada în care Salomon Mayer von Rothschild
locuia singur la reședința familiei din Viena. Din cauza problemelor lor în
căsnicie, soția sa se mutase în Frankfurt. Fiul lor, Anselm Salomon, și-a
petrecut cea mai mare parte a timpului departe de Viena, la Paris și Frankfurt.
Prin urmare, sunt mari șanse ca Salomon Mayer Rothschild să fi fost adevăratul
tată al lui Alois Hitler.Hermann von Goldschmidt, fiul funcţionarului principal
al lui Salomon Mayer, scria în 1917 într-o carte că Salomon „până prin anii
1840 manifesta un entuzism cam nechibzuit pentru tinere” și că „avea o
pasiune carnală pentru fete foarte tinere, cu care a şi avut aventuri pe care a
trebuit să le ascundă cu ajutorul poliţiei”. Tânăra viitoare bunică a lui
Adolf Hitler putea fi o țintă a lui Salomon Mayer, cu care locuia în acea
perioadă sub același acoperiș. Ținând cont că fata a rămas însărcinată în timp
ce locuia acolo, iar nepotul ei a devenit cancelar al Germaniei, fiind finanțat
de evrei și începând mai apoi Al Doilea Război Mondial, atât de important
pentru masonerie, putem trage concluzia că Adolf Hitler era descendent al
clanului Rothschild, cea mai bogată și puternică familie evreiască din lume.
Se pare că Hitler
știa despre originile sale cu mult timp înainte de a deveni cancelar. Acesta ar
putea fi motivul pentru care a ordonat execuția lui Engelbert Dolfuss, cel care
a aflat adevărul. Tatăl lui Hitler, Alois, și-a părăsit satul natal pentru a-și
încerca norocul la Viena, acolo unde se afla tatăl său natural, Salomon Mayer
Rothschild. După înmormântarea mamei sale, în februarie 1907 Adolf Hitler a
plecat și el la Viena, unde a locuit până în mai 1913. În 1907 practic a
dispărut pentru zece luni. Nimeni nu știe unde a fost sau ce a făcut în tot
acest timp. Sunt mari șanse să se fi retras la rudele sale din clanul
Rothschild, care atunci au avut șansa de a-i observa potențialul. Și, astfel,
s-au hotărât să îl includă în marele plan al elitei iudaice.
Hitler în Primul Război Mondial
Când i-a fost dezvăluit lui Hitler planul din care trebuia să
facă parte? Se pare că, în noiembrie 1912, viitorul cancelar al Germaniei a
fugit în Marea Britanie, sustrăgându-se serviciului militar obligatoriu. În
aprilie 1913 s-a întors în Viena, mutându-se în München după mai puțin de o
lună. În 1914 a plecat la Salzburg, în Austria, unde a fost declarat inapt
pentru serviciul militar pe 5 februarie, drept pentru care s-a întors în
München. Totuși, în luna august, s-a înrolat ca voluntar în armata bavareză. Lucru
extrem de ciudat pentru un om care a fugit de serviciul militar. Prin urmare,
între februarie – august 1914 trebuie să se fi întâmplat ceva care să-l fi
făcut să se răzgândească. Cel mai probabil, atunci i s-a spus că va fi
sprijinit să ajungă la putere, să conducă Germania și, la momentul potrivit, să
atace Uniunea Sovietică. Pentru acest lucru, trebuia să câștige de partea sa
poporul. Iar un prim pas în această direcție era participarea sa la războiul
care tocmai începea, din care trebuia să iasă ca un erou medaliat.
Există câteva
indicii care ne arată că Hitler a fost protejat în Primul Război Mondial.
Înrolat în Regimentul al șaselea de rezervă bavarez, el a fost curier pe
frontul de vest, în Franța și Belgia, un rol mai puțin periculos. De asemenea,
a petrecut o mare parte din timp la sediul central al regimentului, unde se
ocupa cu realizarea de ilustrații pentru o gazetă militară. A fost decorat cu
Crucea de Fier clasa a doua într-un timp foarte scurt, lucru puțin straniu
pentru un curier. Ceea ce demonstrează că Hitler avea relații printre ofițeri
încă de la începutul Primului Război Mondial, dar și că evreii subordonați
clanului Rothschild erau în permanență lângă el, protejându-l și asigurându-se
de îndeplinirea planului. Cu toate măsurile de precauție luate de cei care îl
protejau, rolul de curier nu era lipsit în totalitate de riscuri. În 1916 a
fost rănit superficial în zona inghinală sau în coapsa stângă în timpul
bătăliei de pe Somme. Un an mai târziu a fost decorat cu Insigna plăgilor. Hitler
nu a fost promovat niciodată la rangul de subofițer, varianta oficială fiind că
superiorii lui nu considerau că ar avea abilități de conducere. Sau poate
încercau să-l țină departe de lupte, păstrându-l în postul de curier ori
desenator al gazetei militare, lucru imposibil pentru un subofițer. În 1918,
Hitler a primit Crucea de Fier clasa întâi, o decorație ieșită din comun pentru
un militar cu gradul de caporal, acordată de evreul Hugo Gutmann, comandantul
său. Această decorație întărește ideea că evreii făceau tot posibilul pentru a
se îndeplini planul familiei Rothschild. Tot straniu poate părea și faptul că
Hitler a prins înfrângerea Germaniei departe de front, aflându-se pe patul de
spital, fiind orbit temporar cu iperită. Poate e doar o coincidență sau poate
încă o parte din planul evreilor de a-l proteja pe viitorul conducător al
Germaniei.
Societatea Thule
Istoria oficială ne
învață că în 1919, la un an de la terminarea războiului, Hitler s-a infiltrat
în Partidul Muncitoresc German ca agent al departamentului politic al armatei
bavareze. În numai câteva zile a devenit membru al comitetului executiv al
partidului. Alături de fondatorul partidului, Anton Drexler, a formulat
programul politic în februarie 1922. Tot atunci s-a hotărât și schimbarea
numelui grupării politice în Partidul Muncitoresc German Național-Socialist (Nationalsozialistische
Deutsche Arbeiterpartei) sau Partidul Nazist.
Legitimația sa de
partid arată că Hitler avea numărul 7, adică era al șaptelea membru al grupării
de la înființarea sa. Prin urmare, atunci când Hitler s-a infiltrat ca spion,
Partidul Muncitoresc German era format din doar șase persoane. Ce fel de partid
poate fi unul cu șase membri și de ce armata germană era atât de interesată de
această grupare, încât și-a infiltrat un om pentru a o spiona? Și cum se face
că spionul a renunțat la a mai lucra pentru armată, alegând acest partid? Nu
doar atât, acel fost caporal „fără abilități de conducere” a ajuns în fruntea
partidului, apoi a țării. Cum orice politician are nevoie de un partid în
spate, este posibil ca Partidul Muncitoresc German să fi fost înființat de
evrei pentru Hitler, ca parte a planului familiei Rothschild? Pentru a afla
acest lucru trebuie să știm în primul rând cine erau cei șase membri fondatori
ai partidului. Anton Drexler, jurnalistul Karl Harrer, economistul Gottfried
Feder și evreul Alfred Ernst Rosenberg erau membri ai Societății Thule.
Jurnalistul Dietrich Eckart era un colaborator al Thule. Nu s-au descoperit
legături dintre al șaselea membru, Ernst Julius Günther Röhm, și această
grupare. Dar dacă cinci din șase făceau parte sau doar colaborau cu Thule, sunt
mari șanse ca și al șaselea să fi avut legături cu Societatea. Röhm a fost
cofondator al miliției naziste și, ulterior, comandant al ei. Era un membru
important al Partidului Nazist, fiind singurul care avea voie să îl tutuiască
pe Hitler. Prin urmare, nu este exclusă apartenența sa la Societatea Thule. Ce
era această grupare?
Societatea Thule a
fost o grupare ocultă secretă, cu sediul la München, numită după un teritoriu
mitic nordic din mitologia greacă. A fost fondată ca un grup de studiu de către
Walter Nauhaus, un veteran de război rănit în Primul Război Mondial, care a
ajuns la conducerea grupului Germanenorden („Ordinul Teuton”), o societate
secretă fondată în 1912 de câțiva ocultiști germani, cum ar fi Theodor Fritsch,
Philipp Stauff sau Hermann Pohl. În 1917, Nauhaus s-a mutat din Berlin la
München, unde a înființat societatea Thule-Gesellschaft. Oficial, această nou
înființată societate s-a dedicat studiilor etnografice și chiar a publicat 24
de volume de proză și poezie nordică, însă pe ascuns a servit ca ramură
müncheneză a Ordinului Teuton. În 1918, ocultistul Rudolf Glauer (care şi-a
schimbat ulterior numele într-unul mult mai pompos, Baronul Heinrich von
Sebottendorf) a devenit conducătorul Ordinului Teuton din Bavaria și a început
o campanie de recrutare pentru Societatea Thule, alături de Nauhaus. Von
Sebottendorf era și mason, fiind inițiat în 1901 într-o lojă asociată cu cea
Loja Franceză Orientală de Memphis. Societatea Thule se baza pe învățăturile
Societății Teosofice (ce avea o doctrină formată din amestecul ocultismului și
a Kabbalei evreiești) înființate în 1875 de Helena Petrovna Blavatsky, o bună
prietenă a Marelui Comandor al francmasoneriei americane, Albert Pike. Iar
lojele francmasoneriei erau subordonate familiei Rothschild prin gruparea
Illuminati. Astfel înțelegem cine era în spatele ascensiunii lui Hitler, cei
care au planificat totul de la bun început. În octombrie 1918, liderii
Societății Thule i-au însărcinat pe Karl Harrer și Anton Drexler cu formarea
unui sindicat politic al muncitorilor. Astfel, pe 5 ianuarie 1919, cei doi au
înființat Partidul Muncitoresc German, alături de un alt membru Thule,
Gottfried Feder, și un colaborator al Societății, Dietrich Eckart. Tot în ianuarie
li s-a alăturat și Alfred Ernst Rosenberg, un alt coleg din Societatea Thule.
După ce a ajutat la desființarea Republicii Socialiste Bavareze din mai, Ernst
Julius Günther Röhm a intrat în Partidul Muncitoresc German. Iar Adolf Hitler a
sosit abia în octombrie.
În timp, și alți
membri Thule au aderat la Partidul Muncitoresc German, transformat în Partidul
Nazist în 1922, cum ar fi: Hermann Wilhelm Göring (care a înființat Gestapo-ul
în 1933), Rudolf Walter Richard Hess (adjunctul lui Hitler după 1933), Wilhelm
Frick (ministru de Interne între 1933-1943), Hans Michael Frank (guvernator
general al Poloniei între 1939-1945), Karl Fiehler (primar al Münchenului între
1933-1945), entomologul Franz Dannehl și Heinrich Luitpold Himmler (comandantul
suprem al SS-ului, cel considerat adevărata „mână dreaptă” a lui Hitler).
Himmler era cel pus de evrei să îl manevreze pe Hitler pentru a fi siguri că
planul se îndeplinește.
Însemnul
Societății Thule era crucea lui Wotan (zeul suprem din mitologia germanică,
numit Odin în Scandinavia), care a fost preluat de naziști sub forma svasticăi.
