Romania pentru romani
joi, 2 februarie 2012
Primele imagini ale părţii întunecate a Lunii au fost publicate de NASA
Primele imagini ale părţii întunecate a Lunii au fost publicate de NASA (video)
Misiunea GRAIL (Gravity Recovery And Interior Laboratory) se bazează pe două vehicule spaţiale identice, denumite Ebb şi Flow, ambele echipate cu tehnologie specială MoonKAM.
În imaginile obţinute se poate observa Polul Nord al Lunii, precum şi Mare Orientale, una dintre cele mai importante forme de relief de pe Luna.
Mare Orientale este un crater de impact cu diametrul de 900 kilometri. Pe imagini mai poate fi observat terenul accidentat situat în apropierea Polului Sud lunar, precum şi craterul Drygalski cu diametrul de 149 kilometri, cu formaţiunea caracteristică, în formă de stea, din centrul său, scrie descopera.ro.
Formaţiunea a apărut în urmă cu miliarde de ani, cu ocazia impactului Lunii cu o cometă sau asteroid.
"Calitatea imaginilor video este excelentă şi poate motiva studenţii noştri spre exploarea cât mai detaliată a Lunii", declară Maria Zuber , cercetător principal din cadrul Massachusetts Institute of Technology .
Cele două navete spaţiale, care au dimensiunea aproximativă a unei maşini de spălat, au intrat cu succes pe orbita lunară în noaptea de Anul Nou şi în ziua de 1 ianuarie 2012.
Lansate din Florida în luna septembrie 2011, navetele Ebb şi Flow gravitează în jurul Lunii la distanţa de 55 kilometri de suprafaţa acesteia. Misiunea lor constă în strângerea de noi informaţii care să ajute oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine modalitatea în care s-a format Terra, precum şi în colecarea de noi date referitoare la Lună.
duminică, 22 ianuarie 2012
Manifest
Romani,
Eu sunt Anonymous. Nu sunt un singur om, ci reprezint o idee! O idee a unei lumi libere de tiranie si opresiune. Ideea unei lumi in care oamenii de rand, ca mine si ca tine, sa se poata exprima liber fara teama de agresiune din partea guvernelor. O lume in care genocidul este doar un cuvant, nu si o realitate. Unde copii sunt invatati la scoala sa viseze, nu sa devina o turma, servind clasa de elita.
Anomymous este o miscare non-violenta, noi iubim si apreciem fiecare fiinta dupa acest pamant minunat. Nu ne ignorati doar pentru ca Media a spus despre noi ca suntem “cei rai”. Vor sa tina adevarul departe de voi, de noi, sa continuam sa traim in ignoranta.
Care e adevarul? Aveti un val peste ochi. Pus acolo de catre oamenii care au fost corupti de putere atat de mult incat au uitat ca sunt la fel ca restul. Au uitat ca noi suntem puterea si putem sa o luam din mainile lor oricand.
Romani, Anonymous va cheama sa va uniti, sa va uniti sub un singur steag, steagul umanitatii. Raspanditi mesajul nostru. Deschideti ochii concetatenilor vostri. Strigati in urechea apatiei. Vorbiti cu oricine, netinand cont de rasa, religie, sex sau nationalitate. Aruncati la gunoi toate prejudecatile si incepeti sa vedeti persoana de langa voi ca pe un frate sau o sora.
Incepand cu 15 Iunie 2011, suntem mandri sa va aducem inceputul unei platforme web pentru noi toti sa ne intalnim si sa conversam. Sa impartim idei si pareri despre cele trei faze ale planului de-a lungul unui an.
Daca simti ce simtim si noi si daca ai gasit ceva in tine care te impinge sa te alaturi planului, vino aici si devino un membru activ. Educa-te singur si imparte cu noi ideile si gandurile astfel incat sa-i ajuti si pe altii in aceasta calatorie a umanitatii. Continua sa imparti acest mesaj prin orice mijloace disponibile si asigura-te ca aduci aceasta oportunitate tuturor. Impreuna, putem face diferenta. Faza a doua va fi initiata in luna Noiembrie. Continuati eforturile si concentrati-va. Detaliile fazei a doua vor fi prezentate in curand. Ne asteptam ca in acel moment un numar mare de oameni sa participe deja la Plan. Vom invinge.
Tu esti Anonymous. Noi suntem Anonymous. Noi nu iertam. Noi nu uitam. Asteapta-ne.
Cum ne pregătim pentru tranziţia anti-capitalistă
David Harvey este noul invitat special al CriticAtac, continuând astfel efortul de a indigeniza cele mai reprezentative voci ale criticii globale contemporane. Harvey, actualmente profesor de antropologie la City University of New York, este recunoscut pentru analizele sale privind legătura dintre urbanizare și acumularea de capital, o legătură centrală pentru înțelegerea dinamicii globale a capitalismului în ultimele două secole.
