10 Mai nu este ziua Regelui, ea nu este nici ziua Regalităţii, nici ziua Monarhiei. 10 Mai este Ziua României. Ea a fost aleasă pentru importanţa şi semnificaţia ei, Ziua Naţională a României, fiindcă evenimentele petrecute în această zi, au creat statul modern România şi au determinat un curs normal pentru această ţară. Şi a fost Ziua Naţională în perioada 1881 – 1947, până la instaurarea republicii de către puterea ocupantă, Uniunea Sovietică, şi colaboraţioniştii acesteia aduşi la putere prin forţă şi fraudă, comuniştii români.
Istoricul şi importanţa zilei de 10 Mai
Ziua de 10 Mai este legată de numele Regelui Carol şi de devenirea şi dezvoltarea cea bună a României. Ea este parte a Istoriei României, a unei Românii demne, recunoscute şi respectate.
După exilarea lui Alexandru Ioan Cuza, ţara era în plin haos. Alegerea lui Cuza ca domnitor în ambele principate, artificiul prin care elita politică mult mai inspirată a acelor vremuri deschisese calea adevăratei unificări a celor două Principate Române, fusese acceptată cu titlu temporar, numai pe durata domniei acestuia, de către o parte dintre puterile europene garante care permiseseră unirea Moldovei şi Ţării Româneşti, iar acum ţara risca să ajungă la dizolvarea acestei Uniri. Aducerea unui principe străin a fost o necesitate de stat. Tânărul Carol a trebuit să călătorească incognito sub numele de Karl Hettingen, cu trenul pe ruta Düsseldorf - Bonn - Freiburg - Zürich - Viena - Budapesta, datorită conflictului care exista între ţara sa şi Imperiul Austriac. Nici chiar în ţara sa de origine nu era bine văzută această preluare a scaunului Principatelor, fapt afirmat de cancelarul Bismarck (care l-a avertizat mai mult sau mai puţin amical că va fi nevoit să sărute "papucul Sultanului", lucru care a fost de fapt ocolit de Carol şi de predecesorul acestuia). După ce a păşit pe teritoriul ţării, punând prima dată piciorul pe pământ românesc în localitatea Drobeta-Turnu Severin, Ion C. Brătianu l-a însoţit mai departe cu trăsura până la podul Mogoşoaiei (astăzi, Calea Victoriei). Traseul prin ţară, de la Turnu Severin la Bucureşti, a cuprins oraşele Horezu, Râmnicu-Vâlcea, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Târgovişte, vechiul drum al ţării, păstrat mai târziu în memorie drept „Drumul lui Carol”.
 | Pe 10 Mai 1866 Carol a intrat în Bucureşti. Vestea sosirii sale fusese transmisă prin telegraf şi a fost întâmpinat de o mulţime entuziastă de oameni, dornici să cunoască noul suveran. La Băneasa i s-a înmânat cheia oraşului. Şi-a rostit jurământul în limba franceză: „Jur de a fi credincios legilor ţării, de a păstra religiunea României precum şi integritatea teritoriului ei, şi de a domni ca domn constituţional”. Principele a fost binecuvântat în aceeaşi zi în Dealul Mitropoliei de către mitropolitul Ungrovlahiei. |
Proclamat domnitor al României în ziua de 10 Mai 1866, rămâne cu acest titlu până în 14 martie 1881, când este proclamat Rege, devenind astfel primul Rege al României. A fost primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se transformă, începând cu regele Ferdinand I, în Casa Regală de România.
 |
Articolul 82 specifica: „Puterile conducătorului sunt ereditare, pornind direct de la Majestatea Sa, prinţul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, pe linie masculină prin dreptul de primogenitură (primului-născut), excluzând femeile. Descendenţii Majestăţii Sale vor fi crescuți în spiritul religiei ortodoxe”.
|
| Pentru consolidarea prestigiului personal şi al ţării, pe 9 septembrie 1878 a primit titlul de „Alteţă Regală”. La 15 martie 1881, Constituţia a fost modificată pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment şeful statului va fi numit Rege. Ceremonia de încoronare a avut loc în ziua de 10 mai 1881. | |
Ideea de bază a tuturor Constituţiilor regale din România era aceea că regele domneşte fără a guverna.