De asemenea, salutul membrilor Societății era „Heil und Sieg”,
transformat de Hitler în „Sieg Heil”. Doctrina Thule se baza pe cea a
Societății Teosofice fondate de Helena Petrovna Blavatsky, care se referea la o
rasă ariană pură, asemenea eroilor din vechile mituri germanice (oameni înalți,
blonzi, cu ochii albaștri). Jorg Lanz von Liebenfels, aşa-numitul „părinte al
naţional-socialismului”, este cel care a împins la extreme această teorie,
sprijinit fiind mai ales de Heinrich Himmler. De asemenea, Societatea Thule
credea într-un Mesia, care va salva Germania. Cu câteva luni înainte să-l
cunoască pe Hitler, Dietrich Eckart a scris într-un poem despre acest Mesia
german, numindu-l „Cel Măreț” și „Cel Fără Nume”, pe care toți „îl
pot simți dar nimeni nu-l poate vedea”. Atunci când l-a întâlnit pe Hitler,
Eckart a fost convins că profeția sa s-a împlinit. Sprijinit de colegii săi din
Thule, a reușit să-l convingă și pe Hitler că el este acel Mesia care poate
salva Germania. Așa cum au demonstrat numeroși istorici, nu sunt dovezi că
Hitler ar fi fost antisemit până după sfârșitul Primului Război Mondial, prin
urmare acest așa-zis antisemitism i-a fost creat de membrii Thule. În
realitate, așa cum reiese din doctrina Partidului Nazist, nu era vorba despre
antisemitism. Societatea Thule credea că un grup de evrei conduce lumea din
umbră, idee pe care i-au inoculat-o și lui Hitler. Scopul declarat al
Partidului Nazist era de a distruge acea ocultă evreiască și de a reda
Germaniei măreția de odinioară. Astfel, Societatea Thule a pus bazele
ideologiei celui de-al treilea Reich (al treilea imperiu), în care Mesia Hitler
trebuia să fie nu doar salvatorul Germaniei, ci și al lumii. După părerea lor, primul
imperiu a fost cel „Roman al națiunii germane” (Imperiul Medieval Germanic
dintre secolul al IX-lea și 1806), cel de-al doilea fiind Germania unificată de
cancelarul Otto von Bismark în 1871. Manipularea Societății Thule, ordonată de
familia Rothschild, a avut efectul scontat, Hitler ajungând să se creadă
salvatorul lumii. Un studiu psihologic al discursurilor lui Adolf Hitler,
realizat de un serviciu de ascultare a programelor radiofonice lansat de BBC în
1942, vorbeşte despre un „complex mesianic” al lui Hitler, care îl făcea
să se creadă implicat într-o cruciadă contra răului, întruchipat în opinia sa
de evrei. Acest studiu, cuprins într-un document clasificat secret până de
curând, predat ulterior arhivelor Universităţii Cambridge, denotă o „fobie”
crescândă a lui Hitler faţă de evrei şi subliniază faptul că liderul nazist îi
considera pe aceștia nu doar o ameninţare pentru Germania, ci şi „o
întreprindere diabolică universală”. Autorii studiului subliniau faptul că,
pentru Hitler, „evreii sunt întruchiparea răului, în timp ce el îl
întruchipa pe Dumnezeu. El era zeul prin care o victorie plină de sacrificii
poate fi obţinută asupra răului”. Cum ar fi putut Hitler să se considere,
când cei din jurul lui îi repetau încontinuu că este un zeu pe Pământ? Iată ce
scria într-o lucrare Hans Kerll, ministrul Afacerilor eclesiatice ale Celui
de-al III-lea Reich: „Aşa cum Hristos şi-a adunat cei 12 discipoli într-o
cohortă fidelă până la martir, în acelaşi fel suntem noi martorii unui
spectacol identic. Adolf Hitler este, într-adevăr, Sfântul Duh”.
Trădarea lui Hitler
Contrar celor ce
ni s-au spus până acum, ura lui Hitler nu era îndreptată asupra tuturor
evreilor, ci doar a elitei oculte ce conduce lumea din umbră. Partidul nazist
susținea că luptă împotriva marilor bancheri, conduși de un grup de evrei, ce
au creat criza economică din anii 1930. Acest lucru nu reiese doar din
discursurile lui, ci și din fapte concrete. Hitler avea în armata sa peste
150.000 de evrei. Mulți evrei lucrau ca torționari în lagărele de concentrare.
Chiar înființase o brigadă specială evreiască a Gestapo-ului. Se spune că
doctorul său personal era evreu și chiar el avea sânge evreiesc, prin
descendența sa din familia Rothschild. Există chiar și fotografii ce
înfățișează evrei în anturajul său. Într-una
dintre ele, lângă Hitler se află Julius Streicher, evreu pe jumătate, a cărui
principală sarcină era să lupte împotriva evreilor. În spatele lor se află un
om cu barbă, nimeni altul decât evreul Moses Pinkeles sau Trebitsch-Lincoln,
unul dintre sponsorii Partidului Nazist. Prin urmare, nu-l putem acuza pe
Hitler de antisemitism, din moment ce trăia înconjurat de evrei. Așa cum
spuneam, ura sa era îndreptată către oculta evreiască, ce conducea lumea din
umbră. Din această familie făcea parte și cea din care provenea și care îl ajuta
să ajungă la putere, Rothschild, lucru de care era conștient. Însă, chiar dacă
părea că respectă planul lor, Hitler își crease unul propriu. S-a folosit de
banii și influența evreilor pentru a prelua puterea, apoi și-a pus planul
propriu în aplicare. Doctrina care i-a fost inoculată s-a dovedit a fi un cuțit
cu două tăișuri, Fuhrerul ajungând chiar să se creadă un salvator al omenirii.
Nu îl interesa să distrugă Rusia, ci să-și salveze poporul. Prin urmare, atunci
când a ajuns la putere în 1933, a realizat acea creștere economică care a dus
Germania pe primul loc în Europa. Ba, mai mult, se pare că a încheiat tot
atunci și o alianță cu Stalin. Conform lui Stephen Koch, profesor de limba rusă
la Universitatea Columbia din New York, care a obținut permisiunea
președintelui Rusiei de a pătrunde în scopuri de cercetare academică în arhiva
sovietică, Stalin și Hitler au ținut legătura constant prin intermediul lui
Karl Radek încă de la venirea lui Hitler la putere, în ianuarie 1933. Cei doi
s-au ajutat reciproc în exterminarea dușmanilor interni: Stalin a primit
ajutorul Gestapo-ului pentru discreditarea și uciderea mareșalului Tuhacevski,
iar Hitler a primit ajutorul Comintern-ului pentru compromiterea și asasinarea
lui Ernst Roehm, comandantul trupelor S.A. Incendierea Parlamentului Federal
German, Reichstag, a fost făcută de oamenii Comintern-ului, după ce Hitler i-a
promis lui Stalin că aceștia vor fi returnați Moscovei, fără a fi pedepsiți de
justiția germană. Războiul civil din Spania a avut loc doar cu acordul celor
doi. Stalin chiar a încetat înarmarea republicanilor spanioli atunci când
Hitler i-a cerut asta. După ce a fost suprimat de Stalin în 1937, Karl Radek a
fost înlocuit de Wilhelm Pieck ca mesager al celor doi dictatori.
Această alianță cu
Stalin și eliminarea sistemului bancar din Germania i-a făcut pe evreii din
toată lumea să strige în presă că au fost trădați. Deoarece ei l-au ajutat pe
Hitler să capete puterea pentru ca acesta să atace U.R.S.S.-ul. Dacă aceasta
era varianta știută de evreii de rând, planul familiei Rothschild era altul. Ei
l-au sprijinit pe Hitler pentru ca el să atragă Germania într-un război
mondial, care să ducă la înființarea statului Israel. Îndoctrinarea lor trebuia
să-l facă pe Hitler să urască evreii, deoarece doar astfel, din postura de
victime, aceștia își puteau înființa un stat propriu. Și nu oriunde, ci pe
pământul strămoșilor lor. Pentru acest lucru l-au sprijinit asiduu, mai ales pe
plan financiar. L-au convins că are o misiune sfântă, l-au făcut să se simtă
puternic și apoi l-au forțat să atace Polonia. Cei mai buni oameni de știință
au fost aduși pentru a-i crea lui Hitler cele mai performante arme. Care însă
nu trebuiau să îi asigure dictatorului german victoria, ci doar iluzia
victoriei. Se spune chiar că Societatea Thule i-a oferit lui Hitler un OZN cu
diametrul de 23 de metri, prăbușit în 1936 în munții Pădurea Neagră. Acești
oameni de știință ce lucrau pentru clanul Rothschild au tras de timp cât au
putut cu armele performante, oferindu-i lui Hitler mici avantaje, în timp ce
tehnologia performantă era pregătită pentru țările conduse de evrei. De aceea
se spune că Hitler pregătea bomba atomică și aparate de zbor discoidale, care
însă au fost oferite americanilor. După înfrângerea Germaniei, acești șapte
sute de savanți germani au fost aduși în secret în Statele Unite cu tot cu
descoperirile lor, în proiectul numit Paperclip,
autorizat de președintele Truman în septembrie 1946. Cel mai important om de
știință dintre aceștia este probabil Werner von Braun, părintele rachetelor V1
și V2, unul dintre fondatorii programului spațial american.
Care a fost prima
acțiune „antisemită” a lui Hitler după ce a preluat puterea în Germania? Pe 21
aprilie 1933, naziștii au scos în afara legii ritualul evreiesc shechita. Acest
ritual constă în tăierea „pe viu” a traheei, esofagului, venelor jugulare,
arterelor carotide și nervului optic ale animalelor. Chiar dacă evreii susțin
că animalele astfel sacrificate nu simt nicio durere, această afirmație nu
poate fi dovedită. Iar măcelărirea animalelor cu o asemenea cruzime în numele
unui zeu nu poate fi o metodă de comunicare a poporului „ales” cu divinitatea,
ci un sacrificiu ritualic satanic. Însă evreii nu vor recunoaște vreodată așa
ceva, susținând că interzicerea acestui ritual este o formă de discriminare și
îngrădire a libertății religioase. Mă întreb dacă animalele măcelărite au
aceeași părere…
Hitler și creștinismul
A fost într-adevăr
Hitler satanist sau ateu, așa cum suntem învățați? Nu există nicio dovadă care
să sprijine această concepție. Ba, dimpotrivă, se pare că a fost creștin. S-a
declarat întotdeauna catolic și nu a spus nimic vreodată împotriva lui
Dumnezeu. ÎnMein Kampf, Hitler citează din Evanghelii și se roagă ca
Dumnezeu să binecuvânteze lupta pentru libertate, pe care o pregătește. Ba, mai
mult, se considera un instrument al lui Dumnezeu. El a cerut ca în școlile
publice germane să se efectueze rugăciunile lui Hristos și a introdus fraza „Gott
mit uns” („Dumnezeu cu noi”) pe uniformele armatei germane dar și crucea.
În discursul său din parlament, cu ocazia adoptării legii ce îi oferea puteri
depline, Hitler s-a manifestat tot ca un catolic convins. El a recurs la motive
religioase și figuri de stil inspirate din creștinism în multe dintre
discursurile sale politice. De exemplu, în cel din 27 octombrie 1928, Hitler
declara: „Mișcarea noastră este realmente creștină. Suntem animați de
dorința de a-i vedea pe catolici și pe protestanți regăsindu-se unii pe alții
în acest ceas de cumpănă pentru poporul nostru”. Doctorul Otto Dietrich,
care a făcut parte din anturajul lui Hitler, a afirmat că dictatorul nu a
părăsit Biserica catolică. Vaticanul nu numai că nu l-a excomunicat din
Biserică, ba chiar l-a sprijinit, lucru greu de crezut dacă ar fi fost vorba
despre un ateu sau satanist. Când Hitler încerca să obțină pacea cu Marea Britanie
și aliații ei, Vaticanul cerea din răsputeri același lucru. În ianuarie 1933,
partidul catolic Zentrum a votat pentru acordarea cancelarului puterii depline
în stat, lucru ce i-a permis lui Hitler să atingă majoritatea de două treimi
din parlament. Dictatorul nu a interzis acest partid catolic, așa cum a
procedat cu celelalte partide, Biserica sacrificându-l pe 5 iulie 1933, atunci
când Zentrum s-a autodizolvat. Să nu uităm că unul dintre torționarii naziști
de la Auschwitz, polonezul Karol Józef Wojtyła, a devenit Papa Ioan Paul al
II-lea. Iar Joseph Ratzinger, viitorul Papă Benedict al XVI-lea, a făcut parte
din rândurile tineretului nazist încă de la vârsta de 14 ani.
Sprijinul
acordat de Vatican dictatorului german avea ca scop convertirea U.R.S.S.-ului la
catolicism. Pentru acest lucru, împotriva Uniunii Sovietice a pornit o
adevărată cruciadă. În vara anului 1941, Hitler a făcut apel la toate forțele
creștine și a autorizat misionarii catolici de a merge în noile teritorii din
Est. În numele lui Mussolini, ambasadorul Attolico i-a sugerat cardinalului
Maglione ca Papa să recomande tuturor episcopilor catolici să ridice voluntari
împotriva Sovietelor. Să nu uităm declarația lui Hans Kerll, ministrul
Afacerilor eclesiatice ale Celui de-al III-lea Reich: „Aşa cum Hristos şi-a
adunat cei 12 discipoli într-o cohortă fidelă până la martir, în acelaşi fel
suntem noi martorii unui spectacol identic. Adolf Hitler este, într-adevăr,
Sfântul Duh”.
Despre Adolf
Hitler se spune că era obsedat să găsească Sfântul Graal. Chiar se afirmă că,
în timpul șederii sale în Viena, a obținut Sulița Destinului, acea armă cu care
un soldat roman l-a împuns pe Iisus atunci când acesta se afla pe cruce.
Obsesia lui Hitler pentru aceste două artefacte demonstrează că se considera într-adevăr
creștin. Un ateu nu ar fi crezut în existența unor artefacte importante doar
pentru creștini.
Este posibil ca
respectul lui Hitler pentru Biserică și creștinism să fi apărut în urma unui
incident din copilărie. Pe când avea doar 4 ani, Adolf a căzut în apele
înghețate ale unui râu din Passau, fiind salvat de la moarte de către un preot.
Max Tremmel, unul dintre cei mai mari cântăreți la orgă din Europa, a dezvăluit
că salvatorul era predecesorul său,
Johann Kuehberger. Un articol dintr-un ziar din Passau, din 1894, confirmă
întâmplarea, fără a dezvălui însă numele salvatorului. În cartea Afară din Passau – Părasind un
oraș pe care Hitler îl numea acasă, Anna Elisabeth Rosmus spune că „în
Passau, însă, toată lumea știa povestea. Alte lucruri care se spuneau despre el
sunt că nu a învațat niciodată să înoate și că avea nevoie de ochelari”.
