sâmbătă, 12 octombrie 2013

Se naşte noua Axă Antioccidentală ?

Se naşte noua Axă Antioccidentală ?

De vineri se desfăşoară, în Marea Japoniei ceea ce un amiral chinez a numit „cel mai mare exerciţiu naval comun desfăşurat vreodată“ de China împreună cu Rusia. Analiştii militari şi politici văd în aceste exerciţii o dovadă în plus că Rusia şi China formează o alianţă împotriva SUA şi Occidentului.

La manevre participă 18 nave de suprafaţă, un submarin, trei avioane de luptă, cinci elicoptere ce pot fi lansate de pe mare şi două unităţi de comandă. China contribuie cu patru distrugătoare, două fregate dotate cu rachete şi o navă auxiliară. Aceasta este o armada impresionantă desfăşurată de China în Marea Japoniei, mai ales că această ţară nu are deschidere la această mare, care este relativ închisă între insulele japoneze, Rusia şi cele două Korei (coridorul care ar putea reprezenta deschiderea Chinei fiind blocat de graniţa ruso-nord-coreeană).

Exerciţiul este însă cu atât mai relevant cu cât China are o problemă mai fierbinte cu Japonia mult mai aproape de graniţele sale, în disputa privind Arhipelagul Senkaku din Marea Chinei de Est, pe care China îl revendică. Manevrele din Marea Japoniei reprezintă, cel puţin din punct de vedere simbolic, o defilare navală chineză pe sub nasul japonezilor cu şapte nave, trei elicoptere şi o unitate specială cu sprijinul ruşilor. E ca şi cum marina română ar face exerciţii timp de o săptămână între Sevastopol şi Odessa alături de câteva distrugătoare americane.

Frustrările Chinei
Acest exerciţiu este menit să sublinieze trei lucruri.
Pe de o parte - dorinţa Chinei de a deveni o putere maritimă globală, care să reprezinte o provocare la dominaţia americană în Pacific. China a anunţat în luna aprilie că primul său portavion, Liaoning, este pregătit pentru voiajul inaugural, iar miercurea trecută a anunţat că Liaoning a încheiat un ciclu de pregătire de 25 de zile, cu decolări şi aterizări ale avioanelor sale J-15.
Frustrarea chinezilor este că accesul lor spre Pacific este blocat, în Marea Chinei de Est de arhipelagul Ryukyu, care, din punct de vedere legal, aparţine Japoniei, din punct de vedere militar şi stategic aparţine Statelor Unite – chiar în mijlocul Arhipelagului se găsesc insula Okinawa şi bazele militare americane pe care le găzduieşte - iar din punctul de vedere al Chinei nu aparţine nimănui, după cum a declarat în luna mai un general chinez, furios că forţele sale nu pot trece de câteva sute de mile fără monitorizarea strictă a americanilor.

Un motiv suplimentar de frustrare este că una din cele mai importante zone economice ale Chinei “zona economică Yangtze”, care include centre precum Shanghai şi Nanjing, depinde de rutele maritime prin Marea Chinei de Est. Chinezii nu au de gând să atace Okinawa, dar pot stârni un conflict în jurul Arhipelagului Senkaku, un “dop” maritim între insulele japoneze şi Taiwan, un alt aliat american.

În al doilea rând, a doua deschidere maritimă a Chinei, prin Marea Chinei de Sud (pe care o revendică aproape în întregime), este complicată de o încâlceală de contrarevendicări din partea Filipinelor, Vietnamului, Taiwanului, dar şi a unor state mai mici, dar influente.

- Apropierea de ruşi
China vede în această construcţie politico-strategică o barieră care îi blochează accesul spre Pacific şi a şi denunţat tentativele americanilor de a-i “îngrădi” libertatea în propria zonă de interes. Din acest punct de vedere nu e nici o surpriză că încearcă să îşi consolideze apropierea politică şi militară de Rusia, iar analiştii citaţi de publicaţiile occidentale sunt de acord că acesta este principalul mesaj al exerciţiilor comune desfăşurate săptămâna aceasta.

China este o putere economică formidabilă, dar din punct de vedere militar face deocamdată primii paşi spre a deveni o superputere şi de aceea are nevoie de Rusia. După cei mai mulţi dintre experţi, acest lucru nu înseamnă că, în cazul în care China ar decide să declanşeze un conflict cu Japonia – unde prim-ministrul Shinzo Abe – a ridicat miza exacerbând discursul naţionalist cu privire la Insulele Senkaku –, Rusia ar sări în apărarea Chinei, dar majoritatea sunt de acord că asistăm la consolidarea unei alianţe ruso-chineze împotriva Americii şi a aliaţilor ei.

- Alianţa anti-Occident?
Într-o analiză publicată ieri de New York Times, intitulată “O nouă axă antiamericană”, semnată de Leslie E. Gelb, fost preşedinte al Council on Foreign Relations, şi de Dmitri K. Simes, preşedinte al Centrului National Interest şi editorul revistei cu acelaşi nume, aceştia argumentează că există suficiente temeiuri care să susţină că exact asta este ceea ce încearcă să construiască Rusia şi China. Potrivit celor doi autori, fuga fostului angajat al National Security Agency, Edward Snowden, de la Hong Kong la Moscova nu ar fi fost posibilă fără cooperarea dintre Rusia şi China şi demonstrează că cele două ţări sunt dornice să acţioneze pe plan internaţional “pe seama americanilor”.