Articolul integral îl puteți citi pe CriticAtac.
Conferinţă susţinută la World Social Forum 2010, Porto Alegre
cîteva extrase:
„Geografia istorică a dezvoltării capitaliste se află la un punct de cotitură, în care configuraţiile geografice ale puterii se schimbă cu repeziciune, iar dinamica temporală se confruntă cu serioase constrângeri. Trei la sută creștere compusă (considerată, în general, ca fiind cea mai mică rată de creștere satisfăcătoare pentru o economie capitalistă sănătoasă) devine din ce în ce mai greu de susţinut fără a recurge la tot soiul de ficţiuni (caracteristice pieţelor de bunuri și operaţiunilor financiare din ultimele două decenii). Sunt câteva motive întemeiate pentru a considera că nu există nicio alternativă la un nou tip de guvernare globală care va fi obligată, în cele din urmă, să administreze tranziţia la o economie cu zero creștere. Iar dacă ne dorim ca aceasta să se desfășoare într-un mod echitabil, nu există nicio alternativă la socialism, sau comunism. De la sfârșitul anilor ’90, Forumul Social Mondial a devenit centrul articulării temei posibilităţii unei „alte lumi.” Acum, trebuie să își asume nu doar sarcina de a defini modalitatea prin care un alt socialism, sau comunism vor deveni posibile, ci și cea prin care poate fi realizată tranziţia către acestea. Criza cu care ne confruntăm ne oferă prilejul de a reflecta la ce ar putea însemna o astfel de tranziţie.
...
Poate capitalismul supravieţui traumei actuale? Da. Dar cu ce preţ? Această întrebare ascunde o alta. Confruntată cu noianul de dificultăţi economice, sociale, politice, geopolitice și ecologice, își mai poate clasa capitalistă reproduce puterea? Din nou, răspunsul este un „da” răsunător. Dar marea masă a populaţiei va fi obligată să-și cedeze roadele muncii celor aflaţi la putere, să le cedeze multe dintre drepturile și bunurile atât de greu câștigate (de la case, până la dreptul la pensie) și să suporte consecinţele unei avalanșe de probleme ecologice, ca să nu mai amintim de reduceri succesive ale standardului de viaţă, care, pentru cei deja ajunși la sapă de lemn, ce se zbat pentru supravieţuire, vor însemna moartea prin inaniţie. Inegalitatea de clasă va crește (fenomen ai cărui martori suntem deja). Iar toate acestea vor necesita o doză bună de represiune politică, violenţă poliţienească și militarizare a statului pentru înăbușirea oricărei rezistenţe.
...
Deci, ce se va întâmpla de această dată? Dacă ne propunem să revenim la o creștere de trei la sută, atunci va trebui să găsim noi oportunităţi de investire profitabilă a celor 1,6 bilioane de dolari din 2010, care, în 2030, se vor ridica la aproape 3 bilioane de dolari. Sume ce contrastează considerabil cu cele 0,15 bilioane necesare pentru noi investiţii în 1950 și cele 0,42 bilioane de care era nevoie în 1973 (cifre ajustate potrivit cu inflaţia). În ciuda deschiderii Chinei și a prăbușirii blocului sovietic, după 1980, au început să apară reale probleme în găsirea unor modalităţi potrivite de investire a excedentului de capital. Dificultăţile au fost parţial soluţionate prin crearea unor pieţe fictive, pe care valoarea bunurilor putea fi speculată fără opreliști. Dar acum, către ce se vor îndrepta toate aceste investiţii?
...
Ce noi linii de producţie pot fi deschise pentru a absorbi această creștere? Pe termen lung, s-ar putea să nu existe nicio soluţie capitalistă eficientă (cu excepţia revenirii la manipulările fictive de capital) la această criză a capitalismului. La un moment dat, schimbările cantitative duc la transformări calitative și trebuie să luăm în serios ideea că s-ar putea să ne aflăm exact într-un astfel de punct de cotitură din istoria capitalismului. Prin urmare, interogaţia asupra viitorului însuși al capitalismului ca sistem social ar trebui să se afle în primul plan al dezbaterilor actuale.
Cu toate acestea, nu pare să existe un apetit pentru o astfel de discuţie, nici măcar în cadrul stângii. Chiar dacă sună din ce în ce mai găunos, continuăm să auzim aceleași litanii convenţionale privitoare la progresul umanităţii prin intermediul pieţelor și comerţului liber, al proprietăţii private și responsabilitaţii individuale, taxelor mici și unui stat asistenţial redus la minim. O criză de legitimitate se conturează ameninţător la orizont.
...
Intensitatea cu care puterea politică actuală caută căi de a ieși din criză ar putea avea de-a face și cu teama de o eventuală pierdere a legitimităţii politice.
