Ţările balcanice trec printr-o adevărată dezindustrializare. Este acest proces inevitabil? Potrivit expertului economic de la Institutul pentru Studii Economice Internaţionale din Viena, Vladimir Gligorov, semnatarul analizei publicată de Osservatorio Balcani e Caucaso, el nu este inevitabil.
În cursul ultimilor zece ani, ţările din Europa Centrală - Republica Cehă, Slovacia, Polonia şi Ungaria - şi-au văzut valoarea producţiei industriale crescând mai rapid decât PIB-ul. În ţările din Balcani acest lucru nu s-a întâmplat, iar unele, cum ar fi Serbia, au înregistrat chiar o scădere a producţiei industriale. Din 2007, odată cu declanşarea crizei financiare globale, scăderea producţiei industriale s-a accelerat. De exemplu, în Serbia a scăzut cu 10% între 2007 şi 2012.
Scăderea a fost şi mai relevantă în Bulgaria, Croaţia, Macedonia şi în special în Muntenegru, în timp ce nivelul producţiei industriale a crescut în România, Bosnia-Herţegovina şi îndeosebi în Albania. Este posibil ca în următorii ani să nu existe schimbări radicale de direcţie.
Din ce motiv s-a ajuns la reducerea producţiei industriale în Balcani? Expertul economic explică acest lucru prin contracţia pieţei interne şi dificultatea de acces la pieţele ţărilor dezvoltate. Această dificultate nu depinde numai de creşterea barierelor comerciale, ci şi de alte elemente ale contextului economic global, care determină dezvoltarea altor sectoare economice şi nu ale industriei.
În general, se crede că o dezvoltare industrială durabilă depinde de investiţii substanţiale iar micile intervenţii sporadice nu servesc la nimic. Acest lucru este valabil mai ales în cazul în care producţia depinde în mare măsură de piaţa internă şi când nu există deja producţii industriale semnificative. În aceste condiţii, creşterea volumului producţiei implică investiţii fixe importante şi probabil nu va aduce profit, deoarece piaţa internă este limitată, iar pieţele internaţionale rămân inaccesibile.
Acest lucru nu ar trebui să fie uitat de cei care sunt în favoarea unei economii şi mai închise şi care ar dori introducerea unor restricţii vamale şi a altor măsuri protecţioniste, cu convingerea că subvenţiile pentru economia naţională sunt suficiente pentru a relansa dezvoltarea industrială.
Ţările din Europa Centrală au crezut în liberalizarea comerţului, care le-a ajutat să-şi reînnoiască industria, cu politici economice atente la stabilitate şi la caracterul durabil al schimburilor comerciale cu străinătatea. În plus, prin investiţiile în infrastructură au redus costurile întreprinderilor. Totodată, aceste ţări au păstrat şi chiar au crescut nivelul de pregătire al lucrătorilor. În prezent, producţia industrială cere o calificare a lor peste media din aceste ţări, mai ales dacă se ţine seama de cei care lucrează în administraţie sau pentru stat.
Posibila reacţie la şocul provocat de recentele schimbări economice şi falimentul multor companii, în special industriale, este de reînnoire a industriei datorită contribuţiei unor lucrători calificaţi, care s-au recalificat pentru munci ce ar necesita calificări inferioare.
Ţările din Europa Centrală şi-au asigurat investiţii străine tocmai în ramura industrială în timp ce ţările din Balcani au investit totul pentru dezvoltarea serviciilor. Din acest motiv au pierdut un număr mare de lucrători calificaţi, fie pentru că au emigrat în străinătate, fie pentru că au găsit de lucru în activităţi în care formarea lor nu a fost necesară. Nevoia de a investi în formarea şi recalificarea forţei de muncăreprezintă astăzi unul dintre principalele obstacole pentru reînnoirea industrială a acestor ţări.
Când se examinează Serbia nu este dificil să se vadă că toate aceste modele nu funcţionează. S-a redus semnificativ capacitatea companiilor private de a exporta, în special în industria textilă. Dacă se separă de întreaga producţie cea destinată exportului, aceasta din urmă se dovedeşte foarte limitată. Cu investiţii sporadice nu este posibil să cucereşti piaţa externă.
În plus, în Balcani sunt foarte limitate şi investiţiile în infrastructură, alegerile făcute în acest domeniu sunt discutabile pentru a nu mai vorbi de eficienţa investiţiilor făcute.
Întârzierile principale privesc infrastructura feroviară, de obicei mult mai semnificativă pentru dezvoltarea industrială decât construirea de drumuri. Nu trebuie uitate nici problemele instituţionale, în special buna funcţionare a statului de drept şi faptul că costurile legate de sistemul politic şi economic într-o ţară ca Serbia sunt enorme.
Problema constă în aceea că ar trebui să se reformeze în acelaşi timp mai multe lucruri. Este nevoie de o reformă generală. În cazul unor paşi mici sporadici în beneficiul industriei, aceştia eşuează deoarece sunt incompatibili cu sistemul în vigoare.
Pentru a rezuma, ţările balcanice şi-au pierdut industria deoarece economiile lor au rămas prea închise, politicile lor economice au favorizat sectoarele neindustriale, nu au existat investiţii în infrastructură iar nivelul de pregătire generală a scăzut.
Pentru a inversa această tendinţă şi a relansa dezvoltarea industrială ar trebui să se facă exact contrariul a ceea ce s-a făcut până acum, în toate domeniile şi în mod concertat, pentru a nu spune dintr-o dată, concluzionează expertul.
Sursa : Agerpres
