După venirea pe tron a regelui Carol al II-lea, în iunie 1930 şi după plecarea reginei-mamă în exil, Mihai a rămas în grija tatălui. În urma abdicării lui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, a redevenit regele Mihai I. În timpul războiului, regele i-a îmbărbătat pe ostaşii români care au luptat pentru reîntregire, prin recuperarea Basarabiei ocupate de sovietici. Nu a fost, însă, de acord cu depăşirea liniei Nistrului şi cu înaintarea Armatei Române în URSS. La 23 august 1944 a hotărât trecerea României în tabăra aliaţilor săi tradiţionali. Acest act a scurtat războiul cu 6 luni şi a cruţat vieţile a sute de mii de oameni. Din 1944, Mihai I s-a opus din toate puterile instaurării autorităţilor comuniste, greva regală fiind apogeul acestor încercări. În cele din urmă, a fost obligat să abdice, la 30 decembrie 1947, sub ameninţarea uciderii, în caz de refuz, a 1000 de tineri deţinuţi de comunişti. Actul abdicării nu a fost niciodată sancţionat de Parlament.
Devenit persoană particulară, regele Mihai a practicat diverse meserii, între care pilot de încercare la o firmă americană cu sediul în Elveția și broker, reprezentând o casă greco-americană din Wall Street. Viața în exil i-a pus multe momente dificile, dar suveranul le-a depășit, fiind convins că nu trebuia să țină la ”etichetă”, ci să muncească pentru a-și întreține familia. Deoarece numele său înscris în actul de naștere era Mihai, fără altă precizare, și-a adăugat în cartea de identitate și pe cel de România, devenind Mihai de România. A continuat să întrețină relații cu familiile domnitoare europene, dar un monarh în exil nu prezenta un mare interes, fiind tratat adesea ca o ”rudă săracă”. Regele nu a dorit să aibă legături cu tatăl său, deoarece ”românii nu ar fi acceptat să mă duc să îl îmbrățișez pe cel pe care ei îl considerau responsabil, în parte, de nenorocirile lor. Carol al II-lea nu a fost prezent la cununia lui Mihai I din 10 iunie 1948 cu Ana de Burbon-Parma și nici la botezul fiicelor. La împărțirea averii tatălui său, regele a recuperat doar un tablou ”care mă reprezenta pe mine la vânătoare”.
Până în 1989, a adresat din când în când, de Anul Nou mesaje de îmbărbătare poporului român și de speranță că România va reveni pe drumul democrației. Cu prilejul Anului Nou 1990 a rostit un Mesaj către țară: ”Eliberați acum de dictatură, să punem umărul cu toții pentru a reface țara din dezastrul moral și material în care a dus-o regimul comunist… Să jurăm cu toții pe zbuciumata noastră istorie, pe credința și lupta srămoșilor noștri, pe conștiința noastră morală și pe mormintele martirilor noștri din această jumătate de veac, că nu vom mai îngădui niciodată în țara noastră dictaturile și extremismele”.
În primii ani după Revoluție, 1990-1996, Opoziția a lansat sloganul ”Monarhia salvează România”, în speranța atragerii electoratului care vedea în suveran garantul democrației. Foști activiști comuniști au devenit brusc regaliști. Un singur lider politic, Corneliu Coposu, credea sincer în monarhia constituțională. În decembrie 1990, regele a revenit în țară fără aprobarea guvernului și a fost blocat pe autostrada București-Pitești, în timp ce se îndrepta spre Curtea de Argeș, fiind întors pe aeroportul Otopeni și izgonit din țară. În aprilie 1992, regele a primit aprobarea Bucureștiului de vizita România cu ocazia sărbătorilor de Paști. A fost primit cu entuziasm de Opoziție și de o mare parte a populației. Conform angajamentului asumat, nu a ținut discursuri politice, mărginindu-se să facă urări de sănătate, bucurie și prosperitate.
Pe 21 februarie 1997 a fost revocată hotărârea Consiliului de Miniștri din 22 mai 1948 prin care regele Mihai își pierdea cetățenia română. Regele Mihai I a anunțat, la 10 mai 2011, că, începând cu această dată, toate legăturile dinastice dintre Casa Regală a României și Casa Princiară de Hohenzollern iau sfârșit, schimbând totodată numele familiei sale în “al (a) României”. Mihai I declara că, în conformitate cu dorințele regelui Ferdinand I și cu decizia sa din anul 1921, familia regală a României și membrii săi au purtat și poartă numele de ‘al (a) României’. Începând cu 10 mai 2011, Casa Regală a României nu mai poartă numele de ‘Hohenzollern-Sigmaringen’, și nu mai este cunoscută sub numele de ”Casa de Hohenzollern-Sigmaringen”, ci doar sub numele de “Casa Regală a României”.
Majestatea Sa Regele a încetat din viață in data de 5 decembrie 2017 orele 13 .
Majestatea Sa avea 96 de ani.
-------------------------------------------------------------------------------------
Mihai I (n. ,[1] Sinaia, România[1] – d. ,[2] Aubonne, Elveția[2]) a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. A fost unul dintre puținii foști șefi de stat din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care au trăit și în secolul XXI. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu[3]).
Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Minor fiind, atribuțiile regale erau îndeplinite de o regență, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă,[4] dar nu a fost pregătit pentru domnie.
În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara,[5] tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul național-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.
Când balanța războiului s-a întors și forțele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva și a înfăptuit lovitura de stat de la 23 august 1944: arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923. Uniunea Sovietică a tergiversat semnarea unui armistițiu în septembrie 1944 până a ocupat întreaga țară, începând procesul de impunere a sistemului său politic asupra noului satelit. Lipsit de sprijinul Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, cu situația Transilvaniei ca mijloc de șantaj al rușilor, regele a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu și să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniștilor. În semn de protest față de abuzurile noului guvern, regele a intrat în așa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care și-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituțională.
În acești ani, suveranul s-a profilat într-un simbol național al rezistenței. Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate de blocul comunist, care „le-a câștigat” detașat, iar 1947 a marcat interzicerea și decapitarea Partidului Național Țărănesc, prin „înscenarea de la Tămădău”. La sfârșitul anului a venit rândul instituției monarhice să fie înlăturată: pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare,[6] în aceeași zi fiind proclamată republica populară.
În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza țării sale, însă s-a izbit de un zid al obtuzității. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma și s-au stabilit după mai multe peregrinări la Versoix, în Elveția. Cuplul are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. După Revoluția din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în țară, cu excepția Paștelui din 1992, când a atras mulțimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub președinția lui Emil Constantinescu, în 1997, și-a primit înapoi cetățenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate și o parte din proprietăți. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunțată îmbolnăvirea lui de cancer și retragerea din viața publică.[7]
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu