sâmbătă, 2 octombrie 2010

de ce nu il iubesc pe Dinu Patriciu ......

Ce înseamna asta? Ca statul joaca din nou rolul de popa prostul. Timp de 7 ani, statului român nu i-a pasat ce se întâmpla cu cel mai mare (si singurul) datornic obligatar – Rompetrol Rafinare. Ministerul de finante nu a avut nici o reactie atunci când Dinu Patriciu a înstrainat proprietatea grupului Rompetrol, cel al carui principal activ reprezinta Rafinaria Petromidia. Nici o reactie.

Parerea mea este ca statul român a fost în cârdasie cu domnul Dinu Patriciu, a carui poveste începe cu plata unei rate de 17 milioane de dolari dintr-un contract total de 51 de milioane de dolari pentru cumpararea Petromidia. Povestea întreaga am publicat-o în Curierul National în septembrie 2007 si o gasiti aici.

Povestea se încheie astazi, 30 septembrie. Dupa ce pe ultima suta de metri, ministerul de finante s-a facut ca lucreaza, amenintând cu executarea silita, ministerul de finante se trezeste actionar la o societate cu pierderi, adica coparticipant la operatiunile financiare mai mult sau mai putin oneroase facute la Rompetrol. Adica, coparticipant la pierderi si participant decisiv la bunastarea domnului Patriciu. Sau, cum spunea la un moment dat fostul sef al SIE, Ioan Talpes : „o lovitura a domnului Dinu Patriciu data cu ajutorul unor fosti ministri, persoane din serviciile secrete, etc”. Datoria a fost transferata kazahilor care nu platesc iar sutele de milioane au fost transferate la domnul Patriciu.
ARTICOLUL A FOST PUBLICAT ÎN CURIERUL NATIONAL, ÎN DATA DE 03.09.2007

Stirea ca Rompetrol a trecut în proprietatea majoritara a kazahilor de la KaiMunaiGaz a cazut ca o bomba. Nu pentru ca lumea s-ar fi asteptat din partea domnului Dinu Patriciu sa aiba vreun alt scop final decât cel al fiecarui om de afaceri: banul. Cât mai mult, cât mai repede si aproape prin orice mijloace. Nu din aceasta cauza. Ci pentru ca domnul Patriciu anuntase în multe rânduri ca nu vrea sa vânda pachetul majoritar de actiuni.

În data de 14 februarie 2007, aveam urmatorul dialog cu domnul Dinu Patriciu: “Vindeti Rompetrol? Nu. Macar o parte? S-ar putea sa vindem între 10 si 24% din companie, pentru a face rost de finantare”. Acum aflam ca în urma cu 7 luni a fost initiata procedura de vânzare a unei parti din Rompetrol. Adica, atunci când domnul Patriciu spunea ca nu vinde, pregatea fix acest lucru.

Nu ma deranjeaza ca domnul Patriciu are foarte multi bani. Nu. Sa fie sanatos si sa îi cheltuiasca în economia locala. Ma deranjeaza însa deformarea, distorsionarea grava a faptelor, cu scopul inducerii în eroare. Atunci când domnia sa spune ca Rompetrol nu a primit vreodata vreo facilitate si ca nici nu îsi doreste. Asa stau oare lucrurile? Parerea mea este ca nu. Domnul Patriciu i-a denumit “natângi” pe cei care considera ca firma domniei sale a primit vreodata vreo facilitate. Nu-mi pasa cum ma considera pe mine si pe altii domnul Patriciu, dar iata cum stau lucrurile, si va rog sa aveti în vedere ca “a facilita” înseamna “a face mai usor, a usura”:

În data de 27 februarie 2006, scriam în Curierul National editorialul “Puterea lui Patriciu”. Îl puteti consulta cautând în arhiva online a Curierului. În acel articol, aratam ca Dinu Patriciu a fost rasfatatul tuturor puterilor de dupa anul 1999.

Prima facilitate: Pe vremea lui Radu Sârbu ca sef al FPS, reusea sa cumpere, la un pret de 51 de milioane de dolari la care se adauga, prin contract, contravaloarea datoriilor rafinariei de 200 de milioane de dolari, cea mai moderna rafinarie a tarii, Petromidia. Prima rata, atentie, a fost de 17 milioane de dolari. Restul, pâna la 51, probabil s-a platit mai târziu. Dupa o negociere-fulger, FPS-ul l-a gasit, a negociat si a vândut Petromidia în numai 10 zile. Este de înteles graba. Veneau alegerile.

A doua facilitate: În momentul vânzarii, si nici pâna atunci, nu cred ca s-a verificat provenienta banilor cu care cumpara domnul Patriciu. De vreun an, se verifica daca domnul Dinu Patriciu nu cumva a platit statului fix din banii statului (creanta Repsol, pentru cei care nu îsi mai aduc aminte, dupa ce domnul Patriciu a cumparat Rompetrol, a încasat câteva zeci de milioane de dolari, cuveniti, prin lege, statului român si pe care ar fi trebuit sa îi verse statului român). Nu a facut asa. A încasat banii si i-a folosit cum a considerat domnia sa mai bine.