Pe 9 mai 1877, răspunzând unei interpelări parlamentare, Mihail Kogălniceanu a proclamat în Parlamentul României, independenţa ţării. “Suntem Independenţi! Suntem naţiune de sine-stătătoare!". A doua zi, 10 Mai 1877, actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către Principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plăţii tributului către Poarta Otomană, în valoare de 914.000 lei, suma fiind direcţionată către bugetul apărării.
Ţara a obţinut independenţa deplină faţă de Imperiul Otoman, după un război efectiv, intens, modern şi foarte eficace (cunoscut în istorie ca Războiul de Independenţă, dar şi ca Războiul ruso-turc, 1877 - 1878), în care contribuţia României a fost decisivă. Călit în luptele pentru unificarea Germaniei, Prinţul Carol a condus oştirea română peste
Dunăre, la solicitarea Rusiei, care pornise războiul cu Turcia, acoperindu-se de glorie la Plevna, Griviţa, Rahova, Smârdan, Vidin. Tratatele de pace de la San-Stefano şi Berlin din 1878 impuneau condiţii grele pentru recunoaşterea independenţei câştigate prin luptă, precum cedarea către Rusia a sudului Basarabiei (5000 de km pătraţi, care asigurau Rusiei ieşirea la Dunăre n.n.), ştergerea datoriei Stroussberg şi modificarea articolului VII din Constituţie. Singurul câştig, în afara independenţei, a fost Dobrogea, care de la moartea în luptă a fiului şi succesorului lui Mircea cel Bătrân, Mihail I (1420), ultimul purtător al titlului de „Despot a toată Ţara Podunaviei până la Marea cea Mare”, se afla sub stăpânirea otomanilor.
Dunăre, la solicitarea Rusiei, care pornise războiul cu Turcia, acoperindu-se de glorie la Plevna, Griviţa, Rahova, Smârdan, Vidin. Tratatele de pace de la San-Stefano şi Berlin din 1878 impuneau condiţii grele pentru recunoaşterea independenţei câştigate prin luptă, precum cedarea către Rusia a sudului Basarabiei (5000 de km pătraţi, care asigurau Rusiei ieşirea la Dunăre n.n.), ştergerea datoriei Stroussberg şi modificarea articolului VII din Constituţie. Singurul câştig, în afara independenţei, a fost Dobrogea, care de la moartea în luptă a fiului şi succesorului lui Mircea cel Bătrân, Mihail I (1420), ultimul purtător al titlului de „Despot a toată Ţara Podunaviei până la Marea cea Mare”, se afla sub stăpânirea otomanilor. | La 14 martie 1881, miniştrii guvernului liberal i-au prezentat prinţului Carol solicitarea de a fi de acord cu proclamarea în acea zi a Regatului, de către Camera Deputaţilor, ceea ce prinţul a acceptat. Recunoaşterea internaţională a acestui act a survenit repede, la finele lunii martie toate statele europene, dar şi Statele Unite ale Americii folosind în corespondenţa lor formula Regatul României. Până atunci, formula folosită era Principatele Unite ale Moldovei şi Tării Românesti, actul de naştere al Regatului României fiind actul prin care era consfiinţită denumirea de România. Cum era şi firesc, încoronarea Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta s-a făcut la 10 Mai 1881. |
Pe de altă parte, încă din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1865), România s-a preocupat constant de situaţia si de emanciparea milioanelor de români autohtoni şi majoritari în regiunile anexate diverselor imperii europene învecinate. În timpul domniei Principelui şi apoi Regelui Carol I (1866-1914) aceste politici au cunoscut perioada lor de vârf, suveranul însuşi implicându-se cu tenacitatea şi seriozitatea pentru care a rămas cunoscut în istorie. Interesul statului român nu s-a limitat însă numai faţă de comunităţile de români din provinciile învecinate Micii Românii, cu care exista speranţa realizării într-o zi a Unităţii Naţionale, ci s-a extins şi către populaţiile vorbitoare de dialecte româneşti