Hitler nu a menționat niciodată că era să moară înecat, dar obișnuia să
povestească despre cum se juca pe gheața râului Inn. Este posibil să fi evitat
menționarea incidentului deoarece nu s-ar fi potrivit cu imaginea pe care și-o
crease. Cel ce va salva omenirea nu putea fi, la rândul său, salvat. Probabil
datorită preotului care l-a salvat, Hitler își dorea la opt ani să devină preot
și chiar a făcut parte din corul unei biserici.
Nu doar Biserica
catolică era de acord cu lupta naziștilor împotriva ocultei evreiești, ci și
cea ortodoxă. În 1927, în România s-a înființat Legiunea Arhanghelului Mihail,
cunoscută străinilor și presei ca Garda de Fier, din care făceau parte și o
mulțime de preoți. Caracterul acestei grupări era anticomunist, antisemit și
antimasonic, aproape identic cu cel nazist. Însă, spre deosebire de
organizațiile SA sau SS, Legiunea Arhanghelului Mihail acorda o mare importanță
religiei ortodoxe. Mișcarea legionară s-a făcut remarcată și datorită
propagandei de succes pe care a avut-o prin marșuri, procesiuni religioase,
miracole, imnuri patriotice și muncă voluntară. Fondatorul Legiunii, Corneliu
Zelea Codreanu, a organizat încă din 1922 un congres studențesc în care a
criticat „acțiunea politică a democrației francmasonice”. În 1938 a fost
arestat, deoarece i-a scris masonului Nicolae Iorga: „din adâncul sufletului
lovit şi nedreptăţit îţi strig şi îţi voi striga din adâncul gropii: eşti un
necinstit sufleteşte, căci ţi-ai bătut joc pe nedrept de sufletele noastre
nevinovate!”. Garda de Fier s-a aliat la un moment dat cu generalul Ion
Antonescu (devenit mai târziu mareșal), cel care a luptat alături de Hitler
împotriva U.R.S.S.-ului. Antonescu a desființat Legiunea atunci când nu a mai
fost nevoie de ea, membrii ei fiind trimiși în lagărele de concentrare din
Buchenwald şi Sachsenhausen, unde aveau totuși o relativă libertate de mișcare.
De ce s-a aliat
Hitler cu România? Răspunsul l-a dat chiar el, în timpul vizitei sale din Finlanda
din 1942. Un microfon „uitat” deschis de către radioul național finlandez a
înregistrat o discuție dintre el și mareșalul Mannerheim, ținută secretă în
arhivele postului până în 2004. Atunci, Hitler a recunoscut că alianța cu
România a apărut de teamă că Rusia ar fi putut pune mâna pe sursele de petrol
românești, fără de care Germania ar fi pierdut războiul: „dacă rusul ar ar
fi ocupat România în toamnă lui 1940 şi ar fi cucerit sursele de petrol, atunci
le-am fi pierdut pe acestea în anul 1941. Noi avem marea producţie germană,
însă ceea ce înghite numai aviaţia, ce înghit diviziile noastre de tancuri,
sunt totuşi cantităţi monstruoase. Este un consum care depăşeşte toate
imaginaţiile. Fără contribuţia a cel puţin 4 până la 5 milioane de tone de
petrol românesc nu am putea duce războiul. De asta am fost foarte îngrijorat”.
Hitler și ocultismul
Se spune că Hitler
era pasionat de folclorul germanic, în special de mitologie. Acei zei înalți,
blonzi, cu ochi albaștri și pielea albă se pare că au fost modelul rasei
superioare pe care Hitler încerca să o recreeze. Cercetările sale l-au dus în
India, unde a întâlnit nu doar legenda rasei ariene, din care face parte și cea
germană, ci și aceleași divinități din mitologia nordică. Credința lui Hitler
în aceste zeități nu contrazicea credința sa creștină, deoarece și-a dat seama
că Iisus făcea parte din aceeași rasă ca și zeii nordici sau indieni.
Recunoscându-l pe Dumnezeul creștinilor în indianul Brahma, Hitler i-a adoptat
simbolul, svastica, simbol identic cu crucea creștină. Pentru el, rasa albă,
ariană, era descendenta directă a acelor divinități. Iată ce scria despre
această rasă înMein Kampf: „Astăzi se trezeşte o credinţă nouă: mitul
sângelui, credinţa potrivit căreia se poate, cu sângele, de a apăra de asemenea
esenţa divină a omului (…).
Sângele nordic reprezintă acest mister care a înlocuit şi a învins vechile
sacramente (…) Poporul german nu este atins de
păcatul original, el posedă din contră o nobleţe originală”. Ba chiar a
încercat să recreeze rasa originară, într-un proiect secret, numit Lebensborn, care presupunea ca
femeile germane cu aspect fizic corespunzător să fie strânse într-un loc și
fecundate periodic de soldații SS, de asemenea corespunzători profilului.
Ideea descendenței
unei rase umane din cea a zeilor din vechime nu îi apaținea lui Hitler. Ci, se
pare că i-a fost indusă de Societatea Thule, care credea că o rasă de
supraoameni a supraviețuit distrugerii Atlantidei, descendenții ei formând rasa
ariană. Thule a preluat această idee din învățăturile Societății Teosofice,
înființate de Helena Petrovna Blavatsky. Chiar numele ales, Thule, provine de
la denumirea tradițională a unui centru spiritual ascuns, unde locuiește acea
rasă superioară. În plus, Hitler a fost influențat și de Societatea Vrill, care
a înlocuit zeii din vechime și supraoamenii Helenei Blavatsky cu
extratereștrii, considerând arienii ca descendenți direcți ai acestora.
Societatea Vrill
și-a luat numele din cartea The
Coming Race, scrisă de Edward Bulwer-Lytton în secolul al XIX-lea, unde
Vrill era o puternică energie universală, cunoscută în sanscrită ca Prahna.
Printre membrii ei se numărau comandantul SS Heinrich Himmler, comandantul
forțelor aeriene Hermann Gring și Martin Bormann, liderul Partidului Nazist.
După cum se poate observa, anumite personaje din anturajul lui Hitler făceau
parte din ambele societăți, Thule și Vrill, care urmau ordinele aceleiași
familii Rothschild. Iar acestea au avut grijă ca Hitler să urmeze planul
iudaic.
Imediat după
perioada în care a dispărut pentru zece luni în Viena, când probabil a locuit
la bunicul său, baronul Salomon Mayer Rothschild, Hitler a început să-și
petreacă timpul prin bibliotecile și anticariatele orașului, căutând informații
despre folclor ezoteric. Deși nu poate fi dovedit, se spune că a studiat și
istoria antică, religiile orientale, yoga, ocultismul, hipnotismul, teosofia și
astrologia. Mai târziu, membrii Vrill l-au sfătuit să caute scrieri și
artefacte antice, cum ar fi Sfântul Graal, Chivotul Legământului sau Sulița Destinului.
Hitler le-a urmat sfatul și, prin urmare, a organizat săpături arheologice în
India și Africa. Cu această ocazie a descoperit în India povestea arienilor și
zeii acestora, identici cu cei din folclorul germanic. Se pare că această
căutare nu a fost una inutilă, deoarece unul dintre cercetătorii naziști,
Viktor Schauberger, a inventat noi sisteme de propulsie, inspirat de vimane,
navele zeilor din scrierile indiene. În 1936, membrii Thule au găsit un OZN
prăbușit în munții Pădurea Neagră, lângă Freiburg. Au studiat nava (ce avea
diametrul de 23 de metri) în cel mai mare secret în castelul Wewelsburg și se
pare că au reușit să construiască altele asemănătoare începând cu 1939. Primul
astfel de aparat de zbor a fost numit Haunebu și avea diametrul de 25 de metri.
Se
spune că Hitler studia teoria Pământului gol în interior, el crezând foarte
mult în mitul Agarthei, acea lume subterană locuită de entități superioare.
Chiar a încercat să găsească intrarea spre acea lume. Aceste idei îi erau
alimentate și de un specialist în astfel de fenomene, pe nume Karl Erns Kraft,
care susținea că a venit din Agartha. În baza sa din castelul Wewelsburg,
Heinrich Himmler aducea mediumuri ce susțineau că pot contacta extratereștri,
unul dintre ele fiind Maria Orsic, lidera grupului Vriligen. Iar Societatea
Thule credea în „comunicarea cu o ierarhie a Supraoamenilor – Conducătorii
Secreți ai Celui de-al Treilea Ordin”. După cum susține Ravenscroft în
cartea Sulița Destinului,
Societatea Thule organiza în mod regulat ședințe oculte, în care participanții
comunicau cu demoni care le apăreau ca spirite călăuzitoare. De asemenea,
Ravenscroft afirmă că „participarea la aceste ritualuri sadice trezea în
participanţi viziuni penetrante ale Inteligenţelor Malefice, care le acordau
acestora puteri magice fenomenale”. Indiferent dacă vorbim despre „puteri
magice” sau informații tehnologice, se pare că germanii au primit aceste
cunoștințe. În 1938, la Berlin, chimiștii Otto Hahn și Fritz Strassmann au
descompus atomul de uraniu și au descoperit fisiunea atomică, baza energiei
nucleare. Iar în Al Doilea Război Mondial, Germania a avut cea mai avansată
tehnologie militară din lume: avioane cu reacție, bombardiere de înaltă
precizie și rachete teleghidate. Nemții au avut și două arme extraordinare
pentru acea vreme, rachetele V1 și V2. Inventatorul lor, doctorul Wernher Von
Braun, comandantul proiectului spațial al lui Hitler și mai apoi unul dintre
arhitecții cheie ai NASA, declara în 1959: „ne aflăm în fața unor forțe mult
mai puternice decât am crezut până acum, a căror proveniență ne este în prezent
necunoscută” și „nu pot spune mai mult acum, dar suntem angajați într-un
proces de contactare a acestor forțe”. Cu cinci ani în urmă, profesorul său
și unul dintre părinții astronauticii, Hermann Oberth (născut la Sibiu în
1894), afirma: „OZN-urile sunt concepute și dirijate de ființe inteligente
de un nivel foarte înalt. Ele nu-și au originea în sistemul nostru solar și
poate nici măcar în galaxia noastră”. Iar în 1955, Oberth scria într-un
articol: „nu cred că Rusia fabrică OZN-uri; dimpotrivă, cred că acestea își
au originea exclusiv în afara Pământului”. Referitor la înalta tehnologie
militară a germanilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Hermann
Oberth, pe atunci membru al programului ce se ocupa de rachete, a spus că au
fost ajutați în acest sens de „oameni din alte lumi”. Iar în 1970,
cercetătorul OZN Allen Greenfield l-a întâlnit pe Wernher Von Braun în baza
aeriană Wright-Patterson, în timp ce studiau dosare declasificate. Întrebat cum
de a dezvoltat atât de multă tehnologie într-un timp atât de scurt, Von Braun a
recunoscut că a fost ajutat de extratereștri.
Se pare că aceste
ființe extraterestre sau entități spirituale din Agartha / Shamballah au făcut
mai mult decât să ofere naziștilor tehnologie. Hitler a scăpat cu viață din nu
mai puțin de 42 de atentate la adresa sa. E drept că uneori intervine norocul,
dar gloanțele care l-au evitat ori bombele care au explodat mai târziu decât
erau programate nu pot fi puse doar pe seama norocului. Mai ales când acest
„noroc” se manifestă de 42 de ori. De exemplu, pe 8 noiembrie 1939, Georg Elser
a plantat o bombă cu ceas în camera în care Hitler urma să țină un discurs la
ora 21. Bomba era programată să se declanșeze la ora 21:20. Însă Hitler și-a
început discursul mai devreme, la ora 20, care a durat doar o oră, deși discursurile
sale treceau de obicei de trei ore. La ora 21:07 Hitler a părăsit clădirea iar
bomba a explodat la ora stabilită, ucigând opt persoane și rănind șaizeci.
Nimeni nu cunoaște motivul schimbării deciziei lui Hitler însă se poate ca
dictatorul german să-și fi înscenat aceste atentate, pentru a-și convinge
poporul că francmasoneria încearcă să îl elimine, considerându-l un pericol
real. Dacă putem explica astfel 41 de atentate, cel de pe 20 iulie 1944 rămâne
însă inexplicabil. În acea zi, contele Claus Schenk a plantat o bombă în
Wolfsschanze, cartierul general al Führer-ului. Bomba a explodat, distrugând
cartierul general și ucigându-i pe toți cei prezenți în încăpere. Toți, în
afară de Hitler, care a scăpat cu mici arsuri. S-a vehiculat că Führer-ul a
fost protejat de masa la piciorul căreia se afla bomba. Însă, privind
fotografiile de după explozie, se observă că absolut tot din acea cameră a fost
spulberat, inclusiv respectiva masă. Prin urmare, nu există nicio explicație logică
pentru supraviețuirea lui Hitler, care a fost considerată miraculoasă de foarte
mulți. Eșecul tuturor acelor atentate i-a convins pe germani că liderul lor
este protejat de Dumnezeu, care într-adevăr i-a încredințat o misiune sfântă,
de a salva lumea de sub influența ocultei evreiești. Dar dacă nu a fost mâna
Domnului cea care l-a salvat pe Hitler, ci a acelor entități care i-au furnizat
tehnologie?