În ultimii treizeci de ani, am asistat, însă, la apariţia unor sisteme de guvernare ce par imune la problemele de legitimare și nu se preocupă nici măcar de crearea consensului. Melanjul de autoritarism, corupţie a democraţiei reprezentative, supraveghere, poliţie și militarizare (mai ales prin intermediul războiului împotriva terorii), control și manipulare media creează imaginea unei lumi în care predomină controlul nemulţumirii prin dezinformare, fragmentarea opoziţiei și influenţarea culturilor disidente prin intermediul promovării ONG-urilor, susţinute, la nevoie, de întreaga forţă coercitivă necesară.
...
Majoritatea măsurilor luate de guvernele din America de Nord și Europa pentru a stopa criza se reduc la perpetuarea manierei obișnuite de a face lucrurile, ceea ce se traduce într-un sprijin acordat clasei capitaliste. „Riscul moral” care a fost declanșatorul direct al colapsurilor financiare este împins până la noi limite de „salvarea” băncilor. Practica efectivă a neoliberalismului (în contrast cu teoria sa utopică) a însemnat întotdeauna sprijinirea pe faţă a capitalului financiar și elitelor capitaliste (de regulă, sub pretextul că instituţiile financiare trebuie protejate cu orice preţ și că este de datoria puterii statale să creeze climatul potrivit pentru obţinerea unor profituri cât mai substanţiale). Situaţia nu s-a schimbat în mod fundamental. Astfel de practici sunt justificate prin apelul la dubioasa presupoziţie potrivit căreia un „aflux” de eforturi capitaliste va „ridica toate bărcile”, sau că beneficiile creșterii compuse se vor „prelinge” către straturile inferioare (ceea ce nu se întâmplă niciodată decât sub forma câtorva firmituri căzute de la masa bogaţilor).
...
De-a lungul timpului, mulţi au visat ca, prin mobilizarea afectelor umane în căutarea colectivă a unei vieţi mai bune pentru toţi, să poată defini o alternativă raţională la (i)raţionalitatea capitalistă. Aceste alternative – cunoscute istoric drept socialism și comunism – au fost puse în practică în varii momente și locuri. Înainte vreme, cum ar fi deceniul patru al secolului trecut, erau privite ca un far al speranţei. În anii din urmă, însă, și-au pierdut strălucirea și au fost respinse ca necorespunzătoare, nu doar din pricina eșecului experimentelor comuniste de a-și respecta promisiunile și a înclinaţiei regimurilor comuniste de a-și camufla greșelile prin mijloace represive, ci și datorită presupusei deficienţe a ipotezelor lor privitoare la natura umană și la perfectibilitatea personalităţii și instituţiilor umane.
...
Nimic nu e încă sigur, dar e posibil ca 2009 să marcheze debutul unui seism prelungit, pe parcursul căruia, ideea unor alternative sistemice solide la capitalism să se ridice încet-încet la suprafaţă într-un colţ sau altul al lumii. Cu cât suferinţele și incertitudinea se prelungesc, cu-atât legitimitatea manierei actuale de-a face afaceri va fi mai contestată și se vor înmulţi vocile care vor cere construirea unui sistem diferit. Reformarea radicală a sistemului financiar, și nu înjghebarea unor soluţii de moment, va părea mai necesară ca oricând.
În plus, dezvoltarea inegală a practicilor capitaliste a dat naștere pretutindeni la numeroase mișcări anti-capitaliste.
...
Deși nu toate sunt progresiste, în multe dintre zonele marginale ale capitalismului pot fi găsite mișcări revoluţionare făţiș anti-capitaliste. S-au deschis noi spaţii în cadrul cărora se poate naște ceva radical diferit în termeni de relaţii sociale, concepţii și moduri de viaţă, sau capacităţi productive. Și, chiar dacă diferă profund în ceea ce privește obiectivele, strategiile și tacticile, ideea li se aplică atât conducerilor comuniste și talibane din Nepal, cât și zapatiștilor din Chiapas, mișcărilor indigene din Bolivia, sau maoiștilor din zonele rurale ale Indiei.
Problema fundamentală este că, per ansamblu, nu există o mișcare anti-capitalistă suficient de hotărâtă și unită pentru a contesta cu succes reproducerea clasei capitaliste și perpetuarea puterii acesteia pe scena mondială. Și nici vreo cale evidentă de a ataca bastioanele privilegiilor elitei capitaliste, sau de-a le struni în vreun fel nemăsurata putere bănească și militară. Deși există suficiente deschideri către o ordine socială alternativă, nimeni nu știe exact unde s-ar putea ea înstăpâni, sau în ce consistă. Totuși, doar pentru că nu există nicio forţă politică capabilă măcar să articuleze, darămite să implementeze un astfel de program, nu înseamnă că trebuie să ne abţinem de la încerca să conturăm niște alternative.