din sudul şi vestul Peninsulei Balcanice, în mod deosebit faţă de cei circa un milion de aromâni. Prima şcoală pentru aceştia a fost deschisă în 1865 în incinta Mânăstirii Sfinţii Apostoli din Bucureşti, din care azi mai supravieţuiesc biserica şi casa parohială, iar în timpul domniei Regelui Carol I, începând incă din 1867, numeroase şcoli, licee şi biserici româneşti au fost finanţate de către statul român în regiunile cunoscute generic drept Macedonia. Eforturilor culturale şi confesionale li s-au adăugat cele diplomatice, tot mai intense pe măsură ce arvaniţii greci şi comitagii bulgari declanşau un adevărat război în regiunile europene aflate încă în administrarea directă a Imperiului Otoman. Rezultat al acestei adevărate campanii diplomatice, România a reuşit în cele din urmă să determine Imperiul Otoman să emită o iradea (edict) purtând chiar semnătura Sultanului, prin care să recunoască formal existenţa miletului (naţiunii) românesc ca milet separat de cel grecesc şi prin care etnicii români (aromâni şi meglenoromâni) au primit dreptul la educaţie, serviciu religios, justiţie şi administraţie în limba română. În semn de preţuire faţă de persoana învingătorului din 1877-1878, iradeaua a fost emisă la data de 10 Mai 1905, conform calendarului iulian. Chiar dacă, în prezent, prin corelarea cu calendarul gregorian, unele organizaţii aromâne marchează acest moment, privit ca sărbătoarea naţională a aromânilor, la data de 23 mai, el ramâne indisolubil legat de România Regală, de persoana marelui Rege Carol I şi de data istorică de 10 Mai.
Semnificaţiile zilei de 10 Mai transcend însă domniei marelui Rege Carol I (1866-1914). În anul 1946, într-o Românie sub ocupaţie străină şi cu un guvern dictatorial impus prin şantaj, dominat de Partidul Comunist, ziua de 10 Mai a devenit teatrul confruntării dintre noul regim şi studenţii revoltaţi de ceea ce se întâmpla în ţară. După hecatomba din 8 noiembrie 1945, când 76 de oameni au fost împuscaţi mortal în represiunea declanşată la Bucureşti împotriva primei mari manifestaţii anticomuniste din Europa ocupată de sovietici, manifestare iniţiată de organizaţiile studenţeşti ale partidelor istorice, în două mari oraşe ale României studenţii au ieşit din nou în stradă la 10 Mai 1946. La Timişoara, studenţii au organizat ample proteste – încheiate cu ani grei de condamnare în temniţele comuniste – împotriva primelor semne ale îndoctrinării comuniste. Dintre participanţi, un număr de 15 studenţi au fost condamnaţi la închisoare, însă greva şi protestele studenţeşti au atras o enormă susţinere populară, atât din oraş, cât şi dinspre Capitală. În aceeaşi zi, în Cluj-Napoca, tinerii din localitate, nemulţumiţi de schimbările Guvernului Petru Groza, au fost atacaţi de forţele paramilitare ale Partidului Comunist, aşa-numitele „gărzi muncitoreşti” sau „gărzi patriotice”, în Universitate şi în cămine. În replică, studenţii s-au adunat în dealul Mănăşturului şi s-au înarmat cu bâte, pietre şi pari. Li s-au alăturat oameni din satele din jur, din părţile Dejului şi mare parte din populaţia Clujului. Rectorul i-a somat pe studenţi să depună carnetele la rectorat şi să se prezinte la cursuri. Din 6.000 de studenţi, doar 14 s-au conformat. Greva declanşată după violenţele de la Căminul „Avram Iancu” din ziua de 28 mai 1946 a durat peste 10 zile, iar unii dintre protagoniştii acesteia au continuat lupta pentru libertate în cadrul rezistenţei armate anticomuniste. Ziua de 10 Mai a devenit astfel un moment pivotal al luptei românilor pentru recâştigarea drepturilor şi libertăţilor democratice, luptă ce s-a încheiat după decenii de suferinţe şi cu un tragic preţ de sânge pe baricadele din decembrie 1989-iunie 1990.