O confirmare a
ipotezei ce spune că anumite entități au orchestrat totul vine din Statele
Unite ale Americii. În timpul Războiului Rece, CIA-ul a inițiat un program
secret, condus de doctorul Andrija Puharich, prin care s-a intrat în contact cu
un grup de nouă entități. Acestea susțineau că sunt zeii Egiptului Antic,
Elohim ai evreilor, eonii gnosticilor dar și Dumnezeu, care „nu este altceva
decât noi împreună, Cele Nouă Principii ale Domnului. Nu există un alt Dumnezeu
decât noi, Cei Nouă, uniți”. Despre cel de-Al Doilea Război Mondial, Cei
Nouă, prin unul dintre emisarii lor, Tom, spuneau că atrocitățile lui Hitler au
făcut parte din planul lor, fiind necesare pentru înființarea statului Israel.
Despre evreii uciși în această conflagrație, Tom afirma că „s-au sacrificat
pentru a avertiza planeta că ei sunt cei care vor conduce omenirea”.
Motivul pentru care Cei Nouă susțin că au intrat în contact cu anumiți oameni
este faptul că s-a întâmplat ceva rău cu programul genetic al omenirii, ceea ce
creează probleme civilizațiilor care trebuie să se reîncarneze pe Terra. Și
astfel înțelegem cine i-a dat lui Hitler ideea creării pe cale genetică a unei
rase superioare celorlalte.
Inamicii Germaniei
din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial cunoșteau foarte bine mișcarea
ocultă din spatele celui de-Al Treilea Reich. Lucru absolut logic, din moment
ce erau conduse din umbră de elita iudaică, cea care l-a atras pe Hitler spre
ocultism prin societățile vasale ei, Thule și Vrill. Evreii au hotărât ca
latura ocultă a războiului să rămână ascunsă. Prin urmare, la procesul de la
Nürnberg, tribunalul nu a admis ca probă aspectul mistico-ocult al naziștilor,
după cum declara și unul dintre procurorii de atunci, Airey Neave. Însuși
Winston Churchill a insistat asupra faptului că ocultismul Partidului Nazist nu
trebuie dezvăluit în nicio împrejurare marelui public. Hitler trebuia să fie
prezentat doar ca un descreierat care voia să cucerească lumea, nicidecum ca un
ales al unor entități superioare pentru a o salva.
Fața ascunsă a lui Hitler
În ultimii 80 de ani,
Adolf Hitler ne-a fost prezentat ca un monstru, ignorându-se total latura sa
umană. Ni s-a modificat istoria și ni s-au băgat pe gât tot felul de „dovezi”
care ne înfățișau o creatură diabolică, în care existau absolut toate părțile
rele ale omenirii. De la scoaterea nazismului în afara legii s-a ajuns la
acuzări extreme, orice urmă de simpatie pentru dictatorul german fiind condamnată.
Cel mai bun exemplu îl reprezintă acel cetățean german care a fost arestat
pentru că își alesese ca ton de apel un discurs al lui Hitler. Cei ce conduc
lumea vor să uităm că Adolf Hitler a fost în primul rând om. Și chiar a fost,
indiferent de varianta „oficială” a istoriei falsificate.
Puțini știu că
Hitler nu era doar dur și nemilos, ci avea un deosebit simț al umorului. Ori de
câte ori avea timp, îi plăcea să facă glume cu cei mai apropiați colaboratori
ai săi. Rochus Misch, care a fost telefonist în buncărul Führer-ului din
Berlin, povestea „Hitler, criminalul în masă, a avut o serie de glumițe pe
care le făcea”. Glumele dictatorului german au fost descrise și în Cartea lui Hitler, scrisă de
Iosif Stalin.
Jurnalul intim al
amantei fostului dictator italian Benito Mussolini, Claretta Petacci, ne
înfățișează o altă față a lui Hitler. Ea a notat ce i-a povestit Mussolini
despre conferința de la München din octombrie 1938: „Primirea la München a fost nemaipomenită, iar Führer-ul a
fost foarte amabil și plăcut. Hitler e un fraier sentimental. Când m-a văzut,
l-au podidit lacrimile. Mă simpatizează foarte mult, cu adevărat”.
Multe alte aspecte
ale vieții private ale dictatorului german au fost dezvăluite abia după
declasificarea arhivelor naționale britanice. Printre acestea se află și
preferințele sale culinare, dezvăluite de o fostă gardă de corp a Führer-ului.
Austriacul Schuetze Obernigg, care a fost lângă Hitler între anii 1943-1944, a
dezertat din armata germană la doar 19 ani. El a întocmit pentru britanici un
raport de 83 de pagini, numit Furhergebiet.
Obernigg declara că Hitler era foarte tipicar. Muncea în fiecare noapte până la
ora 4 și se trezea la 10 dimineața. Cei care voiau să-l viziteze erau primiți
doar după-amiaza, până și medicul său personal fiind nevoit să respecte această
regulă. La micul dejun, de fiecare dată Hitler servea cafea și felii de pâine
unse cu marmeladă.
Se pare că
propaganda anti-hitleristă nu a avut rezultatul scontat de liderii evreilor. Un
sondaj realizat de Insitututul pentru Cercetarea Culturii Tinerilor în 2010 a
relevat rezultate șocante pentru autorități. Zece procente dintre tinerii cu
vârste între 16 și 19 ani consideră că Adolf Hitler a făcut lucruri bune în
timpul dictaturii iar 18% se plâng de influența foarte mare pe care o au și în
prezent evreii.
Profețiile despre Hitler
Dacă într-adevăr
istoria este scrisă de învingători, iar cea a lui Hitler a fost modificată, cum
rămâne cu cei care au văzut-o înainte să se întâmple? Chiar dacă profețiile lor
lasă loc de interpretări și nu constituie dovezi solide, ar putea fi totuși
luate în seamă. Cei care au studiat catrenele lui Nostradamus au descoperit
două în care se pare că este vorba despre Hitler. În primul, Nostradamus scria:
„Din adâncurile
Europei de Vest ,
Un tânăr copil va fi născut din cei săraci,
El, cu limba va seduce o mare de trupe;
Faima lui va creşte şi va ajunge până în ţinuturile de Est.”
Dacă Nostradamus a
văzut într-adevăr viitorul iar în acest catren s-a referit la Hitler, de ce
prezintă doar sărăcia familiei sale, puterea de convingere și faima sa? Acestea
au fost cele mai importante părți din viața dictatorului german? Cum rămâne cu
megalomania, satanismul, Holocaustul și dorința de a cuceri lumea? Nu au fost
atât de importante pentru profetul francez? Ori nu s-au întâmplat în realitate?
Dacă al doilea
catren se referă într-adevăr la Hitler, atunci putem considera că Nostradamus
ne-a înfățișat faptele petrecute cu adevărat în timpul celui de-Al Doilea
Război Mondial. Iată ce scria el:
„Bestii însetate
de sânge vor trece râurile,
Majoritatea câmpului de bătălie va fi împotriva lui Hister.
Într-o cușcă de fier va fi mărețul atras,
În timp ce copilul Germaniei nu vede nimic.”
Dacă aceasta este
cu adevărat o referire la Hitler, remarcăm faptul că Nostradamus îl numește „mărețul”,
în timp ce dușmanii Germaniei sunt „bestii însetate de sânge”. Ultimile
două versuri ne confirmă faptul că aceștia l-au atras într-o capcană („într-o
cușcă de fier va fi mărețul atras”), de care nu a fost conștient („în
timp ce copilul Germaniei nu vede nimic”).
Sfânta Odilia,
care a trăit în Elveția între anii 660-720, a prezis Al Doilea Război Mondial
cu peste 1300 de ani în urmă. Aceste preziceri se află într-un document
cunoscut drept Profeția
Sfintei Odilia, constând în două scrisori trimise fratelui ei, în care îi
povestea acestuia repetatele ei vise. „Ascultă-mă dragă frate, pentru că eu
am văzut prăpădul pădurilor şi al munţilor. Spaima a pus stăpânire pe oameni,
pentru că în nicio altă parte a universului cineva nu a mai fost martor la o
astfel de catastrofă. Va veni o vreme când germanii vor fi cunoscuţi drept cea
mai războinică naţiune a lumii. Aceasta se va întâmpla atunci când din sânul
acestei naţiuni se va ridica un războinic teribil, care va răspândi acest
flagel în toată lumea. Oamenii îl vor numi Antichrist. El va fi blestemat de
mii şi mii de mame, care vor jelui ca şi Raşela soarta copiilor săi şi care nu
vor fi niciodată consolate pentru că vor părăsi această lume şi vor fi ucise în
propriile lor cămine”, scria Odilia. Remarcăm faptul că autoarea nu îl
consideră pe Hitler ca fiind într-adevăr un antihrist, ci doar afirmă că
oamenii îl vor numi așa. „Cuceritorul va apărea de undeva de pe malurile
Dunării. Războiul pe care îl va aduce va fi cel mai îngrozitor război pe care
omenirea l-a cunoscut vreodată” scria ea și, într-adevăr, Adolf Hitler s-a
născut la mai puțin de 25 de metri de Dunăre. „Armele sale vor fi
multicolore iar căştile soldaţilor săi vor fi prevăzute cu nişte puncte care
vor lansa fulgere de lumină, în timp ce în mâini aceştia vor purta torţe
aprinse. Va fi imposibil să se estimeze numărul atrocităţilor comise”,
completa Odilia. De asemenea, Hitler „va fi învingător pe uscat, pe mare şi
în aer. Pe cer vor apărea războinici înaripaţi care, în timpul acestor atacuri
de neimaginat, vor urca atât de mult încât vor ajunge până la stele, pe care le
vor lua şi le vor arunca asupra oraşelor de la un capăt la altul al
Universului, pentru a crea uriaşe incendii. Pământul se va cutremura de
violenţa bătăilor. Râurile se vor înroşi de sânge. La suprafaţa oceanelor vor
apărea monştri marini”. Interesant e faptul că, dacă Odilia se referă
într-adevăr la Al Doilea Război Mondial, nu pomenește nimic despre Holocaust
ori despre celelalte orori ale lui Hitler, despre care învățăm încă de pe
băncile școlilor. Niciun cuvânt despre satanism, magie neagră, homosexualitate
ori alte lucruri negative puse pe seama lui Hitler. Au avut loc iar ea nu le-a
văzut? Ori ni se predă o istorie eronată?
Un alt profet,
mai puțin cunoscut, a fost Nikolaas von Rensburg, care s-a născut în 1864 în
Africa de Sud și a murit în 1926. La vârsta de 7 ani a descoperit că are darul
de a face preziceri. Datorită acestei calități, în 1899 i-a ajutat pe generalii
buri să dezvolte o strategie excelentă împotriva britanicilor. A fost extrem de
apreciat în timpul vieții sale, chiar dacă a prezis înfrângerea burilor. A
văzut înainte să se înființeze lagărele de concentrare britanice din Africa de
Sud, în care au murit peste 26.000 de civili buri. A prezis Primul Război
Mondial, cu Germania pierzând și folosirea submarinelor. De asemenea, a văzut
urcarea și căderea comunismului, independența Irlandei, a Indiei și a Africii
de Sud, Al Doilea Război Mondial și înfrângerea Germaniei, bombardarea orașelor
germane și masacrarea populației (pentru care a considerat Anglia ca fiind
principala vinovată), tribunalul de la Nurnberg și executarea principalilor
conducători germani, împărțirea Germaniei, înființarea ONU, a Uniunii Europene,
implementarea Noii Ordini Mondiale, trădarea Bisericii catolice, tragedia de la
Cernobâl, reunificarea Germaniei și căderea zidului Berlinului, moartea
prințesei Diana, războaiele din Golf, alegerea Angelei Merkel ca prim cancelar
feminin, sfârșitul apartheidului și guvernul condus de Nelson Mandela. În 1914
a prezis o epidemie care, la sfârșitul Primului Război Mondial, va aduce mai
multe victime decât războiul, îndeplinită prin gripa spaniolă. Pe lângă
acestea, von Rensburg mai are 12 profeții care încă nu s-au împlinit. Legat de
Germania, interesantă este afirmația sa că nu trebuie să vorbească mai multe
despre puterea secretă germană. De ce a ținut acest secret? A văzut masoneria
care ghida acțiunile naziștilor și a preferat să păstreze secretul de teamă?
Ciudat este și faptul că, deși a prezis cu exactitate principalele evenimente ale
celui de-Al Doilea Război Mondial, nu a vorbit niciodată despre Holocaust, ceea
ce ridică din nou un semn de întrebare. A văzut von Rensburg toate detaliile
importante, dar nu Holocaustul? Sau acesta nu a avut loc în realitate? Și de ce
nici el nu amintește de latura negativă a dictatorului german?