Dincolo de scandalul Snowden, cele două ţări au blocat toate rezoluţiile promovate de SUA în Consiliul de Securitate al ONU în chestiunea războiului din Siria şi au reuşit să preîntâmpine orice acţiune internaţională comună în această ţară..... (!!!!!!).... Atacurile cibernetice ale Chinei împotriva companiilor americane şi ale Rusiei împotriva vecinilor ei “din fostul lagăr sovietic”, au provocat îngrijorare la Washington. Autorii notează că atât China, cât şi Rusia au susţinut, deşi cu rezerve, “eforturile internaţionale” pentru a stopa programul nuclear iranian, dar că orice schimbare de poziţie şi “orice acţiune coordonată din partea lor poate anihila eforturile americane şi să pună în pericol “securitatea şi interesele energetice” ale SUA.

Gelb şi Simes nu mai spun, dar amintim noi că în a doua jumătate a anului Rusia şi Iranul au pregătit exerciţii navale comune în Marea Caspică. Dar Marea Caspică este un lac, deci exerciţiile trebuie îndreptate în mod necesar împotriva cuiva, pentru că nu se poate invoca “pirateria” ca în cazul manevrelor ruso-chineze din Marea Japoniei, iar, pe de altă parte, Marea Caspică are cinci ţări riverane: Rusia, Kazahstan, Turkmenistan, Iran şi Azerbaidjan. Cum două sunt aliate şi al treilea, Turkmenistanul, este legat de China printr-o conductă de gaze, nu mai rămân decât două ţinte posibile, ambele legate de “interesele energetice americane”. Kazahstanul însă este legat atât de interesele energetice ale SUA, cât şi de cele ale Rusiei şi Chinei. Deci, în realitate, nu există decât o ţintă de intimidat: Azerbaidjanul.

O nouă ideologie: naţionalism şi capitalism de stat
Atât Rusia cât şi China par să fi ajuns la concluzia că vor avea mai mult de câştigat dacă îşi “încordează muşchii” în faţa Americii şi îi vor diminua ceva din statutul de superputere, după cum unii, prin Europa, speră sau fac galerie în mod deschis din ură faţă de liberalism. Cum notează cei doi, axa Moscova-Beijing “vede mai multe avantaje în a-i provoca pe americani şi puţine în a acţiona ca parteneri”.

Acest calcul ar deriva dintr-o dublă percepţie greşită. Prima este că atât ruşii, cât şi chinezii au impresia că America este în declin şi că, “în viziunea lor, America se plasează de partea greşită a istoriei, agăţându-se de legăturile cu Europa şi părţi ale Asiei, în vreme ce pierd forţa economică şi autoritatea morală în restul lumii”. Autorii revin mai târziu şi amintesc faptul că noul preşedinte chinez, Xi Jinping, s-a dus în prima sa vizită ca şef de stat la Vladimir Putin, căruia i-a spus că “Moscova şi Beijingul ar trebui să se susţină cu hotărâre una pe cealaltă în eforturile de a proteja suveranitatea naţională, securitatea şi interesele de dezvoltare”.

Or, coroborate, ambele citate, primul, în care autorii americani evită să spună lucrurilor pe nume şi al doilea, al preşedintelui chinez, care nu o face, spun acelaşi lucru: ruşii şi chinezii sunt uniţi de credinţa că vechiul capitalism “occidental” este falimentar economic şi că modelul politic democratic este falimentar, în vreme ce noua lor ideologie, a autoritarismului naţionalist, susţinută de capitalismul de stat, care să protejeze “suveranitatea, securitatea şi interesele de dezvoltare” este viitorul.

Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze
“O mare parte din elitele ruse şi chineze consideră că politica externă americană are obiective care sunt fundamental ostile intereselor lor vitale”, scriu Gelb şi Simes. “Nici una din aceste elite nu văde promovarea de către americani a democraţiei ca o reflectare a unui angajament autentic către libertate. În schimb, ambele o percep ca pe o cruciadă selectivă pentru a submina guvernele ostile SUA sau prea puternice pentru confortul lor. Şi aici urmează partea la care autorităţile noastre ar trebui să fie foarte atente: “Între timp, liderii ruşi şi chinezi au exprimat cât se poate de clar că suportul Washingtonului pentru vecinii celor doi în practic toate disputele care privesc relaţiile cu ei reprezintă mai puţin o chestiune de respect al legii internaţionale, cât o formă duală de îngrădire care încearcă să limiteze influenţa regională şi globală a acestor două puteri majore.

Suportul american faţă de Georgia şi fostele republici sovietice din Asia Centrală deranjează Rusia. La fel, China vede suportul american pentru Vietnam şi Filipine în disputele lor maritime cu Beijingul drept o ameninţare”, conchid cei doi.

Dacă Rusia vede în suportul Americii faţă de Georgia şi Azerbaidjan o “îngrădire” şi o “limitare a puterii” sale şi acum se bucură de susţinerea Chinei, atunci este uşor de imaginat ce presiuni vor urma pe scutul antirachetă. Este ciudat cum o evoluţie sau o criză politică ce se desfăşoară la mii de kilometri te poate privi ca naţiune, dar dacă această Axă va căpăta mai multă consistenţă atunci linia se va trage foarte aproape.
 Există mulţi în Europa care cred că democraţia şi capitalismul au murit, dar dacă modelul Axei Moscova-Beijing va câştiga, atunci va muri Occidentul.


Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Daily Calendar