Cum se sărbătorea de 10 Mai de-a lungul vremii
10 Mai era o zi în care bucuria se citea pe chipurile tuturor românilor. 10 Mai era ziua în care totul se împodobea. În diferite puncte ale oraşului apăreau arcuri de triumf, străzile se iluminau mai puternic decât altă dată şi toate barierele oraşului deveneau tricolore.
 | Pentru a sărbători această zi se editau mărci poştale cu aspecte din viaţa suveranului. Familia regală, pe lângă participarea la defilare, era prezentă la slujba pentru sfinţirea zilei la Mitropolie, la masa festivă de la Palat, iar seara ieşea în mijlocul bucureştenilor, asista la bătaia cu flori de la şosea şi la spectacolul cu focuri de artificii din Cişmigiu. Cele mai spectaculoase serbări de 10 mai au fost cele din 1881, când a fost proclamat regatul, şi cele din 1906, la 40 ani de domnie a lui Carol I şi la 25 ani de la proclamarea regatului. Sub Carol I, 10 mai a căpătat amploare an de an. |
| "La începutul zilei, înainte chiar de defilare, îşi făcea apariţia un episcop militar, al armatei", afirma într-un interviu Majestatea Sa Regele Mihai I. "Se făcea slujba respectivă, cum se face de obicei, şi după aceea începea defilarea propriu-zisă. Atunci aproape toţi din Guvern erau călare. Cred că era de departe cea mai importantă zi din istoria noastră, pe lângă Paşti şi Crăciun.” “Slujba religioasă se făcea pe terenul unde avea loc defilarea. Mi-aduc aminte, deşi acum mai toate s-au schimbat, defilarea se făcea pe câmpul mare la Cotroceni. Era un câmp imens acolo, nu era nimic, şi de aceea se făcea tot în acea zonă, pentru că era spaţiu. Se instituiau fel de fel de lucruri, medalii, |  |
| monede, care erau conferite pe viaţă, păstrate apoi ca amintire de familie. Familia noastră are o deviză – Nihil sine deo. De aceea nimic nu era fără Dumnezeu. Se făceau slujbe la toate ocaziile." | |
 |
În vitrinele prăvăliilor se aşezau portretele suveranilor şi tricolorul. Arterele principale erau inundate de oameni, de multe ori sosiţi din provincie. Membrii Casei Regale, însoţiţi de politicienii de rang înalt, traversau oraşul dinspre Palatul Regal spre Patriarhia Română în caleşti şi automobile. Aici începeau propriu-zis festivităţile, prin oficierea unui Te Deum. În curtea Patriarhiei, invitaţii erau întâmpinaţi de o companie de onoare formată din Regimentul de vânători şi de Fanfara militară. Serviciul religios era oficiat de un sobor de preoţi alcătuit din patriarh, mitropoliţi şi episcopi. Slujbe aveau loc şi în catedralele catolice şi sinagogi.
|
| În Piaţa Victoriei se amenajau un pavilion regal şi tribune încăpătoare pentru oficialităţi şi public, zona fiind delimitată cu cordoane şi păzită de trupe de jandarmi. După-amiaza, la Teatrul Naţional, se desfăşura un program artistic la care participau actorii de seamă ai vremii. Seara, edilii iluminau instituţiile publice, iar "retragerea cu torţe" prelungea atmosfera sărbătorească până în miezul nopţii. |  |
La Marea Unire, jurnalul Reginei Mariei primea următoarele cuvinte, care ne arată în acelaşi timp şi cum se sărbătorea 10 Mai înainte vreme: "Peste tot steaguri fâlfâiau la ferestre, pe acoperişuri, la felinare şi steguleţe în mâna fiecărui copil. Puteam privi deasupra capetelor mulţimii drept în ferestrele caselor şi puteam prinde însufleţirea de pe fiecare chip, să răspund fiecărui zâmbet, să bag de seamă înfrigurarea fiecărui copil şi să simt o apropiată împărtăşire a bucuriei poporului meu (...). Visul de veacuri al României era acum împlinit. Nu e de mirare că-şi ieşise din fire poporul de atâta bucurie, nu e de mirare că până şi pietrele de sub picioarele noastre păreau că ne aclamă şi că se îmbată de gloria întoarcerii. Aici, de când venisem în ţară la 1893, mireasă nevinovată şi plină de dor de ţara ei, fusesem de faţă la defilarea de fiece an la 10 Mai, însă niciodată la o paradă ca aceasta în care luau parte armata franceză şi cea engleză. Poporul însotea cu urale de entuziasm nebun trecerea desrobitorilor noştri, care veniseră de peste Dunăre, drum lung ca să fie alături de noi în această zi de pomină".