De fapt, niciunul
dintre cei care au prevăzut aceste evenimente nu s-au referit la latura
negativă a lui Hitler ori la Holocaust. Nici măcar profeții Vechiului Testament, atât de
apreciați de evrei, creștini și musulmani. În acest caz, să considerăm că ei nu
au putut vedea viitorul iar acele previziuni care s-au împlinit reprezintă doar
niște coincidențe? Ori că au omis anumite informații despre Hitler? Sau poate
au văzut viitorul dar latura negativă a dictatorului german, precum și
Holocaustul, nu au existat în realitate?
Holocaustul
Varianta oficială,
„istorică”, este că 6 milioane de evrei au fost exterminați la ordinul lui
Hitler, mai ales în numeroasele lagăre de concentrare, în care aceștia au fost
gazați, înfometați și transformați în săpun. Așa să fie, oare?
Numărul
celor care susțin că Holocaustul nu a existat este din ce în ce mai mare.
Dintre ei îl amintim pe președintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, care în
2005 a numit Holocaustul drept „mit”. Apoi, în 2006, a organizat în
Teheran o conferință ce i-a reunit pe principalii exponenți ai negării
Holocaustului. În 2009, un purtător de cuvânt al guvernului iranian a
caracterizat Holocaustul drept „o mare minciună” creată pentru a amplasa
un stat inamic islamului în Orientul Mijlociu. Fawzi Barhoum, un oficial al
Hamas, a făcut o declarație identică. Fathi Shihab-Eddim, un consilier al
președintelui egiptean Mohamed Morsi, a catalogat recent Holocaustul drept o „farsă”
organizată de serviciile secrete americane: „Mitul Holocaustului este o
industrie inventată de America”. El susține că evreii despre care se spune
că au fost uciși de naziști au fost mutați în Statele Unite. În plus, „serviciile
secrete americane, în cooperare cu statele aliate în al II-lea Război Mondial,
au creat Holocaustul pentru a distruge imaginea inamicilor germani, pentru a
justifica războiul şi masivele distrugeri militare, victimele civile şi
atacurile nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki”. Iar dacă aceste declarații
nu pot fi privite ca obiective, din moment ce aparțin unor dușmani ai evreilor,
există destul de mulți evrei care susțin că Holocaustul nu a existat. Unul
dintre ei chiar a avut curajul de a realiza un film documentar, în care
demonstrează că „săpunul” făcut din evrei este doar un basm, „camera de gazare”
de la Auschwitz a fost doar un adăpost antiaerian, reconstruit după război de
către sovietici pentru a arăta ca o cameră de gazare, iar celebrul gaz folosit
pentru a ucide evrei, Zycklon B, a fost folosit doar pentru deparazitarea hainelor.
În plus, demonstrează că persoanele închise acolo nu erau supuse unei torturi
constante, ci puteau organiza întreceri sportive, aveau un teatru propriu în
care se desfășurau spectacole artistice și chiar o piscină în care se puteau
îmbăia.
Au existat
într-adevăr acele camere de gazare? În timpul războiului, Aliații dețineau
informații detaliate despre lagărele de concentrare naziste. Dar în propaganda
anti-nazistă nu au dezvăluit nimic despre existența acestor exterminări cu
gaze, contrar afirmațiilor agitatorilor sioniști de pe întreg mapamondul.
Aliații nu ar fi ezitat să exploateze povestea „gazărilor”, mai ales în
perioada războiului, dacă aceasta ar fi fost plauzibilă. Însă au înlăturat în
mod explicit orice referință la „camerele de gazare” din propaganda despre
atrocitățile germanilor, din cauza lipsei dovezilor. Chiar au decis oficial să
nu facă o afirmație explicită despre „camerele de gazare”, anunțând într-o
declarație publică din august 1943 că „dovezile sunt insuficiente pentru a
justifica declarația privitoare la execuția în camere de gazare”. În
realitate, gazul Zycklon B era folosit doar pentru deparazitare. Numeroase
armate l-au folosit mereu, inclusiv cea americană până în anii 1970, dar și
companii civile, spitale, fabrici, etc. S-au găsit stocuri de Zycklon B în
lagăre ca Oranienburg și Theresienstadt, unde nimeni nu a afirmat că ar fi avut
loc gazări umane. La Auschwitz există o imensă clădire destinată deparazitării
hainelor cu acest gaz, recunoscută oficial, însă neinclusă în circuitul
turistic al vizitatorilor. Oamenii
de știință Fred Leuchter și Germar Rudolf au luat mostre din așa numitele
„camere de gazare” și le-au analizat în Statele Unite, negăsind nici măcar o
urmă de reziduu de Zycklon B care, conform chimiștilor, ar fi trebuit să rămână
imprimat în fier sau în beton sute, dacă nu mii de ani. La Auschwitz se pot
observa chiar și astăzi spitalul și cantina SS la câțiva metri de acele
așa-zise camere de gazare. În plus, acele camere nu au nici puternice aerisiri,
nici elici, pentru a elimina gazul, așa cum sunt prevăzute camerele de gazare
din Statele Unite, de exemplu. „Mărturisirea” smulsă lui Hoess prin tortură,
cum că soldații germani intrau în respectivele camere pentru a îndepărta morții
la câteva minute după gazare, fumând, mâncând și bând, este cam suspectă.
Respectivilor soldați le-ar fi fost cam greu să mănănce, bea și fumeze în timp
ce purtau măști de gaze. Iar acestea nu sunt singurele nereguli în povestea
acestor camere. S-a descoperit că nu se închideau ermetic și se aflau lângă
crematoriu, lucru absolut ilogic, din moment ce respectivul gaz este exploziv.
Cuptoarele despre care se presupune că erau folosite pentru a arde cadavrele nu
erau nici pe un sfert la fel de eficiente precum cele de astăzi, prin urmare
arderea ar fi durat mult prea mult. De exemplu, cadavrele lui Hitler și Eva
Braun au fost stropite cu câteva zeci de litri de benzină, însă au putut fi
recuperate și identificate. Oasele nu ard niciodată complet. De ce ar fi
folosit naziștii această metodă de execuție, greoaie, periculoasă pentru cel ce
o execută, costisitoare și de durată? Sovieticii foloseau un singur glonț în
ceafă pentru a ucide. Englezii spânzurau, francezii ghilotinau iar germanii
apelau la plutoane de execuție. De ce pentru evrei ar fi procedat altfel? De ce
ar fi consumat combustibil scump, timp și hrană pentru a-și transporta inamicii
din toată Europa până în lagărele de concentrare, doar pentru a-i ucide acolo?
De ce nu ar fi procedat ca sovieticii? Era mult mai simplu să fi împușcat sau
spânzurat evreii acolo unde i-au găsit. De ce au ales naziștii metoda cea mai
complicată și costisitoare? Nu au ales-o. Evreii nu erau aduși în lagăre pentru
a fi omorâți, ci pentru a fi izolați de restul populației. Povestea cu săpunul
făcut din grăsimea evreilor uciși este o altă invenție a propagandei anti-naziste.
Principalul argument al susținătorilor acestei ipoteze este prezența pe
respectivele săpunuri a inițialelor RIF care, din punctul lor de vedere,
înseamnă „Rein Judisches Fett” („grăsime evreiască pură”). În realitate, acele
inițiale provin de la „Reichstelle fur Industrielle Fettversorgung”, adică
„Centrul Național pentru Aprovizionare cu Grăsime Industrială”. Prin urmare,
săpunurile făcute din evrei aparțin doar de domeniul fantasticului.
Așa-numita
„soluție finală”, planul lui Hitler de a ucide toți evreii, rămâne o altă
poveste discutabilă. Imediat după înfrângerea Germaniei, Aliații au interogat
26.000 de funcționari naziști. Cu toții au declarat că nu au auzit nimic
vreodată despre acel plan, decât de la Aliați, după război. Povestea
exterminării în masă a pornit de la „mărturia” lui Rudolf Hoess, fostul
comandant al lagărului de la Auschwitz. Însă el a făst bătut fără milă și
drogat cu alcool preț de câteva zile înainte de a semna faimoasa „mărturie”
prin care admitea că 2,5 milioane de oameni au fost gazați la Auschwitz.
Trebuie menționat faptul că acea așa-zisă mărturie a fost scrisă în engleză,
limbă pe care Hoess nu o cunoștea. Un alt oficial german, Julius Streicher, a
raportat că a fost bătut atât de rău de anchetatorii americani pentru a obține
o „mărturisire”, încât și-a pierdut 40% din capacitatea auditivă. El a fost
ținut într-o celulă neîncălzită complet dezbrăcat și forțat să bea din latrină.
Paznicii i-au deschis gura forțat cu un baston între dinți, pentru a-i scuipa
în gură. Mulți alți germani au „mărturisit” crime de război sub tortură psihică
și fizică ori pentru oferte generoase. Comisia de anchetă Simpson van Rhoden
asupra conduitei anchetatorilor americani pe parcursul proceselor Malmedy –
Dachau a raportat maltratări și torturi, procese improvizate, administrarea de
spovedanii cu preoți falși, bătăi, etc, cu scopul de a obține mărturii forțate
de la prizonieri: „Anchetatorii americani la Tribunalul Statelor Unite din
Dachau, Germania, foloseau următoarele metode pentru a obține mărturii: Bătăi
și lovituri brutale. Scoaterea dinților și ruperea maxilarelor. Procese
improvizate. Izolare. Prezentându-se ca fiind preoți. Rații de hrană foarte
limitate. Depravare spirituală. Promisiuni de achitare (ex.: dacă victima ar fi
implicat pe alți prizonieri să intre în scenariile proceselor aliate)… Numai
doi dintre germani, în cele 139 de cazuri investigate, care au fost loviți în
testicole, s-au mai putut însănătoși”. Magistratul superior american Harlan
Fiske Stone, referindu-se la Procesele de la Nurnberg, spunea despre
procurorul-șef american Jackson: „Jackson este plecat conducându-și partida
de linșaj la scară mare de la Nurnberg (…) Nu-mi pasă ce le face
naziștilor, însă detest să văd pretinsa lui poziție de a conduce o curte și de
a proceda conform legii. Este
o fraudă puțin prea ipocrită în accepțiunea ideilor mele de modă veche”.
Un alt exemplu de
fraudă în timpul proceselor îl reprezintă faptul că, la Nurnberg, germanii au
fost acuzați că au executat la Katyn 15.000 de ofițeri și membri ai elitei
poloneze. Șapte militari germani au fost executați de sovietici în urma unui
proces în care procurorii au prezentat duzini de „experți” și „martori”, precum
și peste patru mii de declarații scrise sub jurământ. Însă în 1989, liderul
sovietic Mihail Gorbaciov a recunoscut că Stalin era responsabil pentru
masacrul în masă al polonezilor. Nu Hitler a ordonat masacrele, ci aliatul
americanilor. Ceea ce înseamnă că acele patru mii de declarații folosite la
proces au fost falsificate pentru a pune în cârca germanilor crimele
sovieticilor.
A existat acea
„soluție finală” de a extermina toți evreii? Ceea ce recunosc până și cei ce
promovează Holocaustul este faptul că nu a existat niciun document prin care
Hitler să fi pregătit exterminarea evreilor. Nu există niciun ordin al
Fuhrerului, niciun plan și niciun buget pentru acest lucru. Declarația lui
Himmler arată că într-adevăr Hitler nu îi dorea pe evrei în Germania, ci cât
mai „departe de fața lui”. Ordinele lui Hitler se refereau la „reamplasarea”
și „evacuarea” evreilor, cuvinte care în mod suspect au fost echivalate
cu „eliminarea”. Doctorul Raul Hilberg, considerat expertul nr.1 în problema
Holocaustului, scria în Distrugerea
evreilor europeni din 1961 că
au existat două ordine ale lui Hitler ce vizau eliminarea evreilor. După
procesul Zundel din 1985, dr. Hilberg a eliminat din cea de-a doua ediție a
cărții sale toate referirile la „ordinele lui Hitler”, menționând într-o
notă din josul paginii că „soluția finală” a naziștilor „nu era atât un plan
formulat, cât o incredibilă întâlnire de gânduri, un consens, interpretarea
birocratică de la distanță a unor gânduri”. Iar noi ar trebui probabil să
înțelegem că germanii își șopteau la ureche cum să elimine evreii, fiindu-le
frică să întocmească un ordin scris, un plan și să stabilească un buget. Este
adevărat că expresia „soluția finală” a fost folosită de naziști în problema
evreilor. Dar acest lucru nu înseamnă că ar trebui echivalată cu
„exterminarea”. Dacă guvernele din prezent caută o soluție finală în problema
șomajului, asta nu înseamnă că se gândesc să extermine șomerii. În timpul celui
de-Al Doilea Război Mondial, această expresie era folosită în Canada atunci
când se făcea referire la japonezi. Însă nimeni nu se gândește că se plănuia un
genocid canadian asupra japonezilor. Documentele din timpul războiului
dezvăluie faptul că „soluția finală în problema japoneză” era planul
canadienilor de a reamplasa, denaturaliza și deporta cetățenii de origine
japoneză din Canada în Japonia. Același lucru s-a întâmplat și în Germania:
Hitler a vrut să deporteze evreii în Palestina. Când aceștia au refuzat, au
fost închiși în lagăre de concentrare, pentru a fi izolați de restul
populației.
Intenționat sau
nu, istoricii omit că nu doar evreii erau închiși în acele lagăre, ci și rromi,
homosexuali, prizonieri de război, persoane handicapate fizic ori psihic,
martori ai lui Iehova și opozanți politici ai naziștilor. Despre aceste
minorități nu se vorbește dintr-un simplu motiv: pentru a li se permite
înființarea unui stat propriu și a obține enorme sume ca despăgubire, evreii
trebuiau să fie considerați marile victime ale războiului.
Numerele sacre
Totuși nu încape
îndoială că războiul a avut victime, inclusiv din rândul evreilor. Câți dintre
ei au fost omorâți în realitate în acel Holocaust? Centrul de comemorare al
Holocaustului, Yad Vashem, declara: „Nu este cunoscut numărul exact al
evreilor uciși în Holocaust. Cifra cea mai frecventă este cea de șase milioane,
avansată de Adolf Eichmann, un demnitar de rang înalt al SS-ului. Majoritatea
cercetărilor confirmă că numărul victimelor s-a situat între cinci și șase
milioane”. Prin urmare, numărul victimelor este cel dat sub tortură de
Adolf Eichmann. Cum rămâne cu cercetările care au confirmat acel număr?
Răspunsul ni-l dă Barbara Kulaszka în cartea ei, Au murit într-adevăr șase milioane?:
„Accesul la documente era limitat de către Înțelegerile de la Bonn în 1955
pentru foștii persecutați sau succesorii lor legali, pe baza faptului că erau
documente legate de persoane individuale și deci nedeschise pentru public.
Cuvintele folosite de Înțelegerile de la Bonn erau că arhivele erau «evaluabile
doar de foștii persecutați sau de succesorii lor legali». Singura excepție de
la această regulă, dovedită a fi sub înțelegeri, a fost pentru reprezentanții
oricăreia dintre cele zece guverne Aliate, ale căror corpuri supervizoare aveau
dreptul să studieze documentele. Orice cerere a unuia dintre cele zece guverne
pentru acces era revăzută de către directorul ITS (Internal Tracing System).
Dacă directorul o găsea nejustificată, el pasa cererea Comisiei Internaționale
pentru decizia finală. Nu și-a amintit nici o cerere a Israelului care să fi
fost respinsă”. Cu alte cuvinte, Israelul avea acces la acele date, iar
cercetătorii și istoricii germani nu. De ce? Ce este ascuns în acele documente?
Cumva faptul că numărul evreilor uciși în Al Doilea Război Mondial este mult
mai mic decât șase milioane?
Puțini știu că acest număr
a fost folosit cu mult timp înainte de accederea lui Hitler la putere. În
Primul Război Mondial, propaganda Aliată anti-germană promova pe tot mapamondul
„fabricile germane de făcut săpun din cadavre”, „mânuțele smulse ale
bebelușilor belgieni” sau „soldatul canadian crucificat”. Toate
acestea s-au dovedit mai târziu a fi minciuni, pentru unele Aliații chiar
cerându-și scuze germanilor după război. În 1917, guvernatorul statului New
York, Martin H. Glynn, crea isterie generală prin afirmația că germanii „exterminaseră
milioane de evrei”. Numărul din 31 octombrie 1919 al ziarului The American Hebrew („Evreul american”) prezenta un
articol semnat de Glynn, intitulat The
Crucifixion of Jews Must Stop! („Crucificarea
evreilor trebuie să înceteze!”), în care se spunea că șase milioane de evrei de
peste Ocean sunt uciși în România, Polonia și Ucraina, într-un „holocaust
amenințător”. Ba, mai mult, încă din 1906, un articol susținea că în Rusia
au fost exterminați în masă șase milioane de evrei. Ziarul New York Times din 20 iulie 1921 anunța că șase
milioane de evrei sunt în pericolul de a fi masacrați în Rusia. Vedem așadar că
se vorbea despre Holocaust și cei șase milioane de evrei uciși cu ceva timp
înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial. Evreii au ținut să se victimizeze
și într-un articol din New
York Times de pe 31 mai 1936.
Iar această victimizare nu este una recentă, ci se pare că a existat dintotdeauna.
Ei susțin că au fost înrobiți de egipteni pe vremea lui Moise, apoi de
babilonieni, masacrați de asirieni, greci și romani. Poate cea mai evidentă
minciună a lor este dată de Talmud,
care susține că, în secolul al II-lea, Imperiul Roman a masacrat 64 de milioane
de evrei, lucru deosebit de suspect, ținând cont că, în acea perioadă, Pământul
avea 190 de milioane de locuitori. E greu de crezut că mai bine de o treime din
populația lumii era formată din evrei. Și la fel de incredibil este faptul că,
după presupusa moarte a 64 de milioane de evrei, ei au continuat să existe
într-un număr destul de mare. Dacă rușii au ucis șase milioane de evrei,
România, Ucraina și Polonia încă șase milioane, iar germanii încă șase, putem
considera că evreii ori apar ca ciupercile după ploaie, ori se înmulțesc mai
rapid decât iepurii. Conform unor studii demografice, în anul 1900 existau la
nivel mondial 10,6 milioane de evrei, iar în 1939 numărul lor a crescut la 16,5
milioane. Din acești 10,6 milioane, dacă rușii ar fi masacrat 6 milioane, ar fi
rămas 4,6 milioane de evrei în toată lumea. Cât de mult au putut să se
înmulțească aceștia, dacă România, Ucraina și Polonia au mai ucis 6 milioane,
rușii încă 6 milioane și totuși numărul lor a ajuns la 16,5 milioane înainte de
începerea celui de-Al Doilea Război Mondial? Și de ce nu au reușit să se
înmulțească la fel de rapid și după război, ținând cont că în prezent se găsesc
în toată lumea doar 13,5 milioane de evrei?
Dar dacă
numărul acestor „victime” nu este unul real? Arhivele de la Auschwitz pot face
lumină în cazul numărului real al victimelor lagărelor de concentrare. Aceste
arhive au fost preluate de ruși atunci când au eliberat lagărul în 1944. Nici
până astăzi nu au fost făcute publice, pentru a fi cercetate de istorici sau de
către publicul larg. Însă în septembrie 1989, rușii au publicat registrele
deceselor de la Auschwitz, din care rezultă că acolo au murit 75.000 de
persoane, dintre care jumătate din cauze firești (bătrânețe, boli, accidente de
muncă). Victime ale execuțiilor au fost mai puțin de 40.000 de evrei, adică de
o sută de ori mai puțini decât se vehiculează de propaganda Holocaustului. După
cum spunea englezul Irving Stone, „la Auschwitz naziștii au omorât în patru
ani cam atâtea persoane câte au omorât englezii într-un singur raid de noapte
la Hamburg”.
Prin urmare, până
în prezent, nimeni nu a reușit să aducă o dovadă a existenței celor șase
milioane de evrei uciși de naziști. Am văzut că acest număr a fost folosit și
în trecut. De ce ar folosi evreii acest număr, dacă nu reprezintă totalul real
al victimelor? Răspunsul ni-l dă Ben Weintraub în cartea Keystone of the New World Order:
The Holocaust Dogma of Judaism din
1994: numărul are de fapt o semnificație mitică datorită fundamentării sale pe
izvoare cabalistice. Într-adevăr, numărul 6 este cel mai des întâlnit la evrei.
Stema statului Israel este o stea cu șase colțuri, 6 este numărul cel mai des
întâlnit în Torah șiTalmud; de asemenea este
numărul de zile în care evreii cred că Yahweh a creat lumea, ziua în care au
fost făcuți oamenii, etc. Datorită numerologiei, parte importantă a Kabbalei
evreiești, șase reprezintă cel mai important număr al evreilor, drept pentru
care îl întâlnim în orice este important pentru aceștia. Ce reprezintă acest
număr? Răspunsul ni-l oferă chiar stema Israelului, hexagrama sau Steaua lui
David.
Iudaismul este o
copie a religiei babiloniene, amestecată cu cele ale canaanienilor și
egiptenilor. În majoritatea religiilor, inclusiv în acestea, zeii erau
echivalați cu corpuri cerești. Strămoşii noştri îşi vedeau zeii venind din cer
şi plecând în acelaşi loc. Cum tot ce vedeau pe cer erau stelele şi planetele,
logica le-a spus că acestea nu puteau fi decât respectivii zei. Planetele
poartă chiar şi astăzi numele unor zei. Un bun exemplu este Cartea lui Enoh, în care
îngerii sunt consideraţi stele (cei decăzuţi sunt stele căzătoare) iar oamenii,
animale. Adeseori anticii foloseau stelele pentru a-și reprezenta grafic
zeitățile. Numărul razelor stelelor reprezintă numărul planetei echivalată cu
un zeu, numărând din exterior către Soare. Steaua cu patru raze este Saturn, a
patra planetă din sistemul nostru Solar, steaua cu cinci este Jupiter (a cincea
planetă), cea cu şase este Marte (a şasea planetă), cea cu șapte este Pământul,
cea cu opt, Venus, iar cea cu nouă raze, planeta Mercur. De multe ori steaua cu
raze era înlocuită cu un cerc înconjurat de puncte, numărul lor având aceeaşi
semnificaţie ca numărul razelor stelelor. Nu cred că mai există cercetători
care să nu recunoască faptul că steaua cu opt raze era simbolul zeiţei
sumeriene Inanna sau al Afroditei, zeități identificate cu planeta Venus, a
opta din sistemul nostru solar.
Iudaismul sau
mozaismul a păstrat această tradiție. Iniţial, simbolul evreilor era steaua cu
cinci colţuri, adică Jupiter, a cincea planetă din exterior către Soare.
Romanul Jupiter sau grecul Zeus, numit de sumerieni Enlil, a fost primul
dumnezeu al evreilor, introdus de Moise / Akhenaton sub numele Aton. După
întoarcerea lor din exilul babilonian, evreii au adoptat ca simbol steaua cu
șase raze, adică Marte, a şasea planetă. Marte al latinilor era Martu al
sumerienilor sau Marduk al babilonienilor, noul dumnezeu al evreilor, pe care
l-au numit Yahweh („cel care a devenit Luna”). Numele acestui zeu se scrie
întotdeauna YHWH, cele patru litere simbolizând faptul că este al patrulea
conducător al Terrei, după Anu, Enki şi Enlil. Numărul 6 a devenit echivalent
al zeului evreilor, Yahweh, evreii folosindu-l în toate acțiunile lor
importante. Astfel înțelegem de ce au ales 6 milioane ca fiind numărul
victimelor atât ale celui de-Al Doilea Război Mondial, cât și înainte de
acesta. La o privire mai atentă asupra istoriei recente, se întărește ideea că
și acest război a fost planificat de către ei, așa cum susțineau Protocoalele
Înțelepților Sionului și scrisoarea masonului american Albert Pike. Din 1933,
când evreii au declarat război Germaniei, până în 1939, când a început Al
Doilea Război Mondial, s-au scurs șase ani. Această conflagrație mondială a
durat tot șase ani (1939-1945). În Primul Război Mondial, Hitler a fost înrolat
în Regimentul al șaselea de
rezervă bavarez. Când s-a înscris în Partidul Muncitoresc German
Național-Socialist, gruparea număra șase membri. Prima bombă atomică a lovit
Hiroshima pe 6 august. Japonia s-a predat după șase zile de la lansarea bombei
atomice în Nagasaki. Pe lângă cele șase milioane de presupuse victime
evreiești, observăm folosirea repetată, deloc întâmplătoare, a celui mai
important număr al evreilor. Ceea ce nu poate fi o coincidență, ci doar dovada
unui plan bine pus la punct. Nici anul 1933 (când Hitler a obținut puterea
absolută iar evreii au început războiul împotriva Germaniei) nu a fost unul
întâmplător, ci ales pe baza aceleiași numerologii kabalistice. Unul dintre
cele mai importante numere ale masoneriei, 33 (în procente) reprezintă o treime
dintr-un întreg. Cele mai importante treimi sunt cele divine, ca de exemplu
treimea din Mesopotamia (Anu, Enlil şi Enki), treimea vedică (Varuna, Indra şi
Mitra), trimurti din brahmanism (Brahma, Vishnu şi Shiva) sau sfânta treime din
creştinism (tatăl, fiul şi sfântul duh). Toate aceste treimi divine, deşi
aparţin unor culturi diferite, reprezintă aceleaşi zeităţi. Fără îndoială,
numărul 33 simbolizează o singură parte din treime, adică un singur zeu. Ţinând
cont că acest număr este de o deosebită importanţă pentru francmasonerie,
logica de bun simţ ne sugerează că 33 este zeul lor, adică Yahweh / Marduk.