...
Problema esenţială este cât se poate de clară. Creșterea compusă ad infinitum este imposibilă, iar necazurile ce s-au abătut asupra întregii lumi în ultimii treizeci de ani sunt un semnal al faptului că limita acumulării continue de capital este aproape și nu va putea fi depășită decât prin crearea unor ficţiuni precare. Adăugaţi și faptul că nenumăraţi oameni trăiesc în condiţii de sărăcie abjectă, că degradarea mediului înconjurător a scăpat de sub control, că, în vreme ce bogaţii adună din ce în ce mai multe averi (doar anul trecut, numărul miliardarilor din India s-a dublat, ajungând de la 27, la 52), demnitatea umană este încălcată pretutindeni, că pârghiile puterii politice, instituţionale, judiciare, militare și ale comunicaţiilor sunt atât de strict și de dogmatic controlate politic încât sunt incapabile să facă altceva decât să perpetueze status quo-ul, frustrând orice opoziţie.
O politică revoluţionară capabilă să ia de coarne „taurul” acumulării compuse de capital și, în cele din urmă, chiar să îl închidă ca prim motor al istoriei umane, necesită o înţelegere mai sofisticată a modului în care se produc schimbările sociale. Eșecurile tentativelor anterioare de a construi un socialism, sau un comunism durabil trebuie să fie evitate, iar din această istorie extrem de complicată trebuie trase toate învăţămintele cu putinţă. În același timp, trebuie admisă și necesitatea absolută a construirii unei mișcări revoluţionare anti-capitaliste coerente. Ţelul fundamental al unei astfel de mișcări ar fi acela de a prelua conducerea socială atât asupra producţiei, cât și asupra distribuirii profiturilor.”
Cîteva extrase:
„Avem nevoie urgentă de o teorie revoluţionară explicită adecvată epocii în care trăim.
...
O mișcare politică anti-capitalistă poate începe de oriunde (de la procesele de muncă, de la mentalităţi și perspective asupra lumii, regândind raporturile noastre cu natura, sau relaţiile sociale, de la crearea unor tehnologii și structuri organizaţionale revoluţionare, de la viaţa cotidiană, sau prin încercarea de a reforma structurile administrative și instituţionale, inclusiv printr-o reconfigurare a puterilor statale).
...
... în orice mișcare de tranziţie trebuie să existe câteva obiective comune, asupra cărora participanţii să fi ajuns, în prealabil, la un oarecare consens. Câteva principii directoare pot fi stabilite. Printre acestea, s-ar putea afla (și le enumăr tocmai pentru a le supune dezbaterii) respectul faţă de natură, egalitarismul radical în relaţiile sociale, aranjamente instituţionale bazate pe o formă sau alta de interes și proprietate comună, proceduri administrative democratice (spre deosebire de escrocheriile monetare existente), procese de muncă organizate de producătorii direcţi, viaţa cotidiană ca explorare a unor noi tipuri de relaţii sociale și maniere de a trăi, concepţii mentale axate pe împlinirea de sine și inovaţii tehnologice și organizaţionale orientate către urmărirea binelui comun și nu către sprijinirea puterii militare, a supravegherii și a lăcomiei corporatiste. Acestea ar putea fi punctele co-revoluţionare către care ar putea converge și de la care ar putea porni acţiunea socială.
...
În ciuda incertitudinilor și problemelor sale inerente, o mișcare revoluţionară tânără, condusă de studenţi, este o condiţie necesară, dar nu și suficientă, pentru o revoluţie conceptuală care ne-ar putea oferi o soluţie mai raţională la actuala problemă a creșterii continue.
...
Transformările revoluţionare nu pot fi duse la îndeplinire fără să ne schimbăm măcar ideile, abandonând credinţe și prejudecăţi dragi nouă, renunţând la diverse plăceri și drepturi, supunându-ne unui nou regim de viaţă, adoptând alte roluri sociale și politice, redistribuindu-ne drepturile, datoriile și responsabilităţile, și modificându-ne comportamentul pentru a ne conforma mai bine voinţei și nevoilor colective. Lumea din jur – geografiile noastre – trebuie să fie radical remodelată, la fel și relaţiile sociale, raportul cu natura și toate celelalte momente din procesul co-revoluţionar. Într-un fel, e de înţeles de ce unii preferă o politică a negării uneia în care s-ar confrunta activ cu toate aceste probleme.
Ar fi reconfortant să credem că toate acestea ar putea fi realizate pașnic și benevol, că am fi dispuși să ne deposedăm singuri, să ne lipsim de tot ceea ce stă în calea creării unei ordini sociale mai juste, mai echitabile. Dar dacă am face-o, dacă ne-am imagina că n-ar fi nevoie de luptă, chiar de violenţă, ne-am fura singuri căciula de pe cap. După cum a zis odată Marx, capitalismul a venit pe lume într-o baie de sânge și foc. Deși s-ar putea să ne dovedim mai pricepuţi în a scăpa din ghearele lui decât am fost în a ne lăsa vrăjiţi de el, sunt foarte puţine șanse să pășim fluierând în ţinutul făgăduinţei.