În mai 1946, relaţiile dintre regele Mihai I şi guvernul Petru Groza erau încordate. Deşi Greva Regală fusese oprită pe 8 ianuarie 1946, când suveranul reluase colaborarea cu guvernul, Mihai I era, în fond, prizonierul politic al URSS.
 | Contradicţiile dintre rege şi guvernul sprijinit dinspre est erau ireconciliabile. Scena politică din România părea un câmp de luptă, însă totul fusese cu grijă deghizat, sub pretextul sărbătoririi Zilei Monarhiei. Ziua de 10 Mai 1946 a început cu 21 de salve de tun, anunţându-i pe bucureşteni începerea sărbătorii. La orele 9.00, la Patriarhie s-a oficiat un „Te Deum“, în prezenţa Regelui, la care au participat Casa Civilă şi Militară a suveranului, membrii Guvernului, miniştri şi secretari de stat şi reprezentanţi ai Comisiei Aliate de Control. O oră mai târziu, a avut loc ceremonia dezvelirii Monumentului pentru Slăvirea Memoriei Eroilor Armatei URSS, cu participarea familiei regale. |
| Un detaşament român şi unul sovietic au dat onorul. Regele a dezvelit monumentul, festivitate urmată de o scurtă slujbă religioasă. Au rostit cuvântări câţiva generali ai armatei sovietice, dar şi primarul general al Capitalei, generalul Victor Dombrovski. La orele 14.00, la Cercul Militar s-a oferit un banchet patronat de generalul Constantin Vasiliu-Răşcanu, cunoscut monarhist, iar la 10 seara a avut loc o serată. Pe toate instituţiile de stat erau arborate drapelele româneşti, sovietice, americane şi franceze. După-amiaza a avut loc un festival, manifestări sportive erau organizate din oră în oră, iar bucureştenii aveau de ales între vizionarea unui film în aer liber, concertul unei orchestre în vreo piaţă publică sau jocul de artificii şi reflectoare din parcul Cişmigiu. Aşa cum am detaliat mai sus, ample proteste ale studenţilor şi populaţiei au avut loc la Timişoara şi Cluj Napoca împotriva dictaturii comuniste şi a ocupantului străin. Aşa consemnat istoria ultima sărbătoare naţională organizată pe data de 10 Mai. În anul următor, ultimul în care România a mai fost monarhie, MS Regele Mihai I nu a mai fost de acord ca 10 Mai să fie sărbătorit public. Nici sovieticii nu s-au străduit să-l facă să se răzgândească: tocmai îi solicitaseră să nu mai accepte manifestaţii de simpatie populară. Noul regim politic îşi înfigea tentaculele în România. | |
Casa Regală azi.
Astăzi, Casa Regală este condusă de Majestatea Sa, Regele Mihai I de România. Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana au cinci fiice: Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta, Alteţa Sa Regală Principesa Elena, Alţeta Sa Regală Principesa Irina, Alteţa Sa Regală Principesa Sofia şi Alteta Sa Regală Principesa Maria.
Din anul 1996, Principesa Mostenitoare Margareta este căsătorită cu Alteţa Sa Regala Principele Radu al României.
Familia Regala a României este legata prin cele mai călduroase relatii de rudenie cu toate Casele Regale Europene: cu Familia Regală britanică, cu Familia Regală spaniolă, cu Familiile Regale belgiană, daneză, norvegiană, olandeză, cu Marii Duci de Luxemburg, cu Principii de Monaco, dar si cu Familiile Regale din Portugalia, Grecia, Serbia şi Bulgaria sau cu dinastiile Romanov, Hohenzollern, Habsburg. Familia Regală a României este legată de Familiile din Casele Regale Europene nu doar prin înrudirea foarte strânsă, ci şi printr-o prietenie constantă.
În prezent, Familia Regală a României, prin toţi membrii săi, prin toate activităţile şi proiectele sale, promovează imaginea pozitivă a României în străinatate, sprijină cauza persoanelor defavorizate, încurajează tinerele talente şi spiritul de antreprenoriat românesc, reprezintă o punte de legatură între românii din ţară şi cei din afara ei, între trecut, prezent si viitor.
| Titlurile Membrilor Casei Regale a României, precum şi Ordinea de Succesiune sunt determinate de Normele Organice ale Casei Regale a României.