Care, în Babilon, într-adevăr făcea parte dintr-o trinitate, alături de tatăl
și sora sa. De fapt, numerologia modernă consideră 33 ca fiind reprezentarea
numerică a Stelei lui David (cea cu șase colțuri), adică a zeului simbolizat
sub această formă.
La ordinul celui
de-al 33-lea președinte al Statelor Unite, masonul de grad 33 Harry S. Truman,
americanii au testat prima bombă atomică la Jornada del Muerto din New Mexico,
pe paralela de 33 de grade latitudine nordică, proiectul chiar purtând numele Trinity („Trinitatea”). Același președinte a
lansat cele două bombe atomice din Japonia la distanțe egale de paralela de 33
grade latitudine nordică, Hiroshima aflându-se pe paralela de 34 de grade iar
Nagasaki pe cea de 32. Pe paralela de 33 grade latitudine nordică se află
marile centre financiare conduse de evrei, cum ar fi New York, Chicago, Londra
sau Elveţia. Toate ţările prin care trece această paralelă au în vigoare
pedeapsa cu moartea. Tot pe paralela de 33 grade latitudine nordică se află
Roswell (New Mexico, SUA), celebrul loc în care s-a prăbuşit un OZN în 1947. La
capătul opus al Pământului, pe aceeaşi paralelă, se găsește muntele Hermon,
locul unde Cartea lui Enoh susține că au coborât pe Pământ
Veghetorii lui Azazel. Reactorul nuclear al lui Sadam Hussein, Osiraq, se afla
pe paralela de 33 de grade. Coordonatele sale (33.123 N, 44.313 E) ascund
numărul 666 (3+3=6; 1+2+3=6; 4+4+3+1+3=15; 1+5=6). Numele Osiraq e format din
Osiris (Lucifer / Azazel / Enki, tatăl lui Yahweh / Marduk) + Iraq. În 1963,
aproape de paralela de 33 de grade, John F. Kennedy a fost împuşcat în Dealey
Plaza, locul primului templu masonic din Dallas. Data morţii preşedintelui, 22
noiembrie, indică acelaşi număr 33 (22+11=33). În 1968, Robert Kennedy, fratele
fostului preşedinte, a fost asasinat în Los Angeles, tot în apropierea
paralelei de 33 de grade şi tot lângă un templu masonic. Să nu uităm că 33 este
anul în care creștinii consideră că evreii l-au crucificat pe Iisus dar și
numărul de miracole efectuate de acesta. În plus, este vârsta la care Alexandru
Macedon a murit, din voia zeilor, pentru că acesta a îndrăznit să invadeze
India. Și, nu în ultimul rând, 33 este unul dintre simbolurile Ku Klux Klan
(litera K este a unsprezecea din alfabet; de 3 ori K = 33).
Se consideră că
numărul total al victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial se ridică la 52
de milioane. Însă, la fel ca 6 și 33, și acest număr a fost ales pentru
semnificația sa ocultă, nereprezentând adevărata sumă a victimelor. Pentru
mesoamericani şi egipteni, 52 era un număr foarte important. Calendarele
tuturor popoarelor din America Centrală (mayaşi, incaşi, azteci, tolteci, etc.)
se bazau pe cicluri de câte 52 de ani. Acest Mare Ciclu Sacru a fost stabilit
de şarpele cu pene Quetzalcoatl / Kukulcan / Xiuhtecuhtli (Enki). El şi-a
anunţat supuşii că se va întoarce la finalul unui ciclu de 52 de ani. Ciudat
sau nu, prefixul internaţional telefonic al Mexicului este 52. Calendarul solar
al mayaşilor era identic cu cel egiptean. Acest calendar, cu 52 de săptămâni de
câte 7 zile, le-a fost dat egiptenilor de către zeul Thoth (tot Enki, tatăl lui
Yahweh / Marduk). Pentru egipteni, 52 era un număr magic, asociat cu acest zeu.
Laturile celor trei piramide de la Gizeh sunt înclinate într-un unghi de
aproximativ 52 de grade. Sunt singurele piramide din lume cu această
înclinaţie, restul având diverse unghiuri (cel mai des de 43 de grade). Faraonul
Snefereu a încercat să copieze piramidele de la Gizeh, construind la Dahshur
una înclinată tot în unghi de 52 de grade. Cum partea superioară a piramidei
s-a prăbuşit, constructorii au lăsat aşa doar jumătate, restul fiind înclinată
la 43 de grade. Marea Piramidă era considerată de egipteni opera lui Thoth.
Unii credeau că piramidele de la Gizeh sunt mormintele lui Thoth, al fiului său
şi al fiicei sale. Numărul 52 fiind asociat cu Enki / Thoth / Quetzalcoatl,
cele 52 de milioane de victime ale războiului reprezintă un sacrificiu pentru
această divinitate.
Holocausturile ignorate
După aproape șapte
decenii de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, suntem învățați în
continuare că Hitler a fost personajul negativ, inamicii lui fiind cele pozitive.
Ni se bagă pe gât un presupus Holocaust, în timp ce altele sunt complet omise.
În America se estimează la circa 160 de milioane numărul indigenilor decedați
ca urmare a procesului de colonizare, în luptă ori în urma bolilor aduse de
europeni. Astăzi, indienii reprezintă doar unul – două procente din populația
totală a Statelor Unite. În Australia, de asemenea, aborigenii reprezintă
câteva procente din totalul populației. Uniunea Sovietică a măcelărit peste 20
de milioane de oameni în câțiva ani, sub conducerea evreilor Iosif
Visarionovici Djugasvilii (numit Stalin) și Salomon Pearl Muter (alias Nikita
Hrușciov). Bombele atomice, care au ucis peste 200.000 de oameni la Hiroshima
și Nagasaki, au fost create la ordinul evreului Franklin Delano Roosevelt (Delano
este un clan evreiesc din Italia iar Roosevelt nu este decât versiunea
americană a numelui de familie evreiesc Rosenfeld). Blocada englezilor de la
sfârșitul Primului Război Mondial a dus la moartea a 800.000 de civili germani.
Între 1979 și 1981, la granița de vest a Chinei au fost măcelăriți 50 de
milioane de oameni, presa mondială nesuflând o vorbă despre acest Holocaust.
Deoarece, așa cum spunea și Jim Morrison, „cine controlează media,
controlează lumea”. Soldații chinezi fuseseră antrenați de KGB și CIA,
documentele acestei înțelegeri aflându-se în prezent în posesia unui avocat
dintr-un orășel de lângă Bonn. Conflictul din fosta Iugoslavie a dus la 1,4
milioane de morți. Războaiele americane din Vietnam, Coreea, El Salvador,
Afghanistan sau Irak au creat alte milioane de victime. Spaniolii au masacrat
guanșii din Insulele Canare La Gomera și La Palma. Însă nimeni nu este acuzat
pentru aceste crime, nimeni nu plătește despăgubiri precum Germania statului
Israel și nimeni nu vorbește despre aceste întâmplări. În schimb, se promovează
asiduu doar crimele lui Hitler. De ce? Pentru că dictatorul german a fost
marele dușman al evreilor. Ei, care controlează media dintr-o mare parte a
lumii, au grijă să-și ascundă faptele în spatele celor ale dușmanilor lor. Iată
ce scria profesorul Harry Elmer Barnes în New
York Telegram din 29 martie
1940: „Nimic nu poate fi mai absurd decât cunoscuta poveste pentru adormit
copii, care spunea că toți oamenii buni se află într-o parte și toți cei răi,
pe cealaltă parte. Unii susțin că un popor ar fi mai brutal decât altul. Ei se
referă la hărțuirea germanilor din Primul Război Mondial și la felul în care
sunt tratați evreii acum. În acest proces, ei omit însă cea mai mare cruzime,
și anume blocada britanică împotriva Germaniei, câteva luni după noiembrie
1918. Au fost lăsați să moară de foame 800.000 de germani, femei, copii și
bătrâni. Comparat cu blocada britanică din 1918-1919, Hitler ar fi părut ca un
spiriduș rău dacă le-ar fi făcut un asemenea lucru murdar și detestabil
celor 500.000 de evrei aflați pe teritoriul Germaniei în 1933”.
Chiar și în ziua
de astăzi, Germania încă plătește despăgubiri evreilor. În multe țări, precum
Germania, poți fi arestat dacă folosești cuvântul „jidan”, ori dacă îți declari
simpatia față de Hitler. În Statele Unite, Biserica ortodoxă română a fost
obligată să elimine din Prohod (slujba din Vinerea Mare) pasajele care
susțineau că Iisus a fost ucis de iudei.
Japonia
Toți istorii
consideră că cea mai mare greșeală a lui Hitler a fost atacarea Uniunii
Sovietice. Însă nimeni nu poate înțelege ce l-a determinat să ia această
decizie care a dus la înfrângerea Germaniei. Se pare că vinovați pentru acest
lucru au fost propriii săi aliați, japonezii. Împăratului Hirohito puțin i-a
păsat de strategia germanilor și a atacat Uniunea Sovietică pe neașteptate. Ca
aliat al japonezilor, Hitler a fost nevoit să-i sprijine, atacând U.R.S.S.-ul
la rândul său. Atragerea Germaniei împotriva sovieticilor poate fi pusă doar pe
seama japonezilor, sau a fost altceva la mijloc?
Împăratul Japoniei nu
a atras doar Uniunea Sovietică în război, ci și Statele Unite. Pe 7 decembrie
1941, a atacat baza americană de la Pearl Harbour fără nicio declarație de
război, ceea ce i-a convins pe americani să participe oficial la cel de-Al
Doilea Răboi Mondial. În două valuri de atac, cu durata totală de 90 de minute,
niponii au omorât 2.402 persoane (și 1.282 au fost rănite), au distrus mai
multe nave grele de război și au pulverizat 188 de avioane americane. În
schimb, doar 64 de japonezi au fost uciși. Acest atac i-a luat prin surprindere
pe americani, deși ar fi trebuit să fie pregătiți din foarte multe motive.
Americanii erau deja convinși că vor fi atacați de japonezi, iar primul atac va
avea loc în Filipine, acesta fiind și motivul pentru care președintele
Roosevelt a mutat flota în acel loc. Americanii au interceptat telegrame
japoneze în noiembrie 1941, care anunțau viitorul atac, însă le-au ignorat. La
fel au ignorat și primele observații radar a avioanelor nipone din dimineața
zilei de 7 decembrie. Ceea ce i-a făcut pe mulți să creadă că atacul a fost
dorit de americani, dacă nu chiar pregătit de ei. E posibil ca împăratul
Hirohito să-l fi atras intenționat pe Hitler într-o capcană, atacând Uniunea
Sovietică și Statele Unite ale Americii?
Ciudat este faptul
că, după război, japonezilor nu li s-a cerut să plătească în vreun fel, precum
Germania. Împăratul Hirohito și-a păstrat tronul, Japonia chiar fiind ajutată
să se reconstruiască. Ciudat este că japonezii au așteptat șase zile pentru a
capitula după ce au fost loviți de a doua bombă atomică a americanilor, șase
fiind cel mai important număr al evreilor. De ce japonezii nu au fost trași la
răspundere pentru crimele de război? De ce au fost ajutați să-și reconstruiască
țara? De ce au așteptat șase zile pentru a capitula? Și de ce au continuat
războiul atunci când toți aliații lor europeni au fost înfrânți? Erau atât de
aroganți încât să considere că pot învinge singuri o alianță a Statelor Unite,
Uniunii Sovietice, Marii Britanii și alte state?
Unul dintre marile
câștiguri ale Statelor Unite de pe urma celui de-Al Doilea Război Mondial a
fost consolidarea poziției de super putere militară. Acest fapt s-a datorat mai
ales bombelor atomice pe care le deținea. Pentru a ajunge o țară temută de tot
mapamondul, S.U.A. trebuia să-și demonstreze superioritatea armată. Și a făcut
acest lucru prin cele două bombe atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Din acel
moment, nimeni nu a mai avut curaj să provoace Statele Unite. Nici măcar
Uniunea Sovietică, războiul rece fiind doar o fațadă, după părerea multora.
Pentru că le-a oferit americanilor șansa să-și demonstreze puterea atomică,
Japonia pare să le fi făcut un mare serviciu. Poate că împăratul Hirohito nu
era un dușman al Aliaților, ci un prieten al evreilor. Poate că rolul său era
de a-i oferi lui Hitler iluzia unui aliat puternic, care să-l facă să pornească
războiul mult dorit de elita iudaică. Așa s-ar explica și motivul atragerii
Germaniei împotriva Uniunii Sovietice. Poate că Hirohito a prelungit războiul,
chiar dacă aliații săi europeni erau învinși, pentru a le acorda americanilor
timpul necesar de a-și finaliza bombele atomice, prin care să-și asigure
dominația planetară. Poate din acest motiv a și așteptat șase zile pentru a
capitula, folosind același număr sacru al evreilor. Și poate că din acest motiv
nu a fost tras la răspundere pentru crimele de război ci, dimpotrivă, a fost
ajutat să-și reconstruiască țara și chiar să o ducă pe primul loc în lume la
capitolul tehnologie.