...
Comuniștii, după cum susţineau iniţial Marx și Engels în Manifestul Partidului Comunist, nu au un partid politic. Ei sunt pur și simplu aceia care, indiferent în ce moment sau spaţiu s-ar afla, înţeleg nu doar limitele, neajunsurile și tendinţele distructive ale ordinii capitaliste, ci și nenumăratele măști ideologice și false legitimări pe care capitaliștii și apologeţii lor (în special din presă) le produc pentru a perpetua puterea propriei lor clase. Comuniștii sunt toţi cei care lucrează fără răgaz pentru a crea un alt viitor decât cel vestit de capitalism. ... Deși comunismul clasic, instituţionalizat, e deja defunct, potrivit acestei definiţii, printre noi activează milioane de comuniști de facto, dispuși să-și pună în practică vederile, gata să urmărească prin cele mai inventive mijloace realizarea unui imperativ anti-capitalist. Dacă, așa cum proclama mișcarea pentru globalizare alternativă de la sfârșitul anilor 1990, „o altă lume e posibilă”, de ce n-am crede că e posibil și „un alt comunism”? Iar dacă ne dorim să realizăm o schimbare fundamentală, actualul stadiu al dezvoltării capitaliste tocmai de așa ceva ar avea nevoie.”
fluturașilor anti-sistem
O nouă versiune a fluturașilor anti-sistem. De data asta sunt în format A4 (mai ușor de printat) și se pot tăia în două pe linia punctată.
Descărcați, printați, distribuiți.
Descărcați, printați, distribuiți.
vineri, 20 ianuarie 2012
Veţi plăti!
Veţi plăti!
de TEODOR DUNGACIU
Trebuie să înţelegeţi, o dată pentru totdeauna, că Istoria nu iartă.
Aşadar, veţi plăti toţi, până la ultimul, cu vârf şi îndesat.
Voi toţi, cei din actuala infamă coaliţie, care a aruncat România în prăpastie.
Voi, autorii celui mai nesăbuit act din întreaga Istorie a românilor: trădarea pe faţă a ţării.
Tot ceea ce s-a clădit cu jertfă şi diplomaţie în decursul a două milenii - adică Statul Român Suveran Naţional şi Independent, Unitar şi Indivizibil - este astăzi distrus de o şleahtă bezmetică de troglodiţi vânzători de Neam şi ţară.
Voi toţi, cei din arcul guvernamental, aţi pus la cale şi, în parte, aţi şi înfăptuit distrugerea României.
Vei plăti, Traian Băsescu, fără nici o îndoială!
Să nu-ţi închipui că vei scăpa de judecata implacabilă a Istoriei.
Ai venit la Putere pe un val de speranţă naţională, spre a te defini, mai apoi, drept un detonator primejdios al Statului constituţional.
Ca să te cocoţi confortabil pe tronul de dictator, ai adus la guvernare fascista grupare udemeristă.
Ştiai exact ce reprezintă această formaţiune iredentistă, şovină, antinaţională („soluţie imorală”, DA?).
Şi, totuşi, nu ţi-a tremurat o clipă mâna duplicitară când ai semnat pactul cu diavolul.
Ai aruncat iraţional Naţiunea Română în ghearele acestei cohorte revizioniste, prin susţinerea la fel de necugetată a unei adunături de derbedei şi mistificatori politici din partidul personal PDL şi din pramatiile traseise din UNPR. Act samavolnic şi ignobil, pe care Istoria îl va taxa ca atare, trebuie să ştii!
A căuta o logică naţională şi raţională în această acţiune stupefiantă de zdrobire a românismului este inutil.
Acum stai şi rânjeşti cinic când vezi cum românii sunt loviţi în ceea ce au mai sfânt: Patria lor.
Cum haita minoritară maghiară îi batjocoreşte cu orice prilej, îi dispreţuieşte şi îi acuză - tocmai pe ei! - de discriminare etnică.
Ai acceptat iresponsabil ca udemeriştii să facă legea în România. Dar cine ţi-a oferit această îndreptăţire? Aceasta-i întrebarea.
Cine ţi-a spus că ai dreptul să le oficializezi limba?
De ce le-ai dat pe mână Istoria sfântă şi geografia mirabilă ale României, spre a fi falsificate şi pângărite?
Pentru ce ai segregat învăţământul naţional pe criterii etnice?
De ce, umăr la umăr cu ei, pui la cale modificarea absurdă a Constituţiei, prin abolirea - între altele - a Articolului 1, care consfinţeşte România drept Stat Naţional? Căci proiectul de schimbare a Constituţiei e în conformitate cu pretenţiile udemeriste: descompunerea ţării în regiuni, deci şi a Transilvaniei. Dar cum? Cică, pe etape: mai întâi, câteva judeţe (ungurii cu ale lor!), iar apoi constituirea de hălci mai mari, una chemându-se chiar Transilvania, ce va fi făcută plocon Ungariei.
Vei plăti pentru toate acestea, Traian Băsescu!
Nu singur, fireşte, ci împreună cu cea mai incompetentă şi mafiotă guvernare postdecembristă.
Să n-ai nici o iluzie că nu va sosi vremea când lucrurile se vor aşeza în albia lor firească.
Şi atunci, în aceeaşi firidă a nevolnicilor Istoriei, în aceeaşi bolgie a nemernicilor trădători de ţară, veţi intra toţi, în vrac, condamnaţi de implacabilul tribunal al timpului.
Toţi: Boc şi ţaţa mahalagiilor cotrocenişti (ministereasa Dezvoltării Regionale, care are în subordine „judeţul Timişoara”), hoţoaica Roberta Anastase şi cinicul rânjitor Mircea Toader, broscoiul Oltean şi Blaga, zdreanţa Tabără (parcă mai ieri era preşedinte al unui partid „al Unităţii Naţionale"!), Berceanu şi Stolojan, Sulfina Barbu şi Cristian Rădulescu, Stoica şi Boureanu, Flutur şi soţii Ţurcan, Funeriu şi Boagiu, Cezar şi Cristian Preda, Lăzăroiu şi Canacheu, Oprea şi Berea, Gheorghe Tinel şi Vişan, Oajdea şi Popoviciu,Baconschi şi Cristian Diaconescu, Nicolicea şi Marian Sârbu, Ialomiţianu şi Blejnar,Frunzăverde şi Macovei, Voinescu şi Buda, Ariton şi Cinteză, Brânză şi Poteraş, Negoiţă şiPaleologu, Duţă şi Avramescu, Fota şi Kövesi, Morar şi Ungurenii ejusdem farinae.
Un fariseu printre ei este şi fostul Şef al Statului Major Generala generalul Bădălan Eugen. Toţi-membri şi susţinători ai celui mai josnic, incompetent şi dezonorant guvern de violatori ai intereselor Poporului Român.
Vei plăti, Traian Băsescu!
Vei plăti pentru genocidul social, cultural şi economic, pentru dezastrul din sănătate şi învăţământ, din sistemul de pensii şi salarii, programat şi executat împreună cu oastea udemeristă!
O clică instalată cu propria-ţi mână la vârfurile de decizie vitale ale Puterii: literatul ratat Marko - vicepremier; veterinarul Kelemen - la Cultură; juristul mengelian Cseke - la Sănătate; Andreea Vass - mâna dreaptă a lui Boc la Guvern, etc.
I-ai proţăpit pe udemerişti în funcţii de însemnătate naţională, de la secretari de Stat şi şefi de Agenţii până la prefecţi şi înalţi demnitari, pentru a se căpătui, dar şi pentru a submina din interior aceste instituţii. Impardonabilă decizie!
Mai mult, ai căftănit unguri la şefia unor judeţe unde n-a călcat picior de strănepot al lui Attila.
Dar, mai cu seamă, i-ai plasat în Transilvania, pe care ai lăsat-o la cheremul lor.
N-ai suflat o vorbă despre prigoana românilor din HarCov.
Le-ai dat voie udemeriştilor să-şi facă o lege a lor, poreclită a minorităţilor, care consfinţeşte, în esenţă, crearea unui stat maghiar în România. Pe care, mintenaş, să-l alipească la Ungaria, cu prima ocazie prielnică. Prilej, în genere, creat tot de Cotroceni. Un stat în stat, cu guvern, parlament, armată, drapel, procuratură, securitate, justiţie şi alte instituţii proprii.
I-ai cultivat într-atât, încât le-ai dat liber să umble cu foarfeca, după bunul lor plac, pe harta ţării, dar numai în interesul lor propriu şi, fireşte, al Ungariei.
Toate acestea - dar şi câte altele! – le-ai conceput fără a cere acordul Poporului Român. În numele căruia zici că domneşti.
De ce nu te mai consulţi acum cu acesta?
De ce nu mai faci băi de mulţime?
Ţi-e frică de reacţia românilor?
Păi, nu strigai cât te ţineau bojocii că nu ieşi niciodată din vorba acestui popor?
Sau nu-l mai recunoşti?
Nu mai e bun pentru un dictator ca tine?
Nu te mai suportă?
Atunci, de ce nu-l abandonezi?
Ştii de ce: nu vrei.
Puterea te-a acaparat definitiv.
Cloceşti - ascuns la Cotroceni, ori la Vila Lac 2 sau în Covasna-împreună cu udemeriştii-legi antiromâneşti, pe care le transmiţi trompetei Boc şi trombonistei Udrea.
Ei sunt, aşadar, poporul.
Ei şi strânsura de cioloveci mancurţi şi ketmani din juru-ţi.
Ai împins cârdăşia cu minoritarii maghiari până la subminarea statalităţii.
Să nu te mai prefaci că nu ştiai de acţiunea cu reprezentanţa „Ţinutului Secuiesc” de la Bruxelles, încuibată şi înfăptuită de cei mai îndârjiţi adversari ai Tratatului de la Trianon: revizioniştii udemerişti şi europarlamentarii lor (Laszlo Tökes, Sogor Csaba şi Gyula Winkler), ocrotiţi sub pulpana prezidenţială.
De ce n-ai condamnat ferm acest act profund iredentist?
Fiindcă eşti, ca şi ei, trădător.
N-ai scos un scâncet măcar când martirul naţional Avram Iancu a fost spânzurat simbolic în inima Transilvaniei, sub forma blasfemiatoare a unei marionete.
Ca în nici o ţară suverană din lume, laşi capii oficiali de la Budapesta să se plimbe în voie prin Ardeal, ca vodă prin lobodă, făcând propagandă antiromânească şi pledând pentru autonomia inventatului „Ţinut Secuiesc”, care este o diviziune administrativã neconstituţională, în care trăiesc doar 260 de secui, înregistraţi ca atare la ultimul Recensământ.
Bagi capul în nisip ca struţul, fiindcă ai făcut înţelegere cu Viktor Orban, liderul celui mai şovin, iredentist şi antieuropean partid de la Budapesta şi cu care ai ticluit alegerea ta ca preşedinte al României şi a antiromânului Tökes Laszlo (decorat cu Steaua României chiar de tine!) ca vicepreşedinte al Parlamentului European. Din care post trage din toate poziţiile în ţara noastră, terfelind-o şi acuzând-o de toate fărădelegile.
De câte ori ai fost în HarCov, ai stat la taclale numai cu maghiarii şovini, pentru a le satisface toate deşănţatele pofte de autonomie.
O clipă n-ai plecat urechea la doleanţele românilor din acele judeţe.
Şi cunoşti foarte bine că ei, acolo, atâţia câţi n-au fost alungaţi, îşi duc existenţa ca într-o ţară străină, sub ocupaţie.
Toate acestea le ştii, Traian Băsescu!
De aceea ai şi permis, dirijat şi realizat distrugerea sistemului educaţional naţional.
L-ai segregat pe criterii etnice.
În loc de reunificarea procesului de predare, ai iniţiat şi patronat continuarea separării acestuia.
Dacă ai fi coborât în stradă, în localităţile din Covasna şi Harghita, ai fi băgat de seamă că limba română abia dacă se mai vorbeşte. Şi asta tot din cauza frăţiei cu iredentiştii udemerişti, prin care ai subminat şi capacitatea de apărare a ţării.
Ai acceptat, într-o veselie aiuritoare, cererile ungureşti de a desfiinţa şi a dizloca unităţile militare din cele două judeţe amintite. Aşa după cum tolerezi în continuare statuia de la Arad a celor 13 generali unguri, care au comis grave crime şi atrocităţi împotriva românilor.
Şi apropo de asta:
De ce nu sufli o vorbă despre ceea ce au făcut udemeriştii, având susţinerea ministrului Culturii, Kelemen, la restaurarea statuii lui Matei Corvin de la Cluj-Napoca?
Dar despre faptul că au smuls de pe soclu plăcuţa cu textul lui Iorga, care era o minimă reparaţie a grosolanului fals istoric executat de unguri (steagul Moldovei pus la picioarele lui Matei Corvin, când se ştie că acesta a fost bătut măr şi pus pe fugă de Ştefan cel Mare)?
De ce defilează ţanţoş unguri din toată lumea prin România, la Şumuleu-Ciuc şi Ghimeş-Făget-Bacău, cu steagurile Ungariei Mari şi ale Ţinutului Secuiesc? Cumva să vadă graniţele fostului Imperiu Austro-Ungar?
A cui e ţara asta, Traian Băsescu?
Statul Român nu mai are nici o autoritate?
De ce nu iei nici o poziţie?
În care ţară din lume se mai întâmplă aşa ceva?
Ar permite asta, de exemplu, Slovacia şi Serbia ?
Nu-ţi dai seama, prin aceastã toleranţă de nedescris, că jigneşti, în demnitatea lui naţională, întregul Popor Român?
Vei plăti şi pentru asta, Traian Băsescu!
Te prefaci a nu observa că, zilnic, fasciştii unguri provoacă, instigă, se zvârcolesc, împroaşcă, scuipă pe ţară , şi-au creat organizaţii paramilitare, sapă adânc la temelia Statului Român.