A treia facilitate: Dupa ce domnul Patriciu a cumparat de la FPS Petromidia, s-a schimbat puterea. A venit un nou Guvern – cel al PSD. Iar acest Guvern s-a declarat multumit cu pretul primit de la domnul Patriciu pentru Petromidia, si, în 2001, se legifera contractul FPS-ului plus datoriile. Sigur, atunci pretul încasat era foarte mic, pentru ca se asumau si datoriile. S-au asumat. Si ce s-a întâmplat? În 2001 si 2002, Rompetrolul domnului Patriciu nu a putut tine pasul cu ritmul asumat si a pierdut esalonarea. Ce ar fi trebuit sa se întâmple în acest caz? Ruperea contractului sau executarea silita. Si pentru ca acel contract de privatizare nu a fost nici rupt, iar Rompetrol nu a fost executat silit, a aparut…

A patra facilitate: O noua esalonare la plata. Pe care Rompetrol o pierde în februarie 2003. Ce se întâmplase între timp? Datoriile societatii se majorasera de la 200 la 400 de milioane de dolari. În principal pentru ca firma încasa contravaloarea accizelor, TVA si altor taxe de la populatie, si uita sa le plateasca. Modelul nu era nou, era vizibil si condamnabil. Dar, statul mai patise acest lucru – cu creanta Repsol din Libia. Dupa pierderea celei de-a doua esalonari, ar fi trebuit sa apara executarea silita. Preluarea rafinariei. Si pentru ca nu s-a întâmplat asa, s-a creat drum liber pentru…

A cincea facilitate: Transformarea datoriilor în obligatiuni. Datoriile de baza crescusera de la 200 la 414 milioane de dolari. La care se adaugau si penalitatile de plata. În total, vreo 600 de milioane de dolari. Adica, cu aproape 400 de milioane de dolari mai mult decât datoria pe care o preluase si asumase domnul Patriciu de la stat, atunci când a cumparat rafinaria pentru 51 de milioane de dolari. A aparut solutia – transformarea în obligatiuni. Initiata în anul 2003 si legiferata de Parlamentul de dupa alegerile din 2004, sub un Guvern condus de prietenul Calin. În loc de executare silita, Rompetrolul a fost facilitat cu transformarea datoriilor în obligatiuni. La care statul percepea un cupon (dobânda) mai mic decât dobânda la care reusea sa se împrumute. Si lucrurile nu se opresc aici.

A sasea facilitate: Cu sacii în caruta, respectiv amânarea platii datoriilor pentru urmatorii 7 ani, Rompetrol trebuia sa lucreze. Dar avea nevoie de bani. De unde? De la finantatorii companiei conduse de domnul Patriciu. În afara de statul român si de contribuabili, despre care alti finantatori ati auzit în Cazul Rompetrol? În afara de achizitia benzinariilor Dyneff, unde a fost implicata o banca, eu nu am auzit de prea multe banci implicate. Cu o datorie de 600 de milioane de dolari în cârca, Rompetrol avea o problema: accesul la bani. Si atunci, s-a mai gasit o facilitate pe care românii sa o acorde domnului Patriciu, prin cârdasia celor de la Guvern. În decembrie 2003 s-a produs acest lucru. Concret, Guvernul României a umblat la taxele din benzina. Cum? Desfiinta taxa de drum (nelegala) si o contopea cu acciza. Si asa acciza s-a marit. Dar, noua acciza era totusi mai mica decât vechea acciza plus taxa de drum. Cât a fost diferenta si ce s-a întâmplat cu ea? Pretul carburantilor scadea astfel cu 40 de euro pentru tona de carburanti, adica cu aproximativ 4 eurocenti pe litru. Atunci, cei 4 eurocenti însemnau 8% din pretul litrului de benzina. Ce ar fi trebuit sa se întâmple? Logic, daca au scazut taxele, ar fi trebuit sa se reduca si preturile. Dar, profitând de cârdasia institutiilor statului, producatorii au lasat preturile la vechiul nivel. Si si-au însusit cei 8%, pe care ar fi trebuit sa îi transforme în ieftiniri pentru populatie. Cum se cheama asta? Probabil, Codul Penal are o denumire pentru asa ceva, iar legea concurentei denumeste acest comportament: întelegere asupra pretului si e sanctionabila cu pâna la 10% din cifra de afaceri a celor care se înteleg la pret. Câte facilitati sunt în a sasea facilitate? Numarati singuri (însusirea de foloase necuvenite, întelegerea la pret, neamendarea etc.).

Daca as mai cauta, as mai gasi facilitati în cazul Rompetrol. Chiar daca domnul Patriciu ma va face natâng. Nu îmi pasa. Îmi pasa însa ca adevarul sa nu fie distorsionat. Si îmi pasa ca nu cumva sa se uite ca vânzarea a trei sferturi din Rompetrol Group NV la kazahi a început cu o plata de 17 milioane de dolari, a trecut prin sase superfacilitati si se încheie acum cu o tranzactie de peste 2 miliarde de dolari. Cine pierde? Cei care au acordat facilitati si cei de la care s-au acordat facilitati. Cine câstiga? Fostul sef al SIE, Ioan Talpes, numea cazul Rompetrol drept: “O lovitura a domnului Patriciu data cu ajutorul unor fosti ministri, persoane din serviciile secrete etc. “. Cine mai câstiga? Cu siguranta, domnul Patriciu, care de la dorinta initiala de a face o infuzie în conturile Rompetrol a sfârsit prin a face o infuzie de capital în conturile domniei sale. Si, asa, ca fapt divers – acum datoria de 600 de milioane de dolari nu mai este a domnului Patriciu decât în proportie de 25%. Restul? Cu restul, statul român crediteaza statul Kazahstan. Iar cu ideile cu podul energetic si cu cât beneficiaza România de pe urma Kazahstanului, va rog sa îmi permiteti sa fiu sceptic. Poate, peste 2-3 ani, va voi reaminti despre acest scepticism.

Preluare articol Radu Soviani

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Daily Calendar