Posibilitatea
colaborării familiei imperiale japoneze cu elita evreiască reiese și din
mesajul prințesei Kaoru Nakamaru din 2 ianuarie 2012. Ea declara atunci: „În
anul 1976 am avut o fantastică experiență spirituală care a constat în
deschiderea celui de-al treilea ochi și astfel am putut comunica cu oameni din
OZN-uri și cu civilizația din interiorul Pământului. În interiorul Pământului
există o civilizație foarte evoluată, iar informațiile care mi-au parvenit de
la ei m-au convins că începând cu data de 20.12.2012, timp de trei zile este
perioada în care planeta Pământ va trece în a cincea dimensiune, către un tărâm
numit Nuru. În cele trei zile și trei nopți în care are loc această
transformare nu vom fi capabili să utilizăm electricitatea… va fi
întuneric total (zi și noapte), nici soare, nici stele, nici un fel de lumină,
va fi întuneric total trei zile! Nici o mass-medie, nici o informație sau
anunțuri nu vor fi disponibile oamenilor de pe planeta Pământ!”. Acea dată
a trecut și știm cu toții că nu s-a întâmplat nimic de genul acesta. Iar
„fatidica” dată de 21 decembrie 2012 a fost lansată și promovată intens de
oculta iudaică, cu scopul de a crea panică în rândul populației. Prin această
declarație mincinoasă și manipulatoare, inducând populația în eroare și creând
panică, prințesa Kaoru Nakamaru a demonstrat că face jocul elitei iudaice. Prin
urmare, o colaborare dintre familia imperială japoneză și oculta evreiască pare
tot mai posibilă.
O declarație în
acest sens avem de la jurnalistul Benjamin Fulford, care susține că a fost
contactat de o societate secretă chineză, ce a declarat război grupului masonic
Illuminati. Din mai multe surse, inclusiv din societatea chineză, Fulford a
aflat că Illuminati au influențat Japonia încă din timpul celui de-Al Doilea
Război Mondial. Aceștia au ucis peste două sute de politicieni care li s-au
opus, printre care foștii Prim-Miniștri Tanaka, Takeshita, Ohira și Obuchi, cu
ajutorul unui drog ce provoacă infarct. Dacă informațiile jurnalistului sunt
corecte, înseamnă că Japonia nu a fost în realitate aliata Germaniei în timpul
războiului, ci a evreilor. Iar Hitler a fost din nou trădat.
Ultimile zile
Nu doar Japonia a
avut un rol în planul evreiesc. Evreul Stalin a fost aliatul lui Hitler doar
pentru a-l atrage în capcană. Biserica Catolică era condusă de evrei.
Americanii, care i-au furnizat arme, erau la rândul lor conduși de evrei. Cei
din anturajul său, din societățile Thule și Vrill, primeau ordine de la familia
Rothschild. La fel și evreii care îl înconjurau. Rudolf Hoess, adjunctul său, a
zburat pe ascuns în Marea Britanie pentru a încheia o pace separată cu
englezii. În 1939, câțiva dintre generalii naziști au plănuit să-l ucidă pe
Hitler, cu condiția ca Anglia să nu intervină în războiul civil care ar fi
apărut în urma asasinării, după cum a demonstrat jurnalistul Louis C. Kilzer,
laureat al premiului Pulitzer, bazându-se pe documente britanice din acea
perioadă. Însă prim-ministrul englez Winston Churchill și-a convins
miniștrii să respingă ofertele generalilor germani deoarece, conform planului
elitei iudaice, era nevoie ca Hitler să pornească războiul, ce ar fi dus la
înființarea statului Israel. Stenogramele ședințelor guvernului britanic redau
modul în care masonul Churchill respingerea propunerilor germanilor: „Hitler
este doar un om care va deceda mai curând sau mai târziu. Pentru Imperiul
Britanic pericolul nu este Hitler, ci Germania. Noi trebuie să-l convingem pe
Hitler să atace URSS-ul pentru că acolo va fi sfârșitul lui, iar noi vom
dezmembra Germania”. Capcana a fost întinsă și, așa cum scria Nostradamus
cu câteva secole înainte, „copilul Germaniei nu vede nimic”.
Se pare totuși că
Hitler și-a dat seama că a fost atras într-o capcană, însă prea târziu. Guy
Liddell, fostul director general adjunct al serviciului de informații britanic
MI5, a detaliat în jurnalele sale ultimile zile din viața lui Hitler. Pe 22
aprilie 1945, Fuhrerul a ținut un discurs în fața generalilor săi și a
ministrului său de interne, Heinrich Himmler. Părea un om distrus iar când
Himmler i-a cerut să părăsească Berlinul, Hitler a explodat: „Toată lumea
m-a mințit, toată lumea m-a înșelat. Niciunul nu mi-a spus adevărul. Forțele
armate au mințit și acum SS m-a lăsat în voia soartei”. Fața lui devenise
violetă, brațul stâng avea spasme și nu putea să-și pună piciorul stâng corect
pe pământ. În acea noapte a avut o cădere nervoasă și spunea încontinuu că își
va găsi sfârșitul la Berlin. Însă, în noaptea în care s-a sinucis, a fost calm.
Ba chiar i-a spus lui Albert Speer, ministrul armamentelor, că așteaptă moartea
ca pe o eliberare de la o viață plină de greutăți.
Înainte de
a-și găsi sfârșitul, pe 29 aprilie 1945 Hitler s-a căsătorit cu amanta sa, Eva
Brown. Ceremonia a fost una restrânsă, fără prieteni sau familie, martori fiind
Joseph Goebbels și Martin Bormann. În aceeași zi și-a scris testamentul, unde
i-a numit pe Goring și Himmler trădători. Iar pe 30 aprilie, înconjurați fiind
de trupele sovietice, Eva s-a otrăvit cu cianură iar Hitler și-a tras un glonț
în tâmplă. Cadavrele lor au fost scoase din buncăr de către adjuncții lui
Hitler și lăsate într-un crater făcut de o bombă, unde au fost găsite de către
soldații ruși pe 2 mai. Corpurile lor au fost îngropate și deshumate de mai
multe ori de-a lungul timpului, până când, în aprilie 1970, au fost incinerate
complet iar cenușa aruncată în râul Elba.
S-a sinucis Hitler
într-adevăr pe 30 aprilie 1945?
Supraviețuirea lui Hitler
Magda Zeitfeld, o
fostă membră a serviciilor secrete naziste, după ce a fost capturată de
americani, a ales să se pună la dispoziția guvernului de la Washington. Tatăl
ei era un pionier al tehnicilor de protezare facială, ce operase la cea mai
mare clinică de chirurgie plastică din Germania, clinică ce primise
sponsorizări generoase din partea Partidului Nazist. Doctorul Zeitfeld a lucrat
un timp împreună cu fiica și fiul său, însă izbucnirea războiului i-a adus
Magdei oportunitatea de a lucra în cadrul spionajului german.
După ce s-a
predat, a descris sub jurământ, în fața comisiei aliate de anchetă, un incident
petrecut în toamna lui 1943. Atunci, tatăl și fratele ei au primit ordin să
modifice înfățișările a trei oficiali naziști de rang înalt, încât aceștia să
devină de nerecunoscut, făcându-le trăsături semitice evidente. După
intervențiile chirurgicale și vindecarea completă, cei trei au urcat într-un
submarin în portul Bremerhaven și au plecat spre o destinație necunoscută. Magda
Zeitfeld a declarat că unul dintre acei oameni era cu siguranță Adolf Hitler,
al doilea era Martin Bormann, iar pe al treilea nu îl cunoștea, deși îi văzuse
chipul la congresele Partidului Nazist. Ea susține că nu se putea înșela în
privința lui Hitler, deoarece supervizase un program ce viza modificarea
înfățișării a patru bărbați, ce semănau cu dictatorul nazist, pentru o
identificare fizică perfectă cu acesta. Cei patru au devenit copii perfecte ale
lui Hitler doar din punct de vedere fizic, neputându-și însuși și timbrul vocal
al acestuia. De aceea au fost folosiți la manifestări sau ședințe unde era
necesară doar prezența lui Hitler. De altfel, se știe că Fuhrerul nu a mai
ținut discursuri în public după toamna lui 1943 iar o mare parte a personalului
să a fost schimbată.
La două săptămâni
după ce misterioșii străini au părăsit clinica, aceasta a fost închisă de SS.
Personalul a fost mutat la alte clinici iar tatăl și fratele Magdei au dispărut
fără urmă. Mai mult, toate înregistrările medicale ce îl priveau pe Hitler au
fost distruse iar majoritatea doctorilor care l-au consultat au dispărut la
rândul lor. Singura excepție a fost o tânără tehniciană dentară, care l-a
asistat pe dentistul lui Hitler în două rânduri pentru toaletarea danturii
dictatorului. După ce a fost arestată de soldații ruși, a fost capabilă să
reconstituie din memorie schița danturii lui Hitler, care a fost comparată cu
cea a cadavrului din buncărul din Berlin. Se pare că imaginile nu coincideau
perfect, deoarece Stalin nu a fost pe deplin convins că armata sa a găsit
într-adevăr cadavrul dictatorului german. Însă a declarat oficial că este vorba
despre dantura lui Hitler doar pentru ca nu cumva cineva să creadă că Fuhrerul
a reușit să fugă de sub nasul triumfătoarei Armate Roșii.
În 1961,
Wendell Stephens, un fost colonel american, în timpul unei călătorii în Ecuador
a întâlnit, în orășelul Cuenca, un preot numit Padre Krespi. Stephens a bănuit
că acesta era în realitate Adolf Hitler. În casa preotului erau multe obiecte
de artă de valoare neprețuită, pe care un biet preot provincial nu și le-ar fi
putut permite. Magda Zeinfeld l-a însoțit pe Stephens în Ecuador și, după ce
l-a văzut pe părintele Krespi, a fost și ea convinsă că acesta era fostul
dictator german. Ea a recunoscut chiar în casa preotului un tablou pe care îl
văzuse cândva în Cancelaria Reichului. Krespi, care nu bănuia intențiile
vizitatorilor săi, le-a povestit că a fost crescut la o fermă din nordul
Italiei, la granița cu Austria, și că a venit la Vatican în 1943. De altfel,
părintele vorbea perfect italiana. Dar și mama lui Hitler provenea din aceeași
zonă iar Adolf vorbea în copilărie italiana. Se știe că la întâlnirile cu
Mussoloni, Hitler nu folosea niciodată translatori iar atunci când era nervos,
obișnuia să înjure în italiană. Părintele Krespi povestea că a fost trimis ca
preot catolic în Ecuador în 1956, orășelul în care locuia fiind cunoscut drept
posibil refugiu al lui Martin Bormann. Krespi ducea aici un trai modest și era
adesea văzut în compania în compania unor germani emigrați în Ecuador. La scurt
timp după întâlnirea cu Wendell Stephens și Magda Zeinfeld, părintele Krespi a
decedat, fiind înmormântat cu mare pompă. Cavoul său, placat cu marmură albă,
este și astăzi acoperit cu flori, localnicii păstrându-i o amintire de neșters.
Este posibil ca
Hitler să mai fi supraviețuit două decenii sub o altă înfățișare? Dacă da, nu e
de mirare că a ales să devină preot catolic, ținând cont că a fost toată viața
un catolic convins. Ba chiar își dorea în copilărie să devină preot. Se pare că
această ipoteză a fost verificată și de C.I.A. imediat după sfârșitul
războiului, răscolind toată America de Sud în căutarea fostului dictator
german.
Învingătorii
După finalul
celui de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii au devenit, din
puteri continentale, super-puteri mondiale. Comunismul s-a extins de la Berlin până
în China. Prin proiectulPaperclip, autorizat de președintele Truman în
septembrie 1946, șapte sute de savanți germani (cel mai important fiind Wernher
von Braun) au ajuns în secret în Statele Unite, continuând să lucreze pentru
americani. Evreii au obținut dreptul de a înființa statul Israel, plus
despăgubiri financiare enorme, pentru totdeauna. Iar masoneria pe care o conduc
din umbră a reușit să subjuge o mare parte a populației lumii. Ca urmare a
acestor victorii, Menachem Begin, prim-ministru al Israelului între 1977-1983,
declara cu o aroganță fără margini: „Rasa noastră este Rasa Stăpânitoare.
Suntem Zei divini pe această planetă. Suntem diferiți de celelalte rase
inferioare, precum acestea sunt diferite de insecte. De fapt, în comparație cu
rasa noastră, celelalte rase sunt excremente umane. Destinul nostru este de a
conduce rasele inferioare. Regatul nostru pe pământ va fi condus de liderii
noștri cu mână de fier. Masele ne vor linge picioarele și ne vor servi ca
sclavi”.
Privind lucrurile
în această lumină pe care evreii au ascuns-o de prea multe decenii, putem
concluziona că Adolf Hitler nu și-a dorit niciodată să cucerească planeta, ci
să o elibereze de elita iudaică ce o înrobise. Și nu putem să nu ne întrebăm
cum ar fi arătat lumea astăzi dacă ar fi reușit.