Astfel, potrivit acestora, Şeful actual al Casei Regale a României este Majestatea Sa Mihai I, Rege al României (jure sanguinis). Actuala Consoartă a Şefului Casei Regale a României este Majestatea Sa Ana, Regina României (ad personam) şi Prinţesă de Bourbon-Parma (jure sanguinis).
|  |
Actualul Moştenitor la Şefia Casei Regale a României este Alteţa Sa Regală Margareta, Principesa Moştenitoare a României (jure sanguinis), care va fi de acum înainte şi va râmâne după decesul Majestăţii Sale Regelui, Custode al Coroanei României (ad personam). Actualul consort al Moştenitoarei la Şefia Casei Regale a României este Alteţa Sa Regală Radu, Principe al României (ad personam).
 |
Soţii şi copiii Alteţelor Lor Regale Principeselor nu deţin titluri personale.
Ordinea de Succesiune la Tron şi la Sefia Casei Regale a României este bazată pe principiul primogeniturii cu preferinţă masculină, Normele Organice abrogând astfel principiul salic al primogeniturii masculine absolute, cu excluderea femeilor şi a descendenţilor lor. Practic, în prezent, aceasta este următoarea:
1. ASR Principesa Mostenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României;
2. ASR Principesa Elena a României;
3. ASR Principele Nicolae al României;
4. Elisabeta Karina de Roumanie;
5. ASR Principesa Irina a României;
6. Michael de Roumanie Kreuger;
7. Angelica de Roumanie Kreuger;
8. ASR Principesa Sofia a României;
9. Elisabeta Maria Biarneix;
10. ASR Principesa Maria a României.
Pentru amănunte privind succesiunea la Tronul României, consultaţi Normele Fundamentale ale Casei Regale a României, care exprimă decizia MS Regelui Mihai I, la adresa:http://www.familiaregala.ro/uploads/p0002_NormeleRomana.pdf
Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei sustine 10 Mai pentru a deveni, alături de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României
Este posibil ca o ţară să aibă 2 zile naţionale? Da, acest lucru este posibil, există ţări care au două zile naţionale. Dintre tările europene putem aminti Polonia care are 2 zile naţionale: 3 mai, Ziua Constituţiei, şi 11 noiembrie, Ziua Independenţei, şi Ungaria, care are chiar 3 Zile naţionale (15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, 20 august, Întemeierea statului maghiar de Sfântul Ştefan şi 23 octombrie, Ziua Republicii, declarată în 1989). România trebuie să recunoască azi 10 Mai ca Zi Naţională.
Ce sărbătoresc în general ţările de ziua lor naţională? Cele mai multe ţări sărbătoresc Independenţa, aici înscriindu-se şi Statele Unite ale Americii şi multe dintre tările europene care au fost cândva provincii fără suveranitate. România trebuie să recunoască azi 10 Mai ca Zi a Independenţei şi să consacre această zi ca Zi Naţională, având statut egal cu Ziua Marii Uniri, 1 Decembrie, când s-a desăvârşit în anul 1918 Unitatea Naţională, eveniment care însă nu ar fi fost posibil fără Independenţa dobândită la 10 Mai 1877.
Un motiv puternic pentru ca 10 Mai să fie Zi Naţională a României este acela că majoritatea statelor lumii au Ziua Naţională ori cel puţin una dintre Zilele Naţionale primăvara sau vara, astfel ca naţiunea respectivă să se poată bucura public, nefiind constrânsă de un timp neprietenos, având astfel sentimentul de sărbătoare naţională. România trebuie să recunoască azi 10 Mai ca Zi Naţională.
|  |
 | Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei este o organizaţie naţională care a fost înfiinţată legal acum peste un an, având ca scop final declarat schimbarea formei de guvernământ în România, prin revenirea la Monarhie Constituţională. Unul din obiectivele secundare fireşti pentru Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei este acela ca, alături de 1 Decembrie, şi 10 Mai să devină Zi Naţională. Pentru aceasta, ca şi pentru Stema tradiţională a României Mari, pentru ca “Trăiască Regele” să redevină Imn Naţional alături de „Deşteaptă-te române”, şi mai ales pentru revenirea Românei la Monarhia Constituţională, Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei face toate eforturile, şi vă cheamă alături.
Trăiască Regele!
sursa : http://www.anrm.ro/ViewNews.aspx?IdOfTheNews=11
|
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu