vineri, 31 iulie 2015
sâmbătă, 25 iulie 2015
luni, 20 iulie 2015
marți, 14 iulie 2015
criza - explicata pe intelesul tuturor
Criza
Un prestigios analist financiar a fost solicitat să explice criza mai pe intelesul tuturor.
Un cavaler a sosit într-un sat, unde nu mai fusese niciodată, oferind 100 euro pentru orice măgar de vânzare.
Doar o parte dintre locuitori și-au vândut magarii.
A doua zi cavalerul s-a întors cu o ofertă mai bună: 150 euro bucata. O altă parte dintre locuitori și-au vândut măgarii.
In a treia zi cavalerul le-a oferit 300 euro iar restul posesorilor de măgari și-au vândut animalele.
Dupa o saptamana, văzând că nu mai sunt măgari de vanzare, i-a anuntat pe sateni ca peste inca o săptă-mâna va veni si va oferi 500 euro pentru orice măgar pe care-l va găsi de vanzare si apoi a plecat.
În ziua următoare și-a trimis ajutoarele, în acelaşi sat, cu măgarii pe care îi cumpărase, pentru a-i vinde cu 400 euro bucata.
Cu gândul la câştigul săptămânii viitoare, toţi locuitorii au cumpărat măgarii cu 400 euro. Pentru asta, aproape toti satenii
s-au imprumutat pentru ca nu aveau atatia bani.
Rezultatul: Satul s-a umplut de măgari şi a rămas înglodat în datorii.
Să vedem ce s-a întâmplat după aceea.
Cei care au luat împrumuturi, chiar dacă vindeau măgarii, nu puteau plăti datoria.
Camatarii s-au plâns municipalităţii, spunând că dacă nu primesc ajutor vor fi ruinaţi; astfel nu vor putea continua să împrumute şi toată lumea va fi ruinată. (O mare minciuna).
În loc să dea banii satenilor, pentru a-şi plăti datoriile, primarul, folosind bugetul strans din taxele platite de locuitori, a dat banii camatarilor, ca să nu fie ruinaţi. Dar ei, desi primaria le acoperise o mare parte din banii pierduţi, nu au şters datoriile satenilor, care au continuat să rămână împovărati.
Primarul a irosit bugetul municipalităţii si primaria a intrat în datorii.
De aceea, primaria ceru bani altor municipalităţi. Dar acestea i-au răspuns că nu o pot ajuta, deoarece fiind ruinată, municipalitatea nu va putea returna banii împrumutaţi.
Rezultatul: marii specialiști înşelaţi temporar si poporul marunt inselat definitiv.
Cu datoriile acoperite, camatarii continuau să ceară bani, plus dobânzi. Datornicilor faliti le-au fost luati măgarii lasindu-i fara “mijloace de productie”.
Multi sateni (majoritatea) au rămas ruinati şi fără măgar întreaga viaţă.
Municipalitatea, a rămas, si ea, ruinată.
Rezultatul final?
Pentru a soluţiona toate aceste lucruri primaria a redus salariile funcţionarilor. Intreprinzatorii privati, vazand ca lumea munceste si pentru mai putini bani, au redus si ei salariile.
Deci bogatii se imbogatesc si mai mult, iar saracii saracesc si mai tare;
asta’i CRIZA.
O mare TEAPA.
Traducerea și adaptarea din portugheză.

Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)