Au invadat ţara cu simboluri revanşarde, horthyste, organizează manifestări antinaţionale, incită la ură interetnică, defăimează tot ceea ce este românesc.
Ai făcut prieteşug antistatal cu un lider de la Budapesta, al cărui ţel ultim este revendicarea Transilvaniei şi alipirea ei la Ungaria.
Ştii foarte precis că unul dintre paşii importanţi pentru realizarea acestui scop este acordarea cetăţeniei de maghiar al statului revizionist maghiar tuturor liderilor UDMR din conducerea Consiliilor Judeţene Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi primarilor UDMR-PCM din localităţile din zonă.
Şi taci, taci, taci.
Stai ascuns în păpuşoi, fiindcă, fără unguri, fără Boc şi alţii, n-ai mai fi la Putere.
Ai încurajat terorismul politic practicat de udemerişti, obrăznicia şi dispreţul lor fascist.
Te-ai făcut luntre şi punte, susţinut de toată clica personală din Parlament şi Guvern, de a nu pune la zid extremismul unguresc.
Nici măcar atunci când, prin declaraţiile iredentiste ale preşedintelui Parlamentului ungar, venit intempestiv la Tg. Mureş, a vorbit despre - auzi! - legitimitatea autonomiei teritoriale pe bază etnică a „Ţinutului Secuiesc”.
Ai făcut pe dracul în zece ca nu care cumva Parlamentul român să dea, acolo, o mică-micuţă declaraţie de condamnare a acestei intervenţii în treburile interne ale României.
Ai dovedit - a câta oară? - că eşti un trădător, un capitulard, un preşedinte anticonstituţional.
De aceea, nu mai miră pe nimeni că nu te-a deranjat în nici un chip înfiinţarea Consiliului Administrativ „Ţinutul Secuiesc".
Desigur, nu-ţi creează insomnii nici inscripţiile cu „Ţinutul Secuiesc nu e România”.
Ce ar trebui să se mai întâmple ca să te trezeşti şi să observi că ţara e în primejdie?
Când unitatea naţională este destrămată fir cu fir, pas cu pas, de către aliaţii unguri de la guvernare, tăcerea prezidenţială e de rău augur: înseamnă inconştienţă sau trădare.
Eşti la curent, fireşte, că noua stemă a judeţului Covasna este cea a fostului Haromszek (Trei Scaune) din perioada Imperiului Austro-Ungar.
Aşa cum ştii că toată Transilvania, dar şi restul României sunt înţesate nu doar cu organizaţii antiromâneşti, ci şi cu broşuri propagandistice, studii, cărţi, filme, spectacole teatrale, concerte, emisiuni TV, presă, statui ale extremiştilor unguri, ediţii ale cărţilor criminalului de război, antiromânul condamnat la moarte în contumacie Wass Albert.
Toate acestea îţi sunt binecunoscute, Traian Băsescu!
Dar le tolerezi cu o iresponsabilitate strigătoare la cer.
Nici o clipă n-ai luat poziţie fermă împotriva acestor acţiuni antistatale.
N-ai avut nici o reacţie din funcţia de preşedinte al României.
Întrebarea e: de ce?
Pentru ce taci?
Astfel că vei plăti, Traian Băsescu!
Toţi veţi plăti!
Întreaga liotă de care te-ai înconjurat va plăti!
Nici o scăpare nu va exista din perspectiva preabunei şi dreptei Istorii.
Toţi veţi fi puşi la stâlpul infamiei.
Câţi români vor mai rămâne după ce aţi pustiit şi nimicit această ţară vă vor blestema.
O palmă de pământ dacă va mai exista din România de azi nu va fi dispusă să vă primească osemintele sau cenuşa.
Conştiinţa voastră pătată, trădătoare, exclude comuniunea cu duhul românesc.
Fiindcă n-aveţi nimic românesc în voi, nimic sfânt!
Apărarea identităţii naţionale era datoria voastră esenţială, ca administratori ai Statului Român.
Dar Guvernul Băsescu-Boc-Udrea a capitulat în faţa iredentismului unguresc.
Acesta a învins România, prin cozile de topor de la Cotroceni, Palatul Victoria şi Palatul Parlamentului.
România e o ţară eşuată, pentru că a încăput pe mâna unor impostori politici.
A unor trădători incorigibili.
Veţi plăti, aşadar, cu toţii!
Dacă va fi să piară vreodată seminţia româneascã, atunci ultimul patriot român chemat la Domnul va fi cel de pe urmă care va scuipa cu năduf pe toxica voastră amintire de vânzători de Neam.
Şi vom fi, astfel, răzbunaţi, măcar în eternitate!
De trimis oricărui ROMÂN, de oriunde!
luni, 16 ianuarie 2012